ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2856/2024

HOTĂRÂRE
11.12.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2856/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 11 decembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

La 29 aprilie 2024 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2024, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 76/R pronunțată la data de 27.03.2024 în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj.

Prin decizia nr. 161/R din 18 iunie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis excepția de netimbrare invocată din oficiu și a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 76/R/2024 pronunțată la data de 27.03.2024 în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj, pe care a menținut-o în întregime.

Împotriva deciziei nr. 161/R din 18 iunie 2024 a declarat calea de atac intitulată "apel" contestatorul A., solicitând anularea în tot a hotărârii.

În raport cu prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac, reținând următoarele:

Dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. statuează că "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată", iar dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. statuează că "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."

Prin decizia atacată a fost admisă excepția de netimbrare, invocată din oficiu și a fost anulată, ca netimbrată, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 76/R/2024 pronunțată la data de 27.03.2024 în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj, pe care a menținut-o în întregime.

Prin decizia nr. 76/R pronunțată la data de 27.03.2024 în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1358/A pronunțată la data de 7.12.2023 în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o în întregime.

Prin decizia civilă nr. 1358/A pronunțată la data de 7.12.2023 în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția netimbrării și s-a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare declarată de către contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 905/A din 13 septembrie 2023 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2023.

Prin decizia civilă nr. 905/A din 13 septembrie 2023, pronunțată în dosar nr. x/2023, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția netimbrării și a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 432/09.06.2023 pronunțată de către Judecătoria Huedin în dosarul civil nr. x/2023 pe care a menținut-o în integralitate.

Înalta Curte, față de prevederile art. 200 alin. (7) C. proc. civ., reține caracterul definitiv al încheierii nr. 432/09.06.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 prin care Judecătoria Huedin a admis excepția netimbrării cererii de reexaminare, invocată din oficiu și a anulat, ca netimbrată, cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 197/14.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 (prin care Judecătoria Huedin a anulat cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în răspundere delictuală formulată de reclamantul A.).

Față de istoricul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești pe care partea le-a contestat prin căile de atac exercitate, rezultă că decizia atacată (prin care a fost anulată, ca netimbrată, contestația în anulare promovată împotriva unei decizii prin care a fost a anulat, ca netimbrat, recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost anulată o contestație în anulare promovată împotriva unei hotărâri definitive) nu are deschisă calea de atac a recursului, fiind incidente dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nici decizia nr. 76/R pronunțată la data de 27.03.2024 a Curții de Apel Cluj nu este susceptibilă de o asemenea cale extraordinară de atac, fiind definitivă.

Or, legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și la termenele stabilite de aceasta.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 161/R din 18 iunie 2024 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" declarată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 161/R din 18 iunie 2024 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-12-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2166/2025
Ședința publică din data de 2 decembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin contestația în anulare formulată la data de 4 februarie 2025 contestatorul A. a solicitat anularea de
ÎCCJ 2025-02-12
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei La 1 noiembrie 2024 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/33/2024, contestația în anulare formulată de reclamantul A împotriva dec
ÎCCJ 2025-12-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2025
Ședința publică din data de 2 decembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin contestația în anulare formulată la data de 13 mai 2025 contestatorul A. a solicitat anularea decizie
ÎCCJ 2025-12-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2165/2025
Ședința publică din data de 2 decembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin contestația în anulare formulată la data de 10 aprilie 2025 contestatorul A. a solicitat anularea dec
ÎCCJ 2025-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 952/2025
edință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în rap
Sursă