ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2025

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă în 16.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și Primăria Municipiului București, a contestat Dispozițiile nr. 20320/12.04.2018 și nr. 20321/12.04.2018 emise de Primăria Municipiului București, cu obligația de a fi emise alte dispoziții în favoarea sa, în calitate de moștenitor legal al lui C..

În drept, au fost invocate prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 653 C. civ. de la 1864 și art. 1.126 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii în raport cu Decizia nr. 1883 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția necompetenței materiale a Tribunalul București și excepția netimbrării cererii.

De asemenea, a arătat că, în situația în care se menține temeiul juridic, contestație Legea nr. 10/2001, invocă excepția inadmisibilității, iar în subsidiar excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pârâtul Municipiul București, prin Primar General, a depus note scrise, prin care a invocat excepția decăderii soluționării cererii (notificării) pe cale judiciară, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată.

Primăria Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția lipsei capacității sale procesuale de folosință, iar în subsidiar, excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin precizările depuse în 04.11.2019 (ca urmare a obligației care i-a fost pusă în vedere prin încheierea din 10.09.2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, de a indica valoarea obiectului cererii de chemare în judecată), reclamantul a reiterat aspectul că a înțeles să formuleze contestație în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acțiunea depusă fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru din acest considerent, menționând, totodată, că nu poate preciza valoarea bunurilor retrocedate.

Prin încheierea din data de 05.11.2019, Tribunalului București, secția a IV-a civilă a dispus suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ. față de neîndeplinirea, de către reclamant, a obligației de a indica valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 191/09.02.2021, Tribunalului București, secția a IV-a civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamant, ca nefondată; a constatat ca fiind perimată cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 531R/09.07.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 191/09.02.2021 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a casat-o, și a trimis cauza pentru continuarea judecății la prima instanță.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă în data de 14.10.2021, sub același număr de dosar.

Prin concluziile scrise depuse în 11.12.2021, reclamantul a solicitat respingerea excepției netimbrării acțiunii în considerarea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru prevăzute de art. 50 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 29 lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din data 15.12.2021, Tribunalului București, secția a IV-a civilă a constatat că cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din data de 22.02.2022, Tribunalului București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului București.

Prin sentința nr. 973/24.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință; a respins contestația formulată în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 737A/12.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinței nr. 973/24.06.2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Primăria Municipiului București, prin Primarul General, și B..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A..

În dezvoltarea unicului motiv de recurs invocat, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat că atât Tribunalul București, cât și Curtea de Apel București au aplicat greșit normele de drept, făcând confuzie între reglementarea specială avută în vedere de Legea nr. 10/2001 și reglementarea succesiunii potrivit dreptului comun.

Astfel, pârâta B. nu are calitatea de persoana îndreptățită, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, întrucât această calitate a deținut-o doar tatăl reclamantului, C., în favoarea căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 885/07.07.2014 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia nr. 256A/08.04.2016 a Curții de Apel București.

Ca atare, arată că succesiunea tatălui său, C., trebuia judecată după regulile de drept comun care guvernează materia succesiunilor, iar nu după regulile speciale instituite de Legea nr. 10/2001, așa cum au făcut instanțele anterioare .

Ambele instanțe anterioare au nesocotit certificatul de calitate de moștenitor nr. 5/09.02.2015, conform căruia recurentul-reclamant este moștenitorul legal al tatălui acestuia, C., calitate în baza căreia îi revine întreaga masă succesorală, cu obligația de a executa legatul cu titlu particular conferit intimatei B. prin testamentul autentificat în favoarea acesteia sub nr. x/23.12.2013 de SNP "D. și E.", în măsura în care legatul cu titlu particular nu îi va încălca rezerva succesorala .

Așadar, susținerea din motivare, potrivit căreia recurentul-reclamant nu a invocat încălcarea unui drept al său prin emiterea dispozițiilor contestate direct pe numele intimatei B., nu poate fi primită atât timp cât la baza dreptului succesoral al acesteia se află testamentul și certificatul de calitate de moștenitor invocate anterior, potrivit cărora reclamantului îi revenea obligația de a executa legatul în măsura în care nu i se încalcă rezerva succesorală.

Interpretarea anterioară este logică atât timp cât decesul autorului său s-a produs în 30.08.2014, iar soluția definitivă a fost pronunțată abia în 08.04.2016, soluție în care recurentul-reclamant figurează ca titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care i s-a reconstituit acest drept autorului său, în al cărui patrimoniu la data decesului nu se aflau și bunurile menționate în testamentul întocmit în favoarea pârâtei-intimate B..

Aici intervine aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.059 alin. (1) C. civ., care, prin ipoteză, se aplică doar în cazul în care testatorul era proprietarul bunurilor testate, ceea ce nu este cazul în prezenta speță, astfel că eroarea instanțelor anterioare este evidentă, iar motivarea oferită în alin. (2) din ultima filă a deciziei recurate dovedește, fără niciun dubiu, existența acestei erori.

Drept urmare, recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârilor pronunțate anterior și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel București în vederea admiterii apelului său, cu consecința modificării sentinței Tribunalului București, în sensul anulării dispozițiilor nr. 20320 și nr. 20321/12.04.2018 emise de Primăria Municipiului București, prin Primar General, urmând ca aceasta să emită dispozițiile de restituire în favoarea sa, în calitate de unic moștenitor legal al tatălui său, C..

- În termen legal, în 20.02.2024, intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, precum și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 2.000 RON (fiind depuse dovezi la dosarul de recurs).

În dezvoltarea excepției nulității recursului a arătat că recurentul reia apărările formulate în fața primei instanțe și a instanței de apel și nu aduce critici concrete soluției pronunțate, astfel că nu este îndeplinit formalismul prevăzut sub sancțiunea nulității.

Pe fond, a arătat că decizia recurată este legală, reținându-se că intimata-pârâtă B. a acceptat legatul cu titlu particular conform declarației de acceptare autentificate sub nr. x/09.02.2015 de BIN E., iar, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 05/09.02.2015, reclamantul, în calitate de fiu, este moștenitorul legal al numitului C., calitate în baza căreia îi revine întreaga masă succesorală, cu obligația de a executa legatul cu titlu particular conferit pârâtei B. prin testamentul autentificat sub nr. x/23.12.2013 de notar public E., evocând în continuare contextul factual și referindu-se la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că recurentul-reclamant pretinde că este persoană îndreptățită, dar și faptul că a participat la procedura derulată în dosarul administrativ nr. x/2001 în calitate de moștenitor legal, tribunalul a apreciat că acesta are dreptul de a contesta cele două dispoziții în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, constatându-se de către instanțele fondului că cele două dispoziții contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale.

Decizia recurată respectă cerințele legale privind motivarea hotărârii judecătorești, iar împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu dezlegarea dată de instanța de apel nu permite a considera că decizia din apel este nelegală ori netemeinică.

În concret, decizia recurată expune într-o manieră clară și logică raționamentul avut în vedere, instanța de apel răspunzând susținerilor și apărărilor părților, instanța de apel procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, astfel că au fost respectate cerințele unui proces echitabil.

- În 06.03.2024, Municipiul București, prin Primar General, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că sunt neîntemeiate pretinsele motive de nelegalitate ale celor două dispoziții atacate invocate de recurent, în sensul că că deși doamna B. este legatar cu particular cu privire la drepturile ce au făcut obiectul notificării, aceasta nu ar fi trebuit să fie beneficiar al dispozițiilor, ci beneficiar ar fi trebuit să fie recurentul, care la rândul său să transfere apoi drepturile astfel recunoscute către doamna B., ca efect al executării legatului.

Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

De asemenea, conform art. 91 din Legea nr. 71/2011, moștenirile deschise după intrarea în vigoare a noului C. civ. sunt supuse legii noi.

Sunt lipsite de relevanță în cauză prevederile art. 1.129 C. civ., despre care recurentul argumentează că ar fi fost încălcate prin emiterea dispozițiilor atacate.

Acest text vizează posesia obiectului legatului, or, în cauză, prezintă relevanță nu momentul transmiterii posesiei asupra obiectului legatului - ce privește o stare de fapt - ci momentul transmiterii dreptului ce a făcut obiectul legatului, sens în care sunt aplicabile prevederile art. 1.059 C. civ.

Conform art. 1.059 C. civ., legatarul cu titlu particular al unui bun (sau drept) individual determinat dobândește proprietatea acestuia de la data deschiderii moștenirii, moment care este reprezentat de data survenirii decesului testatorului, conform art. 954 alin. (1) C. civ.

Totodată, conform art. 954 alin. (1) C. civ., moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

Testamentul defunctului C. a fost întocmit la 23.12.2013, decesul său a survenit la 30.08.2014, iar B. a acceptat succesiunea sa, prin declarație autentică, la 09.02.2015, cele două dispoziții atacate în prezenta cauză fiind emise la 12.04.2018.

De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că decesul autorului apelantului (30.08.2014) a survenit după pronunțarea sentinței nr. 885/07.07.2014 a Tribunalului București, dar înainte de rămânerea acesteia definitivă, prin decizia nr. 256/A/08.04.2016 a Curții de Apel București.

Sub un prim aspect, prin decizia nr. 256/A/08.04.2016 a Curții de Apel București a fost anulat apelul formulat de C. și au fost respinse, ca neîntemeiate, apelurile formulate de B. și A., prin urmare sentința nr. 885/07.07.2014 a Tribunalului București a rămas definitivă fără a suferi o modificare înaintea instanței de apel.

Sub un al doilea aspect, prin testamentul autentificat sub nr. x/23.12.2013 a fost instituit față de B. legatul cu titlu particular vizând "imobilul situat în mun. București, str. x, sector 3 (...) și drepturile litigioase și succesorale în legătură cu aceste imobile".

Astfel, chiar dacă data decesului testatorului (30.08.2014) este anterioară rămânerii definitive (08.04.2016) a sentinței nr. 885/07.07.2014, obiectul legatului l-au constituit inclusiv drepturile litigioase aferente imobilului din str. x - sens în care în mod corect au fost emise deciziile PMB atacate în favoarea numitei B., ca efect al soluționării definitive a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013

În raport cu aceste aspecte, la data emiterii dispozițiilor atacate a operat transferul drepturilor ce poartă asupra imobilului ce face obiectul notificării de la autorul C. către legatara cu titlu particular B., sens în care dispozițiile atacate în prezenta cauză sunt valide.

De asemenea, împrejurarea că recurentul-reclamant avea calitatea de moștenitor sezinar nu împiedică în niciun mod emiterea dispoziției față de beneficiara B., în condițiile în care aceasta a dobândit drepturile aferente imobilului ce face obiectul notificării încă de la data deschiderii succesiunii.

- În 08.03.2024, în termen legal, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte B., prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, respectiv admiterea căii de atac, arătând, totodată, că dispozițiile contestate au caracter nelegal, însăși intimata-pârâtă fiind cea care, anterior emiterii acestora, a promovat în anul 2017 o acțiune prin care a solicitat ca recurentul-reclamant să o pună în posesie, având reprezentarea faptului că dispozițiile vor fi emise pe numele acestuia, așa cum ar fi fost legal, sens în care invocă încheierea din 07.12.2023 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2017.

- În 29.03.2024, în termen legal, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea Municipiului București, prin Primar General, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, care nu au formulat puncte de vedere, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la 22.01.2025.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În speță, obiectul pricinii este reprezentat de contestația reclamantului împotriva dispozițiilor nr. 20320/12.04.2018 și nr. 20321/12.04.2018 ale Primarului General al Municipiului București, cu consecința emiterii unor dispoziții în favoarea sa, în calitate de moștenitor legal al defunctului C..

Reclamantul a indicat drept temei de drept al acțiunii prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aspect confirmat, inclusiv, prin precizările depuse în data de 04.11.2019 în fața primei instanțe.

Totodată, incidența acestor prevederi legale (iar nu a celor de drept comun) a fost reținută în speță și prin sentința nr. 973/24.06.2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, concluzionându-se că "reclamantul are dreptul de a contesta cele două dispoziții în baza prevederilor Legii nr. 10/2001", aspect necontestat, de altfel, de către reclamant pe calea apelului declarat împotriva acestui prim act jurisdicțional pronunțat în cauză asupra fondului raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".

De asemenea, potrivit art. XII din Legea nr. 202/2010 (forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată) - text de lege care a modificat alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 -, "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Or, în acest sens, prevederile art. 27 C. proc. civ. dispun că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Tot astfel, legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune că hotărârea judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Rezultă, așadar, din coroborarea textelor legale anterior menționate, că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în litigiile în care sunt contestate deciziile/dispozițiile motivate de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 este apelul, cale de atac epuizată prin însăși decizia atacată.

Cum prin dispozițiile nr. 20320/12.04.2018 și nr. 20321/12.04.2018 ale Primarului General al Municipiului București, contestate în cauză, a fost soluționată notificarea nr. x/19.06.2001 (prin care numitul C. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, în fosta stradă Oituz nr. 9, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, poziția nr. 8300), sunt incidente dispozițiile legale anterior menționate, iar recursul este inadmisibil, decizia nr. 737A/12.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, fiind dată în apel și fiind definitivă.

Aceste prevederi legale se coroborează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamant împotriva deciziei din apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 737A din 12 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Reținând culpa procesuală a recurentului în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimata B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin factura fiscală nr. x/19.02.2024 și achitate prin chitanța din aceeași dată, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 737A din 12 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurent la plata către intimata B. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2025.