ÎCCJ, decizie (scj.ro #222106)

Calificarea acțiunii de către prima instanță ca fiind una supusă taxei de timbru. Stabilirea în apel a caracterului netimbrabil al cererii de chemare în judecată. Atributul instanței de control judiciar de a statua cu privire la obligația de achitare a taxei de timbru

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile de atac

Index alfabetic: taxă de timbru

cale de atac

OUG nr. 80/2013, art. 31 alin. (1), art. 32, art. 38

Din interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) și ale art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 rezultă că, în căile de atac, revine instanței de control judiciar atributul de a statua cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru soluționarea căii de atac, atât din perspectiva caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cât și a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate.

Astfel, la momentul aprecierii asupra taxei judiciare de timbru în calea de atac, în lipsa unor norme legale care să oblige la respectarea dezlegărilor date anterior în cauză cu privire la chestiunea timbrajului, sunt lipsite de relevanță cele dispuse sub acest aspect în precedentele fazele procesuale.

Această concluzie este întărită și de dispozițiile art. 38 din același act normativ care recunosc posibilitatea instanței învestite cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare, ca, în situația în care constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, să dispună obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente.

Prin urmare, încheierea de ședință, prin care prima instanță a respins cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, stabilind că partea datorează taxă de timbru, își limitează efectele la faza procesuală în care aceasta a fost pronunțată.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1587 din 11 iunie 2024

Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă, la data de 13.07.2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Societatea Națională B. S.A., C., D., E. și F., a solicitat instanței să dispună constatarea nulității absolute a deciziei nr. 106 din data de 12.12.2003, emise de pârâta Societatea Națională B. S.A. de respingere a cererii de restituire în natură și oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin încheierea de ședință din data de 15.11.2022, tribunalul a calificat acțiunea ca fiind una de drept comun, în declararea nulității absolute a deciziei nr. 106 din data de 12.12.2003, emise de pârâta S.N. B. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 966-968 C.civ. 1864.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă

Prin sentința civilă nr. 317 din data de 23.03.2023, Tribunalul București, Secția a V-a civilă: a admis lipsa calității procesuale active a reclamantei A.; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții S.N. B. S.A., C., D., E. și F., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

I.3. Hotărârile pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, atacate prin prezentele recursuri

Prin încheierea de ședință din data de 5.10.2023, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția netimbrării cererii de apel, invocată, prin întâmpinare, de intimații-pârâți C., D., E. și F.

Prin decizia civilă nr. 1573 din data de 23.11.2023, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 317/2023 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Societatea Națională B. S.A., C., D., E. și F., a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursurilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă

Pârâții C., D., E. și F. au declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de data de 5.10.2023 și a deciziei civile nr. 15732023,  pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Pârâta Societatea Națională B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1573A/2023,  pronunțate de  Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

II.2. Motivele de recurs

II.2.1. Cererea de recurs formulată de pârâții C., D., E. și F. împotriva încheierii de ședință din data de data de 5.102023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 50 din Legea nr. 10/2001, atunci când a respins excepția netimbrării apelului declarat de reclamantă.

Astfel, au afirmat că prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001 trebuie interpretate în contextul întregului act normativ, iar nu

ut singuli

.

În opinia recurenților-pârâți, cererile sau acțiunile în justiție legate de aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt reprezentate doar de acțiunile și cererile reglementate de această lege specială, care conferă calitate doar persoanelor îndreptățite, astfel cum sunt definite de lege, în conformitate cu art. 3 coroborat cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Au arătat că, la data preluării în mod abuziv a imobilului autorilor lor, situat în București, prin sentința civilă nr. 1203/1952, depusă la dosar chiar de către partea adversă, se face dovada preluării

abuzive a imobilului de la autorii lor în acord cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Recurenții-pârâți au susținut că, din coroborarea prevederilor 3 coroborate cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă că intimata-reclamantă nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul legii speciale, neputând fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru într-o cauză pe dreptul comun, având ca obiect anulare act – anularea deciziei de respingere a notificării/a cererii de restituire în natură, formulată de o altă persoană/un terț.

Au subliniat recurenții-pârâți că legea specială nu poate fi aplicată altor persoane decât celor prevăzute de aceasta.

II.2.2. Cererea de recurs formulată de pârâții C., D., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 1573 din data de 23.11.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Recurenții-pârâți au susținut că decizia curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ..

