ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2053/2024

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2024

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 28.10.2021, sub numărul x/2021, astfel cum a fost precizată la 11.04.2022, reclamantul A., a chemat în judecată pârâtele Casa Locală de Pensii Sector 4 și Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând instanței:

- I. Obligarea pârâtelor să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie după cum urmează:

(i). începând cu 30.06.2006, cu valorificarea următoarelor perioade de muncă, conform carnetului de muncă și adeverințele aflate la dosarul de pensionare și anexate cererii: perioada militară grupa specială (subofițer activ) în intervalul 01.12.1975-31.08.1977, perioadele lucrate în alte tări în condiții deosebite de climă, în intervalul 09.10.1983-02.05.1984 (perioada lucrată în Irak) și în intervalele 15.03.1991-01.10.1991, respectiv 26.06.1989-20.05.1990 (ambele perioade lucrate în Libia), sporul de vechime de 9% de care beneficia la 10.08.1990, când era încadrat la B. S.A. București.

(ii). începând cu 01.10.2012, prin aplicarea indicelui de corecție odată cu trecerea sa la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.

- II. Obligarea pârâtelor la plata retroactivă a diferențelor rezultate din recalculare dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată și la plata dobânzilor legale aferente acestor sume, începând cu 30.06.2006 și, respectiv, începând cu 01.10.2012, la zi.

În drept, a invocat art. 192 și art. 194 C. proc. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., art. 98 din Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, art. 4 din H.G. 1294/20.12.2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate.

Prin sentința civilă nr. 6692/25.10.2022, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamnatul, iar prin încheierea de ședință din 25.01.2024, Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, față de împrejurarea că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspedat judecarea cererii de apel pentru lipsa nejustificată a părților.

Prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii de ședință, reclamantul a susținut că, pentru termenul de judecată din 25.01.2024, nu a primit citația pentru a se prezenta în instanță, precum și faptul că, și în situația în care ar fi primit-o, nu ar fi putut să își susțină cauză, având în vedere că, în urma operației de laringectomie totală, i-a fost extirpat laringele și corzile vocale.

A mai învederat că, întrucât în fața tribunalului a fost reprezentat de un apărător din oficiu, acesta ar fi trebuit să fie citat, întrucât cunoștea situația sa.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

Intimatele-pârâte nu au înțeles să își exercite dreptul de a formula întâmpinare.

Prin rezoluția din 04.06.2024, s-a fixat termen la 06.11.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată, recurentul-reclamant a depus concluzii scrise în susținerea demersului procesual.

Analizând recursul formulat de recurentul-reclamant, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Declarând recurs împotriva încheierii de ședință din 25.01.2024 a Curții de Apel București, recurentul-reclamant susține că instanța de control judiciar în mod greșit a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în contextul în care acesta nu a primit citația pentru acest termen de judecată, respectiv că citația ar fi trebuit să fie comunicată apărătorului din oficiu de care a beneficiat în fața tribunalului.

Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant nu a menționat în mod expres motivele de casare pe care a înțeles să își întemeieze cererea de recurs, susținerile sale vizează nesocotirea normelor de procedură care obligă instanța la citarea părților.

Ca atare, motivul de recurs formulat de recurentul-reclamant urmează a fi analizat prin prisma cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în care sunt încadrabile argumentele critice expuse.

Nu pot fi primite însă criticile recurentului-reclamant prin care se susține vicierea procedurii de citare pentru termenul la care pricina a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților.

În speță, contrar afirmațiilor recurentului, instanța de apel, prin rezoluția din 07.09.2023 a dispus citarea părților pentru termenul de judecată din 25.01.2024, recurentul-reclamant fiind citat la 18.09.2023, la adresa din București, Str. x, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul curții de apel.

Ca atare, instanța de apel a îndeplinit obligația de citare a părților, reglementată de art. 153 C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. (2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității".

Examinarea actelor dosarului de apel relevă faptul că procedura de citare pentru termenul de judecată acordat la 25.01.2024 a fost realizată prin depunerea la cutia poștală a actului de procedură, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (6) și (8) C. proc. civ., procesul-verbal întocmit de factorul poștal respectând rigorile impuse sub sancțiunea nulității de art. 164 C. proc. civ., iar, potrivit alin. (4) al acestui articol, mențiunile din cuprinsul acestora privitoare la faptele constate personal de către cel care l-a întocmit pot fi combătute doar prin procedura înscrierii în fals, ipoteză ce nu este incidentă în speță.

Cât privește susținerea potrivit căreia, întrucât în fața primei instanțe a beneficiat de asistență juridică din oficiu iar în apel trebuia citat avocatul astfel desemnat, Înalta Curte constată că, în fața Tribunalului București reclamantul a solicitat ajutorul public judiciar iar prin încheierea din 22.02.2022 i s-a și încuviințat cererea sub forma plății onorariului apărătorului din oficiu, în această fază procesuală fiind asistat de doamna avocat C. conform delegației pentru asistență juridică gratuită nr. x/10.03.2022 (aflată la dosar fond). De asemenea, observă că cererea de apel a fost formulată și semnată de reclamant, în fața instanței de apel nefiind formulată o nouă cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma plății onorariului apărătorului din oficiu.

Or, potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ajutorul public judiciar se acordă oricând în cursul judecății, de la data formulării cererii de către persoana interesată, și se menține pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat, art. 13 alin. (1) din același act normativ reglementând că ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda doar în urma unei noi cereri.

Prin urmare, Înalta Curte reține că ajutorul public judiciar acordat reclamantului în fața Tribunalului București nu se extinde și în etapele procesuale ulterioare, respectiv în calea de atac a apelului în fața Curții de Apel București, astfel că nu se impunea ca, pentru termenul de judecată din 25.01.2024, avocatul din oficiu care a asigurat reprezentarea reclamantului în fața primei instanțe să fie citat.

Cum, din actele dosarului de apel, rezultă în mod cert că recurentului-reclamant i-a fost adus la cunoștință termenul de judecată acordat, în raport de această împrejurare, Înalta Curte nu poate reține o încălcare a normelor procedurale anterior evocate.

Ca atare, nici această critică nu este de natură a susține caracterul fondat al recursului, în contextul în care recurentul-reclamant a fost înștiințat în legătură cu termenul acordat în cauză, având, astfel, posibilitatea să se prezinte în fața instanței de apel pentru a-și susține poziția sau să depună concluzii scrise.

Față de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, constatând legalitatea hotărârii instanței de apel, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 25.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 25.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2024.