ÎCCJ, decizie (scj.ro #223258)

Conflict de interese. Momentul încetării calității de președinte al unei asociații, prin demisie

Cuprins pe materii:

Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin legi speciale. Regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese

Index alfabetic:

Conflict de interese

Interes patrimonial

Încetarea calității de președinte al asociației

Demisie

Dată certă

O.U.G. nr. 57/2019, art. 228 alin. (2) lit. f)

Persoanei demisionare din funcția de conducere a unei asociații sau fundații nu îi incumbă, din punct de vedere legal, obligația de diligență de a urmări înscrierea cererii de demisie în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Odată înregistrată cererea de demisie în actele asociației, aceasta dobândește dată certă, iar persoana în cauză nu își mai poate îndeplini obligațiile în cadrul asociației, astfel că nu ar putea să impună noii conduceri efectuarea formalităților ori să le efectueze el însuși.

Prin urmare, manifestarea unilaterală de voință a părții, în sensul cererii de demisie, produce efecte de la data înregistrării acesteia la asociație, formalitatea ulterioară a înscrierii modificării statutului în Registrul asociațiilor și fundațiilor, prin încheierea dispusă de instanța competentă, având rolul să o facă opozabilă față de terți.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4413 din 10 octombrie 2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 24.04.2023, pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. x/115/2023, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/30.03.2023 întocmit de pârâtă, cu înlăturarea aspectelor referitoare la nerespectarea regimului conflictului de interese, implicit și indiciile referitoare la săvârșirea unor infracțiuni ce rezultă din această pretinsă nerespectare, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 393 din 27 septembrie 2023, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, Secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03.10.2023.

Prin Sentința civilă nr. 689 din 16 noiembrie 2023, Curtea a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și anularea raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-reclamant invocă faptul că prima instanță nu a procedat la lămurirea obiectului acțiunii și a situației de fapt, nu a răspuns punctual la toate capetele de cerere și nu a arătat care au fost argumentele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate.

Instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, împrejurările susținute prin acțiune, respectiv că reclamantul nu a avut nicio contribuție la emiterea și adoptarea HCL X nr. 13/19.02.2020, această hotărâre a fost supusă controlului de legalitate al Instituției Prefectului județului Y și nu este membru al Asociației de Fotbal Club B.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant consideră că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003 și art. 228 alin. (2) lit. f) din Codul administrativ.

Recurentul-reclamant, în raport de prevederile legale sus-menționate, susține că nu a fost și nu este membru al asociației de fotbal, această calitate o deține Consiliul Local al comunei X, prin urmare nu are niciun interes în sensul adoptării HCL X nr. 13/19.02.2020.

Prima instanță a reținut greșit că demersul recurentului-reclamant de a semna convocatorul ședinței sau ordonanțările de plată reprezintă conflict de interese, deoarece nu a avut nicio contribuție la adoptarea hotărârii, nu s-a produs niciun folos material pentru acesta, soția ori rudele de gradul I.

În cauză activitatea derulată de recurentul-reclamant ar fi trebuit să fie privită ca o măsură dispusă de consiliul local și doar executată de primar, care a participat la ședința consiliului local în virtutea atribuțiilor de serviciu conferite de funcția publică pe care o deținea.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza motivelor de casare

Prima instanță a reținut că reclamantul A a avut funcția de președinte al Asociației de Fotbal Club B până la data de 15.12.2020, când au fost efectuate formalitățile pentru a se lua act de demisia din funcție.

Deși reclamantul a susținut că demisia a fost depusă la 28.03.2013, acesta nu a depus toate diligențele pentru a se lua act de voința sa, prin încheiere pronunțată de instanța competentă, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

A mai reținut prima instanță că reclamantul a semnat Dispoziția nr. 23/13.02.2020 privind convocarea Consiliului Local al comunei X pentru ședința din data de 19.02.2020, referatul de aprobare cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2020 și estimările pe anul 2021 și ordonanțările de plată cu privire la asociație.

Totodată s-a apreciat că în cazul interesului personal de ordin administrativ, sancțiunea intervine chiar și pentru simplul fapt al posibilității anticipării deciziei autorității, rațiunea instituirii conflictului de interese fiind aceea de a înlătura orice suspiciune, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuțiilor, fără a fi necesar să se dovedească existența interesului patrimonial.

Cu privire la criticile aduse sentinței de fond ce se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge ca nefondate, prima instanță răspunzând detaliat la toate susținerile reclamantului referitoare la contribuția acestuia la adoptarea hotărârii Consiliului local, controlul de legalitate exercitat de prefect, calitatea de președinte al Asociației și lipsa interesului de natură patrimonială, aspecte invocate prin dezvoltarea motivului de recurs analizat.

Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt întrunite, ceea ce va conduce la reformarea sentinței recurate.

Prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 228 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, conform cărora alesul local aflat în situație de conflict de interese în condițiile alin. (1) are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: lit. f) asociația sau fundația din care face parte.

Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Lege nr. 161/2003, primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau rudele sale de gradul I .

Conform dispozițiilor art. 228 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, alesul local este în conflict de interese  în situația în care trebuie să emită un act administrativ sau să participe la emiterea ori adoptarea unui act administrativ sau să încheie ori să participe la încheierea unui act juridic și are un interes personal de natură patrimonială.

În ceea ce privește contribuția recurentului-reclamant la adoptarea HCL nr. 13/19.02.2020, în mod corect, prima instanță a reținut că alesul local a semnat dispoziția privind convocarea consiliului local, a întocmit și semnat referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2020 și estimările pentru anul 2021, a inițiat proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului local și estimările 2020 – 2023, a participat la ședința Consiliului local și a semnat ordonanțările și ordinele de plată către Asociația Fotbal Club B, în sumă de 125.000 lei, toate acestea conducând la întrunirea dispoziției legale privind participarea alesului local la adoptarea hotărârii consiliului local.

De asemenea, instanța de fond a apreciat corect că în cazul interesului personal de ordin administrativ nu se discută posibilitatea existenței numai a unui folos/beneficiu, ci și posibilitatea anticipării deciziei autorității.

Prima instanță a apreciat însă greșit asupra dispozițiilor art. 228 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în legătură cu îndeplinirea condiției ca alesul local să facă parte din Asociația de Fotbal Club B.

Instanța de fond a arătat  că reclamantul a deținut calitatea de președinte al Asociației la data constituirii acesteia – 28.03.2013, și că acesta și-a înregistrat demisia imediat după constituire, la organele de conducere prin cererea cu nr. 3/28.03.2013.

S-a mai reținut că înscrierea acestei modificări a statutului asociației în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul asociația s-a făcut doar prin Încheierea nr. 1211/27.04.2021 pronunțată de Judecătoria Reșița.

Judecătorul fondului i-a imputat reclamantului neîndeplinirea obligației de diligență în sensul înregistrării demisiei în Registrul asociațiilor și fundațiilor la data când aceasta a avut loc – 28.03.2013, consecința fiind aceea a îndeplinirii în continuare a funcției de președinte a asociației și a neîndeplinirii obligației de abținere de la emiterea/adoptarea unui act administrativ ce privește asociația și de la participarea la emiterea/adoptarea acestui act.

Înalta Curte reține aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, arătate anterior, întrucât persoanei demisionare din funcția de conducere a unei asociații sau fundații nu îi incumbă din punct de vedere legal, obligația de diligență de a urmări înscrierea actului în Registrul asociațiilor și fundațiilor, neexistând nicio normă în acest sens.

Odată înregistrată cererea de demisie în actele asociației, aceasta dobândește dată certă, iar persoana în cauză nu își mai poate îndeplini obligațiile în cadrul asociației, nu ar putea să impună noii conduceri efectuarea formalităților ori să le efectueze el însuși.

Manifestarea unilaterală de voință a recurentului-reclamant în sensul cererii de demisie produce efecte de la data înregistrării acesteia la asociație, formalitatea ulterioară a înscrierii modificării statutului în Registrul asociațiilor și fundațiilor, prin încheierea dispusă de instanța competentă, având rolul să o facă opozabilă față de terți.

Prin urmare, calitatea de președinte al Asociației în privința reclamantului a încetat prin demisie la 28.03.2013, când actul a dobândit și dată certă, de la această dată reclamantul nu a semnat niciun înscris în această calitate, astfel că recurentul-reclamant nu se află în conflict de interese, în sensul dispozițiilor art. 228 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019, soluția primei instanțe fiind dată cu aplicarea greșită a acestei norme de drept material, ceea ce conduce la nelegalitatea actului administrativ atacat.

Față de acestea, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, a dispus admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea actului administrativ atacat, în temeiul dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În temeiul art. 451 C. proc. civ., a obligat intimata-pârâtă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată, către recurentul-reclamant.