ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 724/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În prealabil, se cuvine notat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. x/2021, la 8 septembrie 2021, reclamanta SOCIETATEA TRANSPORT PUBLIC S.A. TULCEA a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 193.483,51 RON, reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare evenimentului din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2018, a sumei de 1.520,00 RON, reprezentând contravaloarea ușii casieriei, distrusă prin efracție, la sistarea plăților serviciilor aferente Contractului de prestări servicii nr. x din 12 martie 2018 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018, urmând ca sumele pretinse să se compenseze cu plata serviciilor de pază, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâta a solicitat obligarea pârâtei - reclamante la plata sumei de 206.203,2 RON, precum și a penalităților de întârziere aferente debitului, de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul scadenței facturilor și până la data plății efective a acestuia.

Prin sentința civilă nr. 378 din 17 februarie 2022, Judecătoria Tulcea, secția Civilă și Penală a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 1121 din 20 septembrie 2022 Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea principală, a admis cererea reconvențională, a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 206.203,2 RON și a penalităților convenționale de întârziere de 0,1%/zi, începând cu data scadenței debitului și până la plata efectivă a acestuia și a sumei de 4.130 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 122 din 6 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SOCIETATEA TRANSPORT PUBLIC S.A. TULCEA a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, după rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii promovate de aceasta și respingerea cererii reconvenționale. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Circumscris primului motiv de nelegalitate, recurenta a arătat că acesta este incident din perspectiva faptului că nerespectării de către instanța de apel a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură ciivlă, întrucât, deși autoarea căii de atac a susținut că prejudiciul reclamat este rezultatul neîndeplinirii de către intimată a obligațiilor contractuale, în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate motivele și raționamentul instanței de prim-control judiciar care au condus la concluzia că intimata și-a îndeplinit aceste obligații și nici motivele pentru care susținerile sale sub acest aspect au fost înlăturate.

În acest context, a apreciat că motivarea instanței de apel este lacunară și insuficientă, aceasta preluând concluziile părții adverse, fără a-și expune propriul raționament.

Pe acest temei, a invocat și cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., subliniind că nemotivarea hotărârii recurate îi încalcă dreptul la un proces echitabil și produce părților litigante o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea deciziei recurate.

De asemenea, recurenta a arătat că instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor art. 11.5 lit. f) din contract, modificând conținutul acestora în sensul arătat de pârâtă; astfel a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, recurenta a evocat clauzele contractuale care cuprindeau obligațiile ce îi reveneau intimatei, subliniind că față de neîndeplinirea lor, recurentei nu i se poate imputa vreo culpă pentru producerea prejudiciului.

Un alt set de susțineri circumscrise cazului de casare ultim-indicat a vizat motivarea instanței de apel cu privire la obligația efectuării analizei de risc, care, potrivit recurentei, aparținea intimatei.

Recurenta a mai susținut că în speță erau întrunite condițiile legale privind atragarea răspunderii contractuale a intimatei, întrucât intimata nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile ce îi reveneau potrivit contractului, culpa acesteia este preyumată prin simplul fapt al nerespectării convenției, prejudiciul înregistrat este cert, fiind reprezentat de suma destinată plății salariilor angajaților recurentei și contravaloarea ușii casieriei distruse ca urmare a evenimentului produs, fiind consecința directă a neexecutării contractului.

În ceea ce privește cererea reconvențională, autoarea căii de atac a arătat că facturile aferente sumelor acordate nu au fost acceptate la plată de către aceasta, procesele-verbale cu situația orelor/serviciilor prestate de angajații intimatei nefiind semnate și că în cauză, contrar susținerilor intimatei, contractul în discuție a încetat în momentul împlinirii termenului pentru care a fost încheiat.

La 20 decembrie 2023, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului. În susținerea primei excepții, a arătat că în cauză, contractul dintre părți este de achiziție publică, împrejurare față de care în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016, în forma aplicabilă la data inițierii procesului. În ceea ce privește cea de-a doua excepție, recurenta a susținut, în esență, faptul că prin memoriul de recurs autoarea căii de atac critică, în realitate aspecte ce țin de temeinicia hotărârii, și nu de legalitatea acesteia și nu indică dispozițiile legale încălcate de instanța de apel, motiv pentru care a considerat că se impune aplicarea sancțiunii nulității recursului, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în baza art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

În speță, SOCIETATEA TRANSPORT PUBLIC S.A. a învestit Judecătoria Tulcea cu o cerere având ca obiect angajarea răspunderii contractuale a pârâtei A. S.R.L. pentru executarea necorespunzătoare a contractului nr. de prestări servicii "Servicii de pază și de monitorizare-intervenție la efracție pentru obiectivele TRANSPORT PUBLIC S.A. TULCEA și servicii de control legitimații de călătorie pe mijloacele de transport în comun" nr. 1370 din 12 martie 2018.

Contractul a fost încheiat sub imperiul dispozițiilor Legii nr. 98/2016, ca urmare a parcurgerii procedurii de achiziții publice de către reclamantă, în calitate de autoritate contractantă.

Față de calitatea părților și obiectul contractului, Înalta Curte constată că acesta este unul de achiziție publică, în sensul art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016, împrejurare față de care în cauză devin aplicabile prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, " Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor."

Asupra naturii litigiului, în sensul că acesta unul în materia achizițiilor publice, s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 378/2022 din 17 februarie 2022 a Judecătoriei Tulcea, secția Civilă și Penală, care, în stabilirea instanței competente material, reținând că acțiunea are ca obiect pretenții derivând dintr-un contract de achiziție publică, în acord cu dispozițiile Legii nr. 98/2016, a stabilit că litigiului pendinte îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 101/2016, sens în care a apreciat că Tribunalul Constanța este competent material să judece litigiul.

Astfel, potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, în forma aplicabilă la data inițierii procesului, 8 septembrie 2021, potrivit art. 24 C. proc. civ., " Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul", iar art. 55 alin. (3

1

) din aceeași lege prevede că "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.".

Din coroborarea textelor de lege sus-evocate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că decizia recurată este definitivă de la data pronunțării ei, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală din același act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficiență textelor de lege enunțate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să admită excepția inadmisibilității și, în consecință, să respingă recursul ca inadmisibil.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei în recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) din același Cod, o va obliga la plata către intimată a sumei de 8.375 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor depuse în dovedire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA TRANSPORT PUBLIC S.A. TULCEA împotriva deciziei civile nr. 122 din 6 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 8.375 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2024.