ÎCCJ, decizie (scj.ro #223149)

Cerere de apel transmisă de avocatul părții prin poștă electronică în formă scanată. Nulitatea apelului pentru lipsa semnăturii. Încălcarea dreptului la un proces echitabil

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile de atac. Apelul

Index alfabetic: Apel

Poștă electronică

Lipsa semnăturii olografe

Anularea apelului

Dreptul la un proces echitabil

Dreptul la apărare

C. proc. civ., art. 148 alin. (1)-(2), art. 175 alin. (2), art. 196 alin.(1) - (3),

art. 199 alin. (1), art. 470 alin. (1) lit. e), art. 488 alin. (1) pct. 5

Legea nr. 455/2001, art. 5

CEDO, art. 6 alin. 1

Semnătura reprezintă o formalitate esențială pentru valabilitatea oricărui act de procedură, potrivit art. 148 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care trebuie materializat, potrivit legii, într-un înscris.

Atunci când cererea este formulată prin mandatar împuternicit cu exercițiul dreptului de a declara calea de atac, dacă acesta își probează calitatea, este suficientă doar semnătura sa.

Așadar, în cazul în care cererea de apel a fost transmisă de către avocatul părții, prin poșta electronică, sub formă de mesaj electronic atașat, în format PDF, cuprinzând semnătura olografă a acestuia, precum și parafa profesională, sub forma specifică a reproducerii documentului original,

avocatul părții fiind un profesionist al dreptului care prezintă garanții în privința identității și a însușirii cererii redactate și transmise în numele părții reprezentate, justificându-și legal, la solicitarea instanței de apel, dreptul de reprezentare a titularei căii de atac prin înscris semnat olograf,

este nelegală soluția instanței de apel de anulare a apelului pentru lipsa semnăturii, fiind încălcat, astfel, dreptul părții la un proces echitabil.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570 din 19 martie 2024

Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2022, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. civ., a admis în principiu cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de terțul D. S.R.L., în calitate de creditor al reclamantei.

Totodată, a fost invocată din oficiu și admisă excepția nulității întâmpinării pentru lipsa semnăturii, fiind anulată întâmpinarea, cu consecința neanalizării susținerilor pârâtei din cuprinsul acestui act de procedură.

Prin sentința civilă nr. 2898 din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Totodată, a fost respinsă cererea de intervenție voluntară accesorie formulată în interesul reclamantei.

Totodată, împotriva încheierii de ședință din data de 15 noiembrie 2022 și a considerentelor sentinței civile nr. 2898 din 28 noiembrie 2022 pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a formulat apel pârâta B. S.R.L.

Prin încheierea de ședință din 03 aprilie 3023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a fost admisă excepția nulității apelului formulat de pârâtă, pentru lipsa semnăturii.

La data de 25 aprilie 2023 reclamanta și-a modificat cererea sub aspectul micșorării câtimii obiectului acțiunii, solicitând, în principal, constatarea desființării sau rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 324/30.12.2016, repunerea părților în situația anterioară și radierea din cartea funciară iar, în subsidiar, daca nu ar fi îndeplinite condițiile rezoluțiunii de plin drept în baza unui pact comisoriu, dispunerea rezilierii judiciare a contractului și repunerea în situația anterioară.

De asemenea, reclamanta și-a modificat cererea sub aspectul obiectului, arătând că unul dintre bunurile imobile a fost vândut la licitație publică, acesta nemaiputând face obiectul restituirii către reclamantă.

Prin decizia nr. 913A din 29 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a fost anulat apelul pârâtei.

A fost admis apelul reclamantei, fiind schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

A fost constatată rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public C. sub nr. 324/30.12.2016, fiind dispusă repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea de către pârâtă a terenului în suprafață de 307 m.p., înscris în cartea funciară nr. (...) a comunei x., județul Ilfov, a terenului în suprafață de 304 m.p. înscris în cartea funciară nr. (...) a comunei x., județul Ilfov și a terenului în suprafață de 302 m.p. înscris în cartea funciară nr. (...) a comunei x., județul Ilfov, precum și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei asupra acestor imobile.

Totodată, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea reclamantei.

În ceea ce privește încheierea din 03 aprilie 2023, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 470 C. proc. civ., arătând că nu se poate reține lipsa semnăturii pe cererile transmise în format scanat prin poștă electronică sau prin fax, în condițiile în care acestea au fost semnate de reprezentantul convențional al pârâtei iar art. 199 alin. (1) din același cod permite transmiterea actelor de procedură prin mijloace electronice.

Referitor la decizia civilă nr. 913A din 29 mai 2023, s-a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se încălcarea dispozițiilor art. 2.500, art. 2.506, art. 1.553 și art. 1.724 C. civ.

A arătat pârâta, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, că termenul de prescripție nu a fost întrerupt prin deschiderea procedurii insolvenței împotriva reclamantei.

De asemenea, în mod greșit și contrar dispozițiilor art. 1.552 alin. (2) C. civ. a reținut instanța de apel că notificarea reclamantei din 06.08.2020 produce efecte juridice, deși a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție.

Astfel, instanța de apel în mod eronat a acordat eficacitate pactului comisoriu după împlinirea termenului de prescripție, consecința fiind încălcarea dispozițiilor legale imperative aplicabile.

În subsidiar, cu privire la rezoluțiunea unilaterală, a susținut pârâta că, urmare a sentinței civile definitive nr. 905/18.02.2019 a Tribunalului București, prin care a fost anulat în parte contractul de vânzare-cumpărare nr. 324/30.12.2016 autentificat de BNP C., cu consecința repunerii părților în situația anterioară, prețul contractului nu mai poate fi interpretat ca fiind suma stabilită inițial în act, care cuprinde și contravaloarea suprafeței de teren pentru care instanța a dispus anularea parțială.

Totodată, pe aspectul rezoluțiunii judiciare, pârâta a solicitat a se avea în vedere că reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 1.549-1.550 C. civ., astfel încât, pentru dispunerea rezoluțiunii, instanța trebuia să constate îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, respectiv ca partea să nu își fi executat culpabil obligațiile și să fi fost pusă în întârziere.

În cauză, având în vedere că părțile au intenționat încheierea unor acte de compensare în vederea stingerii creanței, nu se poate reține culpa pârâtei cu privire la neexecutarea obligației în interiorul termenului de prescripție.

Or, în cauză, obligația de plată este prescrisă, reclamanta nemaiputând solicita executarea acesteia, având în vedere că punerea în întârziere a avut loc la 06.08.2020, după împlinirea termenului de prescripție.

La data de 17 octombrie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar E. S.P.R.L., prin care au fost invocate excepțiile nulității și inadmisibilității recursului. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

La data de 18 martie 2024 au fost înregistrate concluziile scrise depuse de recurenta B. S.R.L.

Recurenta-pârâtă a invocat încălcarea dispozițiilor art. 470 C. proc. civ., ceea ce atrage în opinia sa, nelegalitatea soluției de anulare a cererii de apel.

Potrivit recurentei-pârâte, instanța de apel în mod nelegal a reținut lipsa semnăturii pe cererea de apel care a fost transmisă în format scanat, prin mijloace electronice, deși cererea cuprindea semnătura reprezentantului convențional al părții, iar dispozițiile art. 199 alin. (1) C. proc. civ. permit transmiterea cererilor sub formă scanată, prin poștă electronică sau fax.

Critica adusă soluției de anulare a apelului se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia: ,,Casarea unor hotărâri se poate cere (...) când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

În esență, instanța de apel a reținut că potrivit art. 196 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cererea de apel este anulată pentru lipsa semnăturii, constatându-se că avocatul pârâtei apelante a lipsit la primul termen din 03 aprilie 2023, la care s-a invocat, din oficiu, lipsa semnăturii, neconformându-se obligației de a semna cererea, deși a fost înștiințat prin citație.

