ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 754/2024

Ședința publică din data de 21 octombrie 2024

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 193/F din data de 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 52 alin. (7) rap. la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, rep., s-a respins cererea de extrădare formulată de Procuratura Generală a Republicii Turcia la data de 23.08.2024 cu privire la persoana extrădabilă A..

În temeiul art. 52 alin. (7) cu referire la art. 52 alin. (9) prima teză din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în libertate a persoanei extrădabile, dacă nu este arestată în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a constatat că persoana extrădabilă a fost reținută de la data de 20.08.2024 până la data de 21.08.2024 și arestată provizoriu de la data de 21.08.2024 la zi.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

La data de 21.08.2024 a fost înregistrată sub nr. x/2024, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024, în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621, de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul pe numele persoanei extrădabile A., urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat cu motivul unei răzbunări de sânge, prev. de art. 523

7

art. 82

1

-J C. pen. al Republicii Turcia.

Sesizarea a avut la bază solicitarea autorităților judiciare din Republica Turcia privind cererea de difuziune de urmărire internațională trimisă de Interpol Istanbul, prin care s-a solicitat arestarea provizorie, de urgență, în vederea extrădării a numitului A., urmărit pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19.08.2024 în dosarul nr. NCB: 67053-51123-13621 de Tribunalul Penal de Pace nr. 8 din Istanbul, pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat cu motivul unei răzbunări de sânge, faptă presupus comisă la data de 18.08.2024, ora 22:30, în Istanbul, împreună, printre alții, cu suspecții B. și C..

Prin ordonanța nr. 90/2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe o perioadă de 24 de ore, începând de la 20.08.2024, ora 22:48 până la 21.08.2024, ora 22:48.

La termenul din data de 21.08.2024, curtea de apel a dispus luarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, în regim de urgență, anterior primirii cererii de extrădare, în baza cererii înaintate Ministerului Justiției din România de Republica Turcia, față de persoana extrădabilă A..

Arestarea provizorie a fost menținută succesiv prin încheierile din datele de 09.09.2024 și, respectiv, 30.09.2024 (dosarele nr. x/2024 și nr. y/2024).

La data de 5.09.2024 a fost depusă la dosar, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cererea de extrădare formulată de Republica Turcia la 23.08.2024 cu privire la persoana extrădabilă A., transmisă de autoritățile judiciare turce Ministerului Justiției, împreună cu documente anexă - procesul-verbal de examinare a dosarului întocmit de Procuratura Generală a Republicii Turcia din 23.08.2024 și extras din C. pen. al Republicii Turcia.

În urma controlului de regularitate efectuat, conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 302/2004, republicată, Ministerul Justiției a constatat următoarele: persoană a cărei extrădare se cere are cetățenie israeliană; între România și Republica Turcia se aplică dispozițiile Convenției europene de extrădare, încheiată la Paris la data de 13.12.1957; la cererea de extrădare au fost atașate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată; nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Audiată la termenul din 18.09.2024, persoana extrădabilă a arătat că se opune la extrădare și a solicitat un termen pentru a depune opoziția la extrădare în formă scrisă, opoziție depusă la data de 26.09.2024.

Totodată, la termenul din data de 07.10.2024, a fost depus la dosar de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București un răspuns la opoziția la extrădare formulată de persoana extrădabilă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri constând, pe de o parte, în documentele înaintate de autoritățile judiciare turce, anterior menționate, iar, pe de altă parte, în documentele depuse la dosar în apărare de persoana extrădabilă, respectiv articole de presă, documente ale unor organizații internaționale pentru apărarea drepturilor omului, rezoluții ale Parlamentului European cu privire la situația respectării drepturilor omului în Republica Turcia și situația relațiilor dintre Republica Turcia și Israel.

Examinând, potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, rep., cererea de extrădare formulată, curtea de apel a reținut că Procuratura Generală a Republicii Turcia a solicitat autorităților judiciare române extrădarea și predarea persoanei extrădabile A. în vederea urmăririi sale penale, pe teritoriul statului solicitant, pentru comiterea infracțiunii de crimă cu premeditare din răzbunare, prevăzută de art. 82/l-a.j din C. pen. al Republicii Turcia.

În cuprinsul cererii și al documentelor anexate s-a reținut că, în fapt, la data de 18.08.2024, ora 22:30, persoana extrădabilă A., cetățean israelian, ar fi participat în Istanbul, alături de alți cetățeni israelieni, la uciderea cu intenție a unei persoane și la rănirea gravă a altor două.

Din cererea de extrădare și din documentația anexată de autoritățile judiciare turce rezultă că față de persoana extrădabilă A. s-a inițiat o anchetă de către Procuratura Generală a Republicii Turcia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de crimă cu premeditare din răzbunare (în dosarul cu nr. anchetă 2024/180934 din 23.08.2024), fiind emis mandatul de arestare nr. x/7500 de către Tribunalul de Pace nr. 8 din Istanbul (Republica Turcia) în vederea audierii persoanei extrădabile.

