AFFAIRE FALZARANO ET BALLETTA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

12.06.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 8;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE FALZARANO ET BALLETTA c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL FALZARANO ȘI BALLETTA c. ITALIA (solicitarea nr. 6683/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 iunie 2007 DEFINIF 12/09/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Falzaro c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, V. Zagrebelsky, mele A. Mularoni, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 22 mai 2007, înmânați hotărârea pe care ați adoptat-o aici, adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 6683/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei domnul Bruno Falzaro și domnul Luigia Balletta, resortisanți ai acestui stat, au sesizat Curtea la 3 februarie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Alessandro Ferrara, avocat în Benevent. Guvernul italian ( La 18 februarie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂTORII S-au născut în 1942, respectiv 1947 și își are reședința în San Nicola La Strada (Caserta). Printr-o hotărâre pronunțată la 16 noiembrie 1992, Tribunalul din Benevent (denumit în continuare " tribunalul") a declarat falimentul societății de fapt existente între reclamanți, care desfășoară o activitate de vânzare a mobilei, precum și falimentul personal al acestora. La 30 noiembrie 1992, starea pasivului falimentului a fost declarată executorie. Printr-o acțiune notificată la 3 decembrie 1992, reclamanții au opus declarației lor de faliment. Părțile nu au furnizat informații cu privire la rezultatul acestei proceduri. La 20 ianuarie 1993, inventarul bunurilor a fost întocmit. La cererea judecătorului delegat (denumit în continuare "judecătorul"), la 11 martie 1993, lichidatorul a prezentat un raport. 10. La 16 martie 1993, lichidatorul i-a cerut judecătorului permisiunea de a deschide un cont curent în numele falimentului și, la 22 martie 1993, judecătorul a acceptat această cerere. La 3 noiembrie 1993, lichidatorul i-a cerut judecătorului să numească comitetul provizoriu al creditorilor, precum și un reprezentant legal al falimentului. 13. La 25 noiembrie 1993, nouă cereri de amisiune la pasivul falimentului fuseseră depuse în fața instanței. 14. La 1 decembrie 1993, aplicarea sigiliului a avut loc la 17 decembrie 1993. La 12 ianuarie 1994, lichidatorul i-a cerut judecătorului permisiunea de a demonta o mașină care face parte din activul falimentului. La 29 aprilie 1994, reprezentantul legal al falimentului a informat lichidatorul cu privire la imposibilitatea de a exercita o acțiune de revocare cu privire la un bun imobil vândut de solicitanți cu mai mult de doi ani înainte de declarația lor de faliment. 18. printr-o hotărâre depusă la 15 iunie 1996, tribunalul a admis societatea B.D.N. la pasivul falimentului. 19. La 17 ianuarie 2001, judecătorul, susținând că, după mai mult de opt ani, procedura de faliment era încă în curs de desfășurare, a solicitat lichidatorului să explice motivele pentru care procedura nu fusese încă încheiată și să prezinte fără întârziere planul de repartizare a activelor falimentului 20. La 15 februarie 2001, biroul de colectare a impozitelor din Caserta a solicitat admiterea la pasivul falimentului și, la 9 iulie 2001, judecătorul a acceptat această cerere. 21. La 4 mai 2001, judecătorul a revocat mandatul lichidatorului din cauza inactivitatei sale și a numit un nou lichidator 22. La 9 mai 2005, alte bunuri care fac parte din activul falimentului au fost vândute la licitație și, la 28 noiembrie 2005, lichidatorul a depus raportul de gestiune. 23. Conform informațiilor furnizate de guvern, procedura era pendinte la 30 ianuarie 2006. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 24. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Campagnano c. Italia 77955/01, § 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL LA VIOLAȚIA ÎN VIOLAȚIE A ARTICOLELOR 8 ȘI 10 DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL LA CORESPUNDANȚA, 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA ȘI 2 DIN PROTOCOLUL nr. 4 CONVENȚIA 25. Invocând articolele 8 și 10 din convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la corespondență și de limitarea libertății lor de exprimare din cauza faptului că corespondența celui care a suferit un accident este supusă controlului lichidatorului. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ei se plâng că declarația de faliment i-a privat de bunurile lor, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, ei denunță limitarea libertății lor de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Aceste articole sunt astfel formulate în părțile lor relevante art. 8 din Convenție. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...) și a corespondenței acesteia. Nu poate exista o interferență a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru protecția drepturilor și libertăților altora. art. 10 din Convenție Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică (...) protecției (...) drepturilor altora (...) Art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber acolo și de a-și alege liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică (...) pentru protecția drepturilor și libertăților altora. 26. Guvernul susține că reclamanții ar fi putut să se plângă de incapacitatea prelungită de a intra în faliment în fața Curții de Apel competente în conformitate cu Legea Pinto. Acesta se referă, printre altele, la hotărârea Curții de Casație nr. 362 din 2003 27. Reclamanții observă că legea Pinto nu constituie un mijloc efectiv de recurs pentru a se plânge de durata incapacităților personale care derivă din faliment. 28. În ceea ce privește art. 10 din convenție, Curtea arată de la început că acest articol interzice în principal unui guvern să împiedice pe cineva să primească informații pe care alții le doresc sau pe care alții le pot oferi (a se vedea Leander c. Suedia, Hotărârea din 26 martie 1987, seria A n Cu toate acestea, în ceea ce privește cazul în speță al controlului corespondenței celui care a suferit de către lichidatorul falimentului, Curtea consideră că motivul reclamanților trebuie examinat numai din perspectiva articolului 8 din Convenție (Colaril c. Italia, n 10644/02, 8 iunie 2006). 29. În ceea ce privește restul acestor obiecțiuni, Curtea arată că, în hotărârea sa n 362 din 2003, depus la 14 ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală pentru durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de "avariat." 30. Curtea amintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai poate fi ignorat de public și, începând cu această dată, reclamanții trebuie să utilizeze această cale de atac în sensul articolului 35 1 din convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 2005). 31. Întrucât reclamanții nu au introdus o cale de atac în conformitate cu Legea Pinto, această parte a cererii este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne și trebuie respinsă în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție (a se vedea Albanese c. Italia Collarile c. Italia, menționate anterior). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL N 1 CONVENȚIA 32. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng de limitarea drepturilor electorale ale acestora, iar acest articol este formulat de Înaltele P ă r i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere prin vot secret, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. 33. Curtea ia notă de faptul că pierderea dreptului de vot ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Or, această hotărâre fiind depusă la 16 noiembrie 1992, reclamanții ar fi trebuit să-și prezinte argumentele până la 16 mai 1998 cel târziu. Întrucât cererea a fost depusă la 3 februarie 2003, Curtea constată că acest motiv este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE CARE CONVENȚIE CU PRIVIRE LA DREPTUL LA VIAȚA Privată ȘI FAMILIA 34. Invocând art. 8 din Convenție (precitate), reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la respectarea vieții lor private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui lor în registrul persoanelor care au suferit un prejudiciu, aceștia nu pot desfășura nicio activitate profesională sau comercială. În plus, acestea denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acestora, care pune capăt acestor deficiențe personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. În ceea ce privește partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie, Curtea constată că reclamanții au omis să susțină acest motiv și decide să respingă această parte a cererii pentru nefondare vădită în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 36. În ceea ce privește restul plângerii, Curtea constată că acesta nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea consideră că ansamblul incapacităților care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registru antrenează, în sine, o interferență în dreptul la respectarea vieții private a reclamanților, care, ținând seama de natura automată a înscrierii, de absența unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și de durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, nu este necesare într-o societate democratică mai sus, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție (a se vedea Campagnano c. Italia, citată anterior, § 50-66, Albanese Italia, citată anterior, § 50-66 și Vitiello c. Italia, citată anterior, §§ 44-62). 38. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIA 39. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamanții se plâng că nu dispun de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea acestora de-a lungul procedurii de faliment. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitate 40. Curtea constată de la început că, în Hotărârea Bottaro c. Italia 56298/00, din 17 În iulie 2003, Comisia a constatat încălcarea articolului 13 din convenție din cauza lipsei unei căi de atac efective pentru a se plânge de limitarea prelungită a dreptului la corespondență al reclamantului și, prin urmare, consideră că motivul invocat de solicitanți trebuie examinat numai din perspectiva acestei dispoziții. 41. În al doilea rând, în ceea ce privește partea plângerii referitoare la limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție), a corespondenței (art. 8 din convenție) și a libertății de circulație a reclamanților (art. 2 din Protocolul nr. 2) 4 la Convenție), Curtea reamintește că a ajuns la concluzia inadmisibilității acestora din urmă și, prin urmare, consideră că, în cazul în care nu este vorba de un motiv întemeiat în raport cu Convenția, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod evident nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 42. În ceea ce privește partea din cauza incapacităilor personale care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care nu au suferit și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că aceasta nu este în mod evident nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. În fond 43. Curtea a tratat deja cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea, printre multe altele, Bottaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 67-77). 44. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. 45. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 48. Guvernul se opune acestor pretenții. 49. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pretins și respinge cererea. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, având în vedere toate circumstanțele cazului, constatările cu privire la încălcarea care figurează în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 50. Reclamanții se bazează pe înțelepciunea Curții cu privire la cheltuielile și cheltuielile suportate în fața acesteia. 51. Guvernul se opune acestor pretenții. 52. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedura în fața Curții și pentru procedura în fața reclamanților, împreună. Interese moratorii 53. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolelor 8 din convenție, în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private a reclamanților și 13 din convenție, în ceea ce privește absența unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea personală care derivă din înscrierea numelui celui care a suferit un accident și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție A declarat că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție A spus că constatările de încălcare care figurează în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că Statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 12 iunie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte