ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2133/2024

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară au formulat contestație împotriva rezoluțiilor inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-801/17.05.2021 și x/16.06.2021, apreciind că acestea sunt netemeinice și nelegale, solicitând anularea acestor rezoluții și rejudecarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 919 din 18 mai 2022, Curtea de Apel București:

- a admis excepția tardivității formulării contestației împotriva Rezoluției Inspectorului-șef nr. C21-801/17.05.2021, invocată din oficiu;

- a respins contestația împotriva Rezoluției Inspectorului-șef nr. C21-801/17.05.2021, ca tardiv formulată;

- a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând rezoluția Inspectorului-șef nr. x/16.06.2021 în ceea ce îl privește pe reclamantul B., invocată de pârât;

- a respins capătul de cerere vizând rezoluția Inspectorului-șef nr. x/16.06.2021 în ceea ce îl privește pe reclamantul B., ca inadmisibil;

- a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanții A. și B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În susținerea recursului se arată, în esență, următoarele:

- instanța de fond a refuzat în mod sistematic să analizeze toate înscrisurile și probele pe care le-au depus, deși, în opinia recurenților-reclamanți, avea obligația să verifice documentația atașată cererii de intervenție și să constate dreptul lor de proprietate și nulitatea absolută a hotărârii Comisiei locale județene de fond funciar;

- pronunțându-se numai pe tardivitate, instanța le-a încălcat toate drepturile procesuale, astfel că este incident art. 488 alin. (1) pct. 5, dar și pct. 6 din C. proc. civ.

- cât privește contestațiile deduse judecății, au menționat că acestea au fost formulate în termen legal, contrar aprecierii instanței de fond.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanții au învestit instanța de control judiciar cu o acțiune prin care au solicitat anularea Rezoluțiilor inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-801/17.05.2021 (prin care a fost respinsă plângerea petenților împotriva rezoluției de clasare nr. 972/A din 6.04.2021 emise în dosarul nr. x) și nr. x/16.06.2021 (prin care a fost respinsă plângerea petenților împotriva rezoluției de clasare nr. 1105/A din 16.04.2021 emise în dosarul nr. x).

Soluționând cauza în primă instanță, Curtea de Apel București (i) a admis excepția tardivității formulării contestației împotriva Rezoluției Inspectorului-șef nr. C21-801/17.05.2021, invocată din oficiu și, în consecință, a respins contestația împotriva acestei rezoluții, ca tardiv formulată; (ii) a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând rezoluția Inspectorului-șef nr. x/16.06.2021 în ceea ce îl privește pe reclamantul B., invocată de pârât și prin urmare, a respins capătul de cerere vizând rezoluția Inspectorului-șef nr. x/16.06.2021 în ceea ce îl privește pe reclamantul B., ca inadmisibil; (iii) a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Reclamanții au formulat recurs împotriva soluțiilor pronunțate de prima instanță la lit. (i) și (iii), mai sus redate, invocând în cuprinsul memoriului de recurs motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că este nefondat.

Verificând sentința atacată prin prisma acestui motiv de casare, reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă.

Nemulțumirea recurenților-reclamanți față de soluția dată de judecător, din perspectiva motivării expuse în considerentele sentinței civile recurate, nu poate echivala cu încălcarea regulilor de procedură, așa cum susțin aceștia.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși recurenții-reclamanți au invocat în susținerea recursului și acest motiv de casare, aceștia nu au subsumat motivului invocat critici concrete și distincte de criticile referitoare la greșita aplicare a legii. Ca urmare, se reține caracterul nefondat al acestui motiv de casare, ce nu poate fi analizat în concret ca atare, în lipsa unor considerații precise care să indice rațiunile pentru care au considerat că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondat, de asemenea.

Cât privește criticile recurenților-reclamanți ce vizează excepția tardivității invocată din oficiu, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 45

1

alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în considerarea datei la care a fost comunicată rezoluția inspectorului-șef nr. C21-801/17.05.2021 emisă ca urmare a soluționării plângerii formulate de recurenții-reclamanți împotriva rezoluției de clasare nr. 972/A/6.04.2021 dată în dosarul nr. x de Direcția de inspecție pentru judecători.

Referitor la critica potrivit căreia "instanța de fond ar fi refuzat în mod sistematic să analizeze toate înscrisurile și probele pe care le-au depus, deși ar fi avut obligația să verifice documentația atașată cererii de intervenție și să constate dreptul lor de proprietate și nulitatea absolută a hotărârii Comisiei locale județene de fond funciar", Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au motivat această critică prin reiterarea argumentelor din fond referitoare la obligația care îi revenea, de această dată, Inspecției Judiciare, de a verifica toate înscrisurile încuviințate ca probe în dosarele în care au fost pronunțate hotărârile cu privire la care au înțeles să formuleze plângere.

Pentru a răspunde acestei critici, Înalta Curte reține, asemenea instanței de fond, că recurenții-reclamanți s-au adresat autorității publice pârâte cu două sesizări: prima înregistrată la Direcția de inspecție pentru judecători sub nr. x, prin care au solicitat verificarea activității magistraților care au avut spre instrumentare și soluționare dosarul nr. x/2016 înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Iași și ulterior, în calea de atac la Tribunalul Iași, contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2018, dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Iași, precum și a altor dosare indicate în sesizarea inițială; a doua înregistrată la Direcția de inspecție pentru procurori sub nr. x, care viza activitatea procurorului C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în legătură cu ordonanțele de clasare dispuse în dosarele cu nr. x/2018 și nr. y/2019

Prin rezoluția nr. 972/A/06.04.2021, a fost dispusă măsura de clasare a primei sesizări, iar plângerea formulată împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-801/17.05.2021.

Prin rezoluția nr. 1105/A/16.04.2021, a fost dispusă măsura de clasare a celei de-a doua sesizări, iar plângerea formulată împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. x/16.06.2021.

Potrivit art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004, versiunea în vigoare la data formulării acțiunii, "(3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. (…)"

Față de această dispoziție legală, Înalta Curte constată că, în cauză, reclamanții nu au supus controlului instanței de contencios administrativ și rezoluția de clasare nr. 972/A/06.04.2021, ci, au formulat contestație doar împotriva rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-801/17.05.2021 emise în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de clasare a primei sesizări; or, după cum s-a arătat anterior, instanța de fond a pronunțat o soluție de respingere a contestației împotriva rezoluției inspectorului-șef nr. C21-801/17.05.2021, ca tardiv formulată, soluție găsită întemeiată de instanța de control judiciar.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat cauza în limitele învestirii sale, astfel că este neîntemeiată critica recurenților-reclamanți în sensul că "instanța de fond ar fi refuzat în mod sistematic să analizeze toate înscrisurile și probele pe care le-au depus, deși ar fi avut obligația să verifice documentația atașată cererii de intervenție și să constate dreptul lor de proprietate și nulitatea absolută a hotărârii Comisiei locale județene de fond funciar".

Pe de alta parte, Înalta Curte constată că Inspecția Judiciară a efectuat toate verificările necesare însă, în raport cu atribuțiile sale legale, în limitele și cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, potrivit cărora hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale; dar și ținând cont de dispozițiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeași Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligațiilor statutare și a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.

Prin urmare, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față.

În concluzie, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. și A. împotriva sentinței civile nr. 919 din data de 18 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 11 aprilie 2024.