ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5384/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să se constate existența unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/28.01.2016; obligarea FGA la soluționarea cererii de plată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 31.08.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 28.01.2016, constând în:

(i) în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1 %/zi întârziere conform Ordinului CSA 14/2011 - 3240,75 RON, calculate până la data de 8.09.2021 și în continuare până la data plății efective;

(ii) în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 266 din 18 februarie 2022, Curtea de Apel București: (i) a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității, tardivității și prescripției; (ii) a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; (iii) a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 1603,54 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021; (iv) a obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 10% din suma acordată cu titlul de despăgubiri potrivit prezentei sentințe, dar nu mai mult de 300 de RON; (v) a obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat, redus.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței de fond și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii reclamantei, cu obligarea intimatei-reclamante la cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că sentinta astfel pronunțată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (3), art. 11 și art. 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, precum și a art. 8 alin. (3) și art. 19 raportate la art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Expunând pe larg situația de fapt dedusă judecății, instituția pârâtă a susținut că instanța de judecata a pronunțat soluția cu încălcarea competenței exclusive și exprese a FGA de a soluționa cererile creditorilor de asigurări, potrivit procedurii administrative stabilită în cadrul Legii nr. 213/2015, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (3), art. 11 și art. 14 alin. (1) și art. 13 alin. (5) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta A. a solicitat instanței de judecată să constate existența unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrată la FGA și să dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispozițiile legale, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea FGA la despăgubiri constând în penalități de întârziere/dobânzi pentru un pretins prejudiciu cauzat prin respingerea cererii de plată și lipsirea de suma de bani solicitată cu tilu de despăgubire.

Prin sentința pronunțată de prima instanță a respins excepțiile și a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A..

Instanța fondului s-a raportat la data pronunțării sentinței civile nr. 4902/27.11.2018, definitivă prin decizia nr. 4664/13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar recurentul-pârât afirmă că existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, în speță Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, vizează admisibilitatea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea 554/2004.

Termenul de prescripție are durata de un an și curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, art. 19 preluând, în privința începutului prescripției extinctive, regulile generale din materia prescripției dreptului la acțiune în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită și în cazurile asimilate. Momentul la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei este o chestiune de fapt care se stabilește în funcție de circumstanțele cauzei, luându-se în considerare natura, conținutul și efectele conduitei administrative nelegale.

FGA consideră că o astfel de cerere este neîntemeiată, neexistând nicio bază legală pentru plata penalităților/dobânzilor.

În consecință, recurenta FGA susține că în mod greșit nu a fost admisă de prima instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Dezvoltând și critici cu privire la soluția pe fond, ce constau, în esență, la lipsa de temei pentru obligarea sa la plata dobânzii legale, recurentul-pârât solicită admiterea recursului său, în sensul celor menționate în memoriul de exercitare a căii de atac.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât FGA susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii.

Legal citată, intimata-reclamantă A. S.A. nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs, dar la data de 14 noiembrie 2023 a depus concluzii scrise, solicitând respingerea căii de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul promovat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru considerentele următoare:

Instanța de recurs constată că este prioritară examinarea criticilor formulate de recurentul-pârât FGA la adresa legalității sentinței civile nr. 266 din 28 februarie 2022, în contextul în care prin această cale de atac sunt promovate critici referitoare la neîndeplinirea condițiilor de exercițiu a acțiunii civile, astfel că validarea oricăreia din criticile pârâtului face de prisos examinarea pe fond a raportului litigios.

Înalta Curte constată greșita soluționare cauzei de către judecătorul fondului, respectiv nelegala aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, raportat la starea de fapt reținută în cauză, după cum se va arăta în considerentele ce urmează.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta A. a înregistrat la FGA sub numărul x/28.01.2016 o cerere de plată împreună cu dosarul de regres instrumentat de B. pentru efectuarea plății către A. a despăgubirii în cuantum de 1603.54 RON, urmare a acestei avizări a fost deschis dosarul de daună nr. x.

Această cerere, împreună cu alte 434 de cereri de plată depuse de A., a fost soluționată de FGA, în sensul respingerii, motivat de faptul că până la data emiterii deciziei, creditorului de asigurare A. i s-a aprobat la plata și plătit din disponibilitățiile FGA suma de 450.000 RON, reprezentând limita maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015, fiind emisă, așadar, decizia nr. 14452/03.05.2018.

Împotriva deciziei nr. 14452/03.05.2018 reclamanta A. a formulat o contestație ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018.

La data de 27.11.2018, Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr. 4902 și a dispus admiterea în parte a acțiunii, anulând Decizia nr. 14452/03.05.2018 și obligând FGA să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de A. menționate în borderoul nr. 2 al Deciziei FGA 14452/03.05.2018.

Recursurile declarate împotriva sentinței anterior menționate au fost respinse de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13.10.2021 prin decizia nr. 4644.

Prin cererea introductivă de instanță în prezenta cauză, reclamanta A. a solicitat instanței să constate existența unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrată la FGA sub nr. x/28.01.2016 și să dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispozițiile legale, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus la data de 31.08.2021 o cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea FGA la despăgubiri constând în penalități de întârziere/dobânzi pentru un pretins prejudiciu cauzat prin respingerea cererii de plată nr. x/28.01.2016 și lipsirea de suma de bani solicitată cu titlu de despăgubire.

Instanța de fond a admis acțiunea, apreciind că în cauză se regăsește situația premisă impusă de dispozițiile art. 18 și art. 19 din Legea nr. 554/2004, despăgubirile solicitate fiind consecința anulării deciziei nr. 14452/03.05.2018 ca urmare a constatării dreptului reclamantei la plata creanței principale.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe reflectă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel cum aceste prevederi au fost interpretate prin decizia nr. 22/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin decizia anterior amintită, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (2) din același act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct și aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal și nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia".

Se subliniază, în cuprinsul deciziei pronunțate în interesul legii, că și în materia acțiunilor formulate pe calea art. 19 din Legea nr. 554/2004, regulile referitoare la calculul termenului de prescripție ce însoțește dreptul material la acțiune sunt identice celor consfințite de C. civ. în materia răspunderii civile, esențială fiind, pentru aprecierea momentului de început al cursului termenului de prescripție, data la care subiectul de sezină a cunoscut sau trebuia să cunoască existența pagubei și pe cel ce răpunde de ea.

Particularizat cauzei de față, instanța fondului reține că reclamanta a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosință asupra sumei de bani reprezentând creanță de asigurare, ce a fost solicitată prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.

Decizia nr. 14452/03.05.2018 a fost anulată prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021, astfel că a reprezentat un act administrativ nelegal. În continuare, în urma reanalizării cererii de plată nr. x/28.01.2016, pârâtul a conchis că reclamanta era îndreptățită să beneficieze, de plata creanței de asigurare solicitate, achitând la data de 29.10.2021 suma de 1604 RON.

Astfel, motivul pentru care A. nu a încasat până la data de 29.10.2021 suma de 1603.54 RON ce îi era cuvenită se regăsește în efectul respingerii cererii sale de plată prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, act administrativ unilateral anulat definitiv de instanța de contencios administrativ.

Or, este cert că la data de 03.05.2018, exercitându-și competența acordată de Legea nr. 213/2015, pârâtul a procedat la analiza cererii de plată nr. x/28.01.2016, astfel că pentru intervalul 03.05.2018 - 28.10.2021 societatea reclamantă s-a găsit în situația de a nu fi beneficiat de folosința sumei de 1603.54 RON din cauza actului nelegal emis de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Altfel spus, decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a produs o vătămare părții reclamante, întrucât respingerea nelegală a cererii de plată nr. x/28.01.2016 în ceea ce privește suma de 1603.54 RON a împiedicat creditorul de asigurări să se bucure de folosința acesteia.

Instanța fondului reține starea de fapt în cauză, dar procedează totuși la admiterea acțiunii, cu motivarea că pârâta trebuie să plătească reclamantei despăgubiri pentru perioada 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.

În opinia instanței de recurs, o atare motivare reflectă o greșită aplicare a normei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, așa cum aceasta a fost interpretată prin decizia RIL nr. 22/2019.

Având a dezlega chestiunea litigioasă a momentului de început al cursului termenului de prescripție instanța de recurs constată că prejudiciul pretins de reclamantă în contextul emiterii deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 este alcătuit din creanța de asigurare solicitată la plată și nerecunoscută de pârâtă ("damnum emergens") precum și beneficiul nerealizat ca urmare a respingerii cererii de plată ("lucrum cessans"), reprezentat de dobânda legală pretinsă de reclamantă, aferentă creanței principale.

Or, este evident că din momentul în care reclamanta a luat cunoștință de respingerea cererii de plată nr. x/28.01.2016, conform deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, a avut la îndemână toate elementele pentru a prefigura paguba cauzată de autoritatea pârâtă, înțeleasă ca fiind alcătuită din suma pretinsă pârâtei cu titlu de creanță de asigurare și daunele interese ce rezultă din nerecunoașterea acestei creanțe.

Trebuie subliniat și faptul că în materia obligațiilor bănești, evaluarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligației de plată este subordonată unor criterii legale, creditorul având dreptul exclusiv la daunele moratorii reglementate prin dispozițiile art. 1535 C. civ., în cuantumul stipulat de părți (ceea ce nu este cazul în speță) sau, în lipsa convenției părților, în cuantumul și condițiile legii (dobânda legală calculată potrivit prevederilor O.G. nr. 13/2011).

Prin urmare, în niciun caz nu se poate susține faptul că reclamanta nu cunoștea, cel târziu la data comunicării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, dată la care s-a născut dreptul la acțiune, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, toate elementele necesare pentru a solicita, pe lângă anularea actului administrativ vătămător și repararea prejudiciului suferit, constituit din creanța de asigurare pretinsă și echivalentul lipsei de folosință a acestei sume.

În cauză, cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor a fost formulată la data de 31.08.2021, așadar mult peste termenul de prescripție de un an, prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004, calculat, după cum s-a arătat anterior, în raport de data comunicării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, astfel că se impune reformarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii excepției invocate de pârât și respingerii cererii de chemare în judecată, constatând prescris dreptul material la acțiune.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul-pârât în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea intimatei-reclamante la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă judiciară de timbru, dovedite prin înscrisul depus la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 266 din 18 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite excepția prescripției acțiunii.

Respinge acțiunea, ca prescrisă.

Obligă intimata-reclamantă A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată de 100 RON către recurentul-reclamant Fondul de Garantare a Asiguraților.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2023.