ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 858/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 22.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Nationale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, a solicitat:

Reclamantul a înțeles să invoce și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin raportare la dispozițiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 și art. 56 din Constituție.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pârâtul Ministerul Apărării Nationale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate, solicitând respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată, pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a formulat cerere de chemare în garanție a Agenției Naționale de Administrare Fiscală solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în situația admiterii solicitării reclamantului de restituire a contribuției de asigurări sociale de sănătate reținute în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, să admită cererea de chemare în garanție și să oblige chemata în garanție la plata către aceasta a tuturor sumelor de bani pe care pârâta ar fi obligată să le plătească reclamantului cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Chemata în garanție Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în garanție formulată de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.

Prin sentința civilă nr. 1245 din 14 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere, după evocarea dispozițiilor art. 9 alin. (1), (4) și (5), respectiv ale art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a reținut că reclamantul a solicitat instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea prevederilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia nr. 650/15.12.2022 pronunțată de Curtea Constituțională a României, astfel că cererea se soluționează de instanța competentă să soluționeze o acțiune privind actele autorităților publice centrale, respectiv de curtea de apel.

Reținând necompetența de ordine publică a tribunalului sesizat de reclamant, conform dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat, în temeiul prevederilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată la 07.04.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la termenul de judecată din 15.06.2023, reținând că obiectul cauzei este un litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999), a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acesteia când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 29.06.2023 și, ulterior, la 14.07.2023.

Prin sentința civilă nr. 1263 din 14 iulie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În considerentele hotărârii de declinare a competenței s-a reținut că reclamantul solicită acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs prin diminuarea pensiei militare aflate în plată, astfel că raportul juridic dedus judecății este un raport de dreptul asigurărilor sociale care privește dreptul la pensie al reclamantului.

Prin urmare, litigiul ar intra sub jurisdicția sistemului pensiilor militare de stat, fiind de competența instanțelor specializate în judecarea acțiunilor privind stabilirea și plata drepturilor de pensii militare de stat, conform prevederilor art. 100-102 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Competența funcțională materială de soluționare a litigiilor ce privesc stabilirea și plata drepturilor de pensie nu poate, potrivit Curții, să aparțină secțiilor de contencios administrativ și fiscal, câtă vreme aceste secții nu sunt specializate în jurisdicția drepturilor de pensii și asigurări sociale.

A învederat instanța că invocarea dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu poate conduce la altă concluzie, din moment ce sfera de aplicare a acestor dispoziții se circumscrie strict raporturilor juridice administrative și situațiilor la care se referă alin. (1) și (5), unde se face referire expresă la actele administrative și la noțiunea de persoană vătămată.

Reținând că deciziile privind pensiile militare de stat nu intră în categoria actelor administrative, respectiv că acordarea de despăgubiri ca urmare a diminuării pensiei militare de stat nu implică un raport juridic de drept administrativ, a conchis că nu poate aparține secțiilor de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a unor astfel de litigii.

Față de împrejurarea că reclamantul are domiciliul în raza de competență a Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

După această a doua declinare, cauza a fost înregistrată la 15.11.2023, pe rolul secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București, sub nr. x/2022*.

La termenul de judecată din 21.02.2024, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției.

Prin sentința civilă nr. 871 din 21 februarie 2024, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de conflict, în considerarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 și forma cererii de chemare în judecată, respectiv de petitele acțiunii care pornesc de la constatarea unei vătămări, prevăzută ca premisă a unei astfel de acțiuni la art. 9 alin. (1) din același act normativ, a reținut că intenția părții a fost de formulare a acțiunii prevăzute la art. 9 alin. (1), de competența instanței de contencios administrativ.

Reținând că instituția emitentă a O.U.G. nr. 130/2021 este Guvernul României, care poate fi asimilată din punct de vedere al rangului și sferei de competență unei autorități publice centrale, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza, prin raportare la natura litigiului și domiciliul reclamantului, este o secție specializată în contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București.

Totodată, a constatat că, atât Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cât și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-au declarat deopotrivă necompetente a soluționa cauza și, întrucât instanțele aflate în conflict nu se află în aria de competență a aceleiași Curți de Apel, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a înaintat cauza spre soluționarea conflictului negativ de competență la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța superioară comună.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 29.03.2024, sub numărul x/2022*.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte observă că, aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății, calificarea acțiunii și prevederile legale incidente în materie.

Din lectura cererii de chemare în judecată se constată că reclamantul A., în calitate de plutonier adjutant principal, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămat în drepturi prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea art. 155 din Codul fiscal, prin aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc 4000 RON, motiv pentru care solicită obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de C.A.S.S. începând cu luna ianuarie 2022 și până la data încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare.

Totodată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin raportare la dispozițiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 și art. 56 din Constituția României.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Așadar, se constată că reclamantul solicită repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, însă nu în accepțiunea art. 65 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, potrivit căruia "(1) În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu ori la cererea persoanelor îndreptățite, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.", ci ca o consecință a unei cereri formulate în temeiul art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum s-a indicat în petitul acțiunii.

Împrejurarea că prin O.U.G. nr. 130/2021 s-au adoptat măsuri pentru impozitarea pensiilor care depășesc un anumit cuantum (4000 RON), cum este și cazul reclamantului, nu transformă automat prezentul litigiu într-un litigiu de dreptul asigurărilor sociale care privește dreptul la pensie al reclamantului, de competența secțiilor specializate care judecă litigii în materie de pensii și asigurări sociale din cadrul tribunalelor.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.".

Potrivit art. 9 alin. (1) din același act normativ, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță", iar conform alin. (4) a aceluiași articol "În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.".

Din această perspectivă, competența de soluționare a prezentei cauze revine instanței de contencios administrativ.

Cât privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea contribuțiilor ce i-au fost reținute din pensie urmare a ordonanței de urgență criticate pentru neconstituționalitate, se constată că reprezintă un capăt de cerere accesoriu aflat tot în competența instanței de contencios administrativ, în conformitate cu art. 123 C. proc. civ., "(1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120", situație în care nu se încadrează solicitările reclamantului.

Totodată, această cerere accesorie se încadrează și în prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că "Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.".

În acest context, se constată că prezentul litigiu nu poate fi calificat ca fiind unul de asigurări sociale, întrucât într-un astfel de litigiu nu se poate pretinde decât restituirea sumelor în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv, art. 65 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat.

Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acțiunii se regăsește în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și având în vedere textele legale evocate și finalitatea demersului judiciar, precum și faptul că se contestă o ordonanță de urgență emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de contencios administrativ.

În ce privește competența materială, se constată că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, astfel că, fiind vorba de contestarea unei ordonanțe de urgență emise de Guvern, competența aparține Curții de Apel București în conformitate cu art. 10 alin. (3) din lege, în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.