ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2630/2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2630/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.04.2021 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 50.000 Euro, (în RON la cursul de schimb anunțat de BNR pentru data plății efective), către A. S.R.L., cu titlu de despăgubire ca urmare a încălcării dispozițiilor contractuale prevăzute la art. 26 din Contractul nr. x din 07.07.2020; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorată de la data depunerii prezentei cereri până la plata integrală și efectivă a prejudiciului produs, în temeiul O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtei la plata sumelor ce vor rezulta din actualizarea creanței pe care o datorează cu rata inflației, de la data depunerii cererii, până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 741/19.11.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect pretenții formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat apel la data de 09.11.2022, apelanta-reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea apelului formulat, anulării hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată formulată și:

Prin decizia civilă nr. 80/A/16.02.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 741/19.11.2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidența în speță a motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza 1 din C. proc. civ., respectiv ipoteza "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază", recurenta-reclamantă a susținut obligația instanței de a se pronunța asupra susținerilor și apărărilor esențiale formulate de părți, în lipsa unei motivări care să analizeze aceste aspecte, hotărârea judecătorească neputând fi reținută ca fiind motivată potrivit cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Albina c. României, Perez c. Franței, hotărârea Van der Hurk c Olandei, Hirvissari c. Finlandei, Boldea c. României) art. 6 par. 1 din Convenție obligă instanțele sa-și motiveze hotărârile, respectiv instanța care a pronunțat hotărârea să ofere un răspuns real și concret susținerilor și argumentelor esențiale invocate de părți, însă această cerință esențială, ce garantează dreptul părților la un proces echitabil nu este îndeplinită prin decizia recurată.

Arată că a invocat în apel următoarele susțineri: Clauza nr. 26 din Contract are natura unei clauze penale, care conține o obligație de neconcurență, restrânsă la angajații recurentei, prevăzută inclusiv de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale; Clauza nr. 26 nu este o clauză standard în accepțiunea art. 1202 din C. proc. civ., deoarece această clauză este o clauză care a fost negociată, prin acceptarea fără rezerve, de către pârâta-intimată, de mai multe ori, a unei oferte de a contracta; Clauza nr. x nu întrunește condițiile unei clauze de neconcurență; Clauza nr. 26 reprezintă o uzanță între părțile litigante, cât și între profesioniștii pieței comerciale.

Recurenta-reclamantă susține că niciuna dintre aceste apărări nu a primit un răspuns astfel cum prevăd cerințele textului art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea fiind nemotivată.

Analizând hotărârea instanței de apel, care are 21 de pagini, recurenta arată că motivarea propriu-zisă a instanței de judecată, deși începe la jumătatea paginii cu numărul 19, în esență este cuprinsă pe parcursul unei singure pagini, fiind afectată de viciul nemotivării. Mai mult, din lecturarea comparativă a hotărârilor de la fond și din apel, se poate observa că instanța de control judiciar nu a făcut decât să sintetizeze parte din motivarea Tribunalului Timiș, putându-se observa o argumentare nu a respingerii cererii reclamantei, ci a confirmării apărărilor pârâtei-intimate, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării. În altă ordine de idei, motivarea instanței poate mai degrabă fi privită în sensul justificării celor cu care a fost învestită de către intimata-pârâtă, deși aceasta nu a înțeles să formuleze cerere reconvențională în cauză, decât cu analiza motivelor de apel invocate de reclamantă.

Curtea de Apel Timișoara a reținut, în considerentele deciziei pronunțate, că acțiunea ce face obiectul prezentului dosar își are izvorul în răspunderea contractuală și a reprodus conținutul Clauzei nr. 26 în integralitate în corpul motivării, fapt lipsit de însemnătate și nereprezentând o motivare în sine.

Totodată, a arătat că a fost reprodus textul art. 1203 din C. civ., după care a fost analizat conținutul articolelor art. 1202 din C. civ. precum și art. 1182 din C. civ., fără trimitere sau paralelă la speța în discuție; ori, reproducerea unui text de lege nu poate fi apreciată ca o motivare a deciziei; la fel, scurtele considerații de ordin teoretic nu echivalează de asemenea cu o motivare propriu-zisă a hotărârii din partea instanței.

După care, instanța a concluzionat că această clauză în discuție este una standard, unica motivare fiind aceea că anexa cuprinzând "Termenii și condițiile de transport" este un document redactat în totalitate de către recurentă.

Recurenta arată că nu se menționează și nici nu se face vorbire că documentul invocat este semnat de către pârâta-intimată pe ambele file; nu se menționează și nu se analizează de către instanță împrejurarea că în registrul de salariați al pârâtei-intimate, depus de către aceasta, la poziția 37 se află doamna C., angajată pe postul de consilier juridic și având al doilea cel mai mare salariu din întreaga firmă, 5983 RON/lună, după colectorul de creanțe - așadar, motivarea reținută de instanța de judecată, referitoare la faptul că documentul în cauză a fost redactat de către recurentă motiv pentru care clauza nu este valabilă, nu poate fi primită, câtă vreme acest document (de o pagină) a fost semnat de pârâta-intimată, care are consilier juridic angajat permanent (spre deosebire de recurentă), clauza fiind însușită cu ocazia fiecăruia raport contractual în sensul semnării fiecărui contract de transport șî a fiecărui Contract, reprezentat de "Termeni și condiții de transport".

Mai arată că s-a reținut apoi incidența dispozițiilor art. 1203 din C. civ., în sensul în care Clauza 26 în discuție prevede în mod expres interdicția pârâtei de a intra în relații de afaceri de orice natură cu prepușii reclamantei, împrejurarea că numai anumite persoane sunt vizate de această interdicție neschimbând natura juridică a clauzei de a restrânge libertatea de a contracta a pârâtei.

Susține că nu se face vorbire despre termenul de 3 ani menționat în cuprinsul clauzei în cauză, aspect care este relevant sub aspectul analizei clauzei prin prisma restrângerii libertății de a contracta, pe care a reținut-o instanța cu foarte multa ușurință.

Totodată, instanța nu a cercetat despre câți angajați este vorba - în realitate, exista un număr de 17 angajați ai recurentei la momentul la care a încheiat contractele cu societatea Intimată, fiind relevantă nuanța pe care a dat-o instanța prin aceea că a omis să menționeze, deși clauza prevede expressis verbis, că este vorba despre o clauză cu un termen de valabilitate de 3 ani (calculat de la momentul încetării colaborării), clauză care este în vigoare și în prezent, la fel cum a omis să cerceteze despre câți angajați este vorba, o asemenea clauză trebuind a fi analizată și prin prisma numărului de persoane incluse (bunăoară, o asemenea clauză trebuind a fi analizată diferit dacă ar fi vorba despre 1000 de angajați sau de 10, respectiv de 17 în cazul de față).

Or, Curtea de Apel a omis să se pronunțe cu privire la toate motivele care au format raționamentul juridic al recurentei, care a fundamentat formularea acțiunii din prezentul dosar, casarea hotărârii putându-se cere atunci când hotărârea este nemotivată, cum este cazul de fața, câtă vreme instanța de apel ar fi trebuit să-șî motiveze hotărârea într-o manieră care să creeze claritate în ceea ce privește înlăturarea argumentelor părților și sa ofere o înlănțuire logică a faptelor corelate cu regulile de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv. În acest context, lipsa preciziei raționamentului judiciar nu lasă să se întrevadă aplicarea cu rigoare a cerințelor legale și imprimă deciziei instanței de apel un viciu de nelegalitate.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul în care instanța de judecată nu a analizat în mod judicios speța dedusă judecății și nu a procedat la o analiză amplă a probelor și apărărilor deduse judecății, ignorând argumentele acesteia în dovedirea celor pe care le-a susținut cu privire la natura clauzei în speță.

Referitor la incidența în speță a motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv ipoteza "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurenta-reclamantă a susținut următoarele:

Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel în mod greșit a interpretat și aplicat dispozițiile art. 1203 din C. civ. și dispozițiile art. 1202 din C. civ., cu toate că aceste texte de lege nu sunt incidente în speță, clauza în discuție prevăzută la pct. 26 din Contract nefiind o clauză standard în accepțiunea textelor reținute ca fiind incidente, aceasta fiind pe deplin valabilă, ea fiind cunoscută și acceptată de către pârâta-intimată, de mai multe ori consecutiv.

Astfel, instanța de apel a considerat că această clauză de la pct. 26 din Contract se încadrează în categoria clauzelor neuzuale. Consideră că, în orice caz, câtă vreme dispozițiile art. 1203 din C. civ. reglementează o nulitate implicită, aceasta trebuie mai departe calificată ca fiind absolută sau relativă, în funcție de natura interesului ocrotit, ceea ce instanța de apel nu a făcut.

Arată că, mai întâi, pentru a fi neuzuală clauza trebuie să fie standard, după care aceasta trebuie să fie dintre cele enumerate în cuprinsul art. 1203 C. civ., pentru a fi incidente dispozițiile invocate de intimată și însușite de către instanță, respectiv pentru ca această clauză să poată fi catalogată drept o clauză neuzuală este necesară fi întrunite mai multe condiții, cumulativ.

Clauza nu este standard conform art. 1202 din C. civ., întrucât între recurentă și intimată au fost încheiate un număr de cinci contracte, contracte care nu au fost contracte-tip

sau de masă, în înțeles doctrinar și jurisprudențial, ele putând fi negociate de intimată, ceea ce aceasta nu a înțeles să facă pentru că a înțeles și acceptat termenii și condițiile și i-a însușit prin semnarea față-verso a documentului în cauză, așadar nesemnând doar a doua pagină a contractului, ci și prima, în partea de jos, imediat sub clauza ce face obiectul speței.

Semnătura unui profesionist prin care își însușește conținutul actului semnat este și necesară dar și suficientă, menționarea în dreptul semnăturii că a înțeles și a acceptat termenii contractuali și că nu a avut ce să negocieze în legătură cu contractul ar fi nu doar redundantă dar și absurdă.

De altfel, în cuprinsul contractului, la pct. 2, se menționează clar că acest contract nu poate fi "modificat sau reziliat unilateral", ceea ce denotă că nu ne aflăm în situația unui contract standard, clauzele standard având caracter eminamente non-negociabil, ceea ce nu este valabil în cazul contractului din speță.

Împrejurarea că recurenta este cea care a pus la dispoziție contractul nu conduce automat la catalogarea acestui contract ca fiind standard, nefiind suficient ca textul propus să fie produsul intelectual al uneia dintre părți, iar în cazul contractului său, acesta a fost acceptat pe deplin de către intimată, sarcina probei revenindu-i intimatei, în sensul că nu a cunoscut conținutul clauzei de la pct. 26.

A doua condiție pentru ca aceasta clauză să fie considerată neuzuală este ca această clauză standard să se regăsească într-una dintre ipotezele enumerate limitativ în cuprinsul art. 1203 C. civ.

În speța de față se pune problema dacă "restrângerea libertății de a contracta cu 17 persoane (angajații recurentei), pentru o perioadă de 3 ani" face această clauză neuzuală.

Dispozițiile art. 1203 C. civ. sunt de strictă interpretare și aplicare; interpretat atât literal cat și gramatical, textul enumera, non-limitativ clauzele neuzuale, și, astfel cum s-a stabilit prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, interpretarea unei norme trebuie să respecte cerințele de previzibilitate ale legii, în caz contrar aflându-ne în ipoteza unei ingerințe în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vistins și Perepjolkins c. Letoniei (MC), pct. 85). Procedând altfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale evocate și a lipsit de eficiență principiul enunțat.

Susține că această clauză nu este o clauză prin care să se limiteze libertatea intimatei-pârâte de a contracta cu alte persoane, textul clauzei fiind acela că transportatorul își asumă să nu intre în relații de afaceri de orice natură cu prepușii Beneficiarului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, precum și în perioada celor 3 ani ce urmează datei de la care se va rezilia sau va înceta colaborarea.

Recurenta consideră că, în mod deliberat, instanța de apel, la fel ca prima instanță, a exclus acest ultim fragment care conține două elemente de particularizare (1. Sfera persoanelor este restrânsă la angajații recurentei; 2. Efectele în timp ale clauzei sunt limitate la 3 ani) care scoate clauza din sfera categoriei în care aceasta a fost încadrată și care astfel schimbă natura clauzei, particularizând-o în conformitate cu prevederile legislației speciale în materia combaterii concurenței neloiale, dar și a uzanțelor în domeniul transporturilor.

Ca atare, clauza își produce pe deplin efectele fiind statuată în convenția părților, conform dispozițiilor art. 1270 din C. civ. prin care se proclamă forța obligatorie a contractului. Este deopotrivă principial și argumentul că, privitor la modalitatea de însușire a conținutului Contractului (de 1 pagină și 6 rânduri) de către intimata-pârâtă, care are calitatea de profesionist și mai mult, are consilier juridic, prin semnarea și aplicarea ștampilei pe ambele pagini, este evident că intimata cunoștea conținutul contractului și al clauzei în cauză, aceasta semnând și aplicând ștampila pe ambele pagini ale contractului, acceptarea fiind neechivocă sub aceste aspecte.

Prestația la care s-a obligat intimata-pârâtă nu este una anormală, aceasta deține informații confidențiale cu care intra în contact în scopul executării contractului încheiat cu recurenta-reclamantă (contact direct al persoanei, cunoașterea personală a prepusului și a abilităților sale profesionale, pregătirea profesională a prepusului, relațiile acestuia în domeniul transportului și abilitatea de a-și rezolva sarcinile cu succes).

Obligația de a nu face, respectiv de a nu folosi informațiile sensibile de care ia cunoștință în interes propriu comercial produce efecte doar față de prepușii recurentei, cu care intimata-pârâtă intră în contact datorită relației comerciale pe care o are cu recurenta, altfel nu ar fi avut acces în mod normal.

Conform Legii nr. 11/1991 sunt interzise orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață (art. 2 alin. (1). lit. d) din Legea nr. 11/1991)

Pentru ca o clauză contractuală să fie considerată neuzuală, pe lângă restricțiile prevăzute în cuprinsul art. 1203 din C. civ., mai trebuie să cuprindă și acel element surpriză prin intermediul căruia partea contractuală căreia i-a fost propusă stipulația să fie surprinsă, să nu o prevadă. Potrivit stipulației din Clauza nr. 26 din contract, partenerul contractual a convenit la a nu aborda în interes de afaceri prepușii recurentei, sub sancțiunea achitării unui prejudiciu stabilit anticipat. Concurența neloială este reglementată în cadrul Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, acesta fiind dreptul comun în materie, și constituie concurență neloială practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață. Conform acestei legi, sunt interzise orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.

Din perspectiva recurentei, abordarea în interes de afaceri a prepușilor partenerului de afaceri reprezintă o practică contrară bunei-credințe și a uzanțelor cinstite și care este aptă si aducă atingere partenerului contractual. Pe de altă parte, clauza 26 nu mai poate fi calificată drept surprinzătoare pentru partea care o acceptă și nu se mai poate considera că aceasta dezechilibrează contractul sau că deturnează așteptările legitime pe care acceptantul le avea la momentul încheierii contractului, deoarece este absurd a se considera că pârâta-intimată a intrat în colaborare cu recurenta cu așteptarea legitimă de a-i fura prepușii. Abordarea directă a prepușilor unui colaborator și concurent direct nu este o așteptare legitimă și normală.

Clauza cu nr. 26 reprezintă materializarea unui mecanism de protecție împotriva unor practici neloiale, prin care se urmărește protejarea intereselor economice ale participanților la circuitul civil. Există și norme speciale, cum este Statutul profesiei de avocat, care precizează în mod expres în art. 176, că este interzisă concurența neloială săvârșită prin racolarea de personal, respectiv oferta agresivă de angajare a avocaților asociați, colaboratori sau salarizați ori a altor angajați-cheie ai unui concurent. Având în vedere că suntem în prezența normei cu aplicabilitate generală care interzice orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață, chiar dacă în dispozițiile speciale aplicabile raporturilor de transport nu se regăsește o dublare a normei generale, nu înseamnă că orice clauză care prevede o astfel de obligație trebuie interpretată ca fiind standard și neuzuală.

Folosind același raționament, nu putem deduce că în cazul în care legiuitorul nu a înțeles să dubleze norma generală de practici comerciale cinstite și bazate pe bună credință cu o normă specială în legea transporturilor care să specifice expres că ofertarea directă a prepușilor unui partener contractual reprezintă o practică necinstită, bazată pe rea-credință, care are potențialul de a genera pagube considerabile în patrimoniul societății în cauză, nu înseamnă că în prezența normei generale din Legea nr. 11/1991 putem interpreta o astfel de clauză contractuală neuzuală.

Clauza de la pct. 26 nu limitează în niciun fel activitatea profesională a intimatei-pârâte din piață - activitate de transport - respectiv nu limitează contractarea directă cu alți profesioniști sau beneficiari finali, ci limitează posibilitatea dintre doi profesioniști, care în condiții normale sunt concurenți direcți, să nu își oferteze direct prepușii, în cazul în care au obținut informații confidențiale în baza unui raport preexistent despre aceștia, ori dat fiind raportul lor contractual preexistent, concurentul intră în contact cu informații confidențiale, mai precis de abilitățile profesionale ale prepusului.

Cea de-a treia condiție este ca această clauză să fi fost impusă a fi acceptată expres și în scris de către proferens, pentru valabilitatea primară a clauzei.

Arată că intimatei nu i-a fost transmis un document standardizat, tip take-it-or-leave-it, câtă vreme contractul a fost transmis celeilalte părți în vederea studierii acestuia, iar aceasta a semnat și a ștampilat fiecare filă, după care a transmis documentul înapoi, ceea ce face dovada citirii și a cunoașterii conținutului, inclusiv a clauzei în discuție.

Pentru toate aceste motive, apreciază recurenta că instanța de apel a dat o greșită interpretare naturii Clauzei nr. 26, atât prin interpretarea conținutului trunchiat al acestei clauze, cât și prin reținerea de către instanță că natura juridică a clauzei în discuție este aceea de restrângere a libertății de a contracta, ignorând textele de lege invocate ca fiind incidente, și anume art. 1 alin. (6) din C. civ., art. 1266 din C. civ., art. 1538 din C. civ., art. 1270 din C. civ. și art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susținut greșita interpretare și aplicare în speță a dispozițiilor art. 1182 alin. (1) din C. civ., instanța considerând ipotezele acestui text de lege drept un antagonism, în ceea ce privește acceptarea fără rezerve a unei oferte și negocierea acesteia, interpretând că fiecare dintre cele două ipoteze se exclud reciproc.

Din reglementarea textului în discuție, se extrag două mijloace de încheiere a contractului, anume negocierea contractului, care se încheie cu acordul asupra elementelor esențiale ale actului juridic, și mecanismul ofertei și al acceptării acesteia. Cele două, deși reprezintă modalități diferite care conduc la încheierea unui contract nu se exclud reciproc, cum susține instanța, neputând fi acceptată teza că cele două modalități sunt antagonice câtă vreme Contractul prevede în mod expres la pct. 2 modalitatea și termenul de acceptare a prevederilor contractuale.

Arată că instanța concluzionează greșit că în comanda de transport nu face trimitere la "termenii și condițiile de transport".

Atât comanda de transport cât și "termenii și condițiile de transport" au fost însușite prin semnătura de către intimată. Așadar, raționamentul prin care se ajunge la concluzia că părțile nu au negociat clauzele contractuale, bazat pe argumentele că acest document nu ar fi adus la cunoștința intimatei, reprezintă o eroare silogistică.

Recurenta-reclamantă mai arată că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1270 din C. civ., intervenind în contractul încheiat de către părți, care au reglementat conținutul clauzei penale și au pre-cuantificat de comun acord prejudiciul în cazul încălcării clauzei de la pct. 26.

Având în vedere informațiile confidențiale la care are acces, intimata-pârâtă, în loc să posteze anunțuri de angajare, să efectueze interviuri, să plătească societăți de recrutare, ofertează direct și țintit angajatul recurentei, iar prin această practică neloială obține un avantaj concurențial nejustificat, care include de cele mai multe ori, inclusiv lista de furnizori și clienți ai recurentei. Așadar, atunci când au instituit clauza de la pct. 26, părțile au precuantificat despăgubirea cuvenită prin încălcarea acestei clauze, motivul fiind evident.

Art. 1169 C. civ. statuează că "părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri". Scopul fiecărei clauze din contract este de a satisface un interes, prin urmare contractul trebuie să genereze sau să permită un echilibru al prestațiilor reciproce, menit a asigura fiecăreia dintre părți efectele utile ale contractului. Efectul fundamental al principiului forței obligatorii pentru părțile contractante, este acela că părțile sunt obligate să execute întocmai prestațiile asumate prin contract, excepțiile de la acest principiu sunt de strictă interpretare și au început să apară în practică în domeniul clauzelor abuzive, care se aplică persoanelor fizice nicidecum profesioniștilor cum este speța de față. În cadrul contractelor comerciale încheiate între profesioniști, având în vedere calitatea de profesionist a părților implicate, se prezumă că acestea au capacitatea să citească, să înțeleagă și să evalueze consecințele clauzelor asumate prin semnarea contractului.

Susținerea conform căreia intimata-pârâtă, care activează pe piață transporturilor, a fost în imposibilitate să înțeleagă și să negocieze un contract, nu are niciun temei juridic în opinia recurentei.

Totodată, intervenția instanței, în sensul de a califica clauza de la pct. 26 ca fiind o clauză neuzuală, reprezintă o încălcare a art. 1270 din C. civ.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată fără să depună dovezi în acest sens.

La termenul din 12 decembrie 2023, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, pentru considerentele reținute în practicaua prezentei decizii.

Examinând în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru argumentele care vor fi arătate în continuare:

Printr-o primă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată nu este motivată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Prin urmare, motivarea hotărârii cuprinde sinteza argumentelor de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Reținerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reținut unele și s-au înlăturat altele.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară, cuprinzând argumentele prezentate concis ce au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Considerentele hotărârii atacate sunt circumscrise corespunzător obligației legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acestea fiind în concordanță și cu statuările Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin raportare la dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului, a stabilit că obligația instanțelor naționale de motivare a hotărârilor nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupunând o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția.

Conținutul considerentelor permite relevarea raționamentului care a condus la soluția pronunțată, și anume acela că, în raport de dispozițiile art. 1202 și art. 1203 C. civ., clauza de la pct. 26 din Anexa "Termenii și condițiile de transport" la Contractul nr. x/07.07.2020, nu produce efecte, fiind o clauză standard, neuzuală, care vizează restrângerea libertății de a contracta cu o altă persoană, neacceptată în mod expres de intimata-pârâtă și care întrunește condițiile unei clauze de neconcurență.

Instanța de apel a răspuns susținerilor invocate și a analizat apărările avansate de recurentă în susținerea valabilității acestei clauze, reținând că aceasta nu produce efecte cât timp nu a fost acceptată în modalitatea descrisă la art. 1203 C. civ.

Susținerile privind necercetarea de către instanța de apel a unor împrejurări de fapt privind semnarea documentului de către intimata-pârâtă, negocierea clauzei, mențiunile din registrul de salariați ai acesteia, numărul de angajați ai recurentei, termenul de 3 ani menționat în cuprinsul clauzei, pun în discuție probatoriul administrat în cauză și nu pot fi reanalizate în recurs.

Prin urmare, soluția pronunțată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și nu se poate reține existența unei nemotivări ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă acesta este nefondat.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat normele de drept material prevăzute la art. 1202, art. 1203, art. 1270 și art. 1182 alin. (1) din C. civ. cu privire la clauza prevăzută la pct. 26 din Anexa "Termenii și condițiile de transport" la Contractul nr. x din 07.07.2020.

Criticile sunt nefondate, deoarece în mod corect instanța de apel a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1202 și art. 1203 C. civ.

Art. 1203 din C. civ. prevede că "Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunța unilateral contractul, de a suspenda executarea obligațiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părți decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepții, restrângerea libertății de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte."

Motivat de faptul că partea care folosește clauze standard (art. 1202 C. civ.) ar putea obține prin aceasta un avantaj injust în detrimentul cocontractantului, care este posibil să nu cunoască sau să nu înțeleagă efectele clauzelor respective, art. 1203 C. civ. instituie o regulă cu importanță practică deosebită, respectiv, pentru a putea produce efecte, anumite tipuri de clauze standard trebuie acceptate expres, în scris, de către partea care nu le-a propus.

Întrucât în cadrul situației de fapt a cauzei, în analiza clauzei prevăzute la pct. 26 în contractul de transport încheiat de părți, instanța devolutivă a fondului a stabilit că respectiva clauză nu a fost acceptată în mod expres de către intimata-pârâtă, aspect de fapt de care prezenta instanță de recurs este ținută, controlul său fiind unul exclusiv de legalitate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și art. 488 C. proc. civ., rezultă că prevederile art. 1203 C. civ. nu au fost aplicate greșit în cauză de către curtea de apel, ansamblul criticilor recurentei în această direcție neputând fi așadar, primit.

Partea nu poate solicita instanței de recurs reaprecierea acelorași argumente prin care se tinde de fapt la calificarea și interpretarea unei clauze contractuale (pct. 26 din "Termenii și condițiile de transport"), aspect ce nu poate fi analizat din perspectiva cazului de casare invocat pentru că nu reprezintă o situație de încălcare sau aplicare greșită a unei norme materiale.

Prin urmare, clauza de neconcurență evocată este o clauză neuzuală, care vizează restrângerea libertății de a contracta cu o altă persoană și trebuie acceptată în mod expres, potrivit art. 1203 C. civ., aspect care nu se regăsește în contractul părților, întrucât în înscrisurile depuse nu există nicio dovadă că această clauză a fost acceptată expres de partea care se obligă, respectiv de intimată.

În acest context, clauza de confidențialitate stipulată la pct. 26 din anexa cuprinzând termenii și condițiile fiecărui transport este lipsită de efectele pentru care a fost adoptată, întrucât nu a fost negociată și nu a fost convenită de comun acord cu reprezentanta pârâtei, această clauză fiind inserată fără a fi adusă anterior la cunoștința co-contractantului.

Așadar, nu poate fi reținută critica susținută de recurentă, în sensul că societatea pârâtă s-ar fi aflat în fața unei clauze uzuale în raporturile dintre părți, de vreme ce această clauză, deși apare și în celelalte comenzi de transport/contracte încheiate și executate de acestea, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că aceasta a fost acceptată în mod expres în contractele anterioare.

Este nefondată și critica privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1182 alin. (1) C. civ., având în vedere că nu a existat o negociere precontractuală a contractului dintre părți, astfel cum a constatat asupra situației de fapt instanța de apel.

Înalta Curte constată că, deși recurenta a indicat ca temei de drept al acestei critici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se invocă aspecte de nelegalitate susceptibile a fi încadrate în acest caz de casare a unei hotărâri judecătorești.

Încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, violarea unor principii generale de drept, etc.

Or, în cauză, recurenta nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit exclusiv la interpretarea și reținerea eronată a unor aspecte de fapt, ceea ce nu echivalează cu aplicarea greșită a legii în sensul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Apreciind că în mod greșit instanța de apel a reținut inexistența negocierilor în condițiile acceptării fără rezerve a ofertei de către intimata-pârâtă, materializată în comanda de transport, și prezentând împrejurările care, în opinia sa, ar justifica reținerea unor concluzii contrare celor mai sus arătate, recurenta tinde la a readuce în discuție situația de fapt și probatoriul administrat, chestiuni ce nu pot face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

În prezenta cauză, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe o serie de premise factuale nereținute de instanța de apel, autoarea căii de atac invocând faptul că pârâta a abordat în interes de afaceri prepușii reclamantei, ceea ce reprezintă o practică contrară bunei-credințe și a uzanțelor cinstite, inserarea clauzei fiind un mecanism de protecție împotriva practicilor neloiale.

Susținerea recurentei, potrivit căreia în soluționarea cauzei instanța ar fi nesocotit dispozițiile art. 1270 C. civ. (referitoare la forța obligatorie a contractului) întrucât prin calificarea clauzei de la pct. 26 ca fiind o clauză neuzuală a fost încălcată înțelegerea părților, este lipsită de fundament.

Astfel, verificând raporturile juridice dintre părți, instanța a constatat corect că natura juridică a clauzei evocate este de a restrânge libertatea de a contracta a pârâtei, din moment ce aceasta prevede expres interdicția pârâtei de a intra în relații de afaceri de orice natură cu prepușii recurentei-reclamante.

Prin urmare, o astfel de clauză, prevăzută exclusiv în folosul recurentei-reclamante, este necesar să fie acceptată în mod expres, în scris, de către intimata-pârâtă pentru a produce efecte, conform dispozițiilor art. 1203 C. civ.. Or, în speță, o astfel de acceptare nu s-a produs.

Recurenta-reclamantă a invocat încălcarea art. 1207 C. civ. și din perspectiva faptului că instanța a intervenit în contractul dintre părți, care au reglementat conținutul clauzei penale și au precuantificat de comun acord prejudiciul în cazul încălcării clauzei de la pct. 26.

Contrar acestor susțineri, se reține că recurenta nu se poate prevala de forța obligatorie a contractului, câtă vreme instanța de apel a reținut că această clauză inserată la pct. 26 în contractul părților nu îndeplinește exigențele impuse de art. 1203 C. civ., deoarece nu este o clauză negociată de către părți, restrânge libertatea de a contracta a pârâtei și nu a fost acceptată în mod expres de către aceasta, dispoziția contractuală neproducând astfel efecte juridice. Totodată, clauza de neconcurență și clauza penală, accesorie acestei clauze, au fost inserate în contractul dintre părți fără a fi negociate, recurenta stabilind, unilateral, anticipat, un prejudiciu, fără a preciza un criteriu de cuantificare a daunelor-interese.

Din perspectiva celor expuse, cum nu se poate reține incidența niciunuia dintre motivele de recurs prescrise de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80/A din 16 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80/A din 16 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2023.