ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.09.2024

ÎCCJ, Decizia nr. 165/2024

HOTĂRÂRE
09.09.2024
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 165/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 9 septembrie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a sesizat secția să aplice una din sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, procurorilor A., procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești și B., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, cercetați sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 271 lit. g) din Legea nr. 303/2022.

În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâții procurori nu au soluționat dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Targoviște înainte de împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) din Legea nr. 303/2022.

Hotărârea disciplinară

Prin Hotărârea nr. 2P din 3 aprilie 2024, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. 23-1271/al din 4 decembrie 2023 și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâților A. și B., cercetați sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 271 lit. g) din Legea nr. 303/2022.

În motivare, asupra excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare, s-au reținut următoarele:

La 11 iulie 2023, s-a înregistrat pe rolul Direcției de inspecție pentru procurori sesizarea petentului C., care reclama tergiversarea soluționării dosarului său penal.

Verificările prealabile au fost finalizate la data de 24 august 2023.

Prin Rezoluția nr. 23-1271 din data de 24 august 2023 s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorii B. și A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) din Legea nr. 303/2022.

Termenul de cercetare disciplinară a fost prelungit cu 30 de zile urmare a referatului din data de 23 octombrie 2023, aprobat de inspectorul-șef

La data de 23 noiembrie 2023, urmare a finalizării cercetării disciplinare în lucrarea nr. 23-1271/a1, a fost întocmit proces-verbal de finalizare a cercetării disciplinare, conform art. 47 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, raportat la art. 22 alin. (1) și art. 27 alin. (1) teza a I-a din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.

Prin Rezoluția cu nr. 23-1271/a1, din 4 decembrie 2023, s-a dispus admiterea sesizării, iar prin adresa din 4 ianuarie 2024, Inspecția Judiciară a înaintat dosarul disciplinar privind pe pârâții procurori A. și B. secției pentru procurori în materie die disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Este de menționat că dosarul respectiv a fost înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 8 ianuarie 2024, conform ștampilei Biroului Registratură, Secretariat și Arhivă.

Secția a avut în vedere prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 și a reținut că termenul de 30 de zile a început să curgă din 23 noiembrie 2023, conform procesului-verbal întocmit de către inspectorul judiciar prin care atestă finalizarea și s-a împlinit la 27 decembrie 2023.

A constatat că termenul în cauză are natura juridică a unui termen legal imperativ, în interiorul căruia trebuie exercitată acțiunea disciplinară, iar prin raportare la art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., secția a avut în vedere că decăderea este sancțiunea procedurală ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ, peremptoriu, constând în pierderea exercițiului dreptului procesual.

Natura imperativă a termenului de 30 de zile, în interiorul căruia trebuia exercitată acțiunea disciplinară, în situația expres prevăzută de lege, precum și faptul că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii, a condus la nulitatea actului întocmit peste termen, respectiv sesizarea secției pentru procurori în materie disciplinară prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare față de pârâții procurori A. și B..

Secția a avut în vedere, în acest sens jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, respectiv că prin decizia civilă nr. 269 din 23 octombrie 2017, dată în dosarul nr. x/2017, s-a reținut că "Sintagma exercitarea acțiunii disciplinare vizează momentul sesizării Consiliului Superior al Magistraturii(...)".

Jurisprudența în materie disciplinară a mai stabilit că actul de sesizare a instanței disciplinare (rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulității) de instanța sesizată; instanța disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanței și validitatea actelor anterioare acestuia, pe care el se întemeiază (Decizia civilă nr. 312 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, decizia civilă nr. 150 din 10 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători).

Secția a mai reținut și că această nulitate nu este condiționată de existența unei vătămări, fiind o nulitate expresă, conform art. 176 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri, Inspecția Judiciară a formulat recurs.

În drept, a indicat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la Decizia nr. 381/2018 a Curții Constituționale.

A susținut că este nelegală reținerea secției, în sensul că se impune anularea acțiunii disciplinare întrucât secția de procurori în materie disciplinară nu a fost sesizată în vederea soluționării acțiunii disciplinare în termen de 30 zile de la finalizarea cercetării disciplinare, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022.

S-a reținut că termenul de 30 zile este unul legal, imperativ în conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 176 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar nerespectarea acestuia atrage sancțiunea anulării actului îndeplinit peste termen, respectiv a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare.

Recurenta a susținut că s-a făcut o interpretare nelegală, atât cu privire la natura juridică a termenului de 30 zile stabilit de lege pentru exercitarea acțiunii disciplinare, cât și a noțiunii de "exercitare a acțiunii disciplinare".

Cu privire la natura juridică a termenului de 30 de zile, a susținut că legea specială, art. 45 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, stabilește expres cazurile în care termenele sunt de decădere; a invocat și art. 9 alin. (10) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51/2021, pentru a susține ideea că respectivul termen este unul de recomandare, iar nu de decădere.

În ceea ce privește sintagma "exercitarea acțiunii disciplinare", a arătat că sunt incidente prevederile art. 47 alin. (7) și art. 48 din Legea nr. 305/2022, din analiza cărora reiese că inspectorul judiciar are obligația de a exercita acțiunea disciplinară în termenul indicat anterior; procedura sesizării secției reprezintă o etapă distinctă, ulterioară. A indicat jurisprudență în acest sens, respectiv Decizia nr. 269 din 2017 a Completului de 5 judecători.

A arătat că, în cauză, cercetarea disciplinară a fost finalizată la 23 noiembrie 2023, iar rezoluția inspectorului prin care s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare a fost întocmită la 4 decembrie 2023, cu respectarea termenului de 30 de zile.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. se impune precizarea că recursul reglementat de Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin hotărârea recurată, instanța disciplinară a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, pentru nerespectarea art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, respectiv a termenului de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare.

Recurenta a criticat această soluție, arătând că este una nelegală, pe de-o parte, pentru că natura juridică a termenului prevăzut de art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 este una de recomandare, iar nu de decădere, iar pe de altă parte a fost interpretată greșit noțiunea de exercitare a acțiunii disciplinare.

Aceste susțineri sunt nefondate.

Din cronologia evenimentelor, Înalta Curte reține următoarele:

La 11 iulie 2023, s-a înregistrat pe rolul Direcției de inspecție pentru procurori sesizarea petentului C., care reclama tergiversarea soluționării dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Verificările prealabile au fost finalizate la data de 24 august 2023, iar prin Rezoluția nr. 23-1271 din data de 24 august 2023 s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorii B. și A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, dosarul DIP, volumul I.

Prin referatul din 23 octombrie 2023, aprobat de inspectorul-șef, a fost prelungit termenul de cercetare disciplinară cu 30 de zile, dosarul DIP volumul I.

La data de 23 noiembrie 2023, urmare a finalizării cercetării disciplinare în lucrarea nr. 23-1271/a1, a fost întocmit procesul-verbal de finalizare a cercetării disciplinare, conform art. 47 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, raportat la art. 22 alin. (1) și art. 27 alin. (1) teza a I-a din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare .

Prin Rezoluția cu nr. 23-1271/a1, datată 4 decembrie 2023, s-a dispus admiterea sesizării petentului C. împotriva procurorilor de caz investiți cu efectuarea urmăririi penale în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, respectiv procuror A. și procuror B., sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prev. de art. 271 lit. g) din Legea nr. 303/2022, constând în nesoluționarea dosarului nr. x/2018 al PJ Târgoviște înainte de împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Prin adresa din 4 ianuarie 2024, Inspecția Judiciară a înaintat secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii dosarul disciplinar privind pe pârâții procurori A. și B., care a fost înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 8 ianuarie 2024, conform ștampilei Biroului Registratură, Secretariat și Arhivă.

În ceea ce privește cadrul normativ aplicabil, Înalta Curte reține că potrivit art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 305/2022, după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

În temeiul art. 47 alin. (7) din aceeși lege, "Acțiunea disciplinară poate fi exercitată de către inspectorul judiciar în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită".

Pentru soluționarea prezentei căi de atac, ținând seama de criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că se impune, pe de o parte, clarificarea naturii juridice a termenelor prevăzute de textul de lege anterior citat, și, pe de altă parte, interpretarea sintagmei "exercitarea acțiunii disciplinare".

Cu privire la natura juridică a termenului de 30 de zile, recurenta a susținut că acesta este unul de recomandare, cu referire la art. 9 alin. (10) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51/2021, în vigoare la data exercitării acțiunii disciplinare, care prevede că "Termenele prevăzute în prezentele norme, cu excepția termenelor prevăzute expres de Legea nr. 317/2004 sub sancțiunea decăderii, sunt termene administrative, a căror nerespectare nu atrage decăderea."

Înalta Curte constată însă că această dispoziție, cuprinsă într-un act administrativ cu caracter normativ având ca obiect de reglementare efectuarea lucrărilor de inspecție în procedura disciplinară derulată în cadrul Inspecției Judiciare, se referă la termenele administrative instituite prin Normele aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 și nu poate fi extinsă asupra termenelor prevăzute pentru exercitarea acțiunii disciplinare, reglementate la nivel de legislație primară prin Legea nr. 305/2022.

Prin urmare, concluzia instanței disciplinare, în sensul că termenul nu poate fi unul de recomandare, este legală.

În doctrina de specialitate (a se vedea Tratatul privind răspunderea disciplinară a magistraților de D., fila x) a fost exprimată opinia că "Neexercitarea acțiunii disciplinare în termenul de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare conduce la decăderea titularului acțiunii disciplinare din exercitarea dreptului și, în consecință, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii va constata nulitatea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare".

Contrar interpretării recurentei, care susține că termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru exercitarea acțiunii disciplinare este unul de recomandare, în jurisprudența constantă a Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți s-a reținut că exercitarea acțiunii disciplinare trebuie făcută în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării și nu mai târziu de 2 ani de la data faptei imputate, cu referire la conținutul noțiunii de prescripție extinctivă, ce se definește ca "acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege" (a se vedea în acest sens Deciziile nr. 269/2017 și nr. 336/2017 a Completului de 5 judecători).