Instanța de apel mai motivează că pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, avocatul pârâtei apelante avea posibilitatea fie de a transmite o cerere de apel având atașată o semnătură electronică extinsă, în condițiile art. 5 din Legea nr. 455/2001, act normativ care stabilește regimul juridic al semnării înscrisurilor în formă electronică, fie avea posibilitatea de a transmite, prin poștă, încă un exemplar al cererii de apel care să poarte semnătură olografă.

Înalta Curte reține că semnătura reprezintă o formalitate esențială pentru valabilitatea oricărui act de procedură, potrivit art. 148 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care trebuie materializat, potrivit legii, într-un înscris.

Necesitatea semnării este prevăzută de lege pentru toate cererile adresate instanțelor judecătorești, inclusiv pentru cererea de apel.

Dată fiind importanța acestei cerințe, lipsa semnăturii este sancționată cu nulitatea cererii, în temeiul art. 470 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.

Norma menționată anterior reprezintă o normă de procedură, astfel încât din această perspectivă rezultă că instanța era obligată să se raporteze, la momentul pronunțării soluției sale, în legătură cu anularea apelului, și la principiile conturate în domeniu prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, instanța de contencios european în jurisprudența sa în domeniu a arătat că dreptul de acces la justiție nu este absolut; el poate permite restricții admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat. Însă restricțiile aplicate (în rândul cărora se înscrie și cerința procedurală a semnării cererilor) trebuie să fie conforme cu art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și vor fi astfel doar dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat.

Pe cale de consecință, instanțele naționale trebuie să țină cont suficient de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze în parte și să nu aplice normele de procedură relevante într-un mod prea rigid (a se vedea în acest sens decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 din Cauza nr. 66.268/13 Lefter împotriva României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006 din Cauza nr. 62.710/00 Lungoci împotriva României, Hotărârea din Cauza Hasan Tunc și alții împotriva Turciei menționată sau Hotărârea din 05 aprilie 2018 din Cauza nr. 40.160/12 Zubac împotriva Croației).

Prin semnătură se confirmă întocmirea actului de procedură de către subiectul procesual respectiv. Semnătura aplicată pe actul de procedură oferă o garanție a faptului că mesajul ori documentul digital transmis instanței, prin poșta electronică, conținând cererea de apel, este creat de persoana care l-a semnat, iar conținutul mesajului ori documentului digital nu a fost modificat de la data întocmirii acestuia.

Nulitatea fiind expresă potrivit art. 175 alin (2) C. proc. civ., vătămarea este prezumată, partea interesată în păstrarea actului de procedură putând face dovada contrară, respectiv a faptului că nu există nicio vătămare procesuală în legătură cu îndeplinirea cerinței formale.

Aprecierea asupra incidenței sancțiunii nulității pentru lipsa semnăturii prevăzute de lege trebuie, deci, nuanțată în funcție de analiza circumstanțelor concrete ale cauzei.

Pornind de la aceste coordonate teoretice în analiza criticilor formulate de recurenta pârâtă, Înalta Curte reține că instanța de apel s-a limitat să facă o simplă trecere în revistă a dispozițiilor legale apreciate ca relevante ale art. 148, art. 199 și art. 268 C. proc. civ. S-a făcut referire la posibilitatea reglementată de lege, de transmitere a actului de procedură prin intermediul e-mailului care, într-adevăr, nu impietează asupra obligației ce incumbă titularului cererii de a semna cererea astfel transmisă, instanța fiind îndrituită să exercite controlul formal asupra cererii cu care este învestită.

Art. 199 C. proc. civ. reglementează distinct modalitățile de transmitere a unei cereri prin poșta electronică având două forme și anume, a înscrisului în formă electronică, precum și a transmiterii cererii scanate.