În aceste coordonate, curtea a constatat, în primul rând, că, în ceea ce privește cadrul normativ care guvernează prezenta cauză, este aplicabilă Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris la 13.12.1957 (împreună cu cele două protocoale adiționale încheiate la Strasbourg la 15.10.1975, respectiv la 17.03.1978), ratificată atât de România, cât și de Republica Turcia, precum și prevederile art. 18 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată.

Incidența acestor din urmă dispoziții este atrasă de faptul că, potrivit art. 4 din Legea nr. 302/2004, această lege completează instrumentele juridice internaționale la care România este parte în situațiile nereglementate.

Prin urmare, extrădarea cetățeanului israelian A. din România la solicitarea autorităților judiciare din Republica Turcia este condiționată de îndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 18 - 60, cuprinse în capitolul I din titlului II al Legii nr. 302/2004, republicată.

În acest cadru, prima instanță a constatat, în primul rând, că cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Republica Turcia îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant și însoțită de copii ale mandatului de arestare emis de procuror. În cuprinsul acestor documente s-a realizat o expunere suficient de clară a faptelor pentru care s-a solicitat extrădarea persoanei solicitate, atât sub aspectul conținutului lor obiectiv concret, al datei și locului săvârșirii lor, cât și sub aspectul calificării juridice a faptelor și al dispozițiilor legale aplicabile în statul solicitant.

În al doilea rând, curtea a constatat îndeplinite condițiile privind persoana extrădabilă, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată, în raport cu statutul de cetățean străin (israelian) aflat pe teritoriul României al acestei persoane (care a fost depistată, la data de 20.08.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei din cadrul Aeroportului Internațional "Henri Coandă").

În al treilea rând, a apreciat îndeplinite și exigențele privind fapta care dă loc la extrădare, reținând că aceasta nu face parte din categoria celor care ar justifica refuzul extrădării, prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. e) și f) și art. 30 din Legea nr. 302/2004, republicată, sau din categoria celor pentru care încuviințarea extrădării ar fi condiționată de îndeplinirea altor condiții, cum ar fi cele prevăzute de art. 25 și 27 din același act normativ.

În al patrulea rând, curtea a constatat că sunt îndeplinite și condițiile privind dubla incriminare și gravitatea faptei, prevăzute de art. 24 și art. 26 din Legea nr. 302/2004, republicată, reținând că fapta, astfel cum este descrisă în actele procedurale comunicate de autoritățile judiciare turce, are corespondent în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. român și că aceasta este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de un an atât în statul solicitant, cât și în cel solicitat, fără a se fi împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Curtea de Apel București a reținut, însă, incidența în cauză a motivului facultativ de refuz al extrădării prev. de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit căruia "extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate".

Astfel cum s-a subliniat în mod constant în practica judiciară (inclusiv cea a instanței supreme), din modul de redactare a dispoziției legale amintite rezultă că acest caz facultativ de refuz al extrădării este incident în toate cazurile în care, ca efect al predării, situația persoanei extrădabile riscă să fie substanțial afectată în mod negativ, fără să prezinte relevanță motivele care fundamentează un atare risc, întrucât dispoziția legală respectivă precizează doar cu titlu exemplificativ vârsta sau starea de sănătate a persoanei, fără însă a limita impedimentele la extrădare la aceste două elemente.

În atare condiții, identificarea tuturor împrejurărilor și a factorilor de risc relevanți sub aspectul incidenței motivului facultativ de refuz al extrădării analizat reprezintă atributul instanței învestite cu soluționarea cererii de extrădare, care este obligată să examineze toate informațiile pertinente, referitoare atât la situația particulară a persoanei extrădabile, cât și la cea obiectiv existentă în statul solicitant. În această din urmă categorie de informații pot intra și date care atestă existența unui risc semnificativ - fundamentat pe evaluările repetate ale organismelor competente - de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant și/sau de supunere a persoanei extrădabile unor tratamente inumane sau degradante în acest ultim stat.

O astfel de interpretare este, de altfel, impusă instanțelor naționale române și de jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru aceste instanțe ca urmare a statutului României de parte contractantă la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată în dreptul intern prin Legea nr. 30/1994). Potrivit art. 1 din Convenție, părțile contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției, printre care se regăsește și dreptul de a nu fi supus torturii sau pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante, consfințit la art. 3 din Convenție.

Sub acest aspect, s-a statuat în mod constant în jurisprudența CEDO că extrădarea unui cetățean străin de către un stat parte la Convenție poate să ridice probleme din perspectiva articolului 3, și deci să antreneze răspunderea statului în cauză în temeiul Convenției, atunci când există motive substanțiale de a se crede că extrădarea ar expune respectiva persoană unui risc real de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenție în statul solicitant. Într-un asemenea caz, această dispoziție (art. 3) implică obligația de a nu expulza persoana în discuție în statul respectiv (Ahmed contra Austriei, cauza nr. 25964/94, Hotărârea din 17 decembrie 1996, paragraful 39 și jurisprudența citată - Soering contra Regatului Unit, Hotărârea din 7 iulie 1989, p. 90-91, Cruz Varas și alții contra Suediei, Hotărârea din 20 martie 1991, p. 69-70, Chahal contra Regatului Unit, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, p. 73-74).

Tot astfel, CEDO a reținut că sfera tratamentelor prevăzute de articolul 3 include condițiile inumane sau precare de detenție care ating un anumit nivel de gravitate, Convenția interzicând în temeni absoluți tortura sau tratamentele inumane ori degradante, indiferent de circumstanțe și de comportamentul victimei. Manifestările care umilesc și înjosesc o persoană, demonstrând lipsă de respect față de demnitatea ființei umane sau care dau naștere unor sentimente de frică, angoasă sau de inferioritate de natură a înfrânge rezistența sa morală sau fizică pot fi caracterizate ca degradante și intră astfel sub interdicția prevăzută la art. 3, Curtea Europeană subsumând, exemplificativ, acestei categorii cazurile de supraaglomerare a locurilor de detenție (inclusiv preventivă), accesul inexistent sau limitat la lumină naturală, surse de ventilație sau de încălzire, obiecte de igienă (Ananyev și alții contra Rusiei, cauzele nr. 42525/07 și 60800/08, Hotărârea din 10 ianuarie 2012, paragrafele 139, 140 și 143 și jurisprudența citată - Irlanda contra Regatului Unit, Hotărârea din 18 ianuarie 1978, p. 162, Pretty contra Regatului Unit, nr. 2346/02, p. 52, Karalevičius contra Lithuaniei, Hotărârea din 7 aprilie 2005, p. 36).

Procedând, în acest cadru, la evaluarea riscului ca persoana extrădabilă să fie supusă în cazul predării unor tratamente contrare art. 3 din Convenție, prima instanță a apreciat că în cauza de față se poate conchide, pe baza elementelor rezultate din probele administrate, că respectarea drepturilor și a garanțiilor fundamentale ale persoanelor deținute în Republica Turcia este incertă, date fiind, în special, condițiile precare din locurile de detenție, suprapopularea lor, practicarea repetată a relelor tratamente în aceste unități, precum și îndoielile serioase privind respectarea corespunzătoare de către statul turc a dispozițiilor Convenției și refuzul acestuia de a pune în aplicare hotărâri ale CEDO.

În acest sens, prima instanță a avut în vedere Rezoluția Parlamentului European din 21 ianuarie 2021 referitoare la situația drepturilor omului din Turcia, în special cazul lui D. și al altor prizonieri de conștiință (2021/2506(RSP), prin care s-au reținut, printre altele, următoarele:

"[...]7. este profund îngrijorat de faptul că sistemul judiciar și autoritățile turce nu iau în considerare hotărârile CEDO și că, din ce în ce mai des, instanțele inferioare turce nu respectă hotărârile Curții Constituționale din Turcia; invită Turcia să asigure respectarea deplină a dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului, precum și a hotărârilor CEDO; solicită cooperarea sa deplină cu Consiliul Europei în ceea ce privește consolidarea statului de drept, a drepturilor minorităților, a democrației și a drepturilor fundamentale; speră că CEDO își va putea accelera procesul de pronunțare a hotărârilor în numeroase cazuri care implică situația din Turcia; îndeamnă guvernul turc să se asigure că toate persoanele își exercită dreptul fundamental la un proces echitabil și la examinarea cazurilor lor de către un sistem judiciar pe deplin independent și funcțional, în conformitate cu standardele internaționale;

[...] 9. își exprimă profunda îngrijorare cu privire la restrângerea spațiului de acțiune al societății civile și la deteriorarea continuă a drepturilor și libertăților fundamentale și a statului de drept în Turcia; reliefează, în special, îngrijorările în legătură cu regresele susținute înregistrate de Turcia în ceea ce privește independența sistemului judiciar; invită autoritățile turce să pună capăt hărțuirii judiciare a apărătorilor drepturilor omului, a cadrelor universitare, a jurnaliștilor, a liderilor spirituali, a avocaților și a membrilor comunității lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersexuale, ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate, în special după tentativa eșuată de lovitură de stat; [...]

Ulterior, prin Rezoluția Parlamentului European din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei pe 2021 privind Turcia (2021/2250(INI), s-au constatat, printre altele, următoarele:

"[...]8. regretă deteriorarea continuă a situației drepturilor omului în Turcia, inclusiv regresele în ceea ce privește libertățile fundamentale, democrația și statul de drept; consideră că actuala formă represivă de guvernare, ai cărei piloni principali sunt abuzul cadrului juridic - în special prin utilizarea acuzațiilor de terorism și prin restricționarea libertății de exprimare - și lipsa de independență a sistemului judiciar, este o politică de stat deliberată, continuă și sistematică, dusă pentru a suprima direct sau printr-un efect de descurajare orice activitate critică; este consternat de faptul că, pentru a continua această politică, autoritățile statului turc sunt pregătite să își ignore flagrant și persistent obligațiile juridice internaționale și interne, cum ar fi cele care decurg din calitatea Turciei de membru al Consiliului Europei;

