Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2024
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 718/2024

HOTĂRÂRE
10.10.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 718/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024 Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 849/A din 28 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul inculpat A. și apelanta persoană vătămată B., împotriva sentinței penale nr. 143 din 29.02.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. x/2023. Împotriva acestei decizii, partea civilă B. a formulat contestație, arătând că nu este de acord soluția pronunțată, întrucât pedeapsa aplicată inculpatului nu este proporțională cu gravitatea infracțiunii, cu gravitatea rezultatului produs și nu este aptă pentru atingerea scopului de reeducare și îndreptare a inculpatului, având în vedere prevederile liberării condiționate și posibilitatea acestuia de a executa o pedeapsă mult mai mică.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac, Înalta Curte reține următoarele: Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Conform dispozițiilor art. 425 1 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. Potrivit art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 pct. 1 C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea contestației sau a apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii. Totodată, potrivit art. 551 alin. (4) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data pronunțării apelului sau după caz a contestației.

În speță, prin decizia atacată, s-au soluționat apelurile declarate de apelantul inculpat A. și apelanta persoană vătămată B., acestea fiind respinse, pronunțându-se o hotărâre definitivă, cu privire la care legea nu prevede posibilitatea exercitării căi de atac a contestației, fiind susceptibile de reformare pe calea contestației exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Exercitarea contestației împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, încălcă coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Ca atare, constatând că a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege și, în consecință, nu este admisibilă potrivit dreptului comun, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de partea civilă B. împotriva deciziei penale nr. 849/A din 28 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2023. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea parte civilă, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de partea civilă B. împotriva deciziei penale nr. 849/A din 28 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2023. Obligă contestatoarea parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea parte civilă, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2024
. În plus, perioada de aproximativ un an în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv nu a depășit limitele unui termen rezonabil, în raport cu stadiul avansat al procedurii penale. **** Împotriva acestei încheieri, la data de 9 octombri
ÎCCJ 2025-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 285/2025
Ședința publică din data de 17 aprilie 2025 Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 30 din 27 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în
ÎCCJ 2023-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală
penală, sub nr. x/2022, la data de 16.03.2023. Astfel învestită, evaluând, prioritar, admisibilitatea apelului formulat de petentul A., Curtea de Apel București a constatat că, în condițiile în care acesta este îndreptat împotriva unei hotă
ÎCCJ 2024-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 371/2024
unor pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente, fiind astfel aplicabile direct prev. art. 583 și 585 din C. proc. pen. Împotriva deciziei nr. 18/C din data de 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentr
ÎCCJ 2024-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 29 mai 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 378/A din data de 04 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 431 alin. (1) C. proc.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă