ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2342/2024

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul Năvodari, inculpații A., B., C., D., E. și F. și de petenta S.C. G. S.A. împotriva sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2008; a extins efectele apelurilor declarate de inculpatele C., H., E. și F. și în privința inculpatei I.; a desființat, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare, instanța de apel a indicat soluția cu privire la fiecare infracțiune și fiecare dintre inculpații trimiși în judecată în cauză, după distincțiile din dispozitiv.

Totodată, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea mai multor înscrisuri, printre care și dispoziția nr. 3694 din 05 noiembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Constanța (în parte).

S-a constatat că terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierile nr. 21282/07.06.2006 si nr. 20992/07.06.2006 ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, în favoarea Municipiului Constanța, aparțin domeniului public al Statului Român, urmând ca Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 256 și la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, în sensul revenirii mai multor terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Constanța, printre care și terenul intravilan, în suprafață de 440,12 mp, lot x, situat în Constanța, Zona J., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x.

S-a dispus ca Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanța să întreprindă, în condițiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privința cărora s-a restabilit situația anterioară.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă, având în vedere soluțiile pronunțate în latura penală a cauzei, a desființat în parte dispoziția nr. 3694 din 05 noiembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Constanța, corespunzător mențiunilor necorespunzătoare adevărului pe care le conține.

În privința terenurilor sechestrate în faza de urmărire penală, acestea urmează a reintra în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Constanța, în măsura în care ieșirea lor din acest domeniu a fost urmarea infracțiunilor săvârșite de inculpații cercetați în respectiva cauză.

Astfel, instanța de apel a reținut că în privința acestora nu sunt incidente dispozițiile referitoare la confiscarea specială, ci cele referitoare la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prevăzută de art. 256 și art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

Prin urmare, instanța de apel a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii pentru aceste terenuri, cu privire la care a menținut măsura sechestrului instituită în faza de urmărire penală, printre aceste imobile regăsindu-se și terenul intravilan în suprafață de 440,12 mp, lot x, situat în Constanța, Zona J., intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x.

Referitor la terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate prin încheierile nr. 21282 din 07 iunie 2006 și nr. 20992 din 07 iunie 2006 ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, în favoarea Municipiului Constanța, constatând că acestea aparțin domeniului public al Statului Român, instanța de apel a dispus ca Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.

Totodată, a dispus ca Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța să întreprindă, în condițiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privința cărora s-a restabilit situația anterioară.

1.2. Prin decizia penală nr. 56/A/18.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul K. împotriva executării deciziei penale nr. 32/A/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2008.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că, prin cererea formulată, contestatorul K. a solicitat lămurirea deciziei penale nr. 32/A/07.02.2019 a aceleiași instanțe, în sensul de a se constata că dispoziția din cuprinsul acestei hotărâri, de restabilire a situației anterioare, nu vizează terenul identificat în cuprinsul cererii, întrucât, la data pronunțării respectivei hotărâri, imobilul nu se mai află în proprietatea persoanei căreia pe numele cărora a fost sechestrat, ci în proprietatea sa.

A reținut că terenul intravilan în suprafață de 440,12 mp, lot x, situat în Constanța, zona J., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (CF nou 216529, CAD 188/3), face parte din terenul în suprafață totală de 3.528 mp atribuit, prin dispoziția de primar nr. 3694 din 05 noiembrie 2002 (poziția 10), îndreptată prin dispoziția de primar nr. 3776 din 15 noiembrie 2002, notificatorului L., care, ulterior, 1-a înstrăinat inculpatei M. în baza contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. x din 29 ianuarie 2003 de Biroul Notarilor Publici Asociați N. și O..

La rândul său, după ce a procedat la lotizarea imobilului în suprafață totală de 3.528 mp (prin actul de lotizare autentificat sub nr. x din 07 iulie 2003 de același biroul notarial), inculpata M. a vândut lotul x, în suprafață de 440,12 mp, cu nr. cadastral x, numitului K., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 17 decembrie 2003 de Biroul Notarilor Publici Asociați N. și O..

A mai reținut și că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de intimata Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Constanța, acest teren face parte din domeniul public al municipiului Constanța, fiind inventariat în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 904/2002 privind atestarea domeniului public al județului Constanța, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Constanța, capitolul Zona agrement-club nautic (teren în suprafață de 8,4 ha, zona J.).

Totodată, a constatat și că, potrivit art. 136 din Constituția României și art. 861 C. civ., bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, ceea ce înseamnă că acestea nu pot fi înstrăinate, respectiv restituite prin dispoziție de primar, fiind scoase din circuitul civil general, că titularul dreptului (statul sau unitățile administrativ-teritoriale) le poate revendica oricând și că nu pot fi urmărite de creditorii acestuia. Ca urmare, eventualii cumpărători nu pot opune titularului dreptului de proprietate publică buna lor credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Drept urmare, a constatat că, fiind vorba despre un bun aflat în domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale a municipiului Constanța, nu există nicio nelămurire cu privire la terenul în litigiu, pentru care, prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor cercetate, precum și că există obligația instituțiilor statului de a întreprinde demersuri pentru a reintra în posesie.

A mai reținut, totodată, inclusiv aspectul că la momentul instituirii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, a sechestrului asigurător, prin ordonanța nr. 29/P/2005, terenul figura în cartea funciară a municipiului Constanța în proprietatea inculpatei M., iar nu a numitului K..

Or, pentru a fi opozabil terților (inclusiv organelor de urmărire penală), astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. d) și art. 21 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, dreptul de proprietate al numitului K. asupra terenului în discuție ar fi trebuit să fie înscris în cartea funciară a municipiului Constanța în cel mai scurt timp după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare cu inculpata M., ceea ce nu s-a întâmplat, ipoteză în care intervine sancțiunea inopozabilității față de terți.

În consecință, a stabilit și că, întrucât nu și-a respectat obligația de a-și înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară în scopul asigurării opozabilității față de terți, contestatorul K. nu poate, pe calea contestației la executare, să invoce propria culpă sub acest aspect, cu scopul de a obține ridicarea sechestrului asigurător legal instituit, în privința sa fiind incident principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 25.09.2024, revizuentul K. a solicitat revizuirea laturii civile a deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv a deciziei penale nr. 56/A din 18 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, invocând în drept, incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, acesta a arătat că prin cea dintâi decizie penală s-a dispus condamnarea mai multor funcționari publici din cadrul Primăriei Constanța pentru restituirea unor terenuri cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 10/2001.

Arată că unul dintre terenuri, în suprafață de 440 mp, situat în Mamaia, a ajuns în proprietatea sa, fiind dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.12.2003 de notar public N..

Susține că, printr-o inexplicabilă neglijență a notarului public, contractul de vânzare cumpărare nu a fost înscris în cartea funciară, deși prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 stabileau această obligație.

Drept urmare, neînscrierea contractului de vânzare-cumpărare în cartea funciară a determinat ca sechestrul instituit de către DNA, prin ordonanța nr. 29/2008, asupra mai multor terenuri, să îl cuprindă și pe acesta.

Menționează că după ce a aflat că nu s-a procedat la înscrierea contractului său de vânzare-cumpărare în cartea funciară a efectuat demersuri în acest scop, sens în care, prin decizia nr. 247/03.04.2012 a Tribunalului Constanța, OCPI Constanța a fost obligat să înscrie contractul de vânzare-cumpărare în cartea funciară chiar și în condițiile existenței sechestrului, lucru care s-a realizat.

Invocând buna-credință și calitatea de proprietar al terenului, arată că a formulat contestație la executare, pentru lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 32/A/07.02.2019 a instanței supreme, solicitând scoaterea terenului de sub sechestru, contestație respinsă prin decizia penală nr. 56/A/18.02.2021 a aceleiași instanțe, reținându-se că terenul face parte din domeniul public al Municipiului Constanța, fiind inventariat ca atare prin Anexa nr. 2 la H.G. nr. 904/2002, deși pe parcursul procesului penal toate probele administrate duceau la concluzia că terenul a aparținut domeniului privat al unității administrativ-teritoriale.

Arată că urmare a pronunțării celei din urmă decizii penale, intimata UAT Constanța a formulat o acțiune în revendicare a terenului, cauza formând obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Constanța.

Judecătoria Constanța a admis, prin sentința nr. 7310/28.06.2024, acțiunea în revendicare, preluând în motivare considerentele deciziei penale nr. 56/A/18.02.2021 a Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivului de revizuire invocat, revizuentul invocă, drept înscrisuri noi, încheierea nr. 224499/22.08.2024 emisă de OCPI Constanța, respectiv răspunsul Primăriei Constanța la cererea revizuentului nr. 161020/21.08.2024 (în legătură cu care arată că a fost preluat de pe site-ul primăriei), de comunicare a categoriei de folosință a terenului.

Deși necomunicat, afirmă că în răspunsul Primăriei Constanța se menționează că terenul este afectat de un plan urbanistic zonal, aprobat prin HCL nr. 121/2013.

Arată, așadar, că răspunsul preluat de pe site-ul primăriei este cel de-al doilea înscris doveditor nou, pe care se întemeiază cererea de revizuire.

Menționează, totodată, că, potrivit HCL nr. 121/2013, pe teren se poate construi, regimul de înălțime fiind de parter și 4 etaje, cu destinația de hotel sau de apartamente.

Precizează că nici această împrejurare, în sensul că pe teren se poate construi, conform HCL nr. 121/2013, nu a fost cunoscută de către Înalta Curte atunci când a pronunțat decizia nr. 56/A/2021.

Mai mult, intimata a ascuns instanței supreme împrejurarea că terenul este afectat de un plan urbanistic zonal, ce prevede o posibilitatea edificării unei construcții cu regim de înălțime parter și 4 etaje.

Este evident că dacă terenul ar fi fost inventariat ca domeniu public, prin Anexa nr. 2 la H.G. nr. 904/2002, atunci terenul nu mai putea fi afectat de un plan urbanistic zonal, care să permită construcțiile civile și nici categoria de folosință nu ar fi putut să fie cea de "curți-construcții".

Ascunderea acestei împrejurări a fost deliberată și denotă reaua-credință a autorității locale în formulatea apărărilor, din moment ce nu se poate afirma că autoritatea locala nu a cunoscut că terenul este afectat de un PUZ care permite construirea unui bloc.

Terenul nu poate aparține domeniului public al primăriei și în același timp să fie aprobat și un PUZ care să permită construirea unui bloc.

Susținerea că terenul aparține domeniului public denotă fie reaua-credință a intimatei, fie necunoașterea actelor interne din cadrul primăriei.

Dacă cele două înscrisuri noi ar fi fost cunoscute de către instanța supremă atunci când a pronunțat decizia nr. 56/A/2021, consideră că nu s-ar mai fi ajuns la concluzia că terenul aparține domeniului public al primăriei.

Aceasta, întrucât, dacă terenul ar fi aparținut domeniului public, Consiliul Local Constanța nu putea să aprobe un plan urbanistic zonal care să permită construirea unui bloc sau hotel pe teren, iar, mai mult, nu putea să-l atribuie în condițiile Legii nr. 10/2001.

Arată revizuentul și că, prin decizia nr. 56/A/2021, Înalta Curte a analizat inclusiv ipoteza în care terenul nu aparține domeniului public, aspect care arată că instanța supremă nu era convinsă, la momentul analizării materialului probator, că terenul aparține domeniului public.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în acțiunea în revendicare de pe rolul Judecătoriei Constanța ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, răspunzând la interogatoriu, intimata afirmă că în arhiva primăriei nu au fost găsite schițe anexă la H.G. nr. 904/2002 de inventariere a domeniului public.

Drept urmare, dacă nu există schițe anexă la H.G. nr. 904/2002 nu putea ajunge la concluzia că terenul aparține domeniului public.

Mai arată și că HCL nr. 121/2013 de aprobate PUZ Mamaia, se referă nu numai la terenul în litigiu, ci la întreaga stațiune Mamaia.