În opinia recurenților-pârâți, instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit normele legale ce reglementează interesul, respectiv art. 33 C.proc.civ.

Au arătat că, potrivit doctrinei juridice, prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral, iar, în speță, intimata-reclamantă nu are un interes determinat și nu a făcut dovada acestuia, contrar celor reținute de către instanța de apel.

Recurenții-pârâții au subliniat faptul că intimata-reclamantă nu a dovedit niciun interes, fiind un simplu terț față de decizia nr. 106 din data de 12.12.2003 (a cărei anulare se solicită).

Au precizat că instanța de apel a apreciat că, deși decizia nr. 106 din data de 12.12.2003 a fost anulată, au existat aspecte – necontestate – asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, astfel că intimata-reclamantă are un interes să o mai anuleze încă odată, deoarece îi încalcă dreptul de proprietate.

Recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel nu a fost învestită să analizeze și să se pronunțe cu privire la existența dreptului de proprietate, având în vedere limitele învestirii, în raport cu principiul disponibilității statuat de art. 9 alin. (2) C.proc.civ.

Totodată, au arătat că au fost lipsiți de dreptul de a formula apărări și de a depune probe în raport cu acest aspect, care nu a fost supus dezbaterii părților, potrivit principiului contradictorialității (art. 14 C.proc.civ.), iar nerespectarea acestui principiu și al garanției dreptului la apărare se sancționează cu nulitatea hotărârii.

Au subliniat că, dacă nu ar ataca hotărârea curții de apel, va intra în puterea lucrului judecat aspectul reținut de către instanță în sensul existenței dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, întemeiat exclusiv pe susținerile părții adverse, fapt care nu poate fi acceptat.

Recurenții-pârâți au menționat și că pe rolul instanțelor se află dosarul nr. x/299/2018, având ca obiect revendicarea imobiliară formulată împotriva lor de către intimata-reclamantă, acțiune care a fost respinsă în fond de către Tribunalul București, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 1351 din data de 20.11.2023.

Prin urmare, recurenții-pârâți au afirmat că reținerea de către instanța de apel a interesului, prin prisma susținerilor nedovedite ale intimatei-reclamante privind existența dreptului său de proprietate, este în totală contradicție cu realitatea, precum și cu toate expertizele judiciare efectuate în dosarul nr. x/299/2018.

Au arătat că, în realitate, intimata-reclamantă nu poate obține niciun folos practic, fie și în situația ipotetică în care s-ar anula decizia atacată, efectele acesteia neputându-se răsfrânge asupra unui terț.

Ca atare, au apreciat că, neavând interes, intimata-reclamantă nu poate avea nici calitate procesuală activă, astfel că, în mod corect, tribunalul a admis lipsa de interes și excepția lipsei calității procesuale active, respingând acțiunea ca fiind lipsită de interes și ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

II.2.3. Cererea de recurs formulată de pârâta Societatea Națională B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573 din data de 23.11.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Recurenta-pârâtă, susținând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C.proc.civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecându-se cauza, să se dispună respingerea acțiunii formulate de intimata-reclamantă A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A arătat că art. 32 C.proc.civ. reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile, calitatea procesuală fiind una dintre condițiile ce se cer a fi întrunite, iar conținutul acestei noțiuni este precizat în cuprinsul art. 36 C.proc.civ., potrivit cu care: „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

De asemenea, au precizat și că, astfel, calitatea procesuală activă, condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, iar, întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului.

A menționat că această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 194 C.proc.civ., care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului, iar, prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea sa de a formula cererea de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a arătat că, potrivit sentințe civile nr. 1290/2005, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2004, instanța a reținut că: „Examinând decizia nr. 106/12.12.2003, emisă de Societatea Națională B. S.A. prin prisma criticilor formulate și raportat la materialul probator administrat în cauză, tribunalul reține următoarele:

Prin decizia atacată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului construit și teren în suprafață de 316 m.p. situat în București, formulată de reclamanți și a fost făcută o ofertă de despăgubire apreciată ca fiind cuvenită acestora în sumă de 745.866 lei, în limita căreia urmau să se acorde măsuri reparatorii.

Față de acest conținut al deciziei și față de motivele cererii formulate nu se mai impune a fi analizată calitatea de persoane îndreptățite a notificatorilor și nici caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, în condițiile în care aceste aspecte nu au fost contestate de reclamanți și nu au fost reținute în decizie în motivarea respingerii restituirii imobilului. Singurul aspect ce se impune a fi analizat este acela al existenței sau nu a posibilității restituirii în natură a imobilului.”

A mai arătat și că, potrivit deciziei civile nr. 764 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2/2024 (dosar în care printre intimații-contestatori a fost tocmai autorul intimatei-reclamante A.), G., H. și I. au solicitat în contradictoriu cu Societatea Națională B. S.A., în temeiul Legii nr. 10/2001, desființarea deciziei nr. 107 din 15.12.2003 și restituirea în natură a imobilului compus din suprafața de 700 m.p. teren și construcție parter plus trei etaje, situat în București; în motivare, au arătat că sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului dobândit de J., soțul și respectiv autorul lor, prin contractul de vânzare-cumpărare din 12.11.1946 și că pârâta, nejustificat, prin decizia contestată, le-a respins notificarea.

Recurenta-pârâtă a menționat că a fost admis apelul declarat de apelanții-contestatori K., L., F., M. și N. împotriva sentinței civile nr. 1290 din data de 14.11.2005, pronunțate de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/3/2004, în contradictoriu cu intimata Societatea Națională B. S.A. A fost schimbată sentința apelată, în sensul că: s-a admis contestația formulată de contestatorii K., L., F., M. și N.. A fost anulată decizia nr. 106/2003 emisă de intimata Societatea Națională B. S.A. A fost obligată intimata Societatea Națională B. S.A. să restituie în natură către contestatori terenul din București, în suprafață de 134,23 m.p., identificat prin raportul de expertiză întocmit de X. Decizia a rămas irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1489 din data de 13.02.2009 dată în dosarul nr. X/2/2004.

Totodată, a solicitat să se constate că nu suntem în prezența niciunui fals, deoarece intimata-

reclamantă nu a defăimat niciun înscris ca fiind fals.

Față de cele anterior arătate, a susținut că intimata-reclamantă nu are calitate procesuală activă în cauză.

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinările formulate de intimata-reclamantă A. cu privire la recursurile declarate de pârâții C., D., E. și F.

II.3.1.1. Întâmpinarea la recursul declarat de pârâții C., D., E. și F. împotriva încheierii de ședință din data de 5.10.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Intimata-reclamantă a arătat că instanța de apel a reținut în mod corect că acțiunea este una de drept comun, în constatarea nulității unui act juridic civil, respectiv a deciziei nr. 106/2003, emise de recurenta-pârâtă Societatea Națională B. S.A., legată de aplicarea Legii nr. 10/2001, scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

A susținut că legea specială derogă de la legea generală în materia taxelor judiciare de timbru, iar art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede expres că toate cererile și acțiunile în justiție legate de aplicarea prevederilor acestei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

În opinia intimatei-reclamante, legiuitorul menționează scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru pentru toate tipurile de acțiuni legate de aplicarea Legii nr. 10/2001, iar nu pentru acțiunile ce au ca obiect aplicarea Legii nr. 10/2001.

II.3.1.2. Întâmpinarea la recursul declarat de pârâții C., D., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 1573 A/2023, pronunțate de  Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Intimata-reclamantă, redând cele reținute de curtea de apel în analiza apelului pe care l-a declarat, în esență, a apreciat că instanța de apel a reținut în mod corect că interesul său determinat, legitim și personal, născut și actual este dovedit de includerea unei suprafețe de teren care i-ar aparține în suprafața de teren restituită în natură, tocmai ca urmare a contestării decizie emise de intimata-pârâtă Societatea Națională B. S.A. de respingere a cererii de restituire în natură și oferta privind acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent nr. 106/2003, fiind astfel îndreptățită să conteste în fața instanței elemente care au condus la restituirea bunului care îi încalcă dreptul de proprietate.

A arătat și că, tot în mod corect, instanța de apel a apreciat că o soluție contrară i-ar închide accesul la posibilitatea de contestare în instanță a calității de persoană îndreptățită a notificatorilor, aspect care nu a fost analizat de instanța de judecată cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva deciziei nr. 106/2003, emise de intimata-pârâtă Societatea Națională B. S.A.

II.3.2. Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. la recursul declarat de pârâta Societatea Națională B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573A/2023, pronunțate de  Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

În combaterea recursului declarat de pârâta Societatea Națională B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573A/2023, pronunțate de  Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, intimata-reclamantă a reluat cele arătate în combaterea recursului formulat de pârâții persoane fizice împotriva aceleiași decizii, afirmând și că intimata-pârâtă Societatea Națională B. S.A. acționează vădit împotriva propriului interes care este acela de a recupera în patrimoniul societății diferența de suprafață de teren restituită prin frauda la lege a autorilor intimaților-pârâți persoane fizice.

II.3.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurenții-pârâți C., D., E., F. și Societatea Națională B. S.A. nu au depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimata-reclamantă A.

II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C.proc.civ., prin rezoluția din data de 18.04.2024, a fost fixat termen de judecată, în vederea soluționării recursurilor, în ședință publică, la data de 11.06.2024, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare.

II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă

II.5.1. Recursul declarat de pârâții C., D., E. și F. împotriva încheierii de ședință din data de 5.10.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Pin încheierea din data de 5.10.2023, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins excepția netimbrării apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 317/2023 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă, reținând că în speță sunt incidente dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora cererile sau acțiunile în justiție legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 și de bunurile care fac obiectul acesteia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, a constatat că încheierea din data de 13.01.2023, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, prin care s-a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de intimata-reclamantă în primă instanță, deși are caracter definitiv, își limitează efectele la faza procesuală în care aceasta a fost pronunțată.

Recurenții-pârâți, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. au criticat soluția de respingere a excepție netimbrării cererii de apel formulate de intimata-reclamantă, arătând că tribunalul a calificat acțiunea ca fiind una de drept comun – anulare act – și susținând, pe de o parte, că în primă instanță a fost achitată taxă judiciară de timbru calculată la valoare, iar, pe de altă parte, că dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile speței.

Este nefondată critica recurenților-pârâți prin care aceștia pretind nelegalitatea încheierii atacate față de împrejurarea că instanța de apel a respins excepția netimbrării apelului, reținând că operează scutirea prevăzută de legea specială de reparație, în contextul în care tribunalul a stabilit că părții adverse îi revine obligația de a achita taxă judiciară de timbru calculată la valoare (soluție definitivă prin respingerea cererii de reexaminare – încheierea pronunțată de tribunal la data de 13.01.2023).

Ca atare, ceea ce susțin recurenții-pârâți este că, în speță, curtea de apel era ținută de cele statuate de către prima instanță, astfel că nu putea să rețină că intimata-reclamantă este scutită în apel de la plata taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 31 alin. (1) și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată. Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Din interpretarea dispozițiilor anterior redate, rezultă că, în căile de atac, revine instanței de control judiciar atributul de a statua cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru soluționarea căii de atac, atât din perspectiva caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cât și a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate.

Astfel, la momentul aprecierii asupra taxei judiciare de timbru în calea de atac, în lipsa unor norme legale care să oblige la respectarea dezlegărilor date anterior în cauză cu privire la chestiunea timbrajului, sunt lipsite de relevanță cele dispuse sub acest aspect în precedentele fazele procesuale.

Această concluzie este întărită și de dispozițiile art. 38 din același act normativ care recunosc posibilitatea instanței învestite cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare, ca, în situația în care constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, să dispună obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a reținut că încheierea de ședință din data de 13.01.2023, prin care tribunalul a respins cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de intimata-reclamantă, stabilind că partea datorează taxă judiciară de timbru pentru soluționarea cererii de chemare în judecată, își limitează efectele la faza procesuală în care aceasta a fost pronunțată.

Nu este fondată nici critica prin care recurenții-pârâți afirmă respingerea greșită a excepției

netimbrării apelului, ca urmare a constatării de către instanța de apel a incidenței dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestor dispoziții legale, cererile sau acțiunile în justiție legate de aplicarea prevederilor prezentei legi și de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru.

Or, prin prezentul demers judiciar, intimata-reclamantă a învestit instanța de judecată cu o cerere de anulare a unei decizii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, vizând un bun ce se pretinde a face obiectul acestui act normativ, astfel că împrejurarea invocării de către intimata-reclamantă a normelor de drept comun și a calificării de către prima instanță a cauzei ca fiind o cerere de anulare act, întemeiată pe norme de drept comun, nu poate înlătura legătura pricinii cu dispozițiile legii speciale.

Cum premisa necesară aprecierii incidenței excepției netimbrării unei cereri este reprezentată de stabilirea în sarcina părții a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, urmată de neîndeplinirea obligației, și cum, în speță, curtea de apel a reținut, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, că operează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, în mod corect aceasta a respins, ca neîntemeiată, excepția netimbrării apelului, invocată de intimații-pârâți persoane fizice, prin întâmpinare.

Față de cele anterior arătate, constatând conformitatea încheierii atacate cu normele de drept aplicabile, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C., D., E. și F. împotriva încheierii de ședință din data de 5.10.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

II.5.2. Recursurile declarate de pârâții C., D., E., F. și de pârâta Societatea Națională B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573A din data de 23.11.2023,  pronunțate de  Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că atât recurenții-pârâți persoane fizice, cât și recurenta-pârâtă Societatea Națională B. S.A. au criticat decizia recurată în ceea ce privește soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante A., susținând, în esență, că instanța de apel a apreciat în mod greșit că partea adversă justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, în contextul în care decizia a cărei anulare se solicită a fost deja anulată prin decizia civilă nr. 495A/2006, pronunțată în dosarul nr. x/3/2004.

Această critică comună va fi analizată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., în care este încadrabilă, având în vedere că, în speță, ceea ce se susține în dezvoltarea celor două recursuri este aplicarea greșită a unei norme de procedură civilă, respectiv a art. 33 C.proc.civ.

Dispozițiile art. 32 C.proc.civ. enumeră condițiile de exercitare a acțiunii civile, condiții care trebuie întrunite cumulativ, și anume ca autorul acesteia: să aibă capacitate procesuală, în condițiile legii; să aibă calitate procesuală; să formuleze o pretenție; să justifice un interes.

În prezentul recurs, se pune în discuție nelegalitatea hotărârii instanței de apel în raport cu cea de-a patra condiție, respectiv cea care pretinde justificarea de către intimata-reclamantă a unui interes în promovarea litigiului.

Obiectul cauzei, astfel cum a fost reținut de către instanțele devolutive, îl reprezintă o acțiune de drept comun în constatarea nulității unui act juridic (decizia nr. 106 din data de 12.12.2003, emisă de recurenta-pârâtă Societatea Națională B. S.A.), întemeiată pe dispozițiile art. 948, art. 966-968 C.civ. 1864, formulată de un terț, respectiv de o persoană care nu este nici emitentul actului și nici nu este vizată în mod direct de către acesta.

În speță, prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, recurenții-pârâți C., D., E. și F. au invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante, precum și excepția lipsei de interes a acesteia în declanșarea prezentului litigiu.

Analizând excepțiile invocate de recurenții-pârâți, tribunalul a reținut că decizia nr. 106/2003,

emisă de recurenta-intimată Societatea Națională B. S.A., a fost anulată în toate elementele ei și, prin urmare, a constatat că intimata-reclamantă nu a justificat un interes în formularea acțiunii, astfel că nu are nici calitatea procesuală activă de a invoca nulitatea absolută a acestei decizii.

Contrar celor constate de către prima instanță, curtea de apel a apreciat că intimata-reclamantă are calitate procesuală activă în cauză, justificând un interes în promovarea acțiunii, respectiv să conteste în justiție elemente care au condus la restituirea bunului care, conform susținerilor sale, îi încalcă dreptul de proprietate.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a reținut că, deși prin decizia civilă nr. 495A/2006, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2004, decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului a fost anulată fără nicio distincție în privința elementelor anulate, iar recunoașterea calității de persoană îndreptățită a notificatorilor și a caracterului abuziv al preluării, care a fost cuprinsă în decizia anulată, a supraviețuit anulării, câtă vreme demersul notificatorilor s-a materializat prin restituirea terenului, iar instanța nu a analizat elementele necontestate.

Interesul, condiție a acțiunii civile, astfel cum este reglementat de art. 33 C.proc.civ., este reprezentat de folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, iar, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii acesteia.

În ceea ce privește cerințele legale ale condiției interesului de a acționa, potrivit art. 33 C.proc.civ., acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Condiția determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii acțiunii, fiind echivalentă cu cerința existenței interesului însuși.

Aplicând aceste noțiuni teoretice la speța de față, rezultă că, în analiza legalității hotărârii recurate în raport cu critica prin care se pretinde greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a art. 33 C.proc.civ., se impune a se verifica dacă intimata-reclamantă poate obține un folos efectiv în situația în care prezenta acțiune a fi admisă și s-ar dispune anularea deciziei nr. 106/2003, emise de recurenta-intimată Societatea Națională B. S.A.

Înalta Curte reține că, în motivarea cererii de chemare în judecată, intimata-reclamantă a precizat că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București și a afirmat că are calitatea și dreptul de a formula în nume propriu orice fel de acțiune în vederea obținerii întregului drept de proprietate asupra imobilului menționat, astfel cum apare în actele de dobândire a autorilor săi, foștii proprietari, precum și în cererile de restituire formulate.

A mai arătat intimata-reclamantă că, prin decizia a cărei anulare se solicită,  emisă de recurenta-pârâtă Societatea Națională B. S.A, s-a constatat că pretențiile autorilor recurenților-pârâți persoane fizice asupra imobilului ce reprezenta obiectul notificării sunt dovedite, dar a fost respinsă cererea de restituire în natură și s-au ofertat măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată, a învederat că, prin admiterea contestației împotriva deciziei nr. 106/2003, emise de recurenta-pârâtă Societatea Națională B. S.A., prin decizia civilă nr. 495A/2006 pronunțată de către Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2004, recurenta-pârâtă SN B. S.A. a fost obligată să restituie în natură imobilul teren liber de construcții, în suprafață de 134,23 m.p. situat în Bucuresti.

A subliniat intimata-reclamantă că, în urma soluționării cererii ce a format obiectul dosarului nr. x/3/2004, recurenta-pârâtă SN B. S.A. a fost obligată să restituie în natură imobilul autorilor intimaților-pârâți persoane fizice, care astfel au dobândit proprietatea terenului în suprafață de 134,23 m.p., ce include și o suprafață de teren ce a aparținut autorilor săi, acesta fiind interesul promovării prezentei acțiuni.

De asemenea, a arătat și că, în urma soluționării unei alte cereri, ce a format obiectul dosarului nr. 196/2004, autorii intimaților-pârâți au mai dobândit și suprafața de 173,36 m.p., iar, ulterior, aceștia au alipit cele două corpuri de proprietate rezultând un singur imobil în suprafață totală de 310 m.p. ce

include și diferența de suprafață de teren ce a aparținut autorului său, respectiv 59 m.p.

Ca atare, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a pretins că interesul său în promovarea acțiunii este acela de a obține întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în București, astfel cum acesta apare în actele de dobândire a autorilor săi, precum și în cererile de restituire formulate, în condițiile în care o suprafață de teren din acesta a fost dobândită de autorii intimaților-pârâți persoane fizice.

Într-adevăr cele arătate de intimata-reclamantă confirmă existența interesului acesteia de a efectua demersuri pentru a beneficia de toate atributele dreptului de proprietate pe care îl pretinde asupra întregului imobil cu privire la care susține că îi aparține și din care o parte ar fi fost dobândită de autorii recurenților-pârâți persoane fizice, prin fraudarea legii, însă, determinarea interesului părții în promovarea unei anumite acțiuni în justiție nu se apreciază la modul general, ci în concret, în raport cu obiectul învestirii instanței în cauza respectivă și cu folosul practic pe care aceasta l-ar putea obține în cazul admiterii acelei cereri de chemare în judecată.

În speță, prin decizia nr. 106/2003, emisă în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 de către recurenta-pârâtă Societatea Națională B. S.A.: s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului constituit din teren în suprafață de 314 m.p. situat în București, formulată de notificatorii O., K., L., D. și M. prin notificarea nr. 1945/2001; s-a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit, cuvenită notificatorilor, este de 745.866.000 lei, în limita cărora se vor acorda măsuri reparatorii. Totodată, s-a menționat că pentru imobilul notificat și care nu poate fi restituit în natură, în calitate de persoană îndreptățită, notificatorii pot opta pentru: acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital; acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Prin decizia civilă, definitivă și irevocabilă, nr. 495A din data de 20.09.2006, pronunțată în dosarul nr. x/3/2004, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a anulat decizia nr. 106 din 12.12.2003, emisă de către recurenta-pârâtă Societatea Națională B. S.A., pe care a obligat-o să restituie în natură către reclamanții N., K., L., D. și M. terenul din București, în suprafață de 134,23 m.p., identificat prin raportul de expertiză întocmit de X.

Prin efectele nulității se înțeleg consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității, respectiv urmările survenite în cazul desființării, în întregime sau în parte, a unui act juridic lovit de nulitate. Efectul nulității se poate exprima sintetic prin adagiul

quod nullum est, nullum producit effectum

.

