ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1493/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2017 la 5 septembrie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin Primar general, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 2800 mp, situat în B-dul x Noi fără număr, cu următoarele vecinătăți: la N și E - lacul Grivița, la V - B-dul x Noi, la S - cimitirul Străulești, ca efect al uzucapiunii de 30 ani și prin joncțiunea posesiei exercitate de reclamant și de autorul său, B..

Prin sentința civilă nr. 1035 din 24 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar general, pentru existența autorității de lucru judecat.

Prin decizia civilă nr. 1043A din 1 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1035 din 24 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar general, a anulat în tot sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2017* la 15 februarie 2019.

Prin sentința civilă nr. 383 din 11 martie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive; a fost respinsă cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar general, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 10 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie, formulată de C..

Prin decizia civilă nr. 791 din 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins apelul declarant de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 383 din 11 martie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul București, prin Primar general, și intervenienta C..

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Susține că hotărârea recurată este nemotivată întrucât nu prezintă raționamentul propriu al instanței de control judiciar, ci sunt reluate considerentele sentinței primei instanțe care a apreciat că posesia nu este utilă și publică, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Învederează că hotărârea instanței de apel cuprinde și motive contradictorii. Astfel, se reține că terenul care face obiectul acțiunii este situat în interiorul unei parcele înscrise în cartea funciară a Municipiului București, unde se indică faptul că terenul aparține domeniului privat al CGMB sau al statului, pentru ca în finalul hotărârii să se concluzioneze că este fără absolut nicio îndoială că terenul a cărui uzucapare se solicită face parte din domeniul public al statului și nu poate fi uzucapat.

Afirmă că această motivare este nelegală, atât prin prisma considerentelor contradictorii, cât și din punct de vedere al celor statuate prin hotărârile pronunțate în litigiul anterior (sentința civilă nr. 1469 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 117A din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 7462 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și al puterii de lucru judecat a acestora, conform art. 431 C. proc. civ.

Susține că în litigiul anterior instanțele de judecată au respins definitiv acțiunea în uzucapiune, formulată de tatăl recurentului, pentru o altă perioadă de timp, dar care privea același teren, iar prin hotărârile pronunțate s-a reținut că bunurile aparținând statului pot fi uzucapate, cu mențiunea că anterior exista o singură formă de proprietate a statului.

Astfel, considerentele prin care instanța de apel, în cauza pendinte, a apreciat că terenul este proprietate publică a statului și nu poate fi uzucapat contrazic statuările din litigiul anterior, contrar art. 431 C. proc. civ.

Mai arată că proprietatea de stat reglementată de Constituțiile anterioare anului 1991 nu poate fi echivalată cu proprietatea publică, astfel cum este descrisă de dispozițiile C. civ., întrucât nu există reglementare legală care să asimileze regimul juridic al proprietății publice cu cel al proprietății socialiste de stat, acestea fiind instituții juridice diferite.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 7 martie 2024, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 791 din 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fost fixat termen de judecată la 30 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, prin critica încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea recurată este nemotivată întrucât nu prezintă raționamentul propriu al instanței de control judiciar, ci sunt reluate considerentele sentinței primei instanțe care a apreciat că posesia nu este utilă și publică.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurentul critică decizia atacată și prin prisma considerentelor contradictorii, susținând că instanța de apel a reținut că terenul care face obiectul acțiunii este situat în interiorul unei parcele înscrise în cartea funciară a Municipiului București, unde se indică faptul că terenul aparține domeniului privat al CGMB sau al statului, pentru ca în finalul hotărârii să se concluzioneze că este fără absolut nicio îndoială că terenul a cărui uzucapare se solicită face parte din domeniul public al statului și nu poate fi uzucapat.

Existența unei motivări corespunzătoare se analizează prin raportare la exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun instanței să evidențieze, în cadrul considerentelor, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Prin urmare, acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale de motivare a hotărârii judecătorești, obligație consacrată și de jurisprudența CEDO, motivare ce constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră trei ipoteze care conduc la casarea unei hotărâri din perspectiva nemotivării ori a motivării necorespunzătoare a acesteia și, anume, lipsa oricărei motivări, situația în care motivarea conține considerente străine de natura și obiectul litigiului, precum și situația în care cuprinde motive care sunt contradictorii.