[...] 10. invită Turcia să pună în aplicare pe deplin toate hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu articolul 46 din Convenția europeană a drepturilor omului, o obligație necondiționată care decurge din calitatea Turciei de membru al Consiliului Europei și care este consacrată în constituția sa; condamnă în termenii cei mai fermi hotărârea recentă a Înaltei Curți Penale nr. 13 din Istanbul, care l-a condamnat pe E. la detenție strictă pe viață după mai mult de patru ani și jumătate de detenție nedreaptă, ilegală și nelegitimă; consideră că dl E. a fost condamnat pe baza unor acuzații nejustificate, cu scopul de a reduce la tăcere și a descuraja vocile critice din Turcia; își reiterează apelul adresat autorităților turce de a acționa în conformitate cu obligațiile lor internaționale și interne și de a respecta hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului în această cauză și de a-l elibera imediat pe dl E.;

[...] 16. este îngrijorat de numărul din ce în ce mai mare de cereri depuse la Curtea Constituțională cu privire la încălcări ale drepturilor constituționale și de faptul că nu se fac modificări atunci când sunt descoperite astfel de încălcări; ia act de declarațiile recente ale președintelui Curții Constituționale, în care se recunoaște că peste 73 % dintre cele peste 66.000 de cereri primite în 2021 se refereau la dreptul la un proces echitabil, descriind situația ca «gravă»; pune sub semnul întrebării legalitatea modificărilor aduse normelor de procedură ale instanțelor care permit amânarea cu un an a hotărârilor;

[...] 31. condamnă ferm extrădările și răpirile forțate ale unor cetățeni turci care își au reședința în afara Turciei, ceea ce constituie o încălcare a principiului statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului; îndeamnă UE să ia măsuri în legătură cu această practică îngrijorătoare în propriile state membre, precum și în țările candidate și asociate;[...]

Totodată, prin Rezoluția Parlamentului European din 13 septembrie 2023 referitoare la Raportul Comisiei pe 2022 privind Turcia (2022/2205(INI) s-a constatat că situația respectării drepturilor fundamentale ale omului în Turcia nu s-a modificat față de cele reținute în rapoartele precedente, reținându-se, printre altele, următoarele:

"[...] 8. consideră că, în ceea ce privește drepturile omului și statul de drept, tabloul dezolant descris în rezoluția sa din 7 iunie 2022 referitoare la Raportul Comisiei din 2021 privind Turcia rămâne valabil și reiterează conținutul rezoluției respective; sprijină pe deplin rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 12 octombrie 2022 și raportul aferent al Comitetului de monitorizare al acesteia privind respectarea obligațiilor și angajamentelor de către Turcia, precum și rezoluțiile adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei în așteptarea executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, care descriu în detaliu o serie întreagă de deficiențe grave în domeniul drepturilor omului relatate în mod constant de organizații locale și internaționale renumite în domeniul drepturilor omului;

[...] 10. condamnă lipsa de independență a justiției și instrumentalizarea politică a sistemului judiciar și subliniază faptul că acest domeniu reprezintă o preocupare majoră pentru UE, întrucât independența justiției reprezintă cheia de boltă a unui sistem democratic funcțional care funcționează în serviciul și în beneficiul populației; este în continuare preocupat de restricțiile grave asupra libertăților fundamentale - în special libertatea de exprimare și de asociere, dintre care cauza Gezi rămâne emblematică - și de atacurile constante asupra drepturilor fundamentale ale membrilor opoziției, apărătorilor drepturilor omului, avocaților, sindicaliștilor, membrilor minorităților, ziariștilor, cadrelor universitare și activiștilor societății civile, inclusiv prin hărțuire judiciară și administrativă, utilizarea arbitrară a legilor împotriva terorismului, stigmatizarea și închiderea asociațiilor; se așteaptă ca toate sectoarele societății turcești organizate să aibă posibilitatea de a-și desfășura în mod liber munca și activitățile, deoarece acest lucru ar putea întări democrația turcă; își exprimă îngrijorarea în legătură cu relatările privind violența excesivă exercitată asupra deținuților; subliniază în mod ferm necesitatea de a se asigura un tratament uman tuturor deținuților, în conformitate cu drepturile fundamentale ale omului;

[...]17. ia act de intrarea, după ultimele alegeri pentru Parlamentul Turciei, a partidelor islamiste de extremă dreaptă în coaliția de guvernare; este preocupat de ponderea tot mai mare a agendei islamiste în procesul legislativ și în multe domenii ale administrației publice, inclusiv prin extinderea influenței Direcției pentru afaceri religioase (J.) în sistemul de învățământ; este îngrijorat, în special, de presiunea din ce în ce mai mare exercitată de autoritățile guvernamentale și de grupurile islamiste și ultranaționaliste asupra sectorului cultural din Turcia și asupra artiștilor turci, fapt demonstrat recent de numărul tot mai mare de anulări de concerte, festivaluri și alte evenimente culturale pentru că sunt considerate critice sau "imorale", cu scopul de a impune o agendă ultraconservatoare incompatibilă cu valorile UE;

[...] 21. conchide că guvernul turc nu are niciun interes să elimine decalajul persistent și din ce în ce mai mare dintre Turcia și UE în ceea ce privește valorile și standardele, deoarece a demonstrat, în ultimii ani, o lipsă clară de voință politică de a realiza reformele necesare, îndeosebi cu privire la statul de drept, drepturile fundamentale și protejarea și includerea tuturor minorităților etnice, religioase și sexuale; concluzionează, de asemenea, că guvernul turc nu a manifestat niciun interes în respectarea și susținerea criteriilor de la Copenhaga și în alinierea la politicile și obiectivele UE; [...]".

Fiind în discuție rezoluții adoptate de Parlamentul European în baza unei documentații ample furnizate de rapoartele Comisiei Europene, de concluziile pertinente ale Consiliului Uniunii și ale Consiliului European, de documentele pertinente ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și de hotărârile CEDO, prima instanță a considerat că nu pot fi puse la îndoială credibilitatea și actualitatea informațiilor oferite de acestea, informații care conturează o deficiență sistemică în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor deținute în Republica Turcia.

În același sens, sunt de altfel și elementele rezultate din articolele de presă, din documentele unor organizații internaționale pentru apărarea drepturilor omului și din jurisprudența unor instanțe din alte state ale Uniunii Europene (prin care s-a refuzat extrădarea unor persoane în Turcia) depuse la dosar de apărare, care tind să releve caracterul sistemic, generalizat al încălcării dreptului persoanelor deținute în Republica Turcia de a nu fi supuse unor tratamente inumane sau degradante.

În atare condiții, s-a considerat justificată temerea rezonabilă că garanțiile oferite prin cererea de extrădare de către autoritatea solicitantă, prin care se afirmă respectarea obligațiilor care revin statului turc ca urmare a statutului de membru al Consiliului Europei și de parte contractantă la Convenție, nu sunt îndestulătoare în cazul persoanei solicitate A., nefiind suficiente pentru remedierea acestor deficiențe sistemice într-un caz individual precum cel al acestei persoane.

Mai mult decât atât, în cazul particular al persoanei extrădabile A., care este cetățean israelian, temerea că acesta ar putea fi supus unor tratamente inumane sau degradante în cazul predării este amplificată de situația tensionată notorie a raporturilor dintre Republica Turcia și Israel, în contextul actual generat de luptele purtate de armata israeliană, în special în Fâșia Gaza, dar și la granița cu Libanul. Curtea a avut în vedere în acest sens, pe lângă informațiile difuzate în ultima perioadă în spațiul public, și adresa Ministerului de Externe al Israelului depusă la dosar de apărare, din care reiese că, în prezent, cele două țări și-au retras ambasadorii, iar în urma amenințărilor cu terorismul asupra cetățenilor israelieni pe teritoriul Turciei statul Israel a emis o avertizare de călătorie de gradul 4 (din 5) de evitare, sub orice formă, a unor deplasări ale cetățenilor săi în Turcia. Această situație tensionată dintre cele două țări este de natură să justifice o dată în plus temerea că predarea persoanei extrădabile în Turcia ar expune-o unui risc serios de a fi supusă unor tratamente contrare art. 3 din Convenție.

În aceste circumstanțe, Curtea de Apel București a apreciat că garanțiile oferite de statul turc prin cererea de extrădare sunt pur formale, fiind contrazise de realitatea percepută de organismele internaționale competente să monitorizeze situația drepturilor omului și a statului de drept în Republica Turcia.

În acest context, a concluzionat că elementele obiective pe care le are la dispoziție justifică în mod credibil temerea rezonabilă că predarea cetățeanului israelian A. către autoritățile din Republica Turcia l-ar expune unui risc însemnat de a fi deținut, inclusiv preventiv, în condiții inumane sau degradante și de a nu îi fi respectate drepturile fundamentale garantate de Convenție pe teritoriul acestui stat pe parcursul desfășurării procedurii penale împotriva sa.

Făcând trimitere și la cele statuate în jurisprudența relevantă a instanței supreme (ÎCCJ, secția penală, sentința penală nr. 275/3.05.2022), prima instanță a concluzionat că, în contextul astfel conturat, devine incidentă pentru statul român obligația de a nu extrăda persoana solicitată, impusă în jurisprudența CEDO (în particular finalul paragrafului 39 din Hotărârea pronunțată în cauza Ahmed contra Austriei, precum și jurisprudența acolo citată).

****

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a solicitat, în esență, admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii formulate de autoritățile din Republica Turcia, extrădarea și predarea persoanei extrădabile A. către aceste autorități și menținerea arestării provizorii în vederea extrădării până la predare, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004.

În dezvoltarea motivelor de contestație, Ministerul Public a susținut, în esență, că situația persoanei extrădabile A. - cetățean israelian solicitat de Republica Turcia în vederea efectuării urmăririi penale pentru o infracțiune gravă de omor, pedepsită cu închisoare pe viață - este semnificativ diferită de situația persoanei extrădabile ce a făcut obiectul examinării în decizia penală nr. 275 din 3 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la care s-a făcut referire în sentința atacată (cetățean israelian solicitat de autoritățile Republicii Belarus, pentru o infracțiune economică).

În acest sens, s-a subliniat că, în luna octombrie 2022, Belarusul s-a retras din primul protocol opțional la Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice începând cu 8 februarie 2023, blocând astfel mandatul Comitetului pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite de a primi și de a examina plângerile privind drepturile omului din partea cetățenilor din Belarus și lăsând cetățenii din Belarus lipsiți de protecție internațională, astfel cum rezultă din punctul M. al Rezoluției Parlamentului European din 13 septembrie 2023 referitoare la relațiile cu Belarus (2023/2041 (INI).

În plus, Ministerul Public a evidențiat fundamentul cererii de extrădare formulate în speță de Republica Turcia, respectiv suspiciunea comiterii, de către persoana extrădabilă, a unei infracțiuni deosebit de grave, pedepsite cu închisoarea pe viață și data recentă la care au fost comise faptele ce dau loc predării.

În fine, s-au evidențiat garanțiile scrise oferite în mod oficial de Republica Turcia atât pentru respectarea drepturilor omului, cât și a dreptului la un proces echitabil, respectiv faptul că Republica Turcia este parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, persoana extrădabilă va avea dreptul să se adreseze Curții Europene împotriva deciziilor finale ce vor fi luate împotriva sa, infracțiunea pentru care se solicită predarea nu este de natură politică sau militară, iar persoana extrădabilă beneficiază de toate drepturile de apărare juridică prevăzute în acordurile internaționale la care Republica Turcia este parte.

Aspectele semnalate prin rezoluțiile Parlamentului European nu pot conduce, în absența unor elemente suficient de clare și precise legate de cauza dedusă judecății, la concluzia că viața persoanei extrădabile ar fi pusă în pericol ori că aceasta ar risca să fie supusă, în caz de predare, torturii și unor tratamente inumane sau degradante. Relațiile diplomatice încordate între Republica Turcia și Statul Israel, generate de conflictul militar dintre Statul Israel și K., la care a făcut trimitere prima instanță, reprezintă o situație conjuncturală care nu implică, per se, încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei solicitate A..

Pe durata soluționării contestației, Ministerul Public a depus la dosar garanțiile oferite la data de 14 octombrie 2024 de Republica Turcia - Ministerul Justiției - Direcția Generală Relații Externe și Uniunea Europeană și Direcția Generală a Penitenciarelor și Locurilor de Detenție cu privire la persoana extrădabilă A..

La rândul său, intimatul persoană extrădabilă a depus la dosar înscrisuri noi în susținerea motivelor care au stat la baza opoziției sale la extrădare, respectiv, Rezoluția Parlamentului European din data de 10 octombrie 2024 referitoare la cazul lui L. din Turcia (2024/2856(RSP), extras al Documentului de lucru al personalului Comisiei Europene - Raportul Turciei 2023 și materiale de presă.

Analizând contestația formulată de Ministerul Public prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale relevante în materia de referință, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Obiectul procedurii de față îl constituie cererea formulată la data de 23 august 2024, prin care Procuratura Generală a Republicii Turcia - Biroul de Investigare a Terorismului și a Crimei Organizate a solicitat autorităților judiciare române extrădarea și predarea cetățeanului israelian A., în vederea urmăririi sale penale în dosarul cu numărul de anchetă 2024/180934, pentru suspiciunea comiterii, pe teritoriul statului solicitant, a infracțiunii de crimă cu premeditare din răzbunare, prevăzută de art. 82/l-a.j din C. pen. al Republicii Turcia.

În cuprinsul cererii de extrădare, al procesului-verbal de examinare a cauzei și al mandatului de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale în conformitate cu dispozițiile art. 100 și art. 248

5

din C. proc. pen. al Republicii Turcia, s-a arătat că, în fapt, în sarcina persoanei extrădabile A. s-a reținut că la data de 18.08.2024, orele 22:30, la Istanbul, ar fi participat, alături de alte persoane, inclusiv numiții B. și C., la un incident armat în urma căruia o persoană a fost ucisă, iar alte două persoane au fost grav rănite.

Este necontestat faptul că cererea de extrădare astfel formulată de autoritățile judiciare din Republica Turcia îndeplinește, pe de o parte, condițiile de formă prevăzute de art. 36 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, cererea fiind formulată în scris și însoțită de o copie autentică a mandatului de arestare 2024/8729 emis de Judecătoria Penală de Pace nr. 9 din Istanbul, de o expunere suficient de clară a faptei pentru care se solicită extrădarea și o prezentare a dispozițiilor legale aplicabile.

Pe de altă parte, cererea de extrădare îndeplinește și condițiile de fond prevăzute de art. 18, art. 21 alin. (1) lit. e) și f), art. 24 - art. 27, art. 30 și art. 33 din Legea nr. 302/2004, referitoare la persoana supusă extrădării, natura infracțiunii pentru care se cere extrădarea, dubla incriminare a acesteia, gravitatea pedepsei prevăzute de legislația celor două state implicate în procedura de extrădare și inexistența, în legislația acelorași state, a unor eventuale impedimente procedurale la urmărirea penală a persoanei extrădabile. Prima instanță a efectuat o analiză legală și detaliată a particularităților cauzei sub acest aspect, iar Ministerul Public nu a criticat, în cel de-al doilea grad de jurisdicție, concluzia rezultată în urma acestei evaluări.

