ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 29 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Cluj, secția Civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, la restituirea unui număr de 180 de bucăți de sisteme de traducere simultană în 4 limbi, achiziționate de reclamantă și montate la obiectivul de investiții Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative - CREIC. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 284.671,80 RON, reprezentând cuantumul sumei cu care a fost sporit patrimoniul acestuia în defavoarea reclamantei, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1.345, art. 14, art. 13, art. 563 și art. 566 C. civ. Prin sentința civilă nr. 18/2022, pronunțată la 17 ianuarie 2022, Tribunalul Cluj, secția Civilă a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 04.02.2022. Prin sentința civilă nr. 911/2022 din 29 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea formulată de reclamată, fiind obligat pârâtul să restituie reclamantei 180 de bucăți de sisteme de traducere simultană în 4 limbi, montate la obiectivul de investiții - Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative. De asemenea, a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 20.136,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 13.685 RON, onorariu de avocat și 6.451,72 RON, taxă judiciară de timbru. A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 5.693,43 RON.

Împotriva acestei sentințe pârâtul Municipiul Cluj-Napoca a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii introductive formulate, scutirea de la plata cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar, reducerea acestora, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 543/2022 din 17 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost admis apelul pârâtului și a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Prin Decizia nr. 1431 din 13.06.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe. Înalta Curte a reținut că instanța de apel s-a rezumat la analizarea situației de fapt din perspectiva posesiei, omițând să cerceteze natura raporturilor juridice dintre pârâtul Municipiul Cluj-Napoca și terțul B., esențială pentru justa soluționare a acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 563 C. civ., conform cărora proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. În acest sens, s-a arătat că, prin întâmpinarea formulată în apel, reclamanta a făcut referire la dispozițiile art. 917 alin. (1) C. civ., invocând exercitarea posesiei prin intermediul unui terț, respectiv prin societatea B., însă instanța de apel a omis analiza acestei apărări, care conducea la o altă calificare juridică a raporturilor juridice, în sensul că între pârâtul Municipiul Cluj-Napoca și terțul B. există un contract de administrare a parcului industrial și a bunurilor ce îl compun, potrivit contractului anexă la HCL nr. 516/2018, ceea ce atestă faptul că terțul B. este un administrator al bunurilor pârâtului.

Prin decizia civilă nr. 54/2024 din 29 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 911 din 29.04.2022, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime. A fost obligat apelantul să plătească intimatei suma de 24.022,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în rejudecare și în recurs.

Împotriva acestei decizii pârâtul Municipiul Cluj-Napoca a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul apreciază că au fost încălcate prevederile art. 36 raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 22 alin. (3), art. 55, art. 56, art. 435 și art. 478 C. proc. civ., precum și prevederile art. 810 din C. civ., ceea ce atrage incidența sancțiunii nulității, conform art. 174 și urm. C. proc. civ. În opinia recurentului, raportul juridic litigios impunea lărgirea cadrului procesual pasiv potrivit art. 36 C. proc. civ., deoarece bunurile revendicate se aflau în posesia societății B. În continuare, recurentul a susținut că instanța de apel avea obligația, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., să pună în discuție necesitatea introducerii în cauză a administratorului B., care a preluat cele 180 de bucăți de sisteme de traducere simultană, conform procesului-verbal de predare-primire din 19.11.2019, neînsușit de recurentul-pârât. Consideră recurentul că instanța de apel nu a analizat în concret dacă predarea acestor sisteme este posibilă în mod direct de către acesta, fără a încălca dreptul de administrare al B. Se arată, totodată, că instanța de apel s-a rezumat la analiza apelului prin raportare la prevederile art. 563 și art. 917 C. civ., omițând să cerceteze motivele invocate prin raportare la art. 1350 C. civ. coroborat cu prevederile Legii nr. 10/1995, ceea ce atestă faptul că nu s-a pronunțat asupra întregii cereri de apel și nu a procedat la o rejudecare a fondului sub toate aspectele invocate prin cererea de apel. În acest context, recurentul a susținut încălcarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) și art. 22 C. proc. civ., precum și a art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod. S-a arătat că, în analiza pe fond a cauzei, instanța de apel s-a rezumat la calitatea de proprietar a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca asupra parcului industrial și la calitatea de administrator a societății B. S.A.., reținând că proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept. Recurentul susține că la baza raportului juridic a existat un contract de achiziție publică, aspect asupra căruia instanța de recurs nu s-a aplecat în mod tranșant, iar situația sistemului de traducere simultană în 4 limbi trebuia reglementată la nivel contractual, existând în speță o legislație specială, respectiv Legea nr. 98/2016 și Legea nr. 101/2016, care presupunea o altă modalitate de soluționare a diferendului și nu prin prisma unei acțiuni în revendicare de drept comun. S-a mai susținut că reclamanta trebuia să instaleze două sisteme de traducere funcționale și să remedieze erorile de execuție pentru a se considera recepționată lucrarea conform prevederilor contractuale. Or, reclamanta nu a făcut dovada că Municipiul Cluj-Napoca a recepționat aceste componente de sisteme în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 10/1995 conform cărora "recepția construcțiilor se face de către investitor proprietar, în prezența proiectantului și a executantului și/sau reprezentanților de specialitate, legal desemnați de aceștia". Raportat la această situație, recurentul consideră că este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 563, art. 792 și art. 1350 C. civ. coroborate cu prevederile Legii nr. 10/1995. Recurentul menționează că predarea posesiei sistemelor de traducere nu s-a făcut direct către recurentul-pârât, ci către administratorul parcului, fiind cunoscut reclamantei faptul că procesul-verbal la terminarea lucrărilor nu a fost semnat, deoarece trebuiau remediate anumite probleme. În acest context, predarea sistemelor de traducere către administratorul B. nu poate echivala cu predarea posesiei către recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca. Or, dispozițiile art. 563 alin. (1) C. civ. prevăd că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. În continuare, recurentul-pârât susține că, potrivit art. 1350 C. civ., intimata-reclamantă avea obligația de a instala două sisteme de traducere complete, conform ofertei depuse, însă pentru a eluda prevederile contractuale și cele ale Legii nr. 10/1995, aceasta a predat sistemele în mod direct administratorului parcului industrial, considerând că aceasta echivalează cu predarea către pârât. În opinia recurentului, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 453 C. proc. civ. deoarece a obligat partea la plata cheltuielilor de judecată, deși nu a fost în culpă procesuală. Prin întâmpinarea formulată la data de 19 aprilie 2024, intimata - reclamantă a invocat inadmisibilitatea primului motiv de casare și excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia. La data de 6 august 2024 recurentul - pârât a depus note scrise, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 21 martie 2024, iar prin rezoluția din 20 mai 2024 a fost acordat termen de judecată la 19 septembrie 2024. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente: Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat. Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură sau principii ale procesului civil, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, potrivit art. 174 C. proc. civ. Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat, printr-o primă critică, o neregularitate de ordin procedural, constând în încălcarea art. 36 raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 22 alin. (3), art. 55, art. 56, art. 435, art. 477 și art. 478 C. proc. civ., precum și cu prevederile art. 810 din C. civ., împrejurare care atrage nulitatea, conform art. 174 și urm. C. proc. civ. În acest sens, recurentul a susținut că raportul juridic litigios impunea lărgirea cadrului procesual pasiv, instanța de apel având obligația să pună în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a administratorului B., care a preluat cele 180 de bucăți de sisteme de traducere simultană în 4 limbi, conform procesului-verbal de predare-primire din 19.11.2019, pentru a se analiza în concret dacă predarea acestor sisteme era posibilă în mod direct de către recurent, fără a se încălca dreptul de administrare al societății B. Această critică nu este întemeiată, întrucât, spre deosebire de ipoteza alin. (1) al art. 78 din C. proc. civ., în cazurile reglementate de art. 78 alin. (2) C. proc. civ., nici părțile și nici instanța de control judiciar din oficiu nu ar putea invoca direct în calea de atac faptul că, deși raportul juridic o impunea, prima instanță nu a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Pe de altă parte, lărgirea cadrului procesual în calea de atac a apelului este inadmisibilă, față de dispozițiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ. privind limitele caracterului devolutiv al apelului, care interzic schimbarea prin apel a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe și a calității părților, a cauzei sau a obiectului acțiunii, precum și formularea de pretenții noi. În al doilea rând, recurentul a invocat încălcarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, prin aceea că instanța de apel, rejudecând fondul cererii de chemare în judecată, nu a analizat criticile din apel prin care se releva faptul că pârâtul nu deține echipamentele revendicate, acestea nefiind recepționate în condițiile contractului de execuție lucrări nr. x din 19.02.2016. Răspunzând acestei critici, Înalta Curte constată că demersul judiciar al reclamantei, întemeiat pe dispozițiile art. 563 C. civ., vizează, în principal, obligarea pârâtului la restituirea unui număr de 180 de bucăți de sisteme de traducere simultană în 4 limbi, achiziționate de aceasta și montate la obiectivul de investiții Centru Regional de Excelență pentru Industrii Creative - CREIC, aflat în administrarea societății B. Într-un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 1431 din 13.06.2023, instanța supremă a dat dezlegări obligatorii pentru instanța de apel, în ceea ce privește natura acțiunii reclamantei, raporturile juridice stabilite între recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca și societatea B. și obligațiile asumate de părțile contractului de execuție lucrări. În rejudecarea apelului, instanța de prim control judiciar a dat eficiență dezlegărilor obligatorii date de instanța de recurs, reținând că societatea B. administrează bunurile pârâtului Municipiul Cluj-Napoca potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare a Parcului Industrial B. aprobat prin HCL nr. 818/2018, dar și potrivit contractului de administrare aprobat prin HCL nr. 516/2018, având calitatea de detentor precar. Întrucât societatea B. este doar un administrator al bunurilor pârâtului, inclusiv al celor revendicate de către reclamantă, s-a constatat că predarea bunurilor de către reclamantă către beneficiarul final al obiectivului de investiții (B.) realizată prin procesul-verbal de predare primire din data de 19.11.2019, echivalează cu predarea către însuși beneficiarul contractului de execuție lucrări (Municipiul Cluj-Napoca). În continuare, s-a reținut că, față de aspectele dezlegate de instanța de casare, criticile privind nesemnarea de către pârât a procesului-verbal care atestă recepția finală a obiectivului potrivit contractului de execuție a lucrărilor, sunt fără relevanță juridică, fiind dovedit că terțul a semnat de primire pentru sistemele de traducere revendicate, în calitate de administrator al bunurilor pârâtului. În consecință, Înalta Curte constată că nu se poate reține încălcarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a criticat în calea de atac a apelului, în condițiile în care instanța de prim control judiciar a dat eficiență dezlegărilor obligatorii date de instanța de casare potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., reținând că terțul are calitatea de administrator al bunurilor pârâtului Municipiul Cluj-Napoca și analizând consecințele acestei calificări a raporturilor juridice dintre cele două entități asupra temeiniciei acțiunii în revendicare. În al treilea rând, recurentul-pârât a invocat încălcarea art. 453 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a reținut în mod greșit culpa sa procesuală și a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "partea care va pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". În considerarea dispozițiilor legale evocate și în raport de soluția pronunțată de instanța de apel, de respingere a apelului pârâtului, instanța supremă constată că în mod corect s-a reținut că pârâtul a pierdut procesul, astfel încât datorează cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă în recurs, în primul ciclu procesual, și în apel. Așadar, nefiind încălcate normele de procedură relevate de recurent, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat. Nici critica privind nemotivarea deciziei recurate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este întemeiată. Potrivit recurentului, instanța de apel nu a analizat criticile privind nepredarea celor 180 de sisteme de traducere prin raportare la contractul de achiziție și la art. 1350 C. civ. coroborat cu prevederile Legii nr. 10/1995. În acest sens, recurentul a susținut că reclamanta trebuia să instaleze 2 sisteme de traducere și să remedieze erorile de execuție pentru a se considera recepționată lucrarea, în caz contrar nefiind dovedită predarea celor 180 de sisteme de traducere. Examinând decizia recurată, se constată că instanța de apel a analizat raporturile juridice născute din contractul de execuție a lucrărilor nr. 69376 din 19.02.2016 și din organizarea și funcționarea parcului industrial B., procesul-verbal la terminarea lucrărilor din 13.12.2018 și cel din 19.11.2019 semnat de societatea B., precum și corespondența purtată între părți, prin raportare la problemele de drept dezlegate de instanța de recurs în primul ciclu procesual, reținând că terțul B. este doar un administrator al bunurilor pârâtului, inclusiv al celor revendicate de către reclamantă, astfel că predarea bunurilor de către reclamantă către beneficiarul final al obiectivului de investiții, respectiv societatea B., echivalează cu predarea către beneficiarul contractului de execuție lucrări, respectiv Municipiul Cluj-Napoca. În continuare, instanța de apel a reținut că apărarea formulată relativ la nesemnarea procesului-verbal care atestă recepția finală a obiectivului de investiții potrivit contractului de achiziție publică nu este relevantă în cauză, întrucât s-a dovedit faptul că societatea B. a semnat în calitate de administrator al bunurilor pârâtului. În concluzie, instanța de control judiciar a reținut că pârâtul Municipiul Cluj-Napoca deține bunurile mobile revendicate de reclamanta A. S.A., aflate în proprietatea acesteia iar, față de lipsa dovezii plății acestora, acțiunea în revendicare promovată de către reclamantă se impunea a fi admisă. Prin urmare, Înalta Curte constată că au fost analizate și înlăturate în mod argumentat criticile apelantului-pârât privind obligațiile rezultate din contractul de execuție a lucrărilor nr. 69376 din 19.02.2016, precum și din procesele-verbale întocmite între părți, într-o manieră care permite înțelegerea raționamentului juridic care a fundamentat soluția instanței de apel, iar motivarea este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind în ipoteza unei nemotivări a deciziei recurate. Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. De asemenea, nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate. În considerarea acestui motiv, autorul recursului a susținut că prin decizia recurată au fost încălcate dispozițiile art. 563, art. 792 și art. 1350 C. civ. prin raportare la prevederile Legii nr. 10/1995, deoarece pârâtul Municipiul Cluj Napoca nu a dat în administrare bunurile revendicate pentru a se considera că are posesia asupra acestora. În acest context, s-a arătat că predarea directă către administratorul parcului industrial nu este echivalentă predării posesiei către pârât, atât timp cât bunurile nu au fost recepționate potrivit contractului de execuție a lucrărilor și în conformitate cu Legea nr. 10/1995, pentru a fi date ulterior în administrarea societății B. Totodată, în justificarea acestei critici, recurentul a invocat autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 1141/2020, definitive prin decizia nr. 5/2021, pronunțate în dosarul nr. x/2020, potrivit cărora montarea și predarea celor 180 de sisteme de traducere, revendicate în prezenta cauză, reprezintă de fapt o remediere a unor erori de execuție a contractului nr. x din 19.02.2016, iar orice altă soluție trebuia implementată cu acordul scris al beneficiarului. Înalta Curte constată că recurentul-pârât critică în esență calitatea de posesor al bunurilor revendicate, pe motiv că acestea nu au fost recepționate în procedura de execuție a lucrărilor, potrivit contractului încheiat între părți. Răspunzând acest critici, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 563 alin. (1) C. civ. "proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept(...)". În rejudecare, instanța de apel a analizat raportul juridic între pârâtul Municipiul Cluj-Napoca și societatea B. și, în mod just, a constatat, întemeindu-se pe prevederile Regulamentului de Organizare și Funcționare a Parcului Industrial B. aprobat prin HCL nr. 818/2018 și ale contractului de administrare încheiat între pârâtul Mun. Cluj-Napoca, în calitate de "proprietar al terenului și infrastructurii aferente Parcului Industrial B." și societatea B., aprobat prin HCL nr. 516/2018, că terțul B. are calitatea de administrator al bunurilor pârâtului. În continuare, în urma analizei probelor administrate, respectiv a celor două procese-verbale de recepție și a corespondenței purtate între părți, instanța de apel a reținut că predarea de către reclamantă a bunurilor către terțul B. a celor 180 de sisteme de traducere echivalează cu predarea acestora beneficiarului contractului, respectiv pârâtului Municipiul Cluj-Napoca. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește calitatea de posesor al bunurilor revendicate, prin raportare la cerințele prevăzute de art. 563 alin. (1) C. civ., este lipsit de relevanță faptul că pârâtul Municipiul Cluj-Napoca nu a semnat procesele-verbale de recepție a bunurilor, în condițiile în care acesta le exploatează prin intermediul terțului B., în calitatea sa de administrator al parcului industrial. Totodată, este de subliniat și faptul că, prin critica privind faptul că pentru montarea și predarea celor 180 de sisteme de traducere era necesar acordul expres al beneficiarului, întrucât reprezintă de fapt o remediere a unor erori de execuție a contractului nr. x din 19.02.2016, recurentul încearcă, în realitate, să dovedească împotriva celor dezlegate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2020, având ca obiect solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata contravalorii sistemelor revendicate în dosarul pendinte. Astfel, prin sentința civilă nr. 1141/2020, definitivă prin decizia nr. 5/2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a stabilit cu caracter definitiv că montarea celor 180 de sisteme de traducere nu a făcut obiectul convenției de execuție intervenite între părți, întrucât în contract s-a prevăzut dotarea investiției numai cu 2 sisteme de traducere simultană în patru limbi, dar și faptul că remedierile celor două sisteme montate nu puteau viza suplimentarea lor cu un număr de 180 de echipamente, mențiunea de la pct. 86 din anexa nr. 1 a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor neputând fi înțeleasă în această manieră. Așadar, se constată că instanța de apel în mod just a reținut că acțiunea în revendicare este întemeiată, deoarece reclamanta este proprietara bunurilor, iar bunurile se află în posesia pârâtului, care nu a achitat contravaloarea lor. În consecință, nefiind încălcate dispozițiile legale invocate de recurentul pârât, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat. În considerarea celor prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 54/2024 din 29 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând cheltuieli de deplasare în cuantum de 1.130,44 RON și cheltuieli cu cazarea în cuantum de 602,30 RON. În ceea ce privește cheltuieli privind onorariul de avocat, se constată că intimata nu a dovedit efectuarea acestora, întrucât din cuprinsul ordinului de plată a facturii fiscale nr. x din 30.08.2024, în cuantum de 29.750 RON, nu rezultă că acesta ar fi fost procesat. Prin urmare, aceste cheltuieli de judecată nu vor fi acordate. În consecință, constatând că recurentului i-a fost respinsă calea extraordinară de atac și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă în parte cererea referitoare la cheltuielile de judecată și să fie acordată intimatei reclamante cu acest titlu suma de 1.732,74 RON.