ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3871/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3871/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la data de 4 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu-Mare sub număr unic de dosar x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa în contradictoriu cu intimatul A. a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B..
Prin Sentința nr. 2622 din 27 iunie 2018, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, secția civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile legale privind organizarea și funcționarea Administrației Naționale "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa reprezintă o entitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Administrației Naționale "Apele Române" (Anexa nr. 1, lit. A), pct. 1 din O.U.G. nr. 107/2002), organizată la nivelul districtului de bazin Someș-Tisa, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, având în subordine Sistemul de gospodărire a apelor Satu Mare, care este o unitate fără personalitate juridică (Anexa nr. 1, lit. c), pct. 1 din O.U.G. nr. 107/2002).
Potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 107/2002, conducerea Administrației Naționale "Apele Române" este asigurată de un consiliu de conducere al cărui președinte este directorul general al Administrației, care îndeplinește și funcția de ordonator secundar de credite pentru fondurile de la bugetul de stat (în raport de conducătorul autorității publice centrale din domeniul apelor), în timp ce calitatea de ordonatori terțiari de credite este conferită prin lege "conducătorilor unităților cu personalitate juridică subordonate" Administrației Naționale "Apele Române".
Instanța a reținut că, în raport de dispozițiile legale privind organizarea și funcționarea Administrației Naționale "Apele Române", calitatea procesuală pasivă aparține Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, ca structură cu personalitate juridică aflată în subordinea Administrației Naționale "Apele Române". S-a arătat că împrejurarea că în cauză actele de procedură au fost efectuate la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, reprezintă o chestiune care ține de administrarea cauzei și care este permisă de dispozițiile procedurale, câtă vreme debitoarea a achiesat la aceasta. Cu toate acestea, îndeplinirea procedurilor de judecată prin intermediul unei structuri locale a Administrației, fără personalitate juridică și - implicit - fără patrimoniu propriu, ori atribuții în materia gestionării banilor publici, nu determină dobândirea de către această entitate a calității de debitor al obligației, câtă vreme aceasta nu deține atribuții proprii care să îi permită executarea obligațiilor născute din titlul executoriu ce face obiectul analizei, obligații care vizează - în calitate de debitoare - Administrația Bazinală "Someș-Tisa", în structura căreia Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare reprezintă o unitate fără personalitate juridică.
S-a apreciat că, din dispozițiile legale în materia organizării și funcționării Administrației Naționale "Apele Române", dar și din cuprinsul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 127/LMA din 2 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, reiese că, în cauză, calitatea de debitor aparține Administrației Bazinale "Someș-Tisa", ca entitate cu personalitate juridică direct obligată în raporturile de muncă cu creditorul.
În acest context, instanța a reținut și că actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B., au fost efectuate împotriva acestui debitor, căruia i-au fost comunicate actele de executare silită efectuate și care este - de altfel - și titularul cererii de chemare în judecată, având ca obiect contestație la executare.
S-a mai reținut că încuviințarea executării silite de către Judecătoria Satu Mare nu poate constitui un argument pentru reținerea competenței de soluționare a contestației la executare de către această instanță de judecată, câtă vreme potrivit art. 712 alin. (3) C. proc. civ. "după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale".
Această anulare poate viza inclusiv aspecte legate de încuviințarea executării silite de către o instanță necompetentă, iar calea prin care un astfel de aspect trebuie adus în discuție este contestația la executare, care urmează a fi soluționată de către instanța de executare competentă potrivit art. 651 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele prezentate, instanța a constatat că este întemeiată excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Satu Mare, cu consecința declinării soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, raportat la sediul debitoarei.
Prin Sentința civilă nr. 6102 din 2 octombrie 2018, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Satu Mare. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că debitorul din titlul executoriu este Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare.
Prin urmare, instanța a apreciat că are calitatea de debitor în cadrul executării silite contestate Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, instituție cu sediul în Satu Mare, astfel încât instanța de executare în speță este Judecătoria Satu Mare.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu-Mare contestatoarea Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, în contradictoriu cu intimatul C., a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B., arătând că sumele pretinse nu sunt datorate, deoarece drepturile salariale solicitate de creditor în baza hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu au fost deja plătite.
Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 și care prevede, în noua redactare, că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".
Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Competența stabilită prin art. 651 C. proc. civ. este de ordine publică, în condițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.
În cauza pendinte, astfel cum rezultă din cererea de executare silită aflată la dosarul Judecătoriei Satu Mare, creditorul C. s-a adresat executorului judecătoresc B. solicitând executarea silită a debitoarei Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. x, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 127/LMA din 2 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 934A din 24.10.2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul cu același număr.
Judecătoria Satu Mare, prin Încheierea nr. 3366 din 14 noiembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 a admis cererea formulată de B.E.J. B. și a încuviințat executarea silită pornită împotriva debitoarei Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. x, fiind astfel stabilită instanța de executare.
Este adevărat că încheierea de încuviințare a executării silite, pronunțată de instanța de executare poate fi atacată pe calea contestației la executare, în cadrul căreia se poate invoca nulitatea acestei încheieri pentru încălcarea normelor de competență prevăzute de art. 651 alin. (3) și art. 666 alin. (1) C. proc. civ., însă în cauza de față, prin contestația la executare debitoarea nu a invocat acest aspect.
Pe de altă parte, în prezentul litigiu, debitorul împotriva căruia creditorul C. a înțeles să-și realizeze creanța, potrivit principiului disponibilității, este Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de executare silită.
Se constată totodată că Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare este și persoana obligată în raportul juridic de drept substanțial, Sentința nr. 127/LMA din 2 martie 2016 fiind pronunțată de Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, iar în cadrul contestației la executare nu se poate schimba debitorul menționat în titlul executoriu.
Cum cererea de executare silită și, implicit, cea privind încuviințarea executării a fost îndreptată exclusiv împotriva Administrației Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, cu indicarea sa în calitate de debitoare, aceasta având sediul indicat în municipiul Satu Mare, str. x, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul acesteia, anume Judecătoria Satu Mare.
În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - MM