ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2728/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2728/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin decizia nr. 857 din 24 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția de netimbrare și a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 394 din 4 mai 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, ca netimbrată. Totodată, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. l lit. a) C. proc. civ., revizuentului i-a fost aplicată o amendă judiciară de 1000 RON.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs revizuentul.
Procedura de filtru
Prin raportul întocmit la 21 iunie 2024, s-a reținut că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și că recursul nu este timbrat corespunzător.
În condițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, pentru a-și exprima poziția procesuală, iar recurentul a depus punct de vedere la raport.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Deliberând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., asupra excepției nulității recursului, reținută prin raport, Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:
Prioritar, Înalta Curte reține că este învestită doar cu recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 857 din 24 octombrie 2023, iar nu și cu soluționarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare (formulate în cuprinsul cererii de recurs), aceasta din urmă fiind soluționată de către curtea de apel prin încheierea din 23.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie .
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (...) sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență", iar, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Totodată, la art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ. se prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.
În cauză, până la termenul din 27 noiembrie 2024, revizuentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, încălcând dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.. Totodată, revizuentul nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării.
Se reține că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 21 din Constituția României garantează dreptul de acces la justiție, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiție și a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor cazului, solvabilitatea solicitantului și faza procedurii sunt factori de care trebuie ținut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care s-a atins chiar esența lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60).
Privite lucrurile din această perspectivă, se constată că în prezenta cauză taxa judiciară de timbru fixată prin rezoluția administrativă din 11 decembrie 2023 are un cuantum redus (50 RON), revizuentul a avut posibilitatea legală de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și/sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar și calea de atac este formulată împotriva unei decizii prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de revizuire declarată împotriva unei decizii definitive, care nu este supusă căii de atac a recursului. În raport cu aceste elemente specifice, nu se poate reține că, prin anularea căii de atac ca netimbrate, s-ar aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiție.
Față de aceste considerente, în raport cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 857 din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru minori și de familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.