ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1947/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2022 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa a solicitat obligarea paratei S.C. A. S.R.L. la semnarea Abonamentului de utilizare exploatare a resurselor de apa nr. 393/27.01.2021, precum și obligarea acesteia la plata de daune constând în contravaloarea valorii abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apa pentru anul 2021.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 202 din 25 ianuarie 2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța, ținând seama de dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a avut în vedere faptul că sediul pârâtei este în Timișoara, str. x, spațiul nr. 4, biroul nr. 7, jud. Timiș, iar nu în circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 20822 din 03 iulie 2024, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că exclusiv pârâtul poate invoca competența teritorială de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ. Or, în cazul de față, instanța Judecătoriei Cluj-Napoca și-a constatat competența teritorială de soluționare a cauzei prin încheierea interlocutorie din 16 martie 2023. Ulterior, la al patrulea termen de judecată, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârât prin întâmpinare, aspect ce contravine dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, instanța Judecătoriei Timișoara a apreciat că în mod greșit Judecătoria Cluj-Napoca a pus în discuție și a admis excepția necompetenței teritoriale la termenul de judecată din 25 ianuarie 2024, această instanță fiind în mod definitiv învestită cu judecarea litigiului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei.

Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că în cauza de față competentă teritorial este instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta, în timp ce Judecătoria Timișoara a apreciat că Judecătoria Cluj-Napoca a fost în mod definitiv învestită cu soluționarea pricinii, întrucât la primul termen de judecată și-a constatat competența, ulterior, la al patrulea termen de judecată, procedând la admiterea excepției de necompetență teritorială invocate de pârât prin întâmpinare, aspect ce contravine dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prezentul demers judiciar are ca obiect obligarea pârâtei la semnarea Abonamentului de utilizare exploatare a resurselor de apa nr. 393/27.01.2021, precum și la plata de daune constând în contravaloarea valorii abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apa pentru anul 2021.

Competența teritorială de soluționarea a acțiunii ce constituie obiect al dosarului de față se stabilește potrivit normelor de drept comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului.

Or, aceste norme sunt norme de competență relativă, iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Acest text de lege vizează momentul invocării excepției de necompetență privată, dar și consecința pentru instanța sesizată a neinvocării excepției în condițiile stipulate, respectiv aceea a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost învestită.

Așadar, doar efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței inițial sesizate. Însă, dacă excepția de necompetență privată a fost invocată în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., faptul că a fost admisă abia la un termen ulterior nu determină acoperirea necompetenței instanței sesizate.

În cauza pendinte se constată că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de către pârâta A. S.R.L. prin întâmpinare și a fost soluționată la al patrulea termen de judecată.

Or, nu are nicio relevanță pentru stabilirea competenței faptul că Judecătoria Cluj-Napoca și-a reținut competența la primul termen de judecată în loc să statueze asupra excepției de necompetență deja invocate de pârâtă cu respectarea termenului legal, pentru că, de vreme ce pârâta a invocat necompetența în condițiile stipulate de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ., aceasta nu se mai putea acoperi.

Mai mult, prin soluționarea la termenele anterioare (primele trei termene de judecată) a cererilor de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al reclamantei, pentru introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. B. S.R.L. ca urmare a transmiterii calității procesuale urmare a divizării societății pârâte S.C. A. S.R.L., precum și pentru comunicarea notelor de ședință prin care pârâta S.C. A. S.R.L. a reiterat excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Cluj-Napoca nu a făcut propriu-zis o judecată, ci a asigurat cadrul procesual necesar pentru exercițiul corespunzător al drepturilor procesuale cunoscute de lege părților, îndeosebi dreptul la apărare și dreptul la dezbateri contradictorii, în condiții de regularitate procesuală.

În consecință, având în vedere că nesocotirea competenței a fost invocată pe calea excepției de necompetență de către pârâtă prin întâmpinare, precum și faptul că în prezenta speță operează o competență de ordine privată, Înalta Curte reține că instanța competentă teritorial a soluționa cauza se stabilește potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind instanța în a cărei rază teritorială își are sediul pârâta.

Or, cum sediul pârâtei este în Municipiul Timișoara, str. x, spațiul nr. 4, biroul nr. 7, jud. Timiș, se observă că revine Judecătoriei Timișoara competența teritorială de soluționare a prezentei cauze.

Așadar, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.