În jurisprudența anterior amintită a Completului de 5 judecători, s-a reținut că termenul de 2 ani, prevăzut de textul de lege anterior citat, este unul de prescripție și se interpretează în sensul că are în vedere exercitarea acțiunii disciplinare, iar nu finalizarea acesteia (a se vedea în acest sens Deciziile nr. 159/2014, nr. 164/2017, nr. 269/2017, nr. 83/2022 și nr. 269/2023).

Înalta Curte observă însă că motivele de recurs invocate nu vizează decât natura de termen de recomandare pe care recurenta pretinde că art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 ar avea-o, astfel că analiza instanței de recurs se va face în limitele învestirii.

Așa fiind, Înalta Curte reține că este legală interpretarea dată de instanța de disciplină naturii juridice a termenului de 30 de zile, care, la fel ca cel de 2 ani, nu este unul de recomandare, ci unul de decădere, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, respectiv nulitatea absolută a actului de procedură, fiind incidente prevederile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la noțiunea de "exercitare a acțiunii disciplinare"

Potrivit Legii nr. 305/2022, procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor cuprinde trei etape (a se vedea în acest sens jurisprudența Completului de 5 judecători, respectiv Decizia nr. 126/2019):

(i) etapa administrativă, desfășurată de Inspecția Judiciară, care cuprinde două faze: faza verificărilor prealabile și faza cercetării disciplinare;

(ii) etapa administrativ-jurisdicțională, care constă în soluționarea de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară;

(iii) etapa judiciară, care constă în soluționarea de către Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor.

În cadrul primei etape, faza verificărilor prealabile se finalizează:

(i) fie cu începerea cercetării disciplinare, dispusă prin rezoluție a inspectorului judiciar;

(ii) fie cu rezoluția de clasare dispusă de inspectorul judiciar, care este supusă confirmării inspectorului-șef, ce poate fi atacată cu plângere adresată inspectorului-șef; la rândul său, rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Faza cercetării disciplinare se poate finaliza:

(i) fie prin admiterea sesizării, exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

(ii) fie prin respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii, care poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

În situația în care procedura desfășurată la nivelul Inspecției Judiciare se finalizează prin admiterea sesizării, exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, se întocmește rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, ca act de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Ca urmare, Înalta Curte reține că exercitarea acțiunii disciplinare înseamnă, în concret, sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, așadar momentul la care este învestită instanța disciplinară, calculul termenelor făcându-se cu respectarea art. 180 și următoarele din C. proc. civ. (a se vedea în acest sens Decizia nr. 269/2017 a Completului de 5 judecători).

Aplicând aceste considerații teoretice speței, Înalta Curte reține că termenul pentru exercitarea acțiunii disciplinare a curs de la 23 noiembrie 2023, care este data procesului-verbal de finalizare a cercetării disciplinare până la 23 decembrie 2023, care, fiind o zi nelucrătoare, s-a prelungit până la 27 decembrie 2023, prima zi lucrătoare, cu respectarea art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ.

Din actele dosarului, Înalta Curte constată că, înăuntrul acestui termen, respectiv la 4 decembrie 2023, a fost întocmită rezoluția nr. 23-1271/A1, prin care a fost admisă sesizarea petentului.

Însă, acest act de procedură nu a fost înaintat către secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii decât abia la data de 4 ianuarie 2024, deci după împlinirea termenului de 30 de zile, calculat mai sus.

Ca urmare, acțiunea disciplinară a fost exercitată peste termenul legal și instanța disciplinară a fost învestită cu nerespectarea termenului de 30 de zile, care nu este unul de recomandare, ci de decădere, cum s-a arătat mai sus, fiind legală soluția pronunțată de instanța de disciplină.

Mai mult, Înalta Curte arată că sancțiunea anulării a intervenit ca urmare a neexercitării în termenul legal imperativ a acțiunii disciplinare. Or, se reține că Inspecția Judiciară nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală și anume formularea în termenul legal a acțiunii disciplinare, pentru că a înțeles să dea o interpretare proprie naturii juridice a termenului prevăzut de art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 sau a modalității de calcul a termenelor procesuale, conform art. 180 și următoarele din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, constatând că instanța disciplinară a făcut o interpretare legală a normelor incidente, atât cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, cât și a noțiunii de exercitarea acțiunii disciplinare, prevăzută de același act normativ, va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 2P din 3 aprilie 2024 pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-09-09
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 165/2024
I. Circumstanțele cauzei Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a sesizat Secția să aplice una din sancțiunile prevăzute de art. 273 din L
ÎCCJ 2024-11-04
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 229/2024
Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistra
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 268/2024
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2023, Inspecția Jud
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 268/2024
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2023, Inspecția Jud
ÎCCJ 2022-11-07
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 241/2022
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2022 Asupra recursurilor, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Acțiunea disciplinară: Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară a C
Sursă