ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5858/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., asistat de părinții B. și C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la asigurarea medicamentului Ivacaftorum + Tezacaftorum + Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) și Kalydeco (Ivacaftorum), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Oradea.

În temeiul dispozițiilor art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., reclamantul a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

Prin sentința nr. 74 din 19 aprilie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins excepția rămânerii fără obiect a cererii, invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Sănătății.

(ii) a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocate prin întâmpinări;

(iii) a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate;

(iv) a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., minor asistat de părinții B. și C., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate;

(v) a obligat pârâții să asigure reclamantului pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, combinația de medicamente Ivacaftorum + Tezacaftorum + Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) și Kalydeco (Ivacaftorum), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea.

Împotriva sentinței nr. 74 din 19 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

3.1. Recursul pârâtului Ministerul Sănătății

Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținând că motivarea sentinței este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi, în concret, la situația de fapt, existând astfel contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

Cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, pe care a invocat-o prin întâmpinare, arătă că instanța de fond nu a ținut cont de împrejurarea că această calitate trebuie privită în corelație cu capacitatea de drept administrativ a autorității și cu obiectul acțiunii.

Cererea reclamantului vizează obligarea pârâților la asigurarea tratamentului cu medicamentele solicitate, în regim de compensare 100%. Or, potrivit legislației în vigoare, Ministerul Sănătății nu are atribuții nici în gestionarea FNUASS, această atribuție revenind CNAS, nici în acordarea către pacienți a medicamentelor în regim de compensare 100%.

În acest sens, solicită recurentul-pârât să fie avute în vedere prevederile Legii nr. 554/2004 și art. 56 lit. d), art. 241 alin. (1), art. 242 alin. (1), art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precum și dispozițiile H.G. nr. 155/2017 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 241 și 242 din Legea nr. 95/2006, asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista elaborată de Ministerul Sănătății și CNAS și aprobată prin hotărâre a Guvernului. Or, medicamentele solicitate de reclamantă nu sunt incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, pentru indicația terapeutică de care suferă aceasta. Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014 (care transpune în legislația națională prevederile art. 6 din Directiva 89/105/CEE/1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare a sistemelor naționale de asigurări de sănătate) prevede că unica persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale este deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului în România, care trebuie să depună la ANMDM un set de documente, pe care un asigurat nu le deține și nici nu are posibilitatea să le dețină.

Recurentul-pârât critică soluția instanței de fond și sub aspectul aprecierii admisibilității ordonanței președințiale, din perspectiva condiției aparenței de drept și a neprejudicierii fondului, susținând că, în analiza aparenței de drept în favoarea reclamantei, instanța trebuia să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Prin O.U.G. nr. 23/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății, a fost reglementată modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, iar în aplicarea acestor prevederi, a fost aprobat Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor și metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Potrivit procedurii reglementate de acest ordin, Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei numai după ce aceasta este prezentata de către ANMDM, după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări în acest sens. Un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către CNAS, dacă nu este inclus în lista medicamentelor decontate.

Consideră recurentul că, raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, reclamantul nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, deoarece nu are dreptul, în calitate de asigurat, de a beneficia în temeiul legii de compensare 100% pentru medicamentele solicitate în petitul acțiunii, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006. În conformitate cu prevederile art. 241 și art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar în temeiul acestui text de lege a fost adoptată H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014. Reiterează recurentul argumentele anterior expuse, referitoare la imposibilitatea decontării unui medicament neinclus în listă și pentru care nu există un protocol terapeutic aprobat, precum și la imposibilitatea de actualizare a listei aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în lipsa desfășurării procedurii de evaluare de către ANMDM, la cererea deținătorului autorizației de punere pe piață.

Mai arată recurentul-pârât că medicamentele solicitate de reclamantă sunt incluse în lista medicamentelor compensate pentru tratamentul fibrozei chistice, însă pentru alte categorii de bolnavi decât cea în care se încadrează reclamantul și că ANMDM a emis deciziile nr. 173/26.02.2021 și nr. 1265/21.09.2021, de includere necondiționată în listă a medicamentului/combinației de medicamente solicitată prin cererea dedusă judecății, iar urmare a acestor decizii, a fost elaborat proiectul de modificare a H.G. nr. 720/2008. În prezent, nu este încă finalizată procedura de avizare interinstituțională, în vederea transmiterii proiectului către Guvernul României spre aprobare.

Concluzionează recurentul-pârât că, în prezent, combinația de medicamente solicitată de reclamant nu este incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică de care suferă acesta, iar legislația nu permite rambursarea medicamentelor pentru indicații terapeutice care nu au fost aprobate la nivel național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului.

3.2. Recursul pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Recurenta -pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând, sub un prim aspect, soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Susține că instanța de fond nu a analizat excepția prin prisma obiectului cauzei și a atribuțiilor CNAS expres reglementate de dispozițiile art. 280 din Legea nr. 95/2006, coroborate cu art. 2 și art. 3 din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2004, din care rezultă că CNAS nu are nicio atribuție în ceea ce privește includerea unui medicament în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, nu are raporturi juridice cu persoanele asigurate, cu furnizorii de servicii medicale sau cu deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, nu face plăți către asigurați pentru sumele reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, nu are competențe legale în decontarea medicamentului în litigiu pentru afecțiunea reclamantei și nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., pentru admiterea ordonanței președințiale, respectiv nu este întrunită condiția existenței în favoarea reclamantei a unei aparențe a dreptului pretins vătămat și nici cea a neprejudecării fondului.