Din toate probele administrate în dosarul penal nr. x/2008, rezultă că terenul a aparținut domeniului privat al primăriei, iar nu domeniului public.

Mai mult, niciodată UAT Municipiul Constanța nu a susținut pe parcursul procesului penal că terenul ar face parte din domeniul public al primăriei, o asemenea împrejurare fiind relatată pentru prima oară prin întâmpinare în contestația la executare formulată de revizuent.

UAT Municipiul Constanța nu a făcut până în prezent niciun demers pentru revocarea parțială a HCL nr. 121/2013, având în vedere că, în opinia ei, o mare parte din domeniul public a fost afectat de această hotărâre.

Arată și că HCL nr. 121/2013 pentru aprobarea PUZ Mamaia nu a fost un PUZ nou, ci a modificat HCL nr. 285/2007, care, de asemenea, prevedea posibilitatea edificării unui bloc pe teren.

Deci, dacă HCL nr. 285/2007 prevedea că pe teren se putea construi un bloc, apare clar împrejurarea că menționarea în cartea funciară, cu ocazia intabulării, din anul 2012, a categoriei de folosință "folosință nedeterminată", a fost făcută din eroare.

Mai mult, Prefectura, ca organ cu atribuții în verificarea legalității actelor emise de consiliile locale, nu a atacat HCL nr. 121/2013 pe considerentul că permite realizarea de construcții, blocuri și apartamente pe domeniul public al municipiului.

Arată că această pasivitate reprezintă o nouă dovadă că terenul nu aparține domeniului public, ci domeniului privat, iar HCL nr. 121/2013 este pefect legală.

Mai mult însă decât înscrisurile existente în dosarul penal, noile înscrisuri invocate creează certitudinea că terenul a aparținut domeniului privat anterior atribuirii acestuia în condițiile Legii nr. 10/2001.

Înscrisurile noi nu fac decât să completeze probele administrate în dosarul de fond, din care rezultă că terenul făcea parte din domeniul privat al municipiului Constanța.

Astfel, în fața instanței de fond, Curtea de Apel București, a fost efectuată o expertiză topo-cadastrală de către expertul tehnic judiciar P., care, analizând situația terenului în suprafață de 3.528 mp (din care provine terenul revizuentului, prin dezmembrare) de la poziția nr. 10, din Dispoziția de primar nr. 3694/2002, a concluzionat că anterior retrocedării acesta a făcut parte din domeniul privat al UAT Municipiul Constanța, fiind inventariat în baza HCLM nr. 420/2001.

Arată și că raportul de constatare tehnico-științific, efectuat de către specialiștii DNA în faza de urmărire penală, a avut ca obiectiv, la pct. 6, numai stabilirea valorii terenurilor "faleză și plajă", atribuite din domeniul public al statului. Singurul obiectiv care a vizat și imobilul din care face parte terenul revizuentului a avut în vedere doar stabilirea unei eventuale subevaluări, nu și verificarea regimului juridic al acestuia (apartenența la domeniul public sau privat), respectiv că rechizitoriul specifică numai că terenul a fost subevaluat, nu și că ar aparține domeniului public, sens în care și decizia penală de condamnare nr. 32/2019 a instanței supreme arată doar că terenul a fost subevaluat.

Drept urmare, a solicitat admiterea cererii de revizuire și constatare, pe baza înscrisurilor noi, că terenul nu aparține domeniului public al UAT Municipiul Constanța.

- Intimata a formulat întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

Arată că, în speță, nu este îndeplinită condiția ca înscrisul să fi existat la data la care au fost pronunțate deciziile a căror revizuire se solicită (07.02.2019, respectiv 18.01.2021), iar înscrisurile noi au fost emise la data de 22.08.2024 (încheierea de carte funciară), celălalt înscris (răspunsul Primăriei Constanța) fiind, de asemenea, ulterior datei de 22.08.2024.

Or, nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unor înscrisuri apărute după pronunțarea acesteia, textul legal referindu-se exclusiv la situația în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin hotărârea atacată, concluzie desprinsă din împrejurarea că textul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vorbește despre descoperirea înscrisului care a fost reținut de adversar sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate.

