ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1639/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1639/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 13 iunie 2024
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin decizia civilă nr. 676R din 20 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 433 din 12 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimații B. și executor judecătoresc C., aplicând revizuentului o amendă judiciară în cuantum de 200 RON.
Împotriva acestei decizii civile, revizuentul a declarat recurs.
Prin rezoluția din 14 februarie 2024, s-a dispus emiterea unei adrese către recurent, cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 50 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat. Adresa a fost comunicată recurentului la 21 februarie 2024, potrivit dovezii aflate la dosar.
Întrucât recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, la termenul din 13 iunie 2024, Înalta Curte a invocat excepția netimbrării.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Având a se pronunța cu prioritate asupra excepției netimbrării, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Totodată, la art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ. se prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.
În cauză, până la termenul din 13 iunie 2024, recurentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, încălcând dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.. Totodată, recurentul nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării.
Se reține că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 21 din Constituția României garantează dreptul de acces la justiție, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiție și a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor cazului, solvabilitatea solicitantului și faza procedurii sunt factori de care trebuie ținut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care s-a atins chiar esența lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60).
Privite lucrurile din această perspectivă, se constată că, în prezenta cauză, taxa judiciară de timbru fixată prin rezoluția din 14 februarie 2024 are un cuantum redus (50 RON), recurentul a avut posibilitatea legală de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și/sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar, iar calea de atac extraordinară este formulată împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire declarată împotriva unei decizii prin care s-a respins cererea de lămurire, completare și îndreptare a unei hotărâri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o contestație în anulare.
În raport cu aceste elemente, nu se poate reține că, prin anularea recursului ca netimbrat, se aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiție.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 676R din 20 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2024.