ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 3 decembrie 2021, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., asistată de părinții B. și C., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), Guvernul României și Ministerul Sănătății, a solicitat obligarea pârâților la asigurarea medicamentului Ivacaftorum + Tezacaftorum + Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) și Kalydeco (Ivacaftorum) pentru tratamentul fibrozei chistice (FC) la pacienți cu vârsta de 12 ani și peste, care sunt homozigoți pentru mutația F508DEL a genei regulatorului de conductanță transmembranară al fibrozei chistice (CFTR) sau care sunt heterozigoți pentru mutația F508DEL a genei CFTR cu o mutație cu funcție minimă (FM) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj.

Prin sentința civilă nr. 335 din 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății și Guvernul României, invocate prin întâmpinările depuse la dosar, ca neîntemeiate;

(ii) a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României;

(iii) a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., asistată de părinții B. și C., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății;

(iv) a obligat pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate să asigure reclamantei pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, combinația de medicamente IVACAFTORUM+TEZACAFTORUM+ELEXACAFTORUM (denumire comercială KAFTRIO) și KALYDECO (IVACAFTORUM), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj.

Împotriva sentinței nr. 335 din 17 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii.

Recurentul-pârât critică soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, pe care a invocat-o prin întâmpinare, arătând că instanța de fond nu a ținut cont de împrejurarea că această calitate trebuie privită în corelație cu capacitatea de drept administrativ a autorității și cu obiectul acțiunii. Cererea reclamantei vizează obligarea pârâților la asigurarea tratamentului cu medicamentele solicitate, în regim de compensare 100%. Or, potrivit legislației în vigoare, Ministerul Sănătății nu are atribuții nici în gestionarea FNUASS, această atribuție revenind CNAS, nici în acordarea către pacienți a medicamentelor în regim de compensare 100%.

În acest sens solicită recurentul-pârât să fie avute în vedere prevederile Legii nr. 554/2004 și art. 56 lit. d), art. 241 alin. (1), art. 242 alin. (1), art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, precum și dispozițiile H.G. nr. 155/2017 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 241 și 242 din Legea nr. 95/2006, asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista elaborată de Ministerul Sănătății și CNAS și aprobată prin hotărâre a Guvernului. Or, medicamentele solicitate de reclamantă nu sunt incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, pentru indicația terapeutică de care suferă aceasta. Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014 (care transpune în legislația națională prevederile art. 6 din Directiva 89/105/CEE/1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare a sistemelor naționale de asigurări de sănătate) prevede că unica persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale este deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului în România, care trebuie să depună la ANMDM un set de documente, pe care un asigurat nu le deține și nici nu are posibilitatea să le dețină.

Recurentul-pârât critică soluția instanței de fond și sub aspectul aprecierii admisibilității ordonanței președințiale, din perspectiva condiției aparenței de drept și a neprejudicierii fondului, susținând că, în analiza aparenței de drept în favoarea reclamantei, instanța trebuia să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Prin O.U.G. nr. 23/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății, a fost reglementată modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, iar în aplicarea acestor prevederi, a fost aprobat Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor și metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Potrivit procedurii reglementate de acest ordin, Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei numai după ce aceasta este prezentata de către ANMDM, după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări în acest sens. Un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către CNAS, dacă nu este inclus în lista medicamentelor decontate.

Consideră recurentul că, raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, reclamanta nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, deoarece nu are dreptul, în calitate de asigurat, de a beneficia în temeiul legii de compensare 100% pentru medicamentele solicitate în petitul acțiunii, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006. În conformitate cu prevederile art. 241 și art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar în temeiul acestui text de lege a fost adoptată H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014. Reiterează recurentul argumentele anterior expuse, referitoare la imposibilitatea decontării unui medicament neinclus în listă și pentru care nu există un protocol terapeutic aprobat, precum și la imposibilitatea de actualizare a listei aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în lipsa desfășurării procedurii de evaluare de către ANMDM, la cererea deținătorului autorizației de punere pe piață.

Mai arată recurentul-pârât că medicamentele solicitate de reclamantă sunt incluse în lista medicamentelor compensate pentru tratamentul fibrozei chistice, însă pentru alte categorii de bolnavi decât cea în care se încadrează reclamanta și că ANMDM a emis deciziile nr. 173/26.02.2021 și nr. 1265/21.09.2021, de includere necondiționată în listă a medicamentului/combinației de medicamente solicitată prin cererea dedusă judecății, iar urmare a acestor decizii, a fost elaborat proiectul de modificare a H.G. nr. 720/2008. În prezent, nu este încă finalizată procedura de avizare interinstituțională, în vederea transmiterii proiectului către Guvernul României spre aprobare.

Concluzionează recurentul-pârât că, în prezent, medicamentele solicitate de reclamantă nu sunt incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică de care suferă aceasta, iar legislația nu permite rambursarea medicamentelor pentru indicații terapeutice care nu au fost aprobate la nivel național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului.

3.2. Pârâta CNAS a declarat recurs împotriva sentinței de fond, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința respingerii cererii de ordonanță președințială ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susține că sentința fondului a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 153 C. proc. civ., întrucât CNAS nu a fost legal citată pentru termenul din 16.12.2021, la care instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantul D.. Pârâta a aflat despre existența dosarului abia la data de 17.12.2021, la primirea cererii apărătorului reclamantului, de punere în executare a sentinței civile nr. 331/16.12.2021.

Recurenta-pârâtă critică și soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că instanța de fond nu a analizat excepția prin prisma obiectului cauzei și a atribuțiilor CNAS expres reglementate de dispozițiile art. 280 din Legea nr. 95/2006, coroborate cu art. 2 și art. 3 din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2004, din care rezultă că CNAS nu are nicio atribuție în ceea ce privește includerea unui medicament în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, nu are raporturi juridice cu persoanele asigurate, cu furnizorii de servicii medicale sau cu deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, nu face plăți către asigurați pentru sumele reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, nu are competențe legale în decontarea medicamentului în litigiu pentru afecțiunea reclamantei și nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., pentru admiterea ordonanței președințiale, respectiv nu este întrunită condiția existenței în favoarea reclamantei a unei aparențe a dreptului pretins vătămat și nici cea a neprejudecării fondului.

Cât privește cerința aparenței de drept, solicită recurenta a fi avute în vedere dispozițiile art. 241 din Legea nr. 95/2006, art. 16 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din aceeași lege, art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 206/2015, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 2 și art. 10 pct. 1 din Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 398/2013 privind înființarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătății.

Arată că, în ceea ce privește combinația de medicamente Ivacaftorum + Tezacaftorum + Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio), aceasta nu este inclusă în prezent în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă ANMDM a emis Decizia nr. 1265/21.09.2021 de includere necondiționată în listă, urmând ca, potrivit Ordinul ministrului sănătății nr. 961/2014, să fie aprobată modificarea listei, prin hotărâre de Guvern. Totodată, potrivit Ordinul ministrului sănