ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5148/2024

HOTĂRÂRE
08.11.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5148/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 204 din 28 martie 2024, Tribunalul Călărași, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și funcționale a Tribunalului Călărași - completul Fond 3 litigii de muncă și asigurări sociale și, în consecință, a declinat judecarea cererii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, către o secție specializată în contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1452 din 9 septembrie 2024, a admis excepția necompetenței materiale și material-profesionale a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, a constatat invit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, printr-un act al Guvernului, respectiv prin art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 prin care s-au modificat prevederile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea 153/2017.

Raportat la scopul urmărit prin introducerea acțiunii pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul acțiunii constând în obligarea autorităților pârâte (autorități publice centrale) la plata de despăgubiri și la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea vătămării, fără a privi aspecte în legătură cu impozite, taxe, contribuții, Înalta Curte constată că, în speță, este determinant criteriul rangului central al autorității pârâte, iar competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

Un argument în plus, îl reprezintă faptul că problema de drept a făcut obiectul unei soluții de principiu adoptate în cadrul Ședinței judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 16 octombrie 2023, în exercitarea rolului Înaltei Curți de unificare a jurisprudenței, consacrat de art. 126 (3) din Constituția României și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, în care s-a stabilit că:

"Raportat la scopul urmărit de către reclamanți prin introducerea acestor acțiuni pe rolul instanțelor de judecată, respectiv la obiectul acțiunii, constând în obligarea autorității pârâte (autoritate centrală) la plata de despăgubiri și la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială și teritorială de soluționare a cauei aparține, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul reclamanții".

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 08 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5146/2024
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 05.10.2023, pronunțată de Tribunalul Bucureșt
ÎCCJ 2024-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 927/2024
secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 octombrie 2023 sub același număr. 2. Prin sentința civilă nr. 1663/2
ÎCCJ 2024-01-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 425/2024
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 945/PI din 31 august 2023, și Tribunalul Timiș – secția I ci
ÎCCJ 2024-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1986/2024
încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului..., după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate". Având în vedere că reclamanții contestă o decizie ce privește capacitatea de muncă rezultă că această c
ÎCCJ 2024-12-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2304/2024
petenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înal
Sursă