ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1614/2024

HOTĂRÂRE

24.09.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1614/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 16.03.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. - SUCURSALA OTOPENI, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 400 euro, echivalent în RON, și la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1026-1033 C. proc. civ., art. 5-7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, art. 1522 și art. 1566-1586 C. civ., Regulamentul nr. 1215/2012.

Pârâta nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citată în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 8367 pronunțată la 28 septembrie 2023, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Bacău.

În considerentele hotărârii s-a reținut, în esență, în aplicarea dispozițiilor art. 1081 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. 1072 alin. (1) C. proc. civ., art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, respectiv art. 7 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, că în în cauză este vorba despre o competență teritorială exclusivă.

Potrivit instanței, serviciile au fost prestate de pârâtă în Bacău, pasagerul trebuind a se îmbarca într-un avion care a decolat de pe Aeroportul Bacău, loc care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău.

Aplicarea acestor dispoziții legale în vederea determinării instanței competente să judece cauza a fost reținută și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din data de 07.03.2018, pronunțată în cauzele conexate C-274/16, C-447-16 și C-448/16.

Prin urmare, s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Bacău, instanța locului de plecare a avionului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub același număr de dosar, iar prin sentința civilă nr. 639 din 2 februarie 2024, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de către instanță, din oficiu, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, și, în consecință, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea soluției, a constatat că prezenta cauză are ca obiect pretenții formulate pe calea unei cereri de valoare redusă unde, niciuna dintre părți nu deține calitatea de consumator, calitatea procesuală a reclamantului fiind justificată de o prealabilă cesiune de creanță intervenită cu persoana fizică, pasager al zborului W63931/19.08.2022, pe ruta Bacău - Charleroi.

În ceea ce privește pârâtul s-a constatat că acesta este o entitate fără personalitate juridică, cu sediul social în România, cu atribute de identificare atribuite de către instanțele române.

În contextul celor reținute, instanța a apreciat că se impune ca cererea de valoare redusă să fie soluționată de către instanța învestită prin cererea introductivă de instanță, nefiind în prezența unei necompetențe de ordine publică, susceptibilă a fi invocată din oficiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că obiectul litigiului vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei B. - Sucursala Otopeni, societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata compensației pentru anularea zborului, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

Prin hotărârea CJUE din 9 iulie 2009 pronunțată în Cauza C-204/08 s-a reținut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele "instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului" se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, reclamanta A. S.A. este cesionara pretențiilor reprezentând despăgubiri, și nu beneficiarul direct al serviciilor de transport aerian, această societate desfășurând o activitate profesională în domeniul recuperării creanțelor.

În aceste condiții, competența teritorială se stabilește potrivit regulilor de drept comun ce guvernează activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât creanța cedată derivă dintr-un contract de transport, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 și pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației sau, în cazul contractelor de transport, instanța locului de plecare sau de sosire.

Ca urmare, nefiind vorba despre o necompetență de ordine publică, aceasta putea fi invocată în condițiile stabilite de art. 130 alin. (3) din același cod, numai de către pârât prin întâmpinare sau la primul termen de judecată.

În prezenta cauză pârâta nu a invocat necompetența instanței în termenul reglementat de lege, astfel că instanța inițial sesizată, Judecătoria Buftea, nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu această excepție și a rămas învestită în mod legal să judece litigiul.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.