ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2024

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 24.12.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR anularea Deciziei nr. 16692/28.08.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, de respingere a cererii de despăgubire, admiterea cererii de despăgubire înregistrate la F.G.A. sub nr. x/19.08.2016, obligarea pârâtului la plata sumei de 501.000 RON reprezentând despăgubiri ca urmare a prejudiciilor suferite în urma incendiului din 10.09.2015 (181.000 RON contravaloarea atelierului distrus și 320.000 RON contravaloarea stocului de marfă incendiat).

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ., a arătat că își rezervă dreptul fie să le ceară pe cale separată, fie să solicite obligarea părții adverse la plata acestora, urmând a face dovada existenței și a întinderii în condițiile art. 452 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 947 din 15 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, având ca obiect Decizia nr. 16692/28.08.2018.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, în sensul anulării Deciziei nr. 16692/28.08.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și obligării F.G.A. la emiterea unei noi decizii prin care să dispună admiterea cererii de despăgubire nr. x/19.08.2016; în subsidiar, a solicitat obligarea F.G.A. la soluționarea pe fond a cererii de despăgubire nr. x/19.08.2016.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, în sensul că aplicarea sancțiunii de respingere a cererii putea fi aplicată numai în situația în care Notificarea de solicitare a documentelor era efectiv comunicată reclamantei.

Dovada comunicării efective se face în condițiile dreptului comun, iar formularul poștal Confirmare de primire are valența unui înscris sub semnătură privată, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 164 C. proc. civ.

În subsidiarul primului motiv, dacă instanța de recurs va considera ca fiind legale reținerile Curții de Apel conform cărora formularul Confirmare de primire (A.R.) de comunicare a Notificării nr. x/29.05.2018 are regimul prevăzut de art. 164 C. proc. civ., atunci sentința prin care s-a reținut legalitatea actului în cauză este nelegală pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 164 alin. (1) lit. c) și d) respectiv art. 164 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că Procesul-verbal de înmânare a Notificării nr. x/29.05.2018 nu cuprinde numele, prenumele și calitatea persoanei fizice care primește comunicarea în numele persoanei juridice B..

A mai susținut recurenta că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul că aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 213/2015 era condiționată de culpa societății reclamantei și nu doar de faptul lipsei de la dosarul de daună a unui răspuns la notificarea de solicitare a documentelor adiționale. Or, sub un prim aspect, nelegala comunicare a Notificării nu îi poate fi imputată, iar sub al doilea aspect, F.G.A. putea să soluționeze cererea în baza documentelor deja aflate la dosar, măsura respingerii integrale nejustificându-se.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., acesta se referă la situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Așadar, nergularitatea care ar putea atrage nulitatea hotărârii pentru motivul prevăzut la punctul 5 trebuie sa fie o nulitate care să privească o neregularitate produsă în fața instanței de judecată sau o neregularitate a hotărârii instanței de fond și nu modul de interpretare a unor dispoziții legale, astfel cum invocă recurenta - recurentă.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece, în cuprinsul criticilor formulate, recurenta nu expune împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

Criticile subsumate de recurentă motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în realitate se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiași articol, respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind întemeiate în raport de actele și lucrările dosarului.

Astfel, potrivit art. 16 din acest act normativ:

"În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia.

Recurenta a invocat nelegalitatea procedurii de comunicare a Notificării nr. x/29.05.2018, având în vedere aceasta nu cuprinde mențiuni referitoare la numele și calitatea persoanei care semnează de primire, iar semnătura nu îi este cunoscută și nici nu este însoțită de ștampila formei de exercitare a profesiei. A mai invocate recurenta și faptul că a depus la dosar un înscris prin care B. atestă că nu a primit corespondența în cauză, împreună cu o copie a Registrului de intrări al acestei societăți, în cuprinsul căruia nu este menționată Notificarea de completare.

Îndeplinirea sau neîndeplinirea de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a obligațiilor sale de comunicare efectivă a Notificării prin care solicită înscrisuri are consecință directă nu numai în ce privește modalitatea în care recurenta își îndeplinește propriile obligații, ci și asupra aplicării sancțiunii prevăzută de lege.

Analizând înscrisul aflat la dosar fond - Confirmare de primire a Notificării de solicitare documente, Înalta Curte constată că procedura de comunicare a fost realizată de intimat prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire. Conform prevederilor art. 2 pct. 18 din O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale, serviciul de trimitere recomandată este un serviciu poștal ale cărui particularități constau în oferirea unei garanții forfetare împotriva riscurilor de pierdere, furt, distrugere totală sau parțială ori deteriorare a trimiterii poștale înregistrate și în eliberarea, la cerere, ulterior depunerii, respectiv livrării trimiterii poștale, a unei dovezi privind depunerea trimiterii poștale sau livrarea la destinatar. De asemenea, potrivit pct. 21 al aceluiași text normativ, serviciu confirmare de primire, reprezintă serviciul poștal a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii poștale înregistrate, confirmată în scris de destinatar. Pe cale de consecință, înscrisurile emise urmare a realizării procedurii de comunicare a actelor administrative prin intermediul serviciilor de trimitere recomandată și confirmare de primire, au valența de a face dovada îndeplinirii procedurii de comunicare în parametrii indicați în cuprinsul acestora.

În cuprinsul recipisei de confirmare de primire (A.R.) este consemnată predarea la data de 08.06.2018 către lichidatorul judiciar B., a corespondenței expediate la adresa din orașul Cluj-Napoca, strada x nr. 5A (având în vedere împrejurarea deschiderii procedurii falimentului față de reclamantă și anume 28.11.2017), înscris care conține semnătura de primire la rubrica destinatar și cel mai important conține semnătura agentului care confirmă predarea conținutului expedierii către destinatarul său.

Contrar celor indicate de recurentă, Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut corect faptul că în cuprinsul cererii de plată nu a fost menționată alegerea domiciliului procesual în str. x, singurul loc unde apare această adresă fiind în subsolul emailului expediat de terțul "insurance recovery system", fără niciun fel de indicare că aceasta ar urma să fie sediul ales pentru viitoare comunicări ale reclamantei.

Pe de altă parte, întrucât pe recipisa poștală AR este prezentă o semnătură olografă, în privința căreia factorul poștal a consemnat că aparține destinatarului, Înalta Curte apreciază că, în materia comunicării actelor administrative prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sunt aplicabile, prin analogie, prevederile art. 164 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că mențiunile din cuprinsul recipisei de comunicare, privitoare la faptele constatate personal de cel care a întocmit-o, nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals; or, în cauză, recurenta nu a înțeles să uziteze de o atare procedură, sens în care, în mod legal, prima instanță a apreciat că prezumția de veridicitate de care se bucură mențiunile privind semnarea recipisei de comunicare de către destinatar nu a fost răsturnată.

Însă, contrar opiniei instanței de fond, Înalta Curte constată că, deși este adevărat că prin Notificarea nr. x/29.05.2018 intimatul - pârât a solicitat recurentei - reclamante să depună o serie de înscrisuri, raportat la documentația ce a stat la baza emiterii Deciziei FGA nr. 16692/28.08.2018, acesta avea posibilitatea soluționării cererii de plată în baza documentelor deja aflate la dosar, fiind lipsit de suport motivul respingerii acesteia prin decizia menționată.

Prin urmare, sunt fondate criticile aduse sub acest aspect de recurenta - reclamantă soluției primei instanțe, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., impunându-se casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, anularea Deciziei nr. 16692/28.08.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

În ceea ce privește cererea recurentei - reclamante în sensul admiterii acțiunii și pronunțării unei soluții de obligare a intimatului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de plată către reclamantă prin care să se admită cererea de despăgubiri, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, judecătorul va obliga autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

În speță, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de recurenta - reclamantă doar pe considerentul nedepunerii înscrisurilor solicitate, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretențiilor, motiv pentru care instanța de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluționarea cererii de plată, iar nu și la plata sumelor pretinse. A proceda în sensul invocat de recurenta - reclamantă și a obliga direct intimatul - pârâtul la emiterea unui act administrativ de plată, ar însemna că instanța ar interveni în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua, pe fond, cererea de plată, inclusiv cu privire la aspectul îndreptățirii reclamantei la a fi despăgubită. Câtă vreme autoritatea publică nu a procedat la o examinare pe fond a cererii, instanța nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurentei - reclamante a condițiilor prevăzute de lege, motiv pentru care singura soluție legală este cea a obligării intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., va anula Decizia nr. 16692/28.08.2018 și va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la soluționarea cererii de plată nr. x/19.08.2016.

Obligă intimatul-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4775 RON, reprezentând onorariu de avocat, către recurenta - reclamantă.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea intimatului la plata către recurentă a sumei de 4775 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând onorariu de avocat, dovedită prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 947 din 15 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează Decizia nr. 16692/28.08.2018 și obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la soluționarea cererii de plată nr. x/19.08.2016.

Obligă intimatul-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4775 RON, reprezentând onorariu de avocat, către recurenta - reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.