Înalta Curte constată, la rândul său, caracterul pe deplin întemeiat al statuărilor primei instanțe referitoare la îndeplinirea cerințelor de formă și de fond ale extrădării, detaliate în precedent.

Motivul determinant al refuzului extrădării, de către prima instanță, a intimatului A. l-a constituit interpretarea dată, prin hotărârea contestată, ansamblului de informații referitoare la încălcarea repetată și sistematică a drepturilor fundamentale ale omului în Republica Turcia și aprecierea că aceste informații sunt suficiente pentru a atrage incidența, în privința intimatului, a cazului facultativ de refuz al extrădării prev. de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Reevaluând datele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, similar primei instanțe, că există un ansamblu de informații credibile și consistente care justifică temerea că predarea intimatului A. ar fi susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru acesta, criticile formulate sub acest aspect de către Ministerul Public fiind nefondate.

Procedura de extrădare între România și Republica Turcia este guvernată, în principiu, de dispozițiile Convenției europene de extrădare, încheiate la Paris la data de 13.12.1957 și ale celor două protocoale adiționale încheiate la Strasbourg la 15.10.1975 și, respectiv, 17.03.1978 (ratificate atât de România, cât și de Republica Turcia). Această formă de cooperare judiciară internațională în materie penală trebuie să respecte însă, concomitent, și ansamblul cerințelor în materie prevăzute de legea internă, respectiv, Legea nr. 302/2004.

În acest sens, dispozițiile art. 4 alin. (1) din acest ultim act normativ prevăd în mod expres că "prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate".

Dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, reglementează, așadar, un motiv opțional de refuz al extrădării general aplicabil, potrivit căruia "extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate".

Impedimentul facultativ la extrădare supus analizei intervine ori de câte ori, ca efect al predării, situația persoanei extrădabile riscă să fie substanțial afectată în mod negativ, indiferent de factorii care generează un atare risc. Utilizarea, în cuprinsul normei, a expresiei "în special" conduce la concluzia că vârsta sau starea de sănătate a persoanei constituie, în concepția legiuitorului, criterii prioritare în evaluarea consecințelor predării, însă nu și exclusive, identificarea altor factori de risc relevanți - derivând fie din situația obiectiv existentă în statul solicitant, fie din situația particulară a persoanei extrădabile - constituind atributul instanței învestite cu soluționarea cererii de extrădare.

În jurisprudența relevantă a instanței supreme, la care s-a făcut trimitere, de altfel, și prin hotărârea atacată, s-a statuat deja în sensul că existența unui risc semnificativ - fundamentat pe evaluări repetate ale organismelor competente - de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant și/ori de supunere a persoanei extrădabile unor tratamente inumane sau degradante în acest ultim stat constituie o situație ce se circumscrie motivului opțional de refuz al extrădării prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Concluzia este justificată de imperativul respectării de către România, în calitate de parte contractantă la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (ratificată prin Legea nr. 30/1994), a obligației consacrate la articolul 1 din acest instrument juridic, respectiv, aceea de a recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției. Unul dintre drepturile fundamentale garantate de Convenție este cel consacrat la articolul 3, care interzice în termeni absoluți supunerea oricărei persoane torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Concluzia primei instanțe în acest sens, desprinsă din jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, este corectă, sfera tratamentelor prevăzute de articolul 3, interzise de Convenție, incluzând actele de tortură, condițiile inumane sau precare de detenție care ating un anumit nivel de gravitate, dar și manifestările care umilesc și înjosesc o persoană sau care dau naștere unor sentimente de frică, angoasă sau de inferioritate de natură a înfrânge rezistența sa morală sau fizică (mutatis mutandis, cauza Ananyev și alții contra Rusiei, nr. 42525/07 și 60800/08, hotărârea din 10 ianuarie 2012).

În cauza de față, ansamblul datelor și informațiilor desprinse din cele trei rezoluții ale Parlamentului European avute în vedere de curtea de apel relevă un risc real și credibil de aplicare a unor tratamente inumane sau degradante persoanelor deținute în Republica Turcia, ca o consecință, în special, a condițiilor precare existente în locurile de detenție, a suprapopulării acestora, a practicării repetate a torturii și relelor tratamente în aceste unități, dar și a îndoielilor serioase privind respectarea corespunzătoare, de către statul turc, a dispozițiilor Convenției Europene și a refuzului acestui stat de a pune în aplicare hotărâri ale Curții Europene.

Suplimentar datelor și informațiilor valorificate sub acest aspect de către prima instanță, Înalta Curte apreciază relevante în același sens și o serie de documente recente, întocmite de organele Consiliului Europei sau care fac parte din sistemul Organizației Națiunilor Unite, din care rezultă elemente obiective, fiabile, precise și actualizate în mod corespunzător cu privire la măsura în care sunt respectate drepturile omului, în general, și drepturile persoanelor deținute în sistemul penitenciar, în special, în statul solicitant.

