ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6826/2020

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 6 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală: a) anularea următoarelor acte administrative individuale emise de CNAS: (i) comunicarea transmisă de CNAS prin e-mailul din data de 31 iulie 2014 ora 17:06; (ii) adresa CNAS nr. x/31.07.2014 emisă de către CNAS și primită de A. la data de 31 iulie 2014; (iii) adresa x/29.08.2014 (astfel cum aceasta a fost comunicată de CNAS la data de 9 septembrie 2014) care conține răspunsul CNAS la contestația depusă de reclamantă; b) obligarea pârâtelor la restituirea/rambursarea sumelor plătite de reclamantă împreună cu dobânda legală aferentă și la plata cheltuielilor de judecată privind soluționarea prezentei cauze.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din data de 26 aprilie 2017, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantei A. S.R.L. privind efectuarea unei noi expertize. Prin sentința civilă nr. 2842 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel București: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la restituirea/rambursarea sumelor plătite de reclamanta A. S.R.L., împreună cu dobânda legală aferentă și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală; - a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei ANAF la restituirea/rambursarea sumelor plătite de reclamantă împreună cu dobânda legală aferentă și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil; - a respins capătul de cerere având ca obiect anularea comunicării transmisă de CNAS prin e-mailul din 31.07.2014, ora 17:06, a Adresei CNAS nr. x/31.07.2014 și a Adresei CNAS nr. x/29.08.2014, ca nefondat; - a admis cererea expertului B., a majorat onorariul expertului cu suma de 1.000 RON și a obligat reclamanta să achite expertului acest onorariu suplimentar.

Calea de atac exercitată Împotriva încheierii și a sentinței menționate la pct. I.2 reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs principal, iar împotriva aceleiași sentințe, a declarat recurs incident pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. 3.1. Reclamanta A. S.R.L. și-a întemeiat recursul principal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea încheierii și, în parte, a sentinței recurate, iar în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu menținerea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. S.R.L. a susținut următoarele: 1. Cu aplicarea greșită a dispozițiilor din O.U.G. nr. 77/2011 și cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale a CNAS pe capătul 2 al cererii de chemare în judecată. Prin interpretarea coroborată a art. 7 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 209 alin. (3) și art. 280 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, instanța de fond ar fi trebuit să ajungă la concluzia că, deși ANAF administrează contribuția, până la momentul la care aceasta este integrată în FNUASS, CNAS este, conform legii, beneficiarul final al sumelor încasate cu titlu de contribuție clawback și are calitatea de administrator și gestionar al FNUASS. 2. Cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor din Codul de procedură fiscală și a celor din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității capătului nr. 2 din cererea introductivă de instanță. Instanța a reținut în mod eronat că sunt aplicabile dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, întrucât nu poate formula o cerere de restituire în baza acestui text de lege atât timp cât nu deține un titlu care să oblige autoritatea fiscală la restituirea contribuției achitate. 3. Cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor din O.U.G. nr. 77/2011 și în ciuda dovezilor prezentate, instanța de fond a apreciat că Notificările x/2014 ar fi emise cu respectarea dispozițiilor legale. Valorile datelor comunicate de către CNAS sunt inexacte și au fost calculate cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative. Deși instanța de fond afirmă în mod complet absurd faptul că "valoarea consumului medicamentului cu codul CIM W10503002 (medicamentul Actrapid Penfill® 100UI/ml - n.n.) din trim. II 2014 este una redusă în raport cu consumurile celorlalte medicamente al căror deținător de APP este reclamanta, astfel că din situația acestui medicament nu se poate trage o concluzie cu privire la consumurile celorlalte medicamente", este mai mult decât evident că și o singură eroare de raportare depistată cu privire la un singur medicament, indiferent de valoarea de consum, dă naștere la dubii cu privire la acuratețea datelor comunicate și influențează în mod direct chiar și procentul p, în funcție de care se determină contribuția. Chiar și instanța de fond admite faptul că "pot apărea anumite erori de raportare" însă conchide complet netemeinic în sensul că "în lipsa unor elemente concrete invocate de reclamantă sau care să poată fi verificate pe baza unui număr de documente și volum de muncă rezonabile, nu se poate reține concluzia existenței unor erori semnificative în ceea ce privește datele pe baza cărora pârâta CNAS a calculat valorile comunicate reclamantei prin notificările contestate". Recurenta arată că aceste elemente puteau fi verificate măcar cu minimă diligentă de către expertul desemnat și, mai apoi, de către instanța de judecată, fapt care a fost însă în mod eronat și absurd neluat în calcul de către judecătorul fondului.

În mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a respins observațiile reclamantei la Raportul de expertiză și cererea acesteia de numire a unui nou expert și de efectuare a unei noi expertize. Instanța de fond a apreciat ca dovezi absolute valorile de consum din SIUI. Or, arată recurenta, tocmai verificarea acurateții și veridicității datelor preluate din SIUI a fost scopul pentru care a solicitat efectuarea expertizei în cauză. Pentru a se verifica caracterul acurat și veridic al datelor din SIUI trebuiau în mod imperativ consultate documentele justificative (spre exemplu, condici de medicamente, registru de consultații, rețete individualizate prin număr și serie, bonuri fiscale, etc) - cel puțin cu privire la medicamentul Actrapid Penfill® 100UI/ml (CIM W10503002), operațiune ce nu a fost însă efectuată de către expert. Prima instanță a dispus în mod legal administrarea probei cu expertiza contabilă, dar nu a clarificat aspecte esențiale dezlegării pricinii și nu a oferit un răspuns specific și explicit la argumentele decisive invocate de reclamantă în susținerea acțiunii, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a apreciat că datele comunicate prin Notificările x/2014 nu ar fi inexacte, incorecte și nici calculate cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative. În ipoteza în care instanța s-ar fi aplecat în mod conștiincios asupra cauzei deduse judecății și ar fi cercetat în amănunt probatoriul administrat în cauză, ar fi observat că reclamanta a indicat medicamentul C. 100UI/ml (cod CIM W10503002) exclusiv cu titlu de exemplu și pentru a demonstra carențele din sistemul de raportare SIUI, carențe care, în momentul în care sunt întâlnite, fie și doar cu privire la un medicament, în mod evident extind un dubiu serios asupra acurateții și veridicității tuturor datelor raportate. Astfel, CNAS a menționat în Notificări că valoarea consumului de medicamente pentru Trimestrul II/2014 suportat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor A. include valoarea consumului aferent medicamentului Actrapid Penfill® 100UI/ml (cod CIM W10503002), în cuantum de 20.065,69 RON. Aceasta, în condițiile în care, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta a notificat retragerea de pe piață a medicamentului Actrapid Penfill® 100UI/ml începând cu data de 1 aprilie 2014. De altfel, ulterior notificării Ministerului Sănătății cu privire la faptul că A. va retrage începând cu data de 1 aprilie 2014 de pe piață medicamentul Actrapid Penfill® 100UI/ml, recurenta a solicitat de asemenea Ministerului Sănătății în mod expres adoptarea măsurilor necesare în vederea excluderii medicamentului mai sus menționat din Catalogul Național al Prețurilor Medicamentelor de Uz Uman Autorizate de Punere pe Piață în România ("D.") ediția 1 aprilie 2014. Deși era evident că acest produs nu putea fi consumat în Trimestrul II/2014 de către unitățile sanitare cu paturi/farmacii/centre de dializă, acesta a fost totuși raportat de casele de asigurări de sănătate de la nivel județean ca fiind consumat de către aceste unități, fiind deci prezumtiv suportat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății. Face trimitere și la o serie de adrese pe care le-a depus la dosarul cauzei în cadrul probatoriului (nr. P3507/21.12.2016, nr. P7464/15.11.2016 și nr. P9304/16.12.2016), prin intermediul cărora CNAS a precizat că, urmare a verificărilor efectuate de casele de asigurări de sănătate la furnizorii de servicii medicale care au raportat la nivelul fiecărui trimestru (I, II și III ale anului 2016) consum de medicamente pentru codul CIM W10503002 (respectiv, C. 100UI/ml), valoarea și poziția aferentă acestui medicament ce a fost inițial raportat cu un anumit consum (valori diferite, în funcție de Trimestru), se anulează. Ca atare, se poate admite fără nicio rezervă că sistemul de raportare pe care se bazează CNAS este defectuos (și a fost încă de la momentul implementării taxei clawback) și prezintă nenumărate carențe și erori, fapt ce a fost evidențiat încă din anul 2011, acest sistem nefiind însă îmbunătățit/remediat nici până în anul 2016.

În mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a apreciat că Datele Comunicate pentru T2/2014 nu ar include taxa pe valoarea adăugată (TVA). Instanța de fond nu a analizat cauza prin raportare la cadrul normativ aplicabil în forma de la data emiterii Notificărilor x/2014, întrucât, dacă ar fi procedat astfel, ar fi remarcat faptul că reclamanta nu avea absolut niciun temei legal pentru a exclude TVA din consumul centralizat de medicamente A. și a determina contribuția în funcție de aceste date. La data de 31.07.2014 (data emiterii Adresei CNAS nr. x/31.07.2014), O.U.G. nr. 77/2011 nu prevedea dreptul DAPP de a exclude TVA din Consumul Centralizat de Medicamente (drept ce a fost introdus prin modificarea legislativă adusă de O.U.G. nr. 69/05.11.2014). Astfel, în ipoteza în care DAPP ar fi calculat contribuția în funcție de alte date decât strict cele comunicate de către CNAS (în funcție de valori mai mici, excluzând TVA) ar fi existat un conflict cu entitatea fiscală (ANAF) în ceea ce privește declararea și plata contribuției, această conduită ducând în cele din urmă la aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 8 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 și chiar având repercursiuni de natură penală. Orice obligație a reclamantei de a deduce TVA din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de către CNAS, în speță din valoarea Consumului Centralizat de Medicamente A., la momentul la care se calculează cuantumul contribuției clawback pe care o datorează, nu se poate confunda cu obligația CNAS, care reiese în mod evident din dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, de a deduce TVA din valorile care stau la baza calculului prin care se determină procentul "p". Susține că CTt are inclusă TVA în mod vădit nelegal și contrar prevederilor legale aplicabile, iar recurenta nu poate interveni asupra elementelor ce au stat la baza calculării procentului "p", respectiv să deducă TVA aferentă acestui procent. Totodată, simpla afirmație a instanței de fond cu privire la faptul că "în calculul procentului "p" a fost exclusă valoarea TVA-ului (atât din CTt, cât și din BAt)" este nesusținută sub aspect probatoriu de înscrisurile existente la dosarul cauzei și constituie doar o frază care nu probează în niciun fel faptul că CNAS a respectat dispozițiile legale imperative aplicabile (mai ales că CNAS, fără a avea temei legal, a solicitat reclamantei să excludă TVA din valorile Consumului Centralizat de Medicamente A.).

În mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a apreciat că analizarea argumentelor privind includerea adaosurilor distribuitorilor angro și a adaosurilor farmaciilor în valoarea datelor comunicate "exced controlului instanței de contencios administrativ". Prin raportare strict la dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 care reprezintă cadrul normativ pentru contribuția clawback și care vizează doar DAPP, reclamanta a susținut faptul că sumele indicate în Notificări au fost calculate luând în considerare TVA, cota de distribuție și cota de adaos comercial în farmacie, suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, astfel cum a recunoscut în mod expres și intimata-pârâtă CNAS. DAPP sau reprezentantul legal al acestuia (inclusiv A.) nu poate fi obligat la plata unei contribuții care se bazează pe încasări ale terților, întrucât acest lucru echivalează cu obligarea plătitorului de contribuție la plăți aferente marjelor de profit ale terților distribuitori angro și ale farmaciilor.

În legătură cu nerespectarea principiului predictibilității fiscale, instanța de fond a omis să se mai pronunțe, acest fapt demonstrând încă o dată superficialitatea cu care aceasta a înțeles să trateze cauza de față. Reiterând susținerile din acțiunea introductivă, recurenta arată că, datele comunicate prin Notificări sunt determinate în mod arbitrar și includ sume nejustificate (TVA aplicată de terți, adaosurile distribuitorilor angro și adaosurile farmaciilor) și că stabilirea contribuției ar trebui să se raporteze la valoarea propriilor vânzări. Plătitorii contribuției clawback nu pot cunoaște sau determina valoarea consumului de medicamente suportat din surse bugetare într-un anumit trimestru, ci doar valoarea vânzărilor către distribuitorii angro de medicamente din portofoliul propriu, relevant pentru determinarea contribuției clawback fiind însă consumul de medicamente, iar nu vânzările realizate de contribuabili. 3.2. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și-a întemeiat recursul incident pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței de fond, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Arată că A. S.R.L. nu este administrată din punct de vedere fiscal de ANAF - organ central, aceasta având în prezent calitatea de "contribuabil mijlociu" și fiind administrată de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București prin Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București. De asemenea, potrivit O.U.G. nr. 77/2011, ANAF are doar calitatea de a încasa prin trezorerie taxa clawback și de a o vărsa în conturile CNAS. Astfel, după efectuarea plății sau după încasarea prin executare silită a sumelor declarate, taxa se transferă în conturile CNAS și nu se face venit la bugetul de stat. Restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă clawback se face de către CNAS și nu de către ANAF, aceasta neavând competența acordată de lege pentru a face operațiuni asupra unor conturi ale CNAS, respectiv de a retrage bani din aceste conturi. Așadar, analizând procedura stabilită prin O.U.G. nr. 77/2011, rezultă că organele fiscale au doar competența de a înregistra declarațiile plătitorilor de taxă, de a încasa plata sau, după caz, de a o executa silit și de a o vira în conturile CNAS, fără a avea competențe în ceea ce privește restituirea acestei taxe. Raportat la emitentul actelor atacate în prezenta cauză, ANAF, de asemenea, nu poate avea calitate procesuală pasivă câtă vreme reclamanta a înțeles să ceară instanței de contencios administrativ anularea unor acte emise de CNAS. Arată că există deja practică judiciară în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat. 4.2. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs II.1. Analizând recursul principal, declarat de către reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare: O primă critică formulată prin recursul principal se referă la soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere privitor la restituirea sumelor plătite de reclamantă cu titlu de contribuție, potrivit O.U.G. nr. 77/2011, pentru trimestrul II al anului 2014, formulat în contradictoriu cu pârâta CNAS, pe temeiul lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. Recurenta-reclamantă arată că soluția instanței de fond încalcă dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 77/2011 și art. 209 alin. (3), art. 280 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 (forma în vigoare în perioada de referință), în raport de care se constată că CNAS este beneficiarul final al sumelor încasate cu titlu de contribuție clawback, având calitatea de administrator și gestionar al FNUASS. Înalta Curte constată că judecătorul fondului a stabilit cu aplicarea corectă a legii că prevederile legale anterior invocate, din care reiese că sumele plătite cu titlu de contribuție conform O.U.G. nr. 77/2011 constituie venituri la bugetul FNUASS, administrat și gestionat de către CNAS, nu conferă calitate procesuală pasivă acestei autorități administrative într-o cerere având ca obiect restituirea sumelor plătite cu titlu de contribuție, câtă vreme, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 5 alin. (1) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală administrează contribuția trimestrială prevăzută la art. 1 din ordonanță. Capătul de cerere menționat ținând de