Aceasta cerință este esențială, în condițiile în care un proces soluționat definitiv ar putea fi supus revizuirii pe baza unor înscrisuri confecționate ulterior definitivării procesului, situație în care autoritatea de lucru judecat ar căpăta caracter iluzoriu.

De asemenea, menționează și că nu este îndeplinită nici condiția ca înscrisul să nu fi putut fi prezentat în procesul finalizat prin hotărârea revizuită, fie datorită reținerii lui de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai presus de voința părții.

În speță, înscrisurile nu au fost reținute de către intimată, din moment ce, pe de o parte, încheierea de carte funciară a fost emisă în 22.08.2024 de către OCPI Constanța, în urma demersurilor făcute de către revizuent la nivelul anului 2024, iar răspunsul solicitat de către revizuent tot la nivelul anului 2024 se află pe site-ul Primăriei Constanța, intimata nereținând niciunul din aceste înscrisuri, ele neexistând la data pronunțării celor două decizii a căror revizuire se cere.

Pe de altă parte, nu poate fi reținută nici existenta unei împrejurări mai presus de voința revizuentului, care să întrunească caracteristicile specifice forței majore și care să-1 fi împiedicat efectiv pe revizuent să le prezinte.

Revizuentul se putea adresa atât OCPI Constanța cât și Primăriei Constanța pentru a i se comunica informațiile transmise prin înscrisurile pretinse noi oricând pe parcursul judecăților finalizate prin deciziile a căror revizuire se solicită.

De asemenea, arată că nu este îndeplinită nici condiția ca înscrisul să fie determinant, în situația în care din niciunul dintre înscrisurile pretins noi nu reiese în mod neechivoc, fără a fi necesară coroborarea cu alte probe, faptul că terenul în cauză s-ar afla în proprietatea privată a UAT Constanța.

Prin încheierea de carte funciară nr. x/22.08.2024 emisă de către OCPI Constanța se rectifică categoria de folosință a terenului din "nedeterminată" în "curți-construcții", iar prin răspunsul primăriei la solicitarea revizuentului se comunică faptul că terenul este afectat de un plan urbanistic zonal, fără a se face referire la încadrarea terenului în teren proprietate publică sau privată a unității administrativ-teritoriale.

- Revizuentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei și admiterea căii de atac formulate.

A menționat că prin încheierea OCPI nr. 224499/22.08.2024 s-a dispus rectificarea cărții funciare nr. x a Municipiului Constanța, carte funciară deschisă în anul 2013, cu ocazia primei intabulări a dreptului de proprietate.

Îndreptarea unei erori are drept consecința împrejurarea că respectiva categorie de folosință, de curți-construcții, era o caracteristică a terenului încă de la prima intabulare, adică din anul 2013.

Încheierea de rectificare din august 2024 nu produce efecte doar pentru viitor, ci retroactivează, ceea ce înseamnă că respectiva categorie de folosință a terenului datează din anul 2013, fiind necesar ca aceasta să fie privită și analizată împreună cu cartea funciară deschisă în anul 2013, iar nu separat, acestea făcând corp comun.

Astfel, cartea funciară nr. x, în forma rectificată, reprezintă un înscris nou, care nu a putut fi înfățișat în fața instanței de recurs.

Această împrejurare este determinantă, iar dacă ar fi fost cunoscută de către instanța penală, alături de probele aflate în dosarul penal, ar fi format convingerea instanței că terenul nu aparține domeniului public al municipalității.

Arată că aceeași este situația și în privința adresei Primăriei Constanța nr. 161020/2024, sens în care precizează că HCLM nr. 121/2013 face corp comun cu adresa nr. x/2024, ele trebuind privite și analizate împreună.

Precizează că Primăria a ascuns împrejurarea că terenul este afectat de un PUZ care face terenul construibil, respectiv că adresa nr. x/2024 nu creează drepturi noi, nu stabilește o altă stare de fapt, ci doar confirmă existența unui înscris anterior, ascuns, ținut secret de către intimată, înscrisuri ce trebuie analizate împreună.

