ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4201/2023

Ședința publică din data de 29 septembrie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând:

Prin sentința civilă nr. 812 din 18 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității invocată de pârât și a respins acțiunea privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul în numele altei persoane Ministerul Energiei, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., că instanța de fond era obligată să analizeze cu prioritate cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu analiza excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 68/2022 și, numai în urma soluționării acestei excepții, ar fi trebuit să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității.

Prima instanță a plecat de la premisa că Legea nr. 68/2022 este în vigoare și produce efecte juridice depline, în condițiile în care suținerile reclamantului privind neconstituționalitatea acestui act normativ nu au fost în niciun fel ascultate și antamate în speță.

A arătat că instanța de fond nu a respectat ordinea impusă de art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., încălcând astfel principiul legalității procesului civil și principiul dreptului la apărare.

A susținut că vătămarea sa este evidentă, în sensul că dreptul său la apărare, manifestat sub forma invocării excepției de neconstituționalitate a actului normativ care a fundamentat soluția primei instanțe, a fost grav încălcat, instanța omițând să se pronunțe cu prioritate asupra acestui aspect.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul reclamant a arătat că faptul că o anumită ordonanță (apreciată ca fiind neconstituțională) este aprobată printr-o lege nu este de natură să atragă inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, neexistând nicio normă juridică care să fundamenteze o astfel de interpretare.

A considerat că, la rândul ei, Legea nr. 68/2002 este un act normativ neconstituțional, ceea ce înseamnă că acesta nu este de natură să producă niciun fel de efecte juridice.

În acest sens a invocat, din nou, excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 68/2002.

A arătat că, în măsura în care Curtea Constituțională a României va declara neconstituțională Legea nr. 68/2002, înseamnă că O.U.G. nr. 15/2001 va rămâne un act normativ emis de Guvernul României neaprobat prin lege de Parlamentul României. În aceste condiții, întregul fundament al excepției de inadmisibilitate va fi înlăturat, caz în care se va impune respingerea acestei excepții ca neîntemeiate.

În concluzie, a solicitat casarea în integralitate a sentinței recurate și trimiterea întregii cauze spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea pronunțării asupra celorlalte excepții și a fondului cauzei.

Intimatul-intervenient Ministerul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la plata daunelor interese în vederea reparării prejudiciului material și moral cauzat prin adoptarea O.U.G. nr. 15/2001, invocând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de apel a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, reținând că, fiind aprobată de Parlament prin Legea nr. 68 din 16 ianuarie 2002, O.U.G. nr. 15 din 26 ianuarie 2001 s-a transformat în lege, făcând inaplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs constată că O.U.G. nr. 15/2001 și-a încetat existența ca act administrativ al Executivului devenind lege, întrucât a fost aprobată prin Legea nr. 278/2020.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond."

Conform art. 1 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului neconstituționale se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile prezentei legi."

Din conținutul textelor anterior citate rezultă că pot fi atacate în fața instanțelor de contencios administrativ numai ordonanțele sau a dispozițiilor din acestea, prin care au fost vătămate drepturi sau interese legitime.

Dacă însă ordonanța este aprobată de Parlament, prin lege, dispozițiile pretins neconstituționale preiau forța juridică a legii. Or, prevederile cuprinse în legi excedează mecanismului instituit prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 4/2017, prin care Curtea Constituțională a statuat la pct. 49 că, Ordonanțele simple sau de urgență ale Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituție, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă și elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009). Așadar, Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituționalitate a priori, care privește legea de aprobare a ordonanței, îndeplinirea de către ordonanța simplă sau de urgență a Guvernului a condițiilor prevăzute de art. 115 din Constituție (în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011 sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011)".

Această din urmă situație se regăsește și în cauză, unde O.U.G. nr. 15 din 26 ianuarie 2001 a fost aprobată prin Legea nr. 278/2020.

Prin urmare, odată cu aprobarea de către legiuitor, ordonanța în discuție a preluat forța juridică a legii, nemaiputând face obiect al verificării constituționalității și consecutiv acesteia al vătămării produse reclamantului, prin mecanismul juridic prevăzut la art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind, deci, nefondate.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentului potrivit cărora sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de recurs constată că nu a fost încălcat dreptul la apărare al părții, nefiind afectat nici principiul legalități procesului civil, prin faptul că prima instanță nu a sesizat Curtea Constituțonală cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant.

Condiția existenței interesului procesual al ridicării excepției de neconstituționalitate se verifică prin raportare la momentul invocării acesteia, acesta fiind și momentul fixării, prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale de către instanța de judecată, a cadrului procesual specific soluționării unei excepții de neconstituționalitate, cu respectarea condițiilor expres prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Or, în prezenta cauză, soluția pronunțată ulterior de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă nu va produce niciun efect în soluționarea cererii deduse judecății.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 812 din 18 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.