Principalul efect al nulității actului este cel al retroactivității, astfel încât toate efectele actului anulat sunt înlăturate, ajungându-se să se considere că, de fapt, actul juridic nu a fost niciodată încheiat.

Cum, în speță, potrivit situației de fapt reținute de instanțele devolutive și necontestate de părți, instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă de anulare a deciziei emise de recurenta-pârâtă, fără a se preciza că nulitatea vizează doar o parte a deciziei, este evident că aceasta din urmă a fost anulată în integralitatea sa, fiind lipsită de orice efect.

Ca atare, contrar celor reținute de către curtea de apel, intimata-reclamantă nu poate obține niciun folos practic dintr-o eventuală anulare a deciziei cu privire la care poartă prezentul litigiu, fiind vorba despre un act juridic care a fost deja anulat și care este lipsit de orice efect.

Cele reținute de curtea de apel cu privire la împrejurarea că, prin decizia civilă nr. 495A/2006, dată în dosarul nr. x/3/2004, instanța nu s-a pronunțat cu privire la calitatea de persoană îndreptățită a notificatorilor și la caracterul abuziv al preluării, ci a reținut că acestea au fost stabilite de unitatea deținătoare a imobilului și nu au fost contestate de către părți, nu pot înlătura concluzia că partea nu justifică vreun interes în formularea unei cereri de anulare a unui act juridic deja anulat, care nu mai este în ființă și care este lipsit de efecte, atât pentru trecut, cât și pentru viitor.

Totodată, în contextul în care prin decizia, definitivă și irevocabilă, nr. 495A/2006, pronunțată în dosarul nr. x/3/2004 de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus restituirea în natură a imobilului care a făcut obiectul notificării, este lipsită de relevanță împrejurarea dacă intimata-reclamantă ar mai putea sau nu contesta, pe calea unei acțiuni în justiție, calitatea de persoane îndreptățite a notificatorilor.

Pe de altă parte, Înalta Cute constată că, prevalându-se de dreptul de proprietate pretins, intimata-reclamantă are deschisă calea unei alte acțiuni în justiție pentru valorificarea dreptului de proprietate, de altfel, aceasta investind deja Tribunalul București cu o acțiune în revendicare îndreptată împotriva intimaților-pârâți, ce face obiectul dosarului nr. x/299/2018, aflat în faza procesuală a apelului.

Prin urmare, având în vedere toate cele anterior reținute, Înalta Curte constată că, în cauză, intimata-reclamantă A. nu justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, neidentificându-se folosul practic pe care aceasta l-ar putea obține în urma dispunerii anulării unui act juridic deja anulat și, ca atare, nu are calitate procesuală activă în cauză, împrejurare față de care soluția curții de apel de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante este una dată cu aplicarea greșită a art. 33 C.proc.civ..

În ceea ce privește criticile prin care recurenții-pârâți C.,  D., E. și F. au afirmat nesocotirea de către instanța de apel a principiului disponibilității părților și a dreptului lor la apărare, întrucât a reținut existența dreptului de proprietate al intimatei-reclamate, fără a fi fost învestită cu o cerere în acest sens și fără a pune acest aspect în discuția părților, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora.

Ceea ce a reținut instanța de apel, în analiza efectuată asupra excepției lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei de interes a intimatei-reclamante, nu este existența dreptului de proprietate al acesteia, ci a arătat că partea are interes să conteste în justiție elemente care au condus la restituirea bunului, care, potrivit susținerilor sale, îi încalcă dreptul de proprietate.

Cu alte cuvinte, contrar celor susținute de recurenții-pârâți persoane fizice, curtea de apel nu a statuat în sensul existenței dreptului de proprietate al intimatei-reclamante, ci a arătat că partea pretinde existența dreptului său de proprietate, precum și încălcarea acestuia ca urmare a restituirii bunului în discuție, și din acest motiv justifică un interes în exercitarea prezentei acțiuni civile.

Față de cele anterior reținute, constatând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 33 C.proc.civ., împrejurare ce determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ, Înalta Curte, în temeiul art. 496 și art. 497 C.proc.civ., a admis recursurile declarate de pârâții C., D., E. și F. și de pârâta Societatea Națională B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1573A din data de 23.11.2023,  pronunțate de  Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, rejudecare cu ocazia căreia se va ține seama de cele statuate prin prezenta decizie, în sensul că intimata-reclamantă nu justifică un interes în exercitarea prezentei acțiuni civile și, prin urmare, nu are calitate procesuală activă în cauză.