Menționează că inclusiv această împrejurare, dacă ar fi fost cunoscută de către instanța penală, alături de probele existente în dosarul penal, ar fi dus la concluzia că terenul nu aparține domeniului public al municipalității.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând criticile formulate prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, se constată caracterul inadmisibil al cererii de revizuire formulate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil speței în raport cu data declanșării litigiului în care au fost pronunțate deciziile atacate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin statuarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluționării litigiului, nu au putut fi verificate de instanța de judecată, iar acest aspect a condus la săvârșirea unei erori de fapt, involuntare, care se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțate.

În aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea unei hotărâri, un script care a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a prezentat instanței de judecată, întrucât a fost reținut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voința părților, care confirmă o situație deosebită de cea reținută ca fiind determinantă la pronunțarea soluției.

În analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, instanța sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din același act normativ, la examinarea admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție aspectele legate de fondul pricinii.

Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi, ci și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță din cauza unor împrejurări mai presus de voința părții, precum și de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

În cauză, prevalându-se de motivul de revizuire anterior indicat, revizuentul a invocat drept înscris nou, doveditor, în înțelesul textului de lege menționat, Încheierea Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța nr. 224499/22.08.2024, prin care având în vedere cererea introdusă de revizuent "privind rectificare în cartea funciară în baza actului notarial nr. x/07.07.2003 emis de notar public N.", s-a dispus îndreptare erorii materiale strecurate în cuprinsul cărții funciare nr. x a UAT Constanța, "în sensul că se va menționa corect categoria de folosință curți construcții".

De asemenea, revizuentul a înțeles să se prevaleze și de răspunsul nr. x/27.08.2024 emis de Primăria Constanța la solicitarea sa (înregistrată sub nr. x/21.08.2024), de furnizare informații referitoare la categoria de folosință a terenului, prin care i-a fost adus la cunoștină aspectul că "suprafața de teren este reglementată de Planul Urbanistic Zonal aprobat prin HCL nr. 121/2013".

Or, dat fiind că înscrisurile pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire nu existau la momentul judecății pricinii de către instanța penală, fiind ulterioare judecății înfăptuite în pricina penală, nu se poate considera că acestea reprezintă înscrisuri noi, în înțelesul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Cât timp rațiunea edictării acestei cerințe rezidă tocmai în necesitatea ca, pe baza respectivului script, instanța să fi pronunțat o altă soluție decât cea dispusă prin hotărârea contestată, nu pot fi extrase alte efecte juridice ale acestora, având în vedere că mijloacele probatorii ulterioare pronunțării deciziilor contestate sunt lipsite, în mod firesc, de o atare aptitudine.

Mai mult, posibilitatea formulării unei cereri de îndreptare eroare materială, precum cea indicată de parte, ori de a solicita informații autorităților publice locale referitoare la regimul juridic a unui imobil erau demersuri juridice deschise revizuentului la momentul la care a avut loc judecata în cauza penală.

În acest sens, prevederile art. 914 C. civ. dispun că proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii.

Așa fiind, nu se poate constata nici existența unei împrejurări mai presus de voința revizuentului în legătură cu emiterea înscrisurilor de care înțelege să se folosească la acest moment procesual, respectiv a reținerii înscrisului de către partea potrivnică, cât timp revizuentul putea efectua oricând, în mod firesc, diligențele necesare în acest scop (cum de altfel a și procedat anterior promovării acestei cereri de revizuire), "imposibilitatea" prezentării acestora fiind determinată doar de împrejurarea că acestea nu existau la acel moment, iar nu de un factor obiectiv, mai presus de voința sa, care să îl obstrucționeze în a le procura.

Totodată, nici aspectul că la momentul la care a avut loc judecata cauzei penale era în vigoare, potrivit susținerilor revizuentului, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 121/2013, prin care s-ar fi recunoscut, pe calea reglementării prin intermediul unui plan urbanistic zonal, posibilitatea edificării de construcții pe respectivul teren, nu este, în sine, de natură a conduce la o altă concluzie, din moment ce, în acord cu cele anterior evocate, nimic nu îl împiedica pe revizuent să iasă din pasivitate și să solicite clarificări privitoare la situația juridică a respectivului imobil concomitent cu momentul cercetării judiciare a acestui aspect de către instanța penală.