administrarea creanței bugetare constituite pe baza dispozițiilor O.U.G. nr. 77/201, prima instanță a stabilit corect că CNAS nu se numără în rândul subiectelor raportului juridic litigios. A doua critică privește declararea inadmisibilității aceluiași capăt de cerere (anterior menționat), formulat în contradictoriu cu pârâta ANAF. Înalta Curte constată lipsa de fundament legal a acestei critici, câtă vreme, potrivit art. 5 alin. (1) teza a doua din O.U.G. nr. 77/2011, administrarea contribuției are loc potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Drept urmare, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Argumentul recurentei-reclamante, potrivit căruia nu deține un titlu care să oblige autoritatea fiscală la restituirea contribuției achitate, nu este relevant în tratarea excepției de inadmisibilitate a cererii, câtă vreme norma procedurală fiscală impune urmarea căii administrative a cererii de restituire, la care recurenta-reclamantă poate recurge în ipoteza în care dobândește un titlu cu privire la restituirea sumelor achitate cu titlu de contribuție. Următoarele critici sunt formulate la adresa concluziei instanței de fond asupra legalității notificărilor CNAS (adresate recurentei-reclamante) privitoare la datele necesare stabilirii și plății contribuției pentru trimestrul II 2014. Recurenta arată că prin probatoriul administrat a demonstrat că, cel puțin în privința medicamentului având codul CIM W10503002, s-a raportat greșit consumul în trimestrul de referință și că instanța a respins greșit observațiile sale la raportul de expertiză și cererea de administrare a unei noi expertize, dând valoare probatorie absolută datelor din SIUI, desi tocmai verificarea acestor date s-a urmărit în cadrul prezentului demers judiciar. În privința medicamentului C. 100UI/ml, având codul CIM W10503002, recurenta afirmă fără temei că notificarea retragerii de pe piață a acestuia începând cu 1 aprilie 2014, precum și notificarea adresată Ministerului Sănătății spre a exclude medicamentul din D. ar reprezenta dovezi că pentru acest cod CIM nu se putea înregistra consum în trimestrul II 2014. Așa cum a subliniat și instanța de fond, retragerea de pe piață a medicamentului înseamnă că acesta nu a mai fost comercializat, începând cu trimestrul de referință, de către deținătorul de autorizație de punere pe piață, însă nu înseamnă că nu mai putea fi consumat în trimestrul respectiv, din stocuri aflate la distribuitori, farmacii cu circuit deschis, spitale sau centre de dializă. Cum potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, informațiile furnizate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în scopul stabilirii contribuției trimestriale nu se raportează la vânzările DAPP din trimestrul de referință, ci la consumul de medicamente înregistrat în respectivul trimestru, care se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum care se centralizează pe baza raportărilor farmaciilor cu circuit deschis, unităților sanitare cu paturi și centrelor de dializă care utilizează medicamente potrivit prevederilor art. 1 din ordonanță, Înalta Curte constată că instanța de fond a ajuns, printr-o corectă interpretare și aplicare a legii, la concluzia că reclamanta nu a demonstrat pretinsa eroare cu privire la consumul raportat, și, cu atât mai puțin, nu s-ar putea extinde afirmația referitoare la erori de raportare asupra întregului consum de medicamente. Cât privește respingerea prin încheierea din 26.04.2017 a cererii de efectuare a unei noi expertize, criticile recurentei ar putea fi subsumate numai cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 5 C. proc. civ., fiind invocată neclarificarea unor aspecte esențiale pentru dezlegarea cauzei. Este adevărat că, potrivit art. 22 din C. proc. civ., judecătorului îi revine obligația să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și a aplicării corecte a legii. Însă, în cauză, instanța de fond a remarcat corect lipsa oricăror argumente/elemente concrete care să susțină afirmația de ordin general a reclamantei potrivit căreia datele de consum ar conține erori, cu excepția medicamentului anterior amintit, a cărui situație a fost tratată în raport de criticile efectiv formulate. În aceste circumstanțe, nu se poate afirma că judecătorul fondului nu ar fi exercitat rolul pe care i-l conferă dispozițiile art. 22 C. proc. civ.. De asemenea, respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize a fost motivată prin încheierea recurată, acestei motivării fiindu-i opusă o singură critică prin recursul declarat. Astfel, recurenta afirmă necesitatea analizării, pe calea expertizei, a întregii documentații primare, deținute de farmacii, spitale sau centre de dializă spre a se verifica corectitudinea datelor referitoare la consum centralizate în SIUI. Însă, o astfel de abordare exhaustivă, în lipsa unor critici de nelegalitate concrete, a fost respinsă în mod justificat de către instanță, care a reținut, în final, că nu pot fi anulate notificările pe baza unor presupuneri ale reclamantei asupra unor posibile erori de raportare. Motivul referitor la includerea TVA în valoarea consumului de medicamente, inclusiv în formula de calcul a procentului p, este de asemenea nefondat. Din această perspectivă, criticile recurentei-reclamante nu pot fi considerate a se referi la conținutul notificării ce i-a fost adresată, prin care se specifică expres că valoarea consumului de medicamente comunicat conține TVA, urmând ca aceasta să fie scăzută de către contribuabil, cu ocazia stabilirii bazei impozabile. Recurenta afirmă că, potrivit cadrului normativ aplicabil la data emiterii notificării, nu avea temei legal pentru a exclude valoarea TVA din consumul individual de medicamente comunicat. Se constată astfel că motivul de recurs nu se raportează la conținutul actelor administrative contestate, ci la reglementarea legală. Este adevărat că mențiunea expresă asupra excluderii TVA de către DAPP, cu ocazia stabilirii bazei impozabile, a fost introdusă în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2011 abia prin O.U.G. nr. 69/2014, ulterior emiterii notificării aferente trimestrului II 2014. Însă, notificarea CNAS răspunde exigențelor deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, în sensul respectării principiului potrivit căruia în baza impozabilă a contribuției nu trebuie să fie inclusă taxa pe valoarea adăugată. Recurenta-reclamantă afirmă în mod nerezonabil că nu avea temei pentru calcularea bazei impozabile cu scăderea valorii TVA, acest temei fiind chiar notificarea ce i-a fost adresată, într-o corectă interpretare a cadrului normativ, cu respectarea deciziei Curții Contituționale. Aceeași notificare arată că procentul "p" a fost stabilit prin utilizarea unui CTt și a BAt care nu includ taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 17/2012. Recurenta susține că elementul CTt (consum total trimestrial) ar include TVA, o afirmație nedovedită și care nu poate fi primită. Înalta Curte constată că procentul "p" pentru trimestrul de referință (II din 2014) este stabilit printr-un alt act administrativ, respectiv Ordinul președintelui CNAS, neatacat în cauză, notificarea având, potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, numai rolul de a comunica valoarea procentului "p". Din coroborarea dispozițiilor art. 3 alin. (3) cu art. 5 alin. (7) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 7/2011, rezultă că obiectul contestației administrative îndreptate împotriva notificării îl reprezintă (exclusiv) datele comunicate de CNAS potrivit art. 5 alin. (7), adică valoarea consumului centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări. Și dacă s-ar trece peste inadmisibilitatea generată de interpunerea unui alt act administrativ care stabilește procentul "p", se constată că motivul de recurs se rezumă la o afirmație nedovedită. În fine, instanța de fond a soluționat corect motivul de nelegalitate referitor la includerea adaosurilor distribuitorilor și farmaciilor în valoarea consumului de medicamente. Interpretând literal, sistematic și teleologic prevederile O.U.G. nr. 77/2011 înainte de amendarea lor prin O.U.G. nr. 69/2014, rezultă identitatea între noțiunea de consum de medicamente și noțiunea de valoare a consumului de medicamente, legiuitorul neurmărind să se raporteze la valoarea vânzărilor realizate de DAPP, stabilită pe baza prețurilor de vânzare practicate de acesta, ci la valoarea consumului de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pe baza prețurilor la care au fost eliberate asiguraților. Actul normativ operează cu o unitate de măsură identică atât în cazul stabilirii procentului "p" cât și în cazul stabilirii bazei