Relativ la prima critică subsumată acestui motiv de recurs, contrar celor afirmate de recurent, lectura deciziei atacate trimite cu evidență la concluzia că instanța de apel și-a înfățișat propriul raționament juridic și argumentele de care aceasta a uzat, fără a se putea reține că s-a mărginit la a prelua considerentele hotărârii instanței de fond.

Înalta Curte observă că instanța de apel a expus în cuprinsul deciziei recurate considerentele pentru care a apreciat, în raport cu probele administrate, că nu sunt întrunite condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, constatând că terenul a cărui uzucapare se solicită face parte din proprietatea publică a statului, iar posesia nu a fost utilă, fiind afectată de viciul precarității. Totodată, s-a reținut motivat că posesia nu a fost publică și sub nume de proprietar, nefiind îndeplinită în speță nici condiția esențială a stăpânirii timp de 30 de ani a terenului în litigiu.

Se reține, așadar, că instanța de apel a procedat la rejudecarea fondului, conform art. 476 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a analizat obiectul cererii, susținerile părților, a arătat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, ceea ce face posibil controlul instanței de recurs asupra legalității hotărârii.

Referitor la invocarea considerentelor contradictorii în motivarea deciziei, Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anterior evocat, contradicția la care se referă norma citată, atunci când privește doar argumentele instanței de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată.

Din examinarea deciziei recurate se observă că instanța de apel, în expunerea situației de fapt, a reținut că mențiunile din raportul de expertiză efectuat în cauză sunt în sensul în care terenul în litigiu face parte din parcela înscrisă în cartea funciară a municipiului București, unde se indică faptul că terenul aparține domeniului privat al CGMB sau al statului.

Însă, în analiza efectuată cu privire la regimul juridic al terenului în litigiu, raportat la întreg probatoriul administrat, instanța de apel a constatat că imobilul face parte din proprietatea publică a statului și, astfel, nu poate forma obiect al prescripției achizitive.

Față de aspectele relevate, se constată că decizia recurată nu conține dispoziții contradictorii, motivarea deciziei recurate fiind una clară, structurată și coerentă, prin raportare la probele administrate și dispozițiile legale incidente.

Astfel, nu se poate susține că instanța nu a respectat exigențele de motivare impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar împrejurarea că recurentul nu este de acord cu motivarea instanței de apel, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o nemotivare și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile întemeiate pe aceste dispoziții legale neputând fi primite.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a susținut încălcarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., prin prisma puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor pronunțate în litigiul anterior - sentința civilă nr. 1469 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 117A din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 7462 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Afirmă că prin aceste hotărâri s-a reținut că bunurile aparținând statului pot fi uzucapate, cu mențiunea că anterior exista o singură formă de proprietate a statului.

Apărarea recurentului pune în discuție chestiunea autorității de lucru judecat sub aspectul funcției sale pozitive, prevăzută de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., textul legal statuând că "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Înalta Curte constată că în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2009, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar general, constatarea dobândirii dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, cu privire la același teren ca în prezenta cauză, invocând, însă, un alt interval de timp al posesiei.

Deși este reală susținerea recurentului potrivit căreia în considerentele hotărârilor pronunțate în litigiul anterior s-a reținut că bunurile aparținând statului pot fi uzucapate, cu mențiunea că în perioada regimului politic comunist exista o singură formă de proprietate a statului, acest aspect nu vine în contradicție cu considerentele deciziei recurate în prezenta cauză.

Astfel, prin decizia civilă nr. 117A din 15 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7462 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că în perioada 1948-1991 legislația nu cunoștea conceptul de proprietate publică, bunurile deținute de stat neputând avea un asemenea caracter, ceea ce semnifică faptul că nu poate fi exclusă de plano posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra bunului imobil deținut de stat în perioada de referință.

Însă, în considerentele acelorași decizii invocate de recurent, s-a menționat că imobilul în litigiu intră în categoria bunurilor care fac parte din domeniul public al Municipiului București, fiind relevant regimul juridic al terenului la momentul la care se solicită constatarea dreptului de proprietate.

Aceeași concluzie a fost reținută și prin decizia recurată de către instanța de apel care, analizând regimul juridic al terenului în litigiu, a constatat că superfața în litigiu este spațiu verde, aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea Metrorex, conform extrasului de carte funciară nr. x, iar din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, avizat de OCPI, rezultă că terenul în discuție se suprapune în totalitate cu cel întabulat în cartea funciară nr. x, care este folosit ca spațiu verde, neîngrădit.

În acest context, nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2009 pentru a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 791 din 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 791 din 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2024.