ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3716/2024

Ședința publică din data de 10 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciara a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare C22-4435/17.10.202221.09.2022 și a rezoluției de clasare C22-4544/24.10.2022 solicitând admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1359 din 04.10.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepția inadmisibilității, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Respinge contestația, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECTIA JUDICIARA, ca neîntemeiată."

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1359 din 04.10.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. în cadrul căruia, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut în esență că, raportat la art. 5 alin. (2) și (3), art. 27 din O.U.G. nr. 38/30 martie 2020, Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecșie aprobat prin ordinul Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018, dar și Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică și Regulamentului nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 23 iulie 2014 privind identificarea elecronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE, semnătura aplicată de recurent pe sesizarea depusă este o semnătură electronică avansată.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că argumentele invocate de recurentul -reclamant nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței, instanța de fond făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor invocate, dar și prin raportare la apărările intimatei Inspecția Judiciară, la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare:

Motivele de fapt și de drept relevante

În fapt, constată Înalta Curte că prima sesizare a recurentului -reclamant A. a fost transmisă prin intermediul poștei electronice la data de 15.10.202022, fiind înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 17.10.2022 și a fost rezoluționată de inspectorul -șef în sensul clasării pentru lipsa semnăturii.

Lucrarea a fost înregistrată sub nr. x.

La data de 19 octombrie 2022 în lucrarea nr. x a fost emisă adresă de răspuns către recurentul - reclamant în sensul că a fost dispusă soluția de clasare, această adresă de răspuns fiindu-i comunicată recurentului -petiționar la data de 25.10.2023.

La data de 21.10.2022 recurentul - reclamant a mai trimis, tot prin intermediul poștei electronice, o altă sesizare Inspecției Judiciare, înregistrată la aceasta la data de 24.10.2022, sub nr. x.

La data de 26.10.2022, în lucrarea nr. x a fost emisă adresă de răspuns către recurentul - petiționar, prin carei s-a adus la cunoștință că petiția/sesizarea acestuia nu îndeplinește condițiile de formă, respectiv lipsește semnătura petentului și, în consecință, prin rezoluția inspectorului-șef din data de 24.10.2022 a fost dispusă soluția de clasare.

Adresa de răspuns cu soluția dispusă de inspectorul - șef a fost comunicată petentului la data de 28.10.2023.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare C22-4435/17.10.2022 și a rezoluției de clasare C22-4544/24.10.2022 solicitând admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, solicitând admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului - șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

La data de 25.01.2023 reclamantul a depus la dosar o Precizare în care a menționat că înțelege să conteste și Rezoluția nr. 57/18.01.2023 aferentă lucrării 22-3655 prin care, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, s-a dispus clasarea sesizării înregistrate la Direcția de Inspecție pentru Judecători la data de 05.12.2022, respectiva sesizare având același conținut cu sesizarea transmisă anterior la data de 21.10.2022 și înregistrată sub nr. P22/4544, ambele sesizări fiind formulate împotriva domnilor judecători B. și C..

Consideră că aceasta din urmă rezoluție este nelegală atâta timp cât a mai fost emisă o altă rezoluție de clasare, a aceleiași sesizări, rezoluție ce face obiectul prezentei judecăți.

Prin sentința recurată, prima instanță a reținut că prin prezentul demers judiciar, deși reclamantul solicită desființarea rezoluțiilor inspectorului-șef nr. C23-4435/17.10.2022 și nr. C23-4544/24.10.2022, în realitate sunt contestate soluțiile de clasare din dosarele nr. x și nr. x ale Inspecției Judiciare, care au fost dispuse în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, întrucât sesizările nu sunt semnate.

Totodată, a mai reținut prima instanță că, în ceea ce privește sesizarea transmisă la data de 21.10.2022 și înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 24.10.2022, sub nr. x, ce-i viza pe domnii judecători B. și C., din înscrisurile de la dosar rezultă că la data de 05.12.2023 petentul a formulat o sesizare similară acesteia, semnată însă și olograf, soluționată de Inspecția Judiciară prin Rezoluția nr. 57/18.01.2023 aferentă lucrării nr. 22-3655, în sensul clasării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 305/2022, pe considerentul că nu au fost identificate indicii privind o posibilă existență a elementelor vreunei abateri disciplinare dintre cele reglementate de art. 271 din Legea nr. 303/2022.

În soluționarea cauzei, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată, dar și contestația, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECTIA JUDICIARA, tot ca neîntemeiată.

A reținut în esență prima instanță că, atâta timp cât documentele transmise de reclamant prin intermediul poștei electronice nu aveau aplicată o semnătură electronică extinsă, care să aibă la bază un certificat calificat valabil, aceste lipsuri echivalează cu lipsa semnăturii, motiv pentru care în mod corect pârâta a procedat la clasarea celor două sesizări pentru neîndeplinirea condițiilor imperative stabilite de dispozițiile Legii nr. 317/2004.

Soluția primei instanțe nu este împărtășită și de instanța de control judiciar, care apreciază că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 317/2004, dar și a dispozițiilor art. 5 și 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai întâi Înalta Curte constată că, față de cele reținute de prima instanță, în sensul că una din cele două sesizări ce fac obiectul judecății de față, respectiv sesizarea transmisă la data de 21.10.2022 și înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 24.10.2022, sub nr. x, ce-i viza pe domnii judecători B. și C., a fost retransmisă de recurentul-reclamant și la data de 05.12.2023, aceasta din urmă îndeplinind condițiile de validitate, fiind semnată olograf de recurentul - reclamant și soluționată pe fond de Inspecția Judiciară prin Rezoluția nr. 57/18.01.2023 aferentă lucrării nr. 22-3655, în sensul clasării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 305/2022, pe considerentul că nu au fost identificate indicii privind o posibilă existență a elementelor vreunei abateri disciplinare dintre cele reglementate de art. 271 din Legea nr. 303/2022, iar acest aspect nu a fost contestat de recurentul - reclamant, obiectul contestației îl constituie doar sesizarea transmisă de reclamant la data de 15.10.2022 și înregistrată la Inspecție Judiciară la data de 17.10.2022 sub nr. de lucrare x.

Astfel, Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de normele legale incidente, constată că recursul promovat de reclamantul A. este fondat, însă în limitele și pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, constată instanța de control judiciar că, deși în preambulul cererii de recurs acesta a susținut ca și motiv de casare și faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, acesta regăsindu-se reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în continuare recurentul nu dezvoltă critici cu privire la acest caz de casare, ceea ce conduce la concluzia că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat pur formal, astfel că instanța de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

De altfel, și dacă s-ar trece peste aspectul lipsei, din memoriul de recurs, a unor argumente prin care recurentul să fi criticat hotărârea recurată din perspectiva ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este apărată de orice critică ce s-ar putea subsuma unui astfel de motiv de casare, câtă vreme, în planul chestiunilor de fapt și de drept dezlegate de instanța de fond aceasta a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind arătat silogismul logico -juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate și respectate prevederile art. 22 alin. (2) și ale art. 425 C. proc. civ.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nemulțumirea părții cu privire la soluția adoptată de prima instanță și simpla redare a conținutului motivului de casare mai sus menționat, nu pot echivala cu motivarea cererii de recurs sub acest aspect.

Drept urmare, întrucât argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată ca fiind întemeiat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material și care va fi incident atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Astfel, reține că în cauză, soluția instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 45 alin. (1) și (2), art. 45

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 5 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, dar și a art. 194, art. 196 și 200 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că atât inspectorul șef cât și prima instanță au aplicat dispozițiile legale incidente în litera și nu în spiritul lor.

Mai întâi, Înalta Curte reține că prima sesizare a recurentului - reclamant, ce face și obiectul acestei judecăți, a fost transmisă prin intermediul poștei electronice la data de 15.10.2022 (dosarul de fond), fiind înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 17.10.2022 și a fost rezoluționată de inspectorul -șef în sensul clasării pentru lipsa semnăturii.

Lucrarea a fost înregistrată sub nr. x.

La data de 19 octombrie 2022 în lucrarea nr. x a fost emisă adresă de răspuns către recurentul - reclamant în sensul că "sesizarea a fost clasată prin rezoluția inspectorului-șef din data de 17.10.2022, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă, respectiv lipsește semnătura petentului", adresa de răspuns fiindu-i comunicată recurentului -petiționar la data de 25.10.2022 (dosarul de fond).

Or, față de conținutul sesizării ce face obiectul judecății și normele legale aplicabile litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată ca fiind nelegală soluția dată de inspectorul judiciar și eronat însușită de instanța de fond.

Astfel, reține Înalta Curte că procedura instituită prin art. 45 din Legea nr. 317/2004 atribuie pârâtei Inspecția Judiciară competența de a verifica sesizările formulate de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, prevăzute în Legea nr. 303/2004.

În exercitarea acestei atribuții, pârâta efectuează, prin inspectorii judiciari, verificări prealabile în cadrul cărora stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare.

Așadar, unicul scop al sesizării Inspecției Judiciare trebuie să fie cercetarea unor posibile abateri disciplinare săvârșite de magistrați, din moment ce, conform art. 45 din Legea nr. 317/2004, după verificările prealabile efectuate în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, pârâta poate dispune fie clasarea sesizării, fie începerea cercetării disciplinare.

Relevante în cauza de față sunt dispozițiile procedurale prevăzute de art. 45 și art. 45

1

din Legea nr. 317/2004 modif. (forma în vigoare la data emiterii actelor contestate) ce prevăd următoarele:

"Art. 45

(1) Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

(2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor.

(5) În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare.

(6) În situația în care mai multe sesizări privesc aceeași faptă și aceeași persoană, sesizările se conexează.

(7) Termenele stabilite de prezentul articol sunt prevăzute sub sancțiunea decăderii.

Art. 45

1

(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

(2) Soluțiile pe care inspectorul-șef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate;

b) admiterea plângerii și completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

(4) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

(5) Hotărârea pronunțată potrivit dispozițiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

(6) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare."

Astfel, apreciind asupra condițiilor de formulare a plângerii împotriva rezoluției de clasare, Înalta Curte constată că nu există în conținutul Legii nr. 317/2004 dispoziții speciale cu privire la condițiile de validitate a plângerii. Singurele condiții de validitate la care se referă Legea nr. 317/2004 sunt cele de la art. 45 alin. (1) și (2) din actul normativ, care privesc însă modul de formulare a sesizării inițiale, cu săvârșirea abaterii disciplinare.

Legea specială menționează așadar, drept condiții de formă ale sesizării: forma scrisă, semnătura, indicarea datelor de identificare ale autorului, motivarea în fapt.

Având în vedere că în legătură cu aplicarea semnăturii, textul Legii nr. 317/2004 nu conține mențiuni speciale, urmează a se aplica normele generale, respectiv dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. f) și art. 196 C. proc. civ., care trebuie corelate inclusiv cu dispozițiile generale ale art. 148 C. proc. civ.:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura."

Totodată, urmează a fi avute în vedere și prevederile art. 268 din C. proc. civ., cu denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

În ceea ce privește semnătura electronică, Înalta Curte reține ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 5 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, conform cărora " înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată", respectiv:

"în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."

Deși este adevărat că, față de certificatul depus la dosarul de fond, entitatea care a eliberat semnătura electonică recurentului - reclamant nu se află în registrul eIDAS, acceptat la nivel european, respectiva semnătură electronică nefiind, așadar, bazată pe un certificat calificat valabil, în sensul reglementat de Legea nr. 455/2001, Înalta Curte constată că în cauză nu pot fi ignorate dispozițiile art. 196 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"[...] lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație

În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.[...]".

Deopotrivă, sunt relevante și dispozițiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora "Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 1 94-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de 10 zile de la primirea comunicării trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii".

Astfel, constata instanța de recurs că normele de procedură dau posibilitatea părții să remedieze lipsurile cererii de chemare în judecată, ceea ce în mod corespunzător ar trebui aplicat și în procedura reglementată de Legea nr. 317/2004.

Este adevărat că această procedură nu impune o etapă de regularizare a cererii/sesizării specifică procedurilor judiciare, însă dispozițiile legale menționate devin pe deplin aplicabile în lipsa unor norme contrare, mai ales în condițiile în care, potrivit celor anterior menționate, cererea poate fi depusă inclusiv "prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică, ori prin înscris în formă electronică (...)" (art. 199 alin. (1) C. proc. civ.)

Așadar, fiind recunoscut faptul că sesizările și plângerile pot fi înaintate inclusiv prin aceste mijloace de comunicare, iar înscrisul în formă electronică îndeplinește această cerință doar dacă i s-a "încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice", respectivul certificat calificat fiind necesar a fi eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii, în mod evident, la primirea unor sesizări/plângeri transmise pe e-mail, autoritatea competentă va trebui să dea eficiență inclusiv prevederilor art. 196 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că, în situația în care constată că respectiva semnătură electronică nu este bazată pe un certificat calificat valabil la momentul respectiv și eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, în conformitate cu Legea nr. 455/2001, îi comunică petiționarului viciul, informându-l și despre posibilitatea de a transmite un exemplar original al cererii purtând semnătura sa olografă.

Că aceasta este interpretarea corectă a legii rezultă inclusiv din aceea că, potrivit normelor de procedură civilă, cererea nu va putea fi niciodată anulată pentru lipsa semnăturii fără informarea în prealabil a titularului cu privire la obligația de a transmite pe e-mail un exemplar purtând o semnătură electronică validă, în sensul reglementat de Legea nr. 455/2001, ori de a de a înainta prin poștă, în original, un exemplar semnat olograf, în caz contrar sancțiunea anulării apărând disproporționată în raport de scopul urmărit.

Astfel, observând că măsura clasării sesizării reprezintă o sancțiune drastică, de natură a bloca demersul petentului având ca obiect constatarea săvârșirii de către magistrati a unor abateri disciplinare, urmează a se reține, contrar concluziilor instanței de fond, că intimata Inspecția judiciară avea obligația de a informa titularul asupra viciilor constatate cu privire la sesizarea formulată de acesta și de a-i da posibilitatea de a le remedia anterior soluționării.

Așadar, în raport de situația de fapt concretă arătată, Înalta Curte arată că ar fi fost mai adecvată comunicarea către reclamant a obligației de a semna olograf în original sesizarea, ori de a transmite pe e-mail un exemplar purtând o semnătură electronică validă, bazată pe un certificat calificat valabil la momentul respectiv și eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, în conformitate cu Legea nr. 455/2001, și, numai după ce i s-ar fi cerut expres părții să complinească viciul procedural, s-ar fi impus aplicarea sancțiunii.

O astfel de conduită a autorității s-ar fi impus în cauză cu atât mai mult cu cât nici instanța de judecată nu poate aplica sancțiunea anulării cererii, ca nesemnată, decât după ce în prealabil a comunicat reclamantului viciul și i-a solicitat complinirea acestuia, iar reclamantul nu s-a conformat, astfel cum prevăd expres dispozițiile art. 196 alin. (2) și art. 200 alin. (3) din C. proc. civ.

Apare astfel ca disproporționată, chiar abuzivă, aplicarea sancțiunii în cazul în care nu i s-a pus în vedere reclamantului mai întâi obligația de a complini viciul.

Deși este adevărat că sesizarea transmisă de reclamant prin intermediul poștei electronice nu avea aplicată o semnătură electronică validă, în sensul reglementat de Legea nr. 455/2001, care să aibă la bază un certificat calificat valabil la momentul respectiv și eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, Curtea de Conturi de României, ce i-a emis recurentului - reclamant certificatul atașat la dosar, nefiind un furnizor de servicii de certificare acreditat în sensul legii mai sus menționate, dat fiind faptul că în prezenta cauză, recurentul-reclamant nu a fost înștiințat, astfel cum impun dispozițiile art. 196 alin. (2) și art. 200 alin. (3) din C. proc. civ., despre obligația de a semna în mod legal sesizarea, Înalta Curte apreciază că soluția clasării acesteia pentru neîndeplinirea condiției privind semnătura, este extrem de formalistă, intimata-pârâtă Inspecția judiciară aplicând petentului o sancțiune disproporționată în raport de scopul urmărit.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, reținând ca fiind fondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa în parte sentința civilă recurată și rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, obligând pârâta să soluționeze sesizarea formulată de reclamant și înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 17.10.2022 sub nr. de lucrare x.

Deopotrivă, urmează a menține soluția dată excepției inadmisibilității, invocată de către pârâtă în întâmpinare, pe considerentul că aceasta nu a fost recurată, căpătând astfel caracter definitiv.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, constatând ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința civilă recurată și rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, obligând pârâta să soluționeze sesizarea formulată de reclamant și înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 17.10.2022 sub nr. de lucrare x, menținând în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1359 din 4 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă recurată și rejudecând:

Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Obligă pârâta să soluționeze sesizarea formulată de reclamant și înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 17.10.2022 sub nr. de lucrare x.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 396 raportat la art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.