În acest context, nu se poate afirma existența unei "rețineri" a respectivei hotărâri de către intimată, din moment ce, pe de o parte, procedura de adoptare a hotărârilor organelor deliberative ale administrației locale are, în contrast cu motivul de revizuire invocat, un pronunțat caracter public, prin chiar natura sa (sens în care prevederile art. 42 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, incidente respectivului act administrativ, prevăd că ședințele consiliului local sunt publice), iar, pe de altă parte, ipoteza reglementată de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 are în vedere o acțiune comisivă de nepredare, nepunere la dispoziție, refuz de restituire, toate presupunând o apropriere fizică a înscrisului considerat nou de către partea adversă, ori demersuri concrete ale acesteia de a-l împiedica pe titularul revizuirii să intre în posesia înscrisului respectiv, fiind evident că nu se înscrie în acest tipar faptul nedeclarării existenței înscrisului ori, după caz, chiar al negării existenței acestuia, date fiind circumstanțele reliefate anterior.

Drept urmare, afirmațiile, susținerile, declarațiile uneia dintre părți nu se circumscriu noțiunii de reținere/ascundere a înscrisului nou și nu pot susține motivul de revizuire.

Așa numita nedeclarare a existenței unui înscris nu echivalează cu ascunderea lui, câtă vreme actul administrativ în discuție era înregistrat la o autoritate publică și se puteau face minime verificări cu privire la existența sa de către partea interesată.

Or, dacă revizuentul ar fi avut o altă poziție cu privire la cele afirmate de către intimată cu ocazia cercetării laturii civile a procesului penal, ar fi trebuit să procedeze la obținerea de informații în vederea clarificării regimului juridic al imobilului, așa cum a făcut, de altfel, ulterior definitivării judecății penale.

În realitate, prin prezentul demers promovat, revizuentul își exprimă dezacordul față de aspectele tranșate prin deciziile penale contestate, fiind nemulțumit de soluția pronunțată, sens în care critică modalitatea de interpretare a probatoriului în pricina anterioară, în scopul de a obține, într-o manieră inadecvată procedural, o reformare a deciziilor atacate, susținând că "toate probele administrate în procesul penal duceau la concluzia certă că terenul a aparținut domeniului privat al autorității locale", îndepărtându-se, astfel, de însăși rațiunea edictării motivului de revizuire invocat, care nu permite redeschiderea unei judecăți definitive decât pentru motive strict și limitativ prevăzute de lege, astfel încât să nu se ajungă la o nesocotire a autorității de lucru judecat.

Or, în acest sens, instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008).

Așadar, admiterea unei cereri de revizuire în lipsa circumstanțelor care să se încadreze în rigorile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, indicat ca temei juridic al căii de atac promovate, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, nici afirmațiile revizuentului formulate pe calea răspunsului la întâmpinarea intimatei nu sunt în măsură să contureze o altă soluție, fiind lipsit de relevanță, în analiza condițiilor de admisibilitate a motivului de revizuire invocat, natura juridică de acte constitutive sau declarative de drepturi a înscrisurilor noi, de care a înțeles să se prevaleze acesta, cât timp element edificator în stabilirea admisibilității prezentei căi extraordinare de atac constă în tocmai inexistența lor la data pronunțării hotărârilor a căror revizuire o solicită (suplimentar lipsei unei imposibilități de înfățișare în instanță a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 121/2013, ca urmare a unor împrejurări mai presus de voința sa), cerințe a căror neîndeplinire nu mai justifică și verificarea condiției caracterului determinant al acestora.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul K. sub aspectul laturii civile a deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2008 și împotriva deciziei penale nr. 56/A din 18 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul K. sub aspectul laturii civile a deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2008 și împotriva deciziei penale nr. 56/A din 18 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2024.