ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 362/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 05.08.2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ. și RR. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Oradea,

- anularea deciziilor nr. 62/BRU din 20.04.2021 si nr. 65/BRU din 28.04.2021 emise de Președintele Curții de Apel Oradea și a Hotărârii nr. 21/17.06.2021 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Oradea, cu privire la perioada recunoscută pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite personalului auxiliar de specialitate din cadrul circumscripției Curții de Apel Oradea;

- modificarea perioadei pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite petenților, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,22 RON, începând cu data de 01.08.2016 până în prezent si pe viitor;

- includerea în salariul de bază a VRS 605, conform deciziei civile nr. 396/22.02.2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020.

Prin sentința nr. 350 din 24 februarie 2023, Curtea a admis în parte acțiunea reclamanților, a anulat în parte Deciziile nr. 62/BRU/20.04.2021 și nr. 65/BRU/28.04.2021 emise de Președintele Curții de Apel Oradea și Hotărârea nr. 21/17.06.2021 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Oradea în sensul că drepturile salariale ale reclamanților, corespunzător perioadei de activitate a fiecăruia, vor fi stabilite prin raportare la VRS 605,22 RON începând cu data de 16.01.2017 și nu cu 20.04.2018.

A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recursuri reclamanții și pârâta Curtea de Apel Oradea.

3.1. Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și admiterea în totalitate a acținii, astfel cum a fost formulată. În susținerea recursului, au reiterat conținutul concluziilor scrise depuse în fața primei instanțe, făcând trimitere la diverse soluții pronunțate în cauze similare și la faptul că art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 limitează/plafonează salariile nu și în cazul în care prin hotărâri judecătorești sun recunoscute și stabilite anumite majorări salariale.

3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Oradea a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți.

A susținut recurenta că, Prin Decizia nr. 62/BRU/20.04.2021 emisă de Președintele Curții de Apel Oradea s-a avut în vedere că există personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor din circumscripția Curții de Apel Oradea care a obținut până la data emiterii acestei decizii sau urmează să obțină în viitor hotărâri judecătorești prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariale potrivit unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON, sens în care s-a dispus ca aceste persoane să beneficieze de drepturile astfel recunoscute, începând cu data indicată în dispozitivul hotărârii.

Prin Decizia nr. 65/BRU/28.04.2021 emisă de Președintele Curții de Apel Oradea în aplicarea Deciziei nr. 62/BRU/20.04.2021, au fost aprobate drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor din circumscripția Curții de Apel Oradea calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,22 RON, începând cu data de 20.04.2018.

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanții au urmărit să obțină dreptul de a beneifica de drepturi salariale prin raportare la o VRS de 605,225 începând cu o dată anterioară datei de 20.04.2018, respectiv începând cu 01.08.2016 și pentru viitor.

Chestiunea datei de la care reclamanții beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS de 605,225 RON a fost tranșată prin sentința civilă nr. 1361 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Alba din dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1755 din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, respectiv începând cu 16.01.2017.

Instanța de fond a reținut, în raport cu cele dispuse prin aceste hotărâri și cu art. 430 alin. (1) C. proc. civ., că nu mai poate proceda la o nouă analiză a îndreptățirii reclamanților de a beneficia de drepturi salariale prin aplicare VRS de 605,225 RON începând cu 16.01.2017, aspecte lămurite cu putere de lucru judecat, însă a mai apreciat că rămâne în discuție legalitatea actelor administrative ce privește neacordarea unui VRS de 605,225 RON pentru perioada 01.08.2016-16.01.2017.

În raport cu sentința civilă nr. 1361 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Alba, reclamanții se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate prevăzut la art. 2 din Decizia nr. 62/BRU/20.04.2021, urmând să beneficieze de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS de 605,225 RON începând cu 16.01.2017.

Recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților în raport cu VRS de 605,225 RON începând cu 16.01.2017 și cu respectarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 s-a realizat de Tribunalul Bihor, ordonator secundar de credite, iar plata diferențelor salariale astfel rezultate a fost eșalonată conform art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018.

Astfel, soluția instanței de fond prin care au fost anulate în parte Decizia nr. 62/BRU/20.04.2021, Decizia nr. 65/BRU/28.04.2021 și Hotărârea nr. 21/17.06.2021 în ceea ce privește recalcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON în perioada 16.01.2017-20.04.2018 este nelegală, actele atacate având în vedere și situația în care personalul auxiliar de specialitate beneficiază de drepturi salariale prin raportare la VRS 605,225 RON în baza unor hotărâri judecătorești de la o dată anterioară datei de 20.04.2018.

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților, ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursurilor exercitate în cauză

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de reclamanți, iar, în ceea ce privește recursul pârâtei, urmează a-l respinge, ca nefondat.

1.1. Recursul reclamanților A., B. și alții nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurenților-reclamanți, rezultă că aceștia nu au evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentei în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea reclamanților de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurenții, după cum s-a expus la pct. I.3.1. al prezentei decizii, nu au invocat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au prezentat vreun argument care să poată fi încadrat în textul legal. S-au limitat la a relua susținerile formulate prin concluziile scrise depuse în fața instanței de fond, fără a se referi, în niciun fel, la argumentele prezentate de prima instanță și fără a-și circumstanția în niciun mod criticile de nelegalitate, în sensul de a preciza de ce sentința ce face obiectul prezentului recurs ar fi nelegală sau de a evidenția modalitatea în care instanța de fond ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

De asemenea, alegațiile recurenților cu privire la aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu pot fi avute în vedere, aceste aspecte nefiind invocate prin acțiune și nefiind analizate de prima instanță.

Simpla nemulțumire a recurenților cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun argument referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății sau a reaprecia probele administrate, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

1.2. Examinând sentința recurată și prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Judecătorul fondului a avut în vedere sentința civilă nr. 1361 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia nr. 1755 din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, și dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora autoritatea de lucru judecat constituie un efect esențial al hotărârilor judecătorești, și cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Astfel, prima instanță, după cum a constatat, de altfel, și recurenta-pârâtă Curtea de Apel Oradea prin cererea de recurs, a apreciat că rămâne în discuție legalitatea actelor administrative în ceea ce privește neacordarea unei VRS de 605,225 RON pentru perioada 01.08.2016-16.01.2017.

Însă, sub acest aspect, instanța de fond a reținut că susținerile reclamanților, care au invocat incidența Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale și Deciziile nr. 23/2016 și 8/2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și care au făcut trimitere la diverse soluții pronunțate în alte dosare vizând alți reclamanți care au solicitat acordarea VRS de 605,225, nu pot determina invalidarea actelor administrative atacate în cauză.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că soluțiile invocate de reclamanți pot activa mecanismul egalizării invocat de aceștia, însă numai în ceea ce privește nivelul drepturilor acordate, nu și în privința perioadei de acordare. Astfel, reclamanții neformulând o astfel de acțiune în termenul de prescripție sau în care să se fi respins excepția prescripției dacă ar fi fost invocată cu privire la drepturile aferente perioadei 01.08.2016-16.01.2017, instanța a apreciat că actele administrative contestate sunt legal emise în ceea ce privește acest interval.

Într-adevăr, art. 2 din Decizia nr. 62/BRU/20.04.2021 a Președintelui Curții de Apel Oradea prevede că personalul auxiliar care a obținut sau va obține hotărâri judecătorești prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariale potrivit VRS 605,225 RON va beneficia de drepturile astfel recunoscute începând cu data indicată în dispozitivul hotărârii, însă, contrar criticilor recurentei-pârâte Curtea de Apel Oradea, hotărârea recurată nu a constatat nelegalitatea actelor atacate decât în ceea ce privește pe reclamanți care, în raport cu sentința nr. 1361 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Alba, au dreptul de a beneficia de VRS 605,225 RON începând cu 16.01.2017.

Dispozitivul hotărârii recurate este clar, drepturile reclamanților fiind recunoscute prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu 16.01.2017, la fel cum, de altfel, susține și recurenta-pârâtă Curtea de Apel Oradea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de reclamanți și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., DD., FF., GG., II., KK., MM., HH., JJ., LL., OO., NN.,PP., QQ. și RR. împotriva sentinței nr. 350 din 24 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Oradea împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.