Astfel de elemente rezultă din documente noi, cu caracter oficial, prezentate de intimatul A. în calea de atac a contestației sau accesibile publicului larg pe site-urile oficiale ale instituțiilor emitente și consultate de către instanța supremă. Fie că examinează explicit aspecte ce țin de acuzații de tortură și tratamente sau pedepse inumane sau degradante (cazul exemplificativ al documentelor întocmite de organisme aparținând Consiliului Europei sau Organizației Națiunilor Unite), fie că abordează problema respectării în ansamblu a drepturilor omului în contextul evaluării situației din Republica Turcia în cadrul politicii de extindere a Uniunii Europene (cazul Comunicării Comisiei Europene) toate aceste documente ilustrează riscul real, actual și credibil al supunerii persoanei extrădabile, în caz de predare, unor tratamente incompatibile cu cerințele ce decurg din articolul 3 din Convenție.

Elementele factuale relevante, evidențiate de documentele accesibile Înaltei Curți, pot fi sintetizate după cum urmează:

I. Rezoluția nr. 2528(2024) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind acuzațiile de tortură și tratamente sau pedepse inumane ori degradante sistematice în locurile de detenție din Europa, adoptată în baza dezbaterilor purtate la data de 24.01.2024, la a patra ședință

Adunarea a constatat că tortura și relele tratamente continuă să fie prezente în locurile de detenție din lume, inclusiv în statele membre ale Consiliului Europei și în statele părți la Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, existând un decalaj clar între caracterul absolut al interzicerii acestor practici și realitatea factuală. În acest context, s-a subliniat că "Adunarea este alarmată de rapoartele credibile care sugerează că tortura și alte forme de rele tratamente tind să fie sistematice și/sau larg răspândite în state precum Federația Rusă, Azerbaidjan și Turcia (s.n.)

În privința Turciei, Adunarea este de asemenea îngrijorată de rapoartele care relevă că, în pofida mesajului de "toleranță-zero" transmis de autorități, a existat o creștere a cazurilor de folosire a torturii și a relelor tratamente în aresturile poliției și în închisori în ultimii ani, umbrind progresele anterioare ale Turciei în acest domeniu".

Adunarea a îndemnat statele "în privința cărora a constatat că practică rele tratamente fizice severe, inclusiv tortura, în locurile de detenție, într-un mod sistematic sau larg răspândit, în mod particular Federația Rusă, Azerbaidjan și Turcia (s.n.) să abordeze cauzele de bază ale acestei probleme, să introducă modificări sistemice, menite a elimina practicile abuzive sau nelegale și să asigure tragerea la răspundere, inclusiv penală sau civilă, a persoanelor individuale, a oficialităților de rang înalt sau a organismelor statului care au practicat sau tolerat tortura și relele tratamente".

II. Observațiile finale asupra celui de-al cincilea raport periodic privind Turcia, adoptate de Comitetul împotriva Torturii din cadrul Organizației Națiunilor Unite din 14 august 2024, adoptate în urma celei de a 2134-a întâlniri desfășurate la data de 25 iulie 2024

În capitolul C al acestui amplu document dedicat Republicii Turcia, intitulat "Principalele teme de îngrijorare și recomandări", s-au evidențiat următoarele:

"8. Comitetul este îngrijorat că definiția torturii în legislația națională nu include și referiri la scopul suferințelor induse și nu prevede că nicio împrejurare excepțională, decurgând din starea de război ori amenințare cu războiul, instabilitatea politică internă sau orice altă urgență publică, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura.

(...) b) Dreptul de acces la un avocat al deținuților poate fi restricționat până la 24 de ore după arestare, suspecții sunt audiați uneori fără a-și fi consultat avocatul sau fără ca avocatul să fie prezent, și confidențialitatea discuțiilor dintre client și avocat nu este asigurată. Comitetul este de asemenea îngrijorat că, în unele cazuri, avocaților le este interzis accesul la toate documentele dosarului și că pot fi impuse sancțiuni disciplinare care să determine o interzicere de facto, pe o perioadă nedeterminată, a contactului dintre deținuti și avocatul acestora, cum a fost cazul deținuților în închisoarea Imrali;

c) Deținuții nu pot beneficia de o examinare medicală independentă din partea unui medic ales de ei, examinările medicale sunt în unele cazuri superficiale, nu permit documentarea adecvată a urmelor de tortură sau rele tratamente, iar organele de aplicare a legii sunt prezente frecvent în timpul examinărilor medicale, în cazuri în care prezența acestora nu a fost solicitată de medicul examinator, nerespectându-se confidențialitatea doctor-pacient.

(...) 14. Notând eforturile semnificative făcute de statul parte în ultimii ani, pentru a îmbunătăți condițiile de detenție și a reduce suprapopularea (...) Comitetul este îngrijorat că:

a) Rata de încarcerare în statul parte a crescut semnificativ în perioada de raportare, contribuind la o rată de supraaglomerare de peste 110 % în cadrul sistemului penitenciar;

b) Unii deținuți în închisori de maximă securitate de tipul S, Y sau alte tipuri sunt izolați în celule individuale, fără ventilație adecvată pentru mai mult de 22 de ore,