Cât privește cerința aparenței de drept, instanța de fond a ignorat cadrul normativ incident în cauză, care nu justifică în favoarea reclamantului aparența de drept, respectiv dispozițiile art. 241 din Legea nr. 95/2006, art. 16 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din aceeași lege, art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 206/2015, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 2 și art. 10 pct. 1 din Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 398/2013 privind înființarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătății.

Totodată, a arătat că sub aspectul acordării decontării combinației de medicamente în speță, nu mai subzistă motivele invocate de reclamant privind aparența dreptului, cererea de ordonanță președințială fiind lipsită de obiect, ca urmare a includerii medicamentelor în discuție în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, fiind acordate gratuit de la data de 01.02.2022, respectiv de la 01.04.2022.

Intimatul-reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu caracter prealabil, se reține că recurentul-pârât Ministerul Sănătății a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la o pretinsă contradicție, însă nu la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci între motivarea sentinței și textele de lege incidente cauzei, critică care nu se subsumează cazului de casare indicat, ci se circumscrise pct. 8 al aceluiași articol, care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, critica urmând a fi analizată din această perspectivă.

Recursurile pârâților vor fi analizate împreună întrucât cuprind argumente similare, iar aceste părți au aceeași poziție procesuală.

Sub un prim aspect, soluția a fost criticată de recurenți din perspectiva greșitei respingeri a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod legal că, în procedura de introducere/extindere a indicațiilor terapeutice în lista aprobată prin H.G. nr. 722/2008 a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre

Ambii pârâți au calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile art. 242 alin. (1) și art. 251 din Legea nr. 95/2006, întrucât Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile pe argumentul că nu are competența gestionării FNUASS și nici a acordării efective a medicamentelor în regim de compensare 100%.

După cum s-a arătat anterior, potrivit art. 251 din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS, astfel încât, având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin asigurarea tratamentului medicamentos în regim de compensare 100%, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Nici susținerile referitoare la lipsa atribuției gestionării FNUASS nu au relevanță în stabilirea calității procesuale a Ministerului Sănătății, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează tratamentul medicamentos, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar va respinge, ca neîntemeiate, susținerile CNAS din cuprinsul cererii de recurs, reținând, pe lângă argumentul legislativ al competenței partajate în privința elaborării listei medicamentelor compensate, că potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire solicitarea formulată de reclamant în cuprinsul cererii de ordonanță președințială, de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006.

În esență, pârâții au criticat sentința recurată, susținând că nu sunt îndeplinite două dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, s-a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantului, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu combinația de medicamente Ivacaftorum+Tezacaftorum+Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) și Kalydeco (Ivacaftorum), pentru afecțiunea de care suferă.

Este de menționat că aceste medicamente sunt incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă nu pentru indicația terapeutică corespunzătoare afecțiunii de care suferă reclamantul, astfel încât acesta nu poate beneficia de compensarea tratamentului.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebite de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, Înalta Curte constată că reclamantul a probat aparența de drept, dovedind că starea sa medicală impune, conform indicațiilor medicului oncolog, aspect necontestat, tratamentul cu aceste medicamente/combinații de medicamente, însă costul lor este unul prohibitiv. Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de reclamantt, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la inexistența unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real că includerea în lista medicamentelor compensate a celor prescrise, pentru indicația terapeutică în cauză, se autorizează în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia. Așadar, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață (incluzând dreptul la ocrotirea sănătății), drept garantat de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Înalta Curte va avea în vedere și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, care prevede în art. 12 că:

"Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge.", precum și Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă, care a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

În acest context, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist, s-ar leza dreptul intimatului-reclamant la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

În analiza aparenței de drept, Înalta Curte va avea în vedere și împrejurarea că la data de 21.09.2021 ANMDM a emis o decizie privind includerea necondiționată a combinației de medicamente sus indicate în lista aprobată de H.G. nr. 720/2008.

La data promovării ordonanței președințiale, precum și la data pronunțării sentinței de fond, autoritățile pârâte se aflau în curs de obținere a avizelor necesare pentru emiterea hotărârii de guvern de aprobare a modificării H.G. nr. 720/2008, însă termenul de 90 de zile prevăzut de OMS nr. 861/2014 nu a fost respectat, la data formulării recursurilor nefiind finalizată procedura de avizare interinstituțională. Așadar, cu atât mai mult se confirmă existența aparenței de drept în favoarea reclamantei, câtă vreme tratamentul solicitat nu poate fi acordat în regim de decontare gratuită ca urmare a unor întârzieri nejustificate de natură birocratică, deși a fost inclus necondiționat în lista medicamentelor compensate.

Pe de altă parte, în fața instanței de recurs, recurenta-pârâtă CNAS a susținut lipsa de interes a cererii de ordonanță președințială, arătând că procedura de includere în listă a fost finalizată, fiind emisă hotărârea de guvern de completare a listei aprobate prin H.G. nr. 720/2008 și că tratamentul cu medicamentul Kalydeco (Ivacaftorum) se decontează de la data de 01.02.2021, iar combinația de medicamente Ivacaftorum+Tezacaftorum+Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) este integral decontată începând cu data de 01.04.2022. Chiar și așa fiind, nu se poate susține că ordonanța președințială este lipsită de obiect, câtă vreme nu s-a făcut dovada că a fost elaborat protocolul terapeutic aferent, fără de care reclamantul nu poate beneficia de prescrierea medicamentelor în regim de gratuitate, cerință obligatorie pentru decontarea costului tratamentului din FNUASS, alături de cerința includerii în listă, astfel cum arată și recurentul-pârât Ministerul Sănătății în recursul propriu.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți CNAS și Ministerul Sănătății, referitoare la neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 74 din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.