În speță, cererea de apel a fost transmisă prin poșta electronică, sub formă de mesaj electronic atașat, în format PDF. Copia scanată în această modalitate permite trecerea datelor de pe înscrisul original pe un document în format digital care nu se confundă cu înscrisul în formă electronică.

Astfel, se observă că procedându-se la imprimarea de către serviciile auxiliare ale instanței a cererii de apel scanate, aceasta cuprinde, în cauză, semnătura olografă a avocatului pârâtei, precum și parafa profesională, însă sub forma specifică a reproducerii documentului original, analiza instanței pornind greșit de la ipoteza lipsei semnăturii și nu a unei eventuale neregularități în sensul art. 196 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel, într-o primă etapă a regularizării cererii de apel, prin adresa instanței nici nu i s-a pus în vedere apelantei în temeiul art. 196 alin. (2) C. proc. civ. complinirea lipsei semnăturii, ci „să facă dovada calității de reprezentant a avocatului care a semnat memoriul de apel”, precum și depunerea dovezii plății taxelor de timbru, obligații îndeplinite, de altfel, cu celeritate, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

Avocatul pârâtei care a semnat apelul reprezentase partea și la prima instanță, fiind aplicabile dispozițiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ. care permit introducerea căii de atac de către avocatul care a reprezentat partea chiar și fără mandat.

Totodată, avocatul a depus la dosar și împuternicirea avocațială în sensul dreptului de reprezentare pentru efectuarea tuturor actelor de procedură în numele pârâtei și pentru toate fazele procesuale (fond și apel), alături de dovezile de achitare a taxei de timbru aferente apelului, a formulat cereri în numele pârâtei reprezentate în apel, acte de procedură care poartă semnătura acestuia executată olograf.

Atunci când cererea este formulată prin mandatar împuternicit cu exercițiul dreptului de a declara calea de atac, dacă acesta își probează calitatea, este suficientă doar semnătura sa, condiție care este îndeplinită în cauză.

Manifestarea de voință a părții prin reprezentant convențional nu a lăsat niciun dubiu cu privire la asumarea intenției de declanșare a căii de atac și la aspectul aproprierii conținutului cererii de apel transmise instanței prin mijloace electronice și nici nu s-a pus problema contestării în proces a identității celui care a înaintat instanței cererea de apel în formă scanată.

Înscrisul pe suport informatic conținând apelul a fost transmis de către autorul acestuia, avocatul părții, care fiind un profesionist al dreptului prezintă garanții în privința identității și a însușirii cererii redactate și transmise în numele pârâtei reprezentate, justificându-și legal, la solicitarea instanței de apel, dreptul de reprezentare a titularei căii de atac prin înscris semnat olograf.

Instanța de judecată era datoare - astfel cum s-a stipulat din perspectiva art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cadrul Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 31 ianuarie 2017 pronunțate în Cauza nr. 19.074/05 Hasan Tunc și alții împotriva Turciei - ca, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurii, apreciind că dreptul de acces la o instanță este afectat în însăși esența sa, atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică și bunei administrări a justiției și constituie un obstacol care împiedică justițiabilul să solicite soluționarea pe fond a litigiului.

Este incontestabilă vătămarea procesuală cauzată recurentei-pârâte prin aplicarea sancțiunii nulității cererii de apel, preluându-se raționamentul primei instanțe care i-a anulat întâmpinarea, întrucât prin decizia recurată apelul reclamantei a fost admis, cu consecința admiterii acțiunii, fără ca recurentei pârâte să îi fie analizate apărările formulate în cadrul procesului.

Fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu consecința nulității hotărârilor atacate, controlul de legalitate din perspectiva aplicării dispozițiilor de drept material, conform pct. 8, nu se mai impune.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 913A din 29 mai 2023 și a încheierii din 03 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, pe care le-a casat și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.