de impozitare, anume cu valoarea consumului trimestrial de medicamente (total și, respectiv, individual). Susținerile intimatei-reclamante care urmăresc înlăturarea din baza de impunere a valorii adaosurilor distribuitorilor și farmaciilor contravin soluției legale de stabilire a bazei de impunere, care, de altfel, a făcut și obiectul controlului de constituționalitate. Prin deciziile nr. 789/2015, nr. 802/2015 și nr. 665/2014, Curtea Constituțională a constatat că soluția legală conform căreia valoarea consumului de medicamente se raportează la prețul cu amănuntul al medicamentelor (incluzând o cotă a adaosului de distribuție și o cotă a adaosului de farmacie care sunt plafonate prin ordin al ministrului Sănătății) nu încalcă niciun principiu constituțional. Sunt relevante în acest sens paragrafele 38-40 ale deciziei nr. 789/2015, prin care s-a statuat: "38. Referitor la critica privind încălcarea principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție, Curtea a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49). 39. De asemenea, Curtea a reținut că reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populației, cu și fără contribuție personală, la medicamentele acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, și ținând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuție sustenabil, pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență, în vederea asigurării asistenței medicale a populației. În acest context, și pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat și drepturile particularilor vizați prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP. 40. Prin Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, precitată, Curtea a reținut că deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, Ministerul Sănătății stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC). În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit, așadar, modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus." Cea din urmă critică, prin care se invocă omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra încălcării principiului predictibilității fiscale, urmează a fi respinsă, ca nefondată. Din înseși argumentele de care recurenta se folosește rezultă că principiul amintit a fost invocat în contextul afirmării celorlalte motive de nelegalitate concrete anterior analizate, iar nu ca un motiv distinct. Prin urmare, nu se impunea ca instanța să răspundă în mod special acestui aspect. II.2. Analizând recursul incident, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Prin recursul incident este criticată sentința sub aspectul soluției pronunțate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate la fond de către recurenta-pârâtă ANAF. În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, evocate și în analiza recursului reclamantei, administrarea contribuției este atributul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și se îndeplinește potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală. În consecință, pe capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumelor achitate cu titlu de contribuție datorată pentru trimestrul II al anului 2014, dat fiind că această cerere se subsumează operațiunilor de administrare a creanței, pârâta ANAF are calitate procesuală pasivă, instanța de fond respingând excepția invocată de pârâtă cu aplicarea corectă a legii. Este adevărat că ANAF are o structură organizatorică, conform H.G. nr. 520/2013, ce ar impune ca analiza asupra legitimării procesuale să aibe loc inclusiv din perspectiva competenței de administrare alocate structurilor teritoriale, întrucât nu ANAF, ca organ central, îndeplinește efectiv atribuția de administrare a contribuției. Însă, acest palier de analiză nu s-a impus în cauză, dată fiind valorificarea excepției inadmisibilității cererii de restituire a sumelor plătite cu titlu de contribuție, formulată în contradictoriu cu ANAF, pentru neurmarea procedurii administrative prevăzute de Codul de procedură fiscală. II.3. Temeiul legal al soluției pronunțate Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., constatând că nu este incident cazul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., invocat prin ambele recursuri, Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. și recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondate.