ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2024

Ședința publică din data de 4 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 14.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanta ASOCIAȚIA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APELOR ȘI PĂDURILOR, DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA, OCOLUL SILVIC LUPENI și AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI TIMIȘ, suspendarea și anularea Ordinului nr. 1691/2013 și a amenajamentului silvic aprobat, totodată a invocat excepția nelegalității deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011 emisă de APM Timiș, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1420 de la data de 14.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII -a de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată și s-a respins cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APELOR ȘI PĂDURILOR, DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA, OCOLUL SILVIC LUPENI, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamanta ASOCIAȚIA A. a declarat recurs, invocând lipsa motivării și încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, a susținut, în esență, că motivarea instanței în ceea ce privește procedura de consultare a publicului și modalitatea de punere în aplicare a planului înainte de realizarea procedurii de evaluare de mediu lipsește. Astfel, deși sunt evocate aceste probleme, totuși motivația instanței nu oferă argumente de fapt si de drept care justifice concluzia la care a ajuns.

Astfel, instanța fondului nu indică niciun temei de drept care să justifice nerealizarea procedurii de consultare a publicului la emiterea ordinului de ministru de aprobare a amenajamentului silvic sau un temei de drept din care să rezultă că este suficientă consultarea publicului la momentul emiterii deciziei de încadrare.

De asemenea, instanța nu a indicat niciun argument de drept din care să rezulte de ce consideră că lucrările silvice pot să fie realizate înainte de realizarea procedurii de evaluare de mediu, invocând numai argumente conform cărora lucrările ar fi putut să înceapă în mod legal numai după emiterea ordinului de ministru, situația care nu corespunde cu situația de fapt constatată de instanța de fond, în mod corect, adică punerea în aplicare a amenajamentului încă din ianuarie 2011.

Cu privire la interesul în ceea ce privește soluționarea cererii de chemare în judecată, recurenta a arătat că legalitatea unui ordin de ministru emis pentru aprobarea unui amenajament silvic se analizează la data emiterii actului administrativ atacat, adică la data de 14.01.2019, în conformitate cu normele legislative de la data respectivă.

În consecință, respingerea ca nefondată a acțiunii pe motiv că nu ar mai exista o "finalitate practică pentru viitor și trecut" s-a făcut cu încălcarea dreptului privind accesul la justiție reglementat de art. 21 din Constituția României, precum și de art. 32 și 33 din C. proc. civ.

Dacă prin ordinul de ministru s-a autorizat în mod nelegal un plan cu impact asupra mediului, plan care este prezumat de lege a produce prejudicii de mediu prin lucrările propuse, suprapunându-se cu o arie naturala protejată, fiind necesară parcurgerea unei proceduri speciale prevăzută de lege (vezi H.G. nr. 1076/2004), atunci legalitatea unui astfel de act administrativ trebuie analizată în cadrul acțiunii formulate în termen legal împotriva acesteia, chiar dacă proiectul autorizat a încetat aplicabilitatea între timp. Interesul în constatarea nelegalității unui act administrativ normativ care era susceptibil a provoca prejudicii de mediu este un interes determinat, legitim, personal (având în vedere calitatea de ONG de mediu și organism social interesat al reclamantei), născut și actual, la data formulării cererii de chemare în judecată. Executarea lucrărilor silvice în temeiul unui amenajament silvic adoptat nelegal va produce consecințe și în ceea ce privește distrugerea habitatelor protejate constatate în procedura de infringement împotriva României creând posibilitatea recuperării prejudiciului constând în costuri cu refacerea acestor habitate, pe seama persoanelor responsabile (comitetul are acțiune în regres împotriva prepusului care a acționat în mod ilicit).

Cu privire la procedura de consultare publică, a precizat că instanța a încălcat dispozițiile art. 8 coroborat cu art. 6 și 7 din Convenția de la Aarhus ratificată de România prin Legea nr. 86/2000 apreciind că procedura de consultare realizată pentru emiterea deciziei de încadrare, reglementată de H.G. nr. 1076/2004 ar fi aceeași cu cea necesară pentru emiterea ordinului de ministru de aprobare a amenajamentului silvic.

Legea nr. 52/2003 și art. 8 din Convenția de la Aarhus au fost încălcate de instanța de fond care a considerat că ar fi suficientă procedura derulată anterior în procedura de evaluare strategică de mediu. În realitate, este vorba de două proceduri distincte în faze diferite de reglementare ale amenajamentului silvic. Nu există un temei legal invocat care să excludă procedura de consultare publică pentru emiterea ordinului de ministru, care este un act administrativ normativ, adoptând un amenajament silvic ale cărui prevederi sunt aplicabile erga omnes.

Un alt motiv de nelegalitate era excepția de nelegalitate deciziei de încadrare 122/2011, în care unul din motivele invocate este realizarea nelegală a procedurii de consultare publică, cu încălcare art. 7 coroborat cu art. 6 din Convenția de la Aarhus. Instanța de fond a încălcat aceste norme de drept material considerând că a fost legal realizată procedura de consultare a publicului pentru următoarele motive:

- art. 6 din Convenția de la Aarhus cere ca procedura de consultare publică să fie realizată când toate opțiunile sunt deschise, înainte de luarea oricărei decizii.

Instanța de judecată a încălcat acest articol apreciind că a fost realizată în mod corect procedura de consultare deși se luase deja decizia intrării în vigoare și a aplicării amenajamentului silvic, lucrările silvice fiind puse în executare fără evaluare de mediu.

- tot art. 6 din Convenția de la Aarhus cere ca anunțurile publice să fie realizate astfel încât să ajungă în mod efectiv informațiile relevante la cunoștința publicului. Astfel, trebuiau comunicate care este obiectul evaluării, care este locația, care sunt problemele, care este finalitatea demersului (decizia posibilă).

Din anunțurile publicate nu se înțelege nici obiectul evaluării (care sunt lucrările silvice menținându-se numai generic noțiunea de amenajament silvic, care de altfel era ținut secret și se refuza comunicarea acestuia; aceeași practică este menținută și astăzi când secțiunea cu lucrări silvice propuse nu este publicată), nici locația (faptul că se suprapune și cu arii naturale protejate și care sunt acestea), nici care sunt problemele supuse analizei (care sunt habitatele protejate care necesită atenție, care sunt obiectivele de conservare) și nici care este finalitatea deciziei (realizarea procedurii de evaluare strategică de mediu si de evaluare adecvată si emiterea avizului de mediu/Avizului Natura 2000 după caz).

Prin urmare, publicul nu a fost corect informat, lipsind informații esențiale care trebuie să fie comunicate în mod obligatoriu conform Convenției de la Aarhus, încălcată de instanța de fond.

Cu privire la procedura de intrare în vigoare a amenajamentului silvic înainte de finalizarea evaluării de mediu și înainte de emiterea ordinului de ministru de aprobare, a susținut recurenta că instanța a încălcat dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1076/2004 care dispune că evaluarea de mediu se realizează pe parcursul elaborării planului/programului. Astfel, evaluarea de mediu trebuia să fie realizată înainte de intrarea în vigoare a amenajamentului silvic, care se realizează prin adoptarea acestuia. Sensul prevederii legale este dat de Directiva Habitate și deciziile CJUE care arată în mod clar că evaluarea de mediu nu poate fi realizată după începerea executării planului/programului, motiv pentru care a și fost deschisă procedura de infringement, constatată și de instanța de fond. Instanța a încălcat acest articol și de asemenea art. 6 din Directiva Habitate și Deciziile CJUE menționate și depuse la dosar, precum și principiul precauției în luarea deciziilor respectiv art. 191 din TFUE, din care rezultă cu claritate faptul că nu poate fi realizată evaluarea de mediu ulterior aplicării planului.

În ceea ce privește aplicabilitatea Ordinului nr. 3397/2012, acesta era incident în cazul suprafețelor de păduri virgine și cvasivirgine identificate anterior în studiul PIN Matra. Acestea ar fi trebuit identificate în cursul procedurii de evaluare de mediu și incluse într-o categorie de folosință care să protejeze caracterul virgin al acestora. Aceste obligații legale erau adoptate la data elaborării și a punerii în aplicare a amenajamentului silvic, ianuarie 2011, precum și la data realizării evaluării de mediu, ulterior lunii ianuarie 2011 și de asemenea la data emiterii deciziei de încadrare în iulie 2011, fiind prevăzute de art. 26 din Codul silvic în forma în vigoare la data respectivă, anume "Conservarea biodiversitătii ecosistemelor forestiere implică măsuri de gestionare durabilă, prin aplicarea de tratamente intensive, care promovează regenerarea naturală a speciilor din tipul natural fundamental de pădure și prin conservarea pădurilor virgine și cvasivirgine".

Prin urmare, instanța de fond a încălcat art. 26 din Codul silvic apreciind că nu exista obligația protejării pădurilor virgine în România la data elaborării amenajamentului silvic și la data emiterii, mai târziu, a deciziei de încadrare ce face obiectul excepției de nelegalitate.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, cu casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă REGIA NAȚIONALA A PĂDURILOR - Romsilva - Direcția Silvica Hunedoara a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, iar pe fond respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față, aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

Motivul de casare invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reglementează trei ipoteze, respectiv lipsa considerentelor hotărârii, contrarietatea acestora sau lipsa corespondenței între considerentele hotărârii și natura cauzei deduse judecații.

Or, nu se poate reține incidența acestui motiv de casare deoarece din simpla lecturare a considerentelor sentinței recurate se poate cu ușurința observa că aceasta respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând in cuprinsul său motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluția precum si, in mod logic si structurat, raționamentul care a condus instanța la pronunțarea soluției reflectata in dispozitivul hotărârii.

Instanța de fond a făcut o analiza aplicata a cauzei si a combătut fiecare din argumentele invocate de reclamanta-recurenta, simpla nemulțumire a acesteia din urma neputând însa echivala cu o nemotivare a hotărârii judecătorești.

Pe de alta parte motivarea reclamantului-recurent in susținerea acestui motiv de casare (pagina 9 din cererea de recurs) exprima pura nemulțumire a recurentei si nu arata vreun moment de ce sentința atacata nu ar fi motivata. Susținerea recurentei potrivit căreia "motivația instanței nu oferă argumente de fapt și de drept care să justifice concluzia la care a ajuns instanța de judecată" este contrazisă de extinsa motivare a fondului în cuprinsul paginilor 5 și 6 din sentința 1420.

Practica ICCJ este în sensul celor statuate de prima instanță, intimata indicând decizia nr. 2623/2011 pronunțată în recurs de secția comercială a ICCJ, precum și o hotărâre recenta, Decizia ICCJ (SC II) nr. 1290/2020, conform căreia întrucât la data pronunțării sentinței amenajamentul a expirat atunci, atât Decizia etapei de încadrare, cat si Ordinul de ministru de punere in aplicare a amenajamentului si-au epuizat efectele fapt pentru care nu mai exista un interes actual.

Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut faptul ca pentru a fi actual, interesul trebuie sa existe atât in momentul in care este formulata cererea, cat si pe tot parcursul procesului. Prin urmare, un interes eventual, ca si un interes care pe parcursul procedurii judiciare încetează a mai exista, nu poate fi considerat un interes actual.

În ipoteza de fata, amenajamentul a expirat de aproape 2 ani, iar instanța a observat in mod temeinic ca anularea unui amenajament si a ordinului care l-a pus in valoare pentru niște efecte potențiale care ar consta cel mult in acte materiale (întreținere/împădurire/tăieri de arbori) nu se justifica întrucât aceste acte materiale nu se mai pot produce odată ce amenajamentul a expirat. Așadar, nu se poate vorbi de existenta unei finalități practice nici pentru trecut dar nici pentru viitor.

Deși formal recurenta încearcă justificarea motivului de casare pe pretinsa nemotivare a sentinței instanței de fond, parcurgând conținutul textului dedicat acestui motiv de recurs, se desprinde concluzia ca ceea ce se imputa de fapt judecătorului este interpretarea probelor existente la dosar prin raportare la situația de fapt (de neschimbat si clara pentru toate părțile) intr-o alta maniera decât cea dorita de reclamanta-recurenta.

Prin urmare, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta fiind invocat formal, sentința recurata fiind amplu si complet motivata.

Motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se susține in raport de afirmațiile recurentei-reclamante relative la existența sau nu a unui interes actual pentru solicitarea unei masuri de anulare a Ordinului de ministru si totodată a unui întreg amenajament silvic ce nu mai este in vigoare.

Criticile subsumate procedurii de consultare publica si cele privitoare la intrarea in vigoare a amendamentului silvic înainte de finalizarea evaluării de mediu si înainte de emiterea ordinului de ministru de aprobare sunt similare celor invocate la pct. 6.

Prin cererea sa de recurs s-a susținut ca reprezintă un motiv de casare chestiunea conform căreia ordinul de ministru ar fi fost emis fara consultare publica. La dosar se găsesc dovezile privind publicarea in mass-media locală, iar instanța fondului, observându-le, a concluzionat ca atare in sensul îndeplinirii acestor condiții. Reclamanta-recurenta nu a adus vreo proba in sensul nepublicării rezumându-se sa clameze doar aceasta pretinsa lipsa.

Mai susține recurenta faptul ca ordinul de ministru ar fi fost emis cu încălcarea art. 3 din H.G. nr. 1076/2014, articol ce prevede că procedura de evaluare de mediu trebuie realizată pe parcursul elaborării planului, adică înainte de începerea aplicării sale. Ceea ce omite recurenta este faptul ca in ipoteza in care ordinul de aprobare a unui amenajament silvic este ulterior deciziei etapei de încadrare, asa cum s-a arătat mai sus, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1076/2004.

S-a reținut in mod corect de instanța faptul ca întrucât decizia etapei de încadrare a stabilit ca proiectul sa se realizeze fara evaluare de mediu, fara evaluare adecvata si fara aviz de mediu, nu prezintă relevanta nici ca amenajamentul ar fi fost finalizat anterior evaluării de mediu. Finalizarea proiectului in discuție presupune punerea lui în practică, iar nu finalitatea elaborării documentului în care este incorporat. Instanța retine foarte pertinent ca in cuprinsul deciziei etapei de încadrare se arata expres ca aceasta a fost emise ca urmare a consultării autorităților publice centrale participante la ședința comitetului special constituit in conformitate cu prevederile H.G. nr. 1076/2004 si in lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat.

Mai susține recurenta nefondat faptul ca ar fi fost încălcat principiul precauției in luarea deciziilor, precum și O.U.G. nr. 57/2007, Ordinul MMP nr. 19/2010 și H.G. nr. 1076/2014. La fel ca si in cazul cererii de chemare in judecata, nici in cererea de recurs nu se indica in concret ce alte planuri sau proiecte implementate sau in procedura de reglementare nu au fost avute in vedere. Recurenta se rezuma a face afirmații privind procedura de infringement fara a indica relevanta unei astfel de proceduri in cauza de fata si mai ales de ce eventuala culpa ce ar putea fi stabilita in sarcina statului roman ca urmare a finalizării procedurii de infringment ar trebui sa se reflecte in soluția fondului/recursului.

Temeinic a susținut prima instanța faptul că orice neregulă invocată de reclamantă, pentru a putea conduce la anularea unui act administrativ, este imperios necesar sa producă o vătămare, pe care partea interesata sa o probeze. Producerea unei vătămări este o condiție distincta de nelegalitate ce trebuie demonstrata in concret in cadrul acțiunii in contencios administrativ subiectiv. Or, in cazul de fata, atâta timp cat interesul a încetat a mai exista reclamanta-recurenta nu a demonstrat in ce mod activitățile derulate/finalizate in cadrul amenajamentului criticat ar fi de natura sa conducă la o afectare a mediului. Orice vătămare ar fi trebuit sa se fi produs anterior, cat timp amenajamentul era in vigoare; după ce amenajamentul a expirat este practic imposibil sa se mai producă o vătămare în prezent sau în viitor.

Simplele trimiteri de ordin teoretic si general nu pot fi apreciate ca reprezentând un motiv de nelegalitate intrinsec al actelor respective.

În concluzie, hotărârea recurata este temeinic motivata si corecta, sens in care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată, cu menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Recursul formulat de recurenta-reclamantă Asociația A. împotriva sentinței civile nr. 1420/2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă a reluat în recurs susținerile din cererea de chemare în judecată și a reclamat faptul că hotărârea primei instanțe este nelegală ca urmare a faptului că nu a ajuns la soluția dorită de aceasta.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 a susținut că sentința atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de fond argumentând în mod temeinic hotărârea dispusă în litigiul dedus judecății, respectiv motivele pentru care a respins acțiunea reclamantei Asociația A. având ca obiect anulare act administrativ ca neîntemeiată.

Din simpla lecturare a considerentelor sentinței recurate se poate observa că aceasta respectă cerințele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ., arătând în cuprinsul său motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și raționamentele care au condus la pronunțarea soluției, sentința fiind amplu și exhaustiv motivată.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta vizează ipoteza "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Or, nici acest motiv de casare nu subzistă în litigiul dedus judecății.

Recurenta-reclamantă a solicitat anularea Ordinului nr. 1691/2013 emis de Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice privind aprobarea amenajamentului silvic al fondului forestier proprietate publică a statului, administrat de Ocolul Silvic Lupeni, Direcția Silvică Hunedoara, precum și a amenajamentului silvic aprobat. Or, perioada de valabilitate a amenajamentului silvic a fost 01.01.2011-31.12.2020. Prin urmare, amenajamentul silvic a expirat la data de 31.12.2020, astfel că de la data de 31.12.2020 ordinul de aprobare a amenajamentului silvic și-a încetat aplicabilitatea. Astfel, instanța de fond, în mod corect, a respins ca neîntemeiate atât excepția de nelegalitate a deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011, cât și capătul de cerere - consecință - anularea ordinului nr. 1691/2013, întrucât odată încetată perioada de aplicare a amenajamentului silvic Lupeni la data de 31.12.2020, deci anterior soluționării litigiului, atât decizia, cât și ordinul și-au epuizat efectele care constau doar în acte materiale (întreținere/împăduriri/tăieri de arbori), astfel că anularea lor nu mai are nicio finalitate practică nici pentru viitor și nici pentru trecut.

După cum și instanța de fond a constatat, nu poate fi reținută o încălcare a Ordinului Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 3397/2012 privind stabilirea criteriilor și indicatorilor de identificare a pădurilor virgine și cvasivirgine în România, având în vedere că acesta este ulterior emiterii deciziei contestate, iar din documentele depuse a dosarul cauzei nu au reieșit criterii și indicatori în sensul celor prevăzuți la art. 1 din ordin, în vederea încadrării pădurilor în virgine, respectiv cvasivirgine.

Cu privire la susținerile recurentei-reclamante conform căreia publicul nu a fost consultat, având în vedere faptul că, în urma anunțului public de încadrare, nu au fost sesizări ale publicului, decizia etapei de încadrare a devenit finală. Astfel, în ceea ce privește respectarea condițiilor de consultare a publicului prevăzute de H.G. nr. 1076/2004, invocate de recurenta-reclamantă, aceasta a avut posibilitatea să formuleze contestație privind decizia etapei de încadrare, în scris, la autoritatea competentă pentru protecția mediului, conform hotărârii mai sus-menționate.

Prin urmare, referitor la motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă ce vizează emiterea deciziei cu încălcarea procedurii de consultare a publicului, reglementată de dispozițiile art. 7 alin. (3), art. 9 și art. 12 din H.G. nr. 1076/2004, instanța de fond, în mod corect, a reținut că este neîntemeiat, întrucât așa cum reiese și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei Direcția Silvică Hunedoara a publicat într-un ziar de circulație locală, ziarul B. și C., declanșarea procedurii de încadrare cu adoptarea planului fără aviz de mediu, informând, totodată, publicul interesat unde se pot depune propuneri de reconsiderare a deciziei. Mențiuni cu privire la informarea publicului la datele de 14-17.01.2011 se regăsesc și în cuprinsul deciziei de încadrare.

Instanța de fond în mod corect a reținut că nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 6, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, având în vedere că s-a asigurat posibilitatea publicului interesat de a lua cunoștință de procedura prealabilă emiterii deciziei de încadrare.

Tot legat de publicitate, instanța de fond, în mod corect, a reținut că, raportat la dispozițiile H.G. nr. 1076/2004, această obligație revine titularului planului sau programului/amenajamentului silvic și autorității competente pentru protecția mediului, nicidecum emitentului ordinului.

Totodată, instanța, în mod just, a reținut că nici argumentul privind nelegalitatea pe considerentul că amenajamentul silvic a fost pus în aplicare încă din ianuarie 2011, anterior declanșării procedurii evaluării de mediu, nu poate fi primit, întrucât dispozițiile art. 3 alin. (10) din H.G. nr. 1076/2004 permiteau ca evaluarea de mediu să se efectueze în timpul pregătirii planului sau programului și să fie finalizată înainte de adoptarea acestuia ori de trimiterea sa în procedura legislativă (art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1076/2004).

Având în vedere cele mai sus expuse, s-a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Preliminar, Înalta Curte reține că excepția nulității cererii de recurs, invocată prin întâmpinarea intimatei - pârâte Regia Autonomă a Pădurilor, a fost soluționată în partea introductivă a încheierii de amânare a pronunțării de la data de 8 martie 2024, ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, cu motivarea că susținerile din cererea de recurs, așa cum au fost dezvoltate de recurenta - reclamantă, pot fi subsumate motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociația A. este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, partea recurentă a invocat motivelele de casare/nelegalitate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010), text potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce privește motivul de casare/nelegalitate invocat de recurenta - reclamantă prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând atent sentința atacată, Curtea constată existența raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată cu privire la cererea de suspendare executare a actului litigios; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluția pronunțată.

Astfel, instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Curtea de Apel București a soluționat cererea dedusă judecății, detaliind motivele de fapt și de drept pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Or, Curtea de Apel București a indicat considerentele pentru care a pronunțat soluția recurată, fără a fi contradictorii sau străine de natura cauzei.

În mod corespunzător, acest motiv de casare/nelegalitate nu este întemeiat.

Referitor la motivul de casare/nelegalitate invocat de partea recurentă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauză, raportat la situația de fapt stabilită de Curtea de Apel București, instanța de recurs reține că, la data de 07.07.2011, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara Regiunea Vest a emis decizia de încadrare nr. 122/07.07.2011 prin care s-a dispus că reamenajarea Ocolului Silvic Lupeni, jud. Hunedoara se va supune procedurii de adoptare fără aviz de mediu.

Prin ordinul nr. 1691/10.07.2013, Ministrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice a aprobat amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică a statului, administrat de Ocolul Silvic Lupeni, Direcția Silvică Hunedoara, ce a fost transmis către Regia Națională a Pădurilor-ROMSILVA care răspundea de aplicarea și respectarea prevederilor acestuia.

Reclamanta prin cererea de chemare în judecată a invocat excepția nelegalității deciziei nr. 122/07.07.2011, invocând în motivare următoarele: a fost emisă cu încălcarea procedurii de consultare a publicului; declanșarea și derularea etapei de încadrare aferentă procedurii de evaluare strategică de mediu și procedurii privind evaluarea adecvată au fost realizate după aprobarea amenajamentului silvic; nu au fost emise anunțurile publice conform dispozițiilor legale în materie și nu au fost puse la dispoziție publicului toate informațiile relevante; a fost emisă cu încălcarea principiului precauției în luarea deciziilor, precum și a O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice și a Ordinului nr. 19/2010 emis de ministrul mediului și pădurilor pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar și a H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe; nu a fost realizată procedura de evaluare adecvată; prin decizia de încadrare nu au fost avute în vedere măsuri de conservare a speciilor/habitatelor ariilor protejate ca site-uri Natura 2000; a fost emisă cu încălcarea procedurii reglementată de Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

Prin aceeași acțiune au fost dezvoltate motivele de nelegalitate ale ordinului nr. 1691/2013, respectiv adoptarea acestuia după intrarea în vigoare și aplicarea amenajamentului silvic; fără consultarea publicului; adoptarea lui în baza deciziei de încadrare nr. 122/07.07.2011 emisă de APM Timiș care este nelegală; nerespectarea regimului de protecție a pădurilor virgine și cvasivirgine reglementat de Ordinul nr. 3397/2012.

Prima instanță, învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată, deși a constatat nelegalitatea actelor administrative contestate în cauză, a respins acțiunea reclamantei pe motiv că odată încetată perioada de aplicare a amenajamentului silvic Lupeni la data de 31.12.2020, anterior soluționării litigiului, atât decizia, cât și ordinul contestate și-au epuizat efectele, astfel că anularea acestora nu mai prezintă nicio finalitate practică pentru trecut și nici pentru viitor.

În acest context, Înalta Curte reține că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în limitele și cu motivația ce va fi expusă în cele ce urmează.

Înalta Curte subliniază că argumentul părții recurente în sensul că amenajamentul ar fi fost pus în aplicare înainte de finalizarea evaluării de mediu și înainte de emiterea ordinului de ministru de aprobare se adresează unor împrejurări ce apar a fi ulterioare emiterii actului respectiv, privind așadar executarea sa, iar nu unor condiții anterioare sau concomitente, astfel încât să fie în legătură cu sancțiunea anulării. De altfel, prima instanță a arătat în mod corect că relevant sub aspectul art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1076/2004 este ordinul litigios nr. 1691/2013, iar acesta este ulterior deciziei de încadrare nr. 122/2011.

Cât despre critica părții recurente - reclamante privind Ordinul nr. 3397/2012, după cum a subliniat Curtea de Apel București, acel act administrativ este ulterior deciziei de încadrare nr. 122/2011 și, astfel, nerelevant sub aspectul controlului de legalitate solicitat cu privire la decizia litigioasă, neputând institui în mod retroactiv condiții de validate ale unui act existent la data adoptării sale. Referirile din recurs la alte aspecte de reglementare, care excedează cauzei juridice inițiale a cererii de chemare în judecată, sunt însă inadmisibile, față de dispozițiile art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) și urm. C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanța de recurs constată că, deși soluția pronunțată în cauză a fost de respingere atât a excepției de nelegalitate, cât și a cererii de chemare în judecată, totuși prima instanță a reținut că decizia de încadrare este emisă cu încălcarea principiului precauției în luarea deciziilor, a ordinului nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar și a H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe.

În acest din urmă sens, judecătorul fondului a observat că în cadrul teritoriului amenajamentului silvic Lupeni se aflau amplasate mai multe arii naturale protejate cuprinse în rețeaua ecologică NATURA 2000 (Parcul Național Retezat, Retezat și Munții Retezat, Nordul Gorjului de Vest, Domogled - Valea Cernei, Domogled - Valea Cernei si Parcul National Domogled - Valea Cernei), sens în care au fost solicitate și primite avizele de la Administrația Parcului National Retezat (nr. 97/14.02.2011), Administrația Parcului National Domogled - Valea Cernei (nr. 1/12.01.2011) și Administrația Sitului Nordul Gorjului de Vest și Administrația Parcului National Defileul Jiului, ultimele două fiind menționate în decizie, fără număr și dată, nedepuse la dosar.

Conform art. 19 din Codul silvic amenajamentul silvic prevede modul de gestionare a ariilor speciale de conservare din cuprinsul lui, dar și gospodărirea pădurilor în concordanță cu obiectivele ecologice și social-economice.

Curtea de Apel București a reținut totodată dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic (forma în vigoare în anul 2011), precum și art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice (forma în vigoare în anul 2011), dar și Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

Astfel, prima instanță a arătat că acel Ghid stabilește etapele care trebuie parcurse în vederea realizării evaluării adecvate, potrivit prevederilor art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare. Această evaluare este obligatorie pentru orice PP care poate afecta în mod semnificativ aria naturală protejată de interes comunitar, singur sau în combinație cu alte PP (plan/proiect), care se află în procedură de reglementare sau sunt prevăzute în strategii de dezvoltare. Metodologia este destinată agențiile regionale pentru protecția mediului.

S-a mai arătat că etapele procedurii de evaluare adecvată sunt 1. etapa de încadrare; 2. etapa studiului de evaluare adecvată; 3. etapa soluțiilor alternative; 4. etapa măsurilor compensatorii, atunci când nu există soluții alternative și când impactul negativ persistă. La finalul parcurgerii fiecărei etape, autoritatea competentă pentru protecția mediului decide dacă trebuie parcursă etapa următoare sau nu. Documentația solicitată în ghid pentru fiecare etapă este documentație-cadru, atât pentru planuri, cât și pentru proiecte, dar autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește gradul de detaliere a informațiilor necesare a fi furnizate în cazul planurilor și proiectelor.

În ce privește etapa de încadrare, în cadrul acesteia autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește și decide dacă PP, singur sau în combinație cu alte PP, este susceptibil a avea un impact negativ semnificativ asupra ariei naturale protejate de interes comunitar și dacă PP va face obiectul unei evaluări adecvate. Noțiunea de "impact negativ semnificativ" trebuie determinată în relație cu trăsăturile specifice ale ariei naturale protejate de interes comunitar. Un PP care are impact negativ semnificativ asupra unei arii naturale protejate de interes comunitar poate să nu aibă același impact asupra altei arii naturale protejate de interes comunitar. De aceea, fiecare evaluare este un caz individual, care trebuie tratat în funcție de obiectivele de conservare a ariei naturale protejate de interes comunitar și de caracteristicile PP. Probabilitatea unui impact semnificativ poate rezulta nu numai din PP localizate în interiorul unei arii naturale protejate de interes comunitar, dar și din PP localizate în afara acesteia. În cazul în care informațiile furnizate de către titularul PP sunt neconcludente/incomplete, autoritatea competentă pentru protecția mediului solicită titularului informații suplimentare, bazate pe cele mai bune date științifice din teren. Informațiile furnizate trebuie verificate prin vizite de amplasament. Pe baza datelor științifice culese de pe teren, a informațiilor bibliografice și a informațiilor puse la dispoziție de către titularul PP, autoritatea competentă pentru protecția mediului decide efectuarea evaluării adecvate.

A mai arătat judecătorul fondului că, după parcurgerea etapei de încadrare și completarea listei de control prevăzute în anexa nr. 1, autoritatea competentă pentru protecția mediului decide: 1. emiterea avizului Natura 2000 (al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3), în cazul în care se constată că impactul PP asupra ariei naturale protejate de interes comunitar este nesemnificativ (pentru PP care nu fac subiectul SEA- evaluarea de mediu, sau EIA - evaluarea impactului asupra mediului); 2. necesitatea parcurgerii următoarei etape din cadrul procedurii; 3. aplicarea, după caz, a procedurilor SEA sau EIA pentru PP pentru care s-a constatat că intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe. Autoritatea competentă pentru protecția mediului poate decide realizarea studiului de evaluare adecvată dacă există incertitudinea cu privire la existența unui efect semnificativ sau în cazul existenței unui singur răspuns afirmativ în coloana B.

Referitor la etapa studiului de evaluare adecvată, autoritatea competentă pentru protecția mediului analizează studiul de evaluare adecvată care i-a fost solicitat titularului de plan/proiect. În cadrul studiului de evaluare adecvată este evaluat în mod corespunzător impactul asupra fiecărei specii și fiecărui habitat de interes comunitar din fiecare arie naturală protejată de interes comunitar posibil afectată de implementarea PP, astfel încât să se asigure obiectivele de conservare a acesteia și integritatea rețelei Natura 2000. Autoritatea competentă pentru protecția mediului completează secțiunile aferente etapei de analiză a calității studiului de evaluare adecvată din lista de control prevăzută în anexa nr. 2 și decide: 1. emiterea avizului Natura 2000, dacă se constată că prin măsurile de reducere propuse se reduce semnificativ sau se elimină impactul PP asupra speciilor și habitatelor de interes comunitar (pentru PP care nu fac subiectul SEA sau EIA); 2. trecerea la etapa soluțiilor alternative, dacă se constată că impactul semnificativ persistă; 3. aplicarea, după caz, a procedurilor SEA sau EIA pentru PP pentru care s-a constatat că intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004, respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 445/2009.

Autoritatea competentă pentru protecția mediului completează secțiunile aferente etapei de analiză a calității studiului de evaluare adecvată din lista de control prevăzută în anexa nr. 2 și decide: 1. emiterea avizului Natura 2000, dacă prin implementarea măsurilor compensatorii se asigură coerența rețelei Natura 2000 și statutul favorabil de conservare a speciilor și/sau habitatelor de interes comunitar (pentru PP care nu fac subiectul SEA sau EIA); 2. respingerea solicitării, dacă prin implementarea măsurilor compensatorii nu se asigură coerența rețelei Natura 2000 și statutul favorabil de conservare a speciilor și/sau habitatelor de interes comunitar; 3. aplicarea, după caz, a procedurilor SEA sau EIA pentru PP pentru care s-a constatat că intră sub incidența Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004, respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 445/2009.

Din conținutul adresei nr. x/07.03.2011 reiese că în aria OS Lupeni se regăsesc păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, pădurile dacice de fag si pădurile acidofile de Pices abies din regiunea montană, dar cu toate aceste se estima că amenajamentul nu ar avea un impact potențial asupra obiectivelor de protecție pentru care au fost desemnate ariile protejate. Curtea de apel a mai observat că, din înscrisurile depuse de pârâți, ulterior, la nivelul anului 2018, Administrația Nordului Gorjului de Vest făcea mai multe recomandări în aria zonei protejate printre care și aceea a refacerii amenajamentelor silvice in așa fel încât să corespundă obiectivelor de conservare a habitatelor protejate.

În privința concluziei din decizia etapei de încadrare conform cărei amenajamentul nu necesită evaluare de mediu, sunt relevante în acest sens dispoziții art. 5 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) și (4), art. 11 si Anexa 1 ale H.G. nr. 1076/2004 conform cărora aprobarea amenajamentelor silvice fără evaluare de mediu se poate efectua numai dacă ele determină utilizarea unor suprafețe mici la nivel local și nu pot avea efecte semnificative asupra mediului.

Față de aceste aspecte, Curtea de Apel București afirmă că în mod nelegal ARPM Timișoara a concluzionat în sensul că amenajamentul silvic Ocol Lupeni nu ar putea afecta în mod semnificativ aria reglementată (și deci nu necesită evaluare adecvată), fiind emis fără parcurgerea procedurii stabilite de Ghidul aprobat prin Ordinul nr. 19/2010 în condițiile în care încă de la nivelul anului 2011 existau suficiente date care impuneau luarea unor măsuri suplimentare pentru protecția ariilor naturale.

Conform art. 28 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2007 Ghidul metodologic aprobat prin Ordinul nr. 19/2010 privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar obliga autoritatea ca în cadrul evaluării cumulative să identifice toate planurile/proiectele care pot avea, singure sau în combinație cu alte planuri/proiecte, impact negativ semnificativ asupra siturilor Natura 2000.

Curtea de apel constată că avizele favorabile emise de administratorii ariilor naturale protejate menționate în decizie nu erau de natură să suplinească obligația ARPM Timișoara de a realiza evaluarea de mediu/evaluarea adecvată/emiterea Avizului Natura 2000, întrucât cele patru avize sunt distincte și necesare în condițiile art. 28 alin. (10) din O.U.G. nr. 57/2007, dar nu înlăturau obligația agenției reglementată de art. 2 lit. a) din H.G. nr. 1076/2004 de a emite avizul de mediu care să confirme integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau în programul supus adoptării. Mai mult, Ghidul aprobat prin Ordinul nr. 19/2010 impunea chiar în situația unui plan/proiect cu impact nesemnificativ emiterea avizului Natura 2000 după parcurgerea etapei de încadrare, cum s-a arătat anterior.

A fost reținut ca întemeiat de către judecătorul fondului și motivul de nelegalitate invocat de reclamantă relativ la încălcarea principiului precauției în luarea deciziei reglementat de art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, dar și de legislația comunitară aplicabilă rețelei ecologice europene Natura 2000 (Directiva 92/43/CEE - Directiva Habitate) transpusă în legislația națională la data nivelul anului 2015 prin O.U.G. nr. 57/2007 și Ordinul nr. 19/2010, principiu ce obligă la realizarea unei evaluări complete și efective a efectelor pe care le-ar putea avea asupra siturilor Natura 2000 atât planurile ce privesc gestionarea acestor arii speciale de conservare (art. 6 alin. (1) și alin. (2) din Directiva Habitate), cât și planurile care nu au o legătură directă cu sau nu sunt necesar pentru gestionarea siturilor, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria (art. 6 alin. (3) din Directiva Habitate).

În cauza C-399/14 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit:

"(...) o activitate nu este conformă cu articolul 6 alin. (2) din Directiva habitate decât în cazul în care se garantează că nu duce la apariția niciunei perturbări susceptibile să afecteze în mod semnificativ obiectivele acestei directive, în special obiectivele de conservare urmărite de aceasta (...) însăși existența unei probabilități sau a unui risc ca o activitate economică pe unui sit protejat să provoace perturbări semnificative pentru o specie este de natură să constituie o încălcare a articolului 6 alin. (2) din Directiva habitate, fără a fi necesar să se dovedească existența unei legături de cauzalitate între această activitate și perturbarea semnificativă produsă speciei protejate (...) evaluarea corespunzătoare a efectelor unui plan sau ale unui proiect asupra sitului în cauză care trebuie efectuată în temeiul respectivului articol 6 alin. (3) presupune că trebuie identificate, făcând apel la cele mai relevante cunoștințe științifice în materie, toate aspectele planului sau ale proiectului în discuție care ar putea, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, să afecteze obiectivele de conservare a sitului respectiv (...). Evaluarea efectuată în temeiul articolului 6 alin. (3) din Directiva habitate nu poate, așadar, să prezinte lacune și trebuie să cuprindă constatări și concluzii complete, precise și definitive, de natură să înlăture orice îndoială științifică rezonabilă cu privire la efectele lucrărilor preconizate asupra sitului protejat respectiv (...). În schimb, textul articolului 6 alin. (2) din Directiva habitate nu definește niciun criteriu special pentru punerea în aplicare a măsurilor care trebuie luate în temeiul acestei dispoziții. Cu toate acestea, este necesar să se arate că dispozițiile articolului 6 alin. (2) și (3) din Directiva habitate trebuie interpretate ca un ansamblu coerent în raport cu obiectivele de conservare vizate de această directivă și că aceste dispoziții urmăresc asigurarea aceluiași nivel de protecție a habitatelor naturale și a habitatelor speciilor (...) În consecință, dacă o examinare ulterioară, pe baza articolului 6 alin. (2) din Directiva habitate, se va dovedi în speță o "măsură necesară" în sensul acestei dispoziții, această examinare trebuie să definească în mod detaliat ce riscuri de deteriorare sau de perturbări care pot avea un efect semnificativ în sensul dispoziției menționate determină executarea planului sau a proiectului în cauză și trebuie efectuată în conformitate cu cerințele articolului 6 alin. (3) din această directivă.".

Curtea de apel a mai avut în vedere și scrisoarea de punere în întârziere din 12 februarie 2020 emisă în condițiile art. 258 din TFUE prin care Comisia "îndeamnă România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. În cazul României, autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările. Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.".

Or, verificând cuprinsul temei de proiectare reamenajarea OS Lupeni