ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3094/2024

Ședința publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15.05.2023, reclamanta S.C. A. prin administrator B., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Antifraudă Fiscală nr. 1 Suceava și Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (cadru procesual clarificat prin încheierea din data de 18.10.2023), a solicitat anularea Deciziei nr. 2583/08.12.2022 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor, anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare nr. A_FSV 4554-2022/16.05.2022 emise de inspectorii antifraudă fiscală din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, pentru suma de 4.925.826 RON, reprezentând accize și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 143 din 15 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea civilă având ca obiect contestație act administrativ fiscal formulată de reclamanta S.C. A. Darabani în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Antifraudă Fiscală Nr. 1 Suceava și Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin reprezentant D.G.R.F.P. IAȘI.

S-a anulat Decizia de impunere înregistrată sub nr. A_FSV-4554-2022/16.05.2022 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava și Decizia nr. 2583/08.12.2022 privind soluționarea contestației emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recursuri pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

3.1. Recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, menținând actele administrativ - fiscale atacate.

A arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse la art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, art. 342 și art. 343 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ANEXA 1 la Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1510/2016 din 9 mai 2016 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a operatorilor economici care doresc să comercializeze tutun brut și/sau tutun parțial prelucrat, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

S-a arătat că în perioada 26.04.2022 - 03.05.2022 tutunul brut a fost deplasat și depozitat pe teritoriul României fără respectarea prevederilor legale în vigoare, fiind încălcate prevederile art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015, fără a fi însoțit de documente comerciale în care să fie înscris numărul autorizației operatorului economic.

Judecătorul fondului și-a însușit situația de fapt privind trasabilitatea mărfurilor așa cum a fost prezentată de către reclamantă, respectiv că "...întârzierea în plasarea tutunului în depozit s-a datorat unor cauze obiective: perioada unor sărbători legale, imposibilitatea închirierii unui utilaj pentru descărcarea, neînțelegeri cu șoferul transportator care avea altă cursă de efectuat", în lipsa unui minim de probatoriu administrat în condițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Deși bunurile importate nu sunt supuse accizării, s-a procedat la calculul accizei ca măsură de sancționare pentru deplasarea neconformă a acestora, organele de control apreciind corect asuprea încălcării prevederilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și asupra incidenței prevederilor Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, întrucât după efectuarea formalităților vamale în prezența reprezentantului societății, dreptul asupra bunurilor a fost transferat societății A..

În ceea ce privește aspectele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de judecată, acestea reprezintă simple afirmații care nu corespund realității, nefiind susținute sau coroborate cu alte date, informații sau înscrisuri care să le confere valoare probatorie în cadrul controlului judecătoresc.

Coroborat cu răspunsurile primite de la instituțiile solicitate, s-a concluzionat că în intervalul 26.04.2022-03.05.2022 cantitatea de tutun brut de aproximativ 10 tone a fost deplasată și depozitată pe teritoriul național fără respectarea cerințelor aferente transportului de tutun brut în România, prevăzute la art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015, situație care atrage ca sancțiune exigibilitatea accizelor, suma de plată fiind determinată pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat.

Referitor la calculul nivelului accizei datorate și metodologia aplicată, s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 342 și ale art. 343 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, completate cu Hotărârea nr. 928/2021 din 1 septembrie 2021 pentru modificarea și completarea Titlului VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare.

3.2. Recurentul - pârât Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

A solicitat să se constate că motivele reținute în hotărârea de fond pronunțată de Curtea de Apel Suceava sunt contradictorii și străine de natura pricinii, în sensul că instanța în considerentele hotărârii reține că reclamantului i se reproșează faptul că nu a oferit informații certe, clare privind trasabilitatea mărfii importate, pentru ca ulterior să rețină că nu s-au putut oferi informații.

De asemenea, deși s-a reținut prin considerente efectuarea formalităților vamale, instanța a arătat că responsabilitatea pentru marfă aparține transportatorului.

S-a arătat în susținerea motivului de casare privind nemotivarea sentinței, că instanța nu a arătat considerentele în fapt și în drept care au susținut concluzia potrivit căreia responsabilitatea privind marfa revine transportatorului.

Totodată, instanța nu a motivat în considerentele hotărârii pe ce bază și-a format convingerea și a reținut că șoferul a luat unele hotărâri "cu de la sine putere", nu a precizat ce probe a avut în vedere, lipsind orice argumentare în acest sens. Lipsa acestei motivări face să fie evident faptul că instanța de fond a preluat și reținut doar apărările reclamantei.

Nu s-a motivat și argumentat punctual ce temei de drept o absolvă pe reclamantă de responsabilitate, respectiv în baza căror prevederi legale a apreciat instanța de fond că răspunderea reclamantei se transferă transportatorului, atâta timp cât legiuitorul definește în mod clar că titularul/importatorul este pe deplin responsabil și nu transportatorul (Regulamentul UE nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii).

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că instanța de fond a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 453 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal, care prevăd obligația prezentării documentelor comerciale.

În mod nelegal curtea a apel a reținut susținerile reclamantei referitoare la realizarea importului în a doua zi de Paște, la faptul că șoferul nu întelegea limba română etc., împrejurări care nu sunt prevăzute de legislația în vigoare ca exoneratorii.

A susținut recurenta - pârâtă și încălcarea dispozițiilor art. 435 alin. (10) din Codul fiscal, referitoare la exigibilitatea accizelor, atunci când nu se respectă una dintre prevederile alin. (9) ale aceluiași articol, calculul nivelului accizei datorate fiind efectuat de către organele de control în conformitate cu prevederile art. 342 și art. 343 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, completate cu Hotărârea nr. 928/2021 din 1 septembrie 2021 pentru modificarea și completarea Titlului VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai arătat că instanța de fond avea obligația să-și manifeste rolul său activ, uzând de toate probele legale (declarații martori, etc), care să confirme că organele de antifraudă fiscală în mod corect au reținut că intimata reclamantă nu a prezentat contractul/nota de comandă care să fie baza colaborării dintre C. și A., astfel că în mod nelegal a fost admisă acțiunea.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca o consecință a respingerii acțiunii.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, prin soluția ce se va pronunța în recurs, să se dispună respingerea acțiunii reclamantei și menținerea în tot a deciziilor atacate.

Intimata - reclamantă S.C. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Referitor la susținerile recurentelor - pârâte cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a arătat că organele fiscale nu au reușit să facă dovada incidenței acestora, nu au putut proba că marfa a fost deplasată și depozitată pe teritoriul României.

În speță nu a fost precizat nici un element privind descrierea faptei, data, ora, locul, etc, iar toate acestea au fost înlocuite în mod abuziv cu textul prevăzut de lege, pentru a se putea face încadrarea faptei la articolul respectiv, pentru care societatea a fost sancționată în consecință cu o suma uriașă, un milion de euro.

Cât timp marfa a fost găsită intactă cantitativ si calitativ, neputându-se demonstra/proba practic, ca marfa importată ar fi fost transportată și depozitată pe teritoriul României, nesuferind nici o transformare în perioada 26.04.2022 -03.05.2022, s-a considerat ca societatea nu a încălcat cu nimic legislația specifică în vigoare. Totodată, pentru aceeași perioadă organul fiscal nu a dovedit că reclamanta s-a aflat în posesia bunurilor importate pentru a putea dispune depozitarea sau deplasarea bunurilor în mod nelegal.

În ceea ce privește calculul accizei, s-a arătat că lipsește ipoteza de bază întrucât produsul importat nu se încadrează în niciuna dintre literele din alin. (9) al art. 435 din Codul fiscal.

Totodată, s-a criticat modalitatea în care recurentele au coroborat și interpretat răspunsurile de la instituțiile solicitate, respectiv Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației și Sectorul Poliției de Frontieră Suceava, care au confirmat că ansamblul rutier ucrainean a ieșit din țară încărcat cu ajutoare umanitare în 27.04.2022 si a intrat în țară gol la data de 02.05.2022. Aceasta coroborare demonstrează mai degrabă că marfa importată nu a fost transportată si depozitată pe teritoriul României, iar situația este confirmată și de declarația șoferului ucrainean.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate în limitele și pentru următoarele considerente:

5.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare nr. A_FSV 4554-2022/16.05.2022 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava, cu privire la operațiunea de import de tutun din data de 26.04.2022, s-au constatat următoarele:

- reclamanta deține autorizație de operator economic comerciant de tutun brut și/sau tutun parțial prelucrat nr. x din 28.02.2022 pentru adresa din mun. Iași, Șoseaua x, Clădirea C6, jud. Iași, valabilă începând cu data de 01.03.2022, emisă de Biroul Vamal de interior Botoșani;

- a fost prezentat contractul NO. x/07.04.2022 (în limba engleză) încheiat cu furnizorul D. cu sediul în Indonezia, având o valoare de 1.000.000 euro, având ca obiect vânzarea de tutun industrial, în care se face mențiunea că, plata contravalorii bunurilor se va efectua de către furnizor, după primirea bunurilor;

- existența facturii nr. x/18.04.2022 în valoare de 20.520 euro, având înscris la denumirea bunurilor:

"tabaco"(tutun) în cantitate de 57 "pcs"(cutii).

Aceasta este însoțită de un certificat/document privind originea și calitatea bunurilor (certificat of origin);

- existența CMR având înscris la transportator: C. code x, locul încărcării: Vinnitsa, Ucraina, având trecut la beneficiar societatea A.. CMR-ul a fost prezentat în copie și nu conține date de confirmare a recepției bunurilor;

- documentul electronic de import nr. x emis la data de 26.04.2022 ca urmare a efectuării formalităților vamale, potrivit căruia societatea verificată a importat tutun brut, parțial sau total desprins de pe tulpină, de tip oriental uscat la soare, în cantitate de - 57 cutii, reprezentând - 10.260 kg, în valoare de 20.500 euro.

- chitanța nr. x/26.04.2022 emisă de Biroul Vamal Iași prin care s-a achitat suma de 32 810 RON, reprezentând taxe vamale de import.

Potrivit notei explicative, camionul cu numărul de înmatriculare x, în care se afla marfa, nu a putut fi descărcat la punctul de lucru, întrucât nu au avut la dispoziție mijloace logistice, iar la momentul controlului din data de 28.04.2022, s-a declarat faptul că nu se cunoaște locul unde se află camionul cu marfă și că șoferul nu răspunde la telefon. De asemenea, s-a precizat că bunurile achiziționate nu au fost achitate, urmând ca plata să se efectueze după vânzarea mărfii.

A fost indicată, ca persoană responsabilă cu intermedierea bunurilor (care a luat legătura cu furnizorul și urmează a lua legătura cu potențiali clienți), domnul E., persoană care nu a putut furniza mai multe informații.

În vederea determinării situației fizice a bunurilor a fost întocmită invitația cu nr. x/02.05.2022 la sediul DRAF 1 Suceava, prezentându-se în data de 03.05.2022 B.. Acesta nu a pus la dispoziție documente justificative în acest sens, dar a precizat că TIR-ul care a transportat marfa se află la Biroul Vamal Iași din mun. Iași, bld. x, jud. Iași, situație în care organul fiscal s-a deplasat împreună cu acesta în locația indicată.

Astfel, în data de 03.05.2022 a fost identificat mijlocul de transport TIR cu numărul de înmatriculare x, în interiorul căruia se aflau un număr de 57 colete conținând tutun (poziționate pe paleți).

A concluzionat pârâta că în perioada 26.04.2022 - 03.05.2022 tutunul brut, parțial sau total desprins de pe tulpină, de tip oriental uscat la soare, în cantitate de - 57 cutii, reprezentând - 10.260 kg, în valoare de 20.500 euro, valoare estimată în RON 101.486 RON, a fost deplasat și depozitat pe teritoriul României fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

În drept s-a constatat încălcarea prevederilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal potrivit cărora:

"Orice deplasare de tutun brut sau de tutun parțial prelucrat pe teritoriul României, realizată de operatorii economici prevăzuți la lit. a), trebuie să fie însoțită de un document comercial în care se înscrie numărul autorizației operatorului economic".

În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, față de nerespectarea prevederilor alin. (9), a intervenit, ca sancțiune, exigibilitatea accizelor, suma de piață fiind determinată pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat.

5.2. Analiza motivelor de recurs.

5.2.1. Hotărârea recurate va fi verificată din perspectiva incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Verificând sentința atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, instanța de control judiciar constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare, pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a arătat la punctul 5.1 din prezentele considerente, prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare nr. A_FSV 4554-2022/16.05.2022 s-a constatat încălcarea prevederilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

A reținut organul fiscal că deplasarea de tutun brut sau de tutun parțial prelucrat pe teritoriul României, a fost realizată fără a fi însoțită de un document comercial în care se înscrie numărul autorizației operatorului economic întrucât:

- în data de 26.04.2022 s-au efectuat formalitățile vamale conform documentului electronic de import nr. x emis la data de 26.04.2022, potrivit căruia societatea verificată a importat tutun brut, parțial sau total desprins de pe tulpină, de tip oriental uscat la soare, în cantitate de - 57 cutii, reprezentând - 10.260 kg, în valoare de 20.500 euro;

- în data de 28.04 2022, bunurile nu se aflau în depozitul autorizat al societății A. și nici nu au putut fi oferite informații sau documente cu privire la situația fizică a acestora (depozitare/deplasare);

- în data de 27.04.2022 ansamblul rutier format din camion marca x, cu numărul de înmatriculare de x a părăsit teritoriul României prin Vama Siret, cu bunuri de altă natură (ajutoare umanitare);

- în data de 03.05.2022 a fost prezentat mijlocul de transport TIR cu numărul de înmatriculare x, în interiorul căruia se aflau un număr de 57 colete conținând tutun (poziționate pe paleți), la Biroul Vamal Iași din mun. lași, bld. x, jud. Iași.

Asupra acestei abateri, instanța fondului, deși a reținut corect cadrul legal incident cu privire la condițiile privind importul și transportul tutunului brut, a apreciat ca fiind eronată încadrarea realizată de organul fiscal întrucât reclamantul a oferit explicații clare, certe, privind trasabilitatea tutunului, neexistând indicii că ar fi vrut să se sustragă accizelor, ori că ar fi urmărit valorificarea lui în orice fel care ar fi determinat incidența normelor privind accizarea.

În continuare, judecătorul fondului a arătat că întârzierea în plasarea tutunului în depozit s-a datorat unor cauze obiective (perioada unor sărbători legale, imposibilitatea închirierii unui utilaj pentru descărcare, neînțelegeri cu șoferul transportator care avea altă cursă de efectuat), astfel că nu se poate reține reaua - credință a reclamantei.

Deși prima instanță a reținut împrejurarea că au fost efectuate toate formalitățile vamale și că reclamanta nu a oferit explicații organelor de control cu privire la locul în care se afla transportul, Înalta Curte constată că nu este explicat raționamentul juridic și temeiul legal în baza căruia s-a reținut existența unor ipoteze exoneratoare de la obligația respectării prevederilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aspecte care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar.

Deși instanța a pronunțat o soluție care antamează fondul cauzei, este notabil că argumentele organelor fiscale privind transportul cantității de tutun pe teritoriul României, fără a fi însoțit de un document comercial, nu au format obiectul analizei, considerentele nefiind fundamentate pe stabilirea unei stări de fapt pe deplin lămurite, sau pe maniera în care textele legale se aplică în cauză.

Nu s-a stabilit cu certitudine, prin indicarea materialului probator administrat, motivul pentru care a fost înlăturată critica privind încălcarea dispozițiilor legale imputate reclamantei, fiind valorificate exclusiv susținerile formale din cererea de chemare în judecată.

Totodată, raționamentul logic al soluției s-a întemeiat pe o prezumție simplă, respectiv că pe toată perioada imputată responsabilitatea asupra mărfii a revenit transportatorului, fără a se indica temeiul de drept în virtutea căruia operează acest transfer, cât timp în actul contestat s-a arătat că potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, după efectuarea formalităților vamale în prezența reprezentantului societății, dreptul asupra bunurilor s-a transferat acesteia.

Concluzionând în sensul că instanța a pronunțat o hotărâre judecătorească care cuprinde motive contradictorii, eliptice, prin care nu au fost lămurite motivele pentru care s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 435 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal, Înalta Curte constată că nu este lămurită cauza sub aspectele relevate și nu se poate verifica aplicarea corectă a legii în speță.

5.2.2. În aceste condiții se constată că nu se poate exercita un control de legalitate asupra motivelor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în ceea ce privește modalitatea în care prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal și, pe cale de consecință, ale art. 453 alin. (10) privind aplicarea sancțiunii exigibilității accizelor, neputând priva părțile de un grad de jurisdicție prin rezolvarea lor direct în recurs, motiv pentru care Înalta Curte, coroborând art. 488 alin. (1) pct. 6 cu dispozițiile art. 497 din C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, care va proceda la rejudecarea cauzei în fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 143 din 15 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.