ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.10.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2238/2024

HOTĂRÂRE
16.10.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2238/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 octombrie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 786 din data de 06 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 40 R/28.05.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 253 din 15 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția netimbrării și, pe cale de consecință, a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 786 din data de 06.10.2021 pronuntate de aceeași instanță.

Împotriva deciziei civile nr. 253 din 15 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a declarat recurs contestatorul A..

Prin cererea de recurs, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a realizat o prezentare a litigiului, susținând că probele, cererile și demersurile sale au fost ignorate de către instanțe.

A arătat că i-a fost îngrădit accesul la justiție, precum și că a invocat mai multe excepții de neconstituționalitate care nu au fost luate în considerare de către instanțe.

Totodată, a precizat că achită taxa judiciară de timbru, dar că se impune a se avea în vedere că s-a conformat acestei solicitări și până acum.

Recurentul-contestator a solicitat pronunțarea asupra celor 11 excepții de neconstituționalitate pe care susține că le-a invocat, sesizarea Curții Constituționale și a subliniat că insistă în suspendarea judecării cauzei până ce instanța de contencios constituțional va soluționa excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21 noiembrie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raport, s-a reținut că, în opinia raportorului, cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., însă că aceasta este netimbrată, că recurentul-contestator nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, precum și că recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac.

Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 28 iunie și 1 iulie 2024, fiind formulat punct de vedere la acesta de către recurent.

Examinând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepțiile procesuale incidente - excepția netimbrării și excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Cu privire la excepția netimbrării, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "(1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: (…) c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant".

De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează în sensul că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de aceasta și de a transmite dovada achitării taxei în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În litigiul pendinte, prin rezoluția din 11 decembrie 2023, de verificare și regularizare a cererii de recurs, instanța a stabilit în sarcina recurentului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. De asemenea, prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a adus la cunoștință faptul că, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, are posibilitatea formulării cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 33, 43 și 43 din O.U.G. nr. 80/2013.

Obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru a fost comunicată recurentului, în data de 20 decembrie 2023, prin intermediul adresei emise în data de 14 decembrie 2023, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.

Recurentul-pârât nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, ori cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Întrucât recurentul-contestator nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este legal timbrat, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 253 din 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost anulată, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 786 din data de 06.10.2021 pronuntate de aceeași instanță.

Prin cererea de recurs, recurentul a arătat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală, însă, în continuare acesta nu s-a raportat la considerentele deciziei atacate, arătându-și doar nemulțumirea cu privire la parcursul procesual anterior, susținând că a invocat mai multe excepții de neconstituționalitate, care nu au fost luate în considerare de către instanțe.

Astfel, recurentul a făcut referire la aspectele susținute de-a lungul parcursului său procesual, fără a se raporta la soluția de anulare pentru netimbrare pronunțată în cauză de instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare.

Înalta Curte reține, în acest sens, că recurentul nu a făcut trimitere la considerentele curții de apel, la modalitatea în care a fost aplicată sancțiunea nulității, și nici nu a indicat vreo normă de drept încălcată de curtea de apel, ce ar putea atrage, prin ipoteză, casarea deciziei recurate.

Ca atare, invocarea de către recurentul-contestator a unor aspecte de netemeinicie ale litigiului, care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, și fără avea legătură cu raționamentul instanței de apel, nu poate conduce la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății.

Drept urmare, având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

În raport cu art. 483 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."

Art. 634 alin. (1) pct. l din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând ca mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea înseși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.

În cauză, calea de atac are ca obiect decizia civilă nr. 253 din 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori prin care a fost anulată, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 786 din 06 octombrie 2021 a aceleiași instanțe.

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., " hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată ".

Hotărârea atacată cu contestație în anulare, respectiv decizia civilă nr. 786 din 06 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie este o hotărâre definitivă, pronunțată în soluționarea unui recurs respins, ca inadmisibil.

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Prin urmare, cum hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată în soluționarea unui recurs, fiind deci o hotărâre definitivă, rezultă că nici decizia recurată, pronunțată în contestație în anulare, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste excepții, precum și efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepția netimbrării.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de contestatorul A..

Anulează recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 253 din 15 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 445/2024
18.11.2022. Prin decizia nr. 111R din 10 februarie 2023, Curtea de Apel București –Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția netimbrării și a anulat contestația în anulare formulată. La data de 27 martie
ÎCCJ 2024-01-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 64/2024
zuentul A. împotriva deciziei civile nr. 862R din data de 7 noiembrie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2021 de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimații B.
ÎCCJ 2024-04-23
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1179/2024
de 3 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția netimbrării și a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contest
ÎCCJ 2023-02-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 349/2023
de familie a admis excepția inadmisibilității recursului și a respins recursul formulat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 133R din data de 8 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în do
ÎCCJ 2024-06-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2024
Ședința publică din data de 19 iunie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 783R din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca ina
Sursă