ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 375/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53 din data de 29 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2024 s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimțit la predarea sa către autoritățile din Franța.

În baza art. 104 alin. (5), art. 109 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus, punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 15.04.2024 în dosarul nr. x de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Bres, Franța pe numele persoanei solicitate A. și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Franța.

S-a constatat că persoana solicitată nu a renunțat la beneficiul conferit de regula specialității.

În baza art. 103 și art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului emitent pe o durată de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 29.04.2024 până la 28.05.2024, inclusiv.

S-a revocat arestarea provizorie dispusă prin încheierea penală nr. 32/2024 pronunțată la data de 20.04.2024 în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Alba Iulia (mandat de arestare provizorie nr. 33/20.04.2024 emis de Curtea de Apel Alba Iulia).

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pe timp de 24 de ore începând de la 19.04.2024 (conform Ordonanței procurorului din data de 19.04.2024) și arestată provizoriu începând cu data de 20.04.2024 și până la data de azi 29.04.2024.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că pe numele persoanei solicitate A., cetățean român, a fost emis un mandat de arestare preventivă la data de 15 ianuarie 2024 de către Tribunalul Corecțional din Brest, în dosar nr. x/2024, în baza căruia a fost emis la 15.04.2024 în dosarul nr. x de Tribunalul Judiciar din Brest.

În mandatul european de arestare s-a reținut că cercetarea din dosar se referă la 25 de infracțiuni în perioada 01.02.2018 - 27.12.2019, respectiv:

- Înșelăciune săvârșită între 4 aprilie 2019 și 29 decembrie 2019 la Morlaix, Loperhet, Locquirec, Quemper Guezennec, Quimperlem Saint Cst Le guildo, Santec, Valux En Velin, Mir1bel, St Servais, Brest, Chateulin, Chateauneuf du Rhone, Tain L Hermitage, Chomerac, La batie Rolland, Montelimar, Romas Sur Isere, Naves, Tulle;

- Tentativă de înșelăciune la data de 8 aprilie 2019 la Morlaix

- Cercetarea a demonstrat că A. și B. au creat o schemă cu scopul de a realiza o legătură de încredere cu un terț, astfel încât acesta să înființeze o societate a cărui activitate constă în exportul în România de vehicule la mâna a doua achiziționate din Franța. În plus au împrumutat de al această terță persoană autoturismul personal pentru a realiza o deplasare dus-întors în România, fără ca autoturismul să fi fost returnat terței persoane. Prin urmare aceste fapte constituie un abuz de încredere în calitate de coautori.

- Referitor la faptele de înșelăciune și tentativă de înșelăciune, din cercetări reiese că A. și B., cu intenția de a cumpăra mașini, au contactat victimele care aveau autoturisme la vânzare. Pentru acestea, A. și/sau B., coautor al acestei scheme, au folosit cecuri dintr-un carnet de cecuri care nu aveau acoperire. Folosirea acestor mijloace de plată-carnet de cecuri și card bancar cu ștampila societății și numărul de înmatriculare la Registrul Comerțului atașate la documente au inspirat încredere vânzătorilor de autoturisme. Inculpații acționau împreună sau separat cu ocazia tranzacțiilor ți în organizarea modului de operare. În plus, s-a dovedit că în timpul deplasărilor dus-întors în România, au continuat să aleagă autoturisme și să contacteze vânzătorii și să solicite altui condamnat să ridice bunurile. În consecință, schema pusă în aplicare constituie manevre frauduloase care aveau drept scop înșelarea vânzătorilor.

Curtea a mai reținut că la data de 18.04.2024 prin Centrul de Cooperare Polițienească Interpol - Biroul Sirene București s-a transmis o semnalare cu privire la darea în urmărire internațională în vederea arestării și predării către autoritățile judiciare franceze a persoanei solicitate.

În prezenta cauză, Curtea a constatat că mandatul european de arestare emis în baza mandatului francez de arestare preventivă pe numele persoanei solicitate conține toate informațiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

Curtea a mai reținut că persoana solicitată a fost prezentă în fața instanței, fiindu-i verificată identitatea și anterior ședinței de judecată i-a fost înmânată o copie a mandatului european de arestare în limba română, conform art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. Instanța constată că persoana solicitată este una și aceeași persoană cu persoana arestată, respectiv A., cu aceleași date de identificare.

Conform art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 instanța a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 106 (dreptul de a fi informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, dreptul de a fi asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de instanță, dreptul de a-și desemna un avocat în statul membru emitent al mandatului european de arestare și de a comunica cu acesta, în mod direct sau prin intermediul avocatului ales sau desemnat din oficiu în România, în condițiile prevăzute de legea română și cu asigurarea confidențialității), efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, fiindu-i puse în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

S-a mai reținut că persoana solicitată a declarat în fața instanței că nu este de acord cu predarea sa, fiind întocmit procesul-verbal în acest sens, conform art. 105 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 și nu renunță la beneficiul conferit de regula specialității.

Deopotrivă, Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare fiind incriminate și în legislația română în infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 238 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani și tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani și 6 luni.

Curtea a mai constatat că în cauză nu este incident niciunul din motivele de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, cu privire la motivele de refuz facultativ formulate oral de apărătorul ales al persoanei solicitate, Curtea a reținut următoarele:

a) persoana care face obiectul mandatului european de arestare nu este supusă în prezent vreunei proceduri penale, nefiind începută, împotriva persoanei solicitate, urmărirea penală "in rem" sau "in personam" (simpla plângere penală depusă împotriva persoanei vătămate neputând fi apreciată în acest sens), astfel că nu este incident în cauză motivul de refuz facultativ prev. de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea 302/2004;

b) nu este incident nici motivul de refuz facultativ prev. de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea 302/2004, nefiind prescrisă executarea pedepsei potrivit art. 162 alin. (1) lit. d) din Legea 302/2004 (predarea se solicită pentru executarea unei pedepse și nu pentru urmărire penală sau judecată), condiții în care nu are relevanță o eventuală împlinire a termenului de prescripție a răspunderii penale, câtă vreme se solicită predarea persoanei condamnare în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare;

c) în ceea ce privește motivul de refuz facultativ prev. de art. 99 alin. (1) lit. i) din Legea 302/2004, se reține că potrivit art. 3.4 din Mandatul European de Arestare, autoritățile franceze au asigurat că i se va înmâna hotărârea de condamnare persoanei predate, astfel că aceasta poate exercita calea de atac împotriva oricărei hotărâri.

Așa fiind s-a reținut că în cauză nu este incident nici unul din motivele de refuz obligatoriu sau facultativ invocate de apărătorul ales.

În același sens, s-a considerat că aspectele invocate cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul ales al persoanei solicitate, respectiv faptul că descrierea stării de fapt reținute ca temei pentru pronunțarea hotărârii de condamnare este vagă și lacunară, nu pot fi avute în vedere în această procedură, acestea urmând să fie lămurite eventual de către persoana solicitată în fața organelor judiciare franceze.

S-a mai constatat că, ulterior reținerii persoanei solicitate în prezenta cauză (începând cu data de 19.04.2024 ora 20:10 până la data de 20.04.2024 ora 20:10), în vederea depunerii mandatului european de arestare și a traducerii acestuia în limba română, a fost luată măsura arestării provizorii în vederea predării prin încheierea penală nr. 33/20.04.2024 pe o perioadă de 15 zile începând cu data de 20.04.2024 și până la data de 04.05.2024 inclusiv (fiind emis mandatul de arestare provizorie nr. 34/2024 de Curtea de Apel Alba Iulia). Având în vedere că, pe de o parte, scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării provizorii a fost realizat, iar, pe de altă parte, faptul că arestarea provizorie în vederea predării nu poate coexista cu arestarea în vederea predării, instanța a revocat cea dintâi măsură, urmând a-și produce efectele numai cea de-a doua.

În acest sens, Curtea a apreciat că persoana solicitată nu prezintă suficiente garanții care să asigure prezența sa în fața autorităților judiciare și care să înlăture orice risc de sustragere de la derularea procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare sau de comitere a unor noi infracțiuni, chiar dacă a declarat că este de acord cu predarea. Varianta susținută de persoana solicitată cu ocazia dezbaterilor, în sensul că intenționează să se deplaseze în Franța, împreună cu concubina sa și cu copiii pe care îi au în întreținere, pentru a-și rezolva problema judiciară pe care o au, este pe de o parte nelegală (procedura executării mandatului european de arestare nu prevede o astfel de posibilitate), iar pe de altă parte este și nefezabilă, neexistând nicio garanție în sensul celor afirmate de persoana solicitată.

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestație.

În motivele scrise ale contestației s-a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, respingerea sesizării formulate de parchet și punerea în libertate a persoanei solicitate.

În subsidiar, s-a solicitat, ca până la predare măsura arestării luată să fie înlocuită cu o altă măsură mai blândă, cum este cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

S-a mai solicitat, raportat la situația familiară, amânarea predării pe o perioadă de 60 zile.

În esență, persoana solicitată a susținut că, mandatul european emis în cauză nu îndeplinește condițiile de fond și formă, că nu a fost prezentă la judecata din statul emitent, nu a avut avocat, nu i s-a înmânat hotărârea de condamnare, că este cercetată și în România pentru aceeași faptă pentru care a fost emis mandatul european de arestare, precum și că, în România faptele pentru care este cercetată s-ar fi prescris în cursul anului 2023.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza de față, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 15.04.2024 în dosarul nr. x de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Bres, Franța față de persoana solicitată A., în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii a 25 de infracțiuni în perioada 01.02.2018 - 27.12.2019, constând în următoarele:

-Înșelăciune săvârșită între 4 aprilie 2019 și 29 decembrie 2019 la Morlaix, Loperhet, Locquirec, Quemper Guezennec, Quimperlem Saint Cst Le guildo, Santec, Valux En Velin, Mir1bel, St Servais, Brest, Chateulin, Chateauneuf du Rhone, Tain L Hermitage, Chomerac, La batie Rolland, Montelimar, Romas Sur Isere, Naves, Tulle;

-Tentativă de înșelăciune la data de 8 aprilie 2019 la Morlaix;

-Abuz de încredere săvârșit între 1 februarie 2018 și 29 februarie 2019 la Morlaix.

În fapt, s-a reținut că A. și B. au creat o schemă cu scopul de a realiza o legătură de încredere cu un terț, astfel încât acesta să înființeze o societate a cărui activitate constă în exportul în România de vehicule la mâna a doua achiziționate din Franța. În plus au împrumutat de al această terță persoană autoturismul personal pentru a realiza o deplasare dus-întors în România, fără ca autoturismul să fi fost returnat terței persoane. Prin urmare aceste fapte constituie un abuz de încredere în calitate de coautori.

Referitor la faptele de înșelăciune și tentativă de înșelăciune, în fapt s-a reținut că A. și B., cu intenția de a cumpăra mașini, au contactat victimele care aveau autoturisme la vânzare. Pentru acestea, A. și/sau B., coautor al acestei scheme, au folosit cecuri dintr-un carnet de cecuri care nu aveau acoperire. Folosirea acestor mijloace de plată-carnet de cecuri și card bancar cu ștampila societății și numărul de înmatriculare la Registrul Comerțului atașate la documente au inspirat încredere vânzătorilor de autoturisme. Inculpații acționau împreună sau separat cu ocazia tranzacțiilor ți în organizarea modului de operare. În plus, s-a dovedit că în timpul deplasărilor dus-întors în România, au continuat să aleagă autoturisme și să contacteze vânzătorii și să solicite altui condamnat să ridice bunurile. În consecință, schema pusă în aplicare constituie manevre frauduloase care aveau drept scop înșelarea vânzătorilor.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că infracțiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări.

Totodată, se reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare fiind incriminate și în legislația română în infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 238 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani și tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani și 6 luni.

În acord cu instanța de fond, se constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar, pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Referitor la susținerea apărării cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul că autoritățile judiciare din Franța, care au emis mandatul european de arestare, nu l-a citat și a fost lipsit de o apărare efectivă la momentul emiterii mandatului european de arestare pe numele său, se observă că aceasta este lipsită de temeinicie, dat fiind faptul că acest motiv nu face parte din cele obligatorii sau facultative de refuz al predării. Înalta Curte notează că motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 vizează situațiile în care persoana solicitată nu a fost citată, nu a fost asistată de apărător sau nu a fost prezentă la judecarea cauzei pe fond și nu la emiterea mandatului european de arestare, motiv pentru care nu se poate afirma că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul definit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult, se observă că mandatul european de arestare a fost emis tocmai pentru efectuarea de cercetări de către autoritățile judiciare din Franța, unde persoana solicitată are posibilitatea să-și facă apărările ce le consideră de cuviință pentru dovedirea nevinovăției sale.

De asemenea, în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004 republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Contrar susținerilor apărării, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că persoana solicitată nu este cercetată în România pentru aceleași fapte care fac obiectul mandatului european de arestare, întrucât din înscrisurile depuse rezultă faptul că plângerea formulată împotriva sa privește o presupusă faptă din luna ianuarie 2024, iar faptele pentru care a fost condamnată de către autoritățile judiciare din Franța sunt săvârșite în perioada 2018-2019.

Așadar, aspectele invocate de către contestator nu pot fi reținute nici ca temei pentru refuzul executării mandatului, potrivit art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, dar nici ca temei pentru amânarea predării, potrivit art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Critica persoanei solicitate, în sensul că ar fi intervenit prescripția răspunderii penale potrivit legislației penale române, context în care ar opera cazul facultativ de refuz al predării persoanei solicitate prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, nu poate fi primită, în cauză nefiind prescrisă executarea pedepsei potrivit art. 162 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 și nu are relevanță prescripția răspunderii penale, câtă vreme se solicită predarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare.

Înalta Curte reține că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, însă constată că în astfel de situații, așa cum rezultă din dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea, ceea ce s-a și întâmplat în speță.

În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Franța și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

În ceea ce privește măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reține că aceasta este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Referitor la cererea de amânare a predării persoanei solicitată către autoritățile judiciare din Franța, în raport de motivele familiare invocate se apreciază că nu sunt justificate în condițiile în care au fost luate măsuri de către instanța de fond, fiind sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, copiii aflându-se sub îngrijirea unor rude, astfel că predarea imediată a persoanei solicitate nu ar produce consecințe grave asupra copiilor.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât și cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) și (13) din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie și se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea și s-a dispus predarea.

În acest sens, instanța de control judiciar notează că dispozițiile din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatoarei invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă față de aceasta.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 53 din data de 29 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în cuantum de 340 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 53 din data de 29 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2024.