ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3942/2024

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 16.08.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pârâții Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, solicitând instanței anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți, obligarea pârâților la plata indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.2023 la zi și în continuare lunar, pentru fiecare dintre reclamanți, obligarea pârâților la plata dobânzii legale către fiecare reclamant calculată de la data emiterii Ordinelor atacate și până la data efectivă a plății, precum și actualizarea sumelor datorate cu rata inflației, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În același cadru procesual, reclamanții au formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 192/2023 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

2.1. Prin sentința nr. 1703/2023 din data de 23 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Gorj, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputatilor și Secretarul General al Camerei Deputatilor, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanții nu au chemat în judecată CNPP, casa teritorială de pensii sau casa de pensii sectorială, astfel că nu sunt incidente diospozițiile alin. (1) ci ale alin. (2) din art. 154 din Legea nr. 263/2010, respectiv, cererea de chemare în judecată se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul.

2.2 Prin sentința nr. 1719/2024 din data de 19 martie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut căindemnizația pentru limită de vârstă reglementată de Legea nr. 96/2006 nu are configurația unui venit de înlocuire suportat dintr-un buget de asigurări, ci a unui beneficiu pecuniar sui generis, că actele de dispoziție privind încetarea plății indemnizației contestate în cauză sunt acte administrative cu caracter individual emise de către Camera Deputaților - "autoritate publică centrală" în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, Tribunalul a constatat ca fiind competentă material, în temeiul prevederilor art. 96 punctul 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.3. Prin sentința civilă nr. 205 din 17 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecarea cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția C.A.F. pentru pronunțarea regulatorului de competență.

A reținut curtea de apel că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanții au supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinelor a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

S-a reținut că legiuitorul a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a reglementat în cuprinsul art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte reține că, în cauză, reclamanții au solicitat instanței de litigii de muncă și asigurări sociale anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 01.07.2023.

Reclamanții au arătat că au exercitat o funcție de demnitate publică în Parlamentul României și că, odată cu încetarea mandatului de deputat și îndeplinirea condițiilor legale cu privire la vârsta de pensionare, au dobândit dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, astfel cum este prevăzută la art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Calitatea emitentului ordinelor de încetare la plată a indemnizațiiei pentru limită de vârstă nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de față este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanții au supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale aspect care rezultă și din dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Or, faptul că legiuitorul a recunoscut deputaților și senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizația pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv dreptul de pensie, și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în vigoare la momentul sesizării instanței. Faptul că actul contestat a fost emis de o autoritate publică nu atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 554/2004 deoarece acesta nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 iar raportat la natura raporturilor juridice deduse controlului, numai instanțele prin intermediul cărora se realizează jurisdicția asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalității actului dedus judecății.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel" și prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluționat în primă instanță de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Totodată, Înalta Curte va reține și incidența dispozițiilor art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care fac trimitere la instanța în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului, în condițiile în care acțiunea nu este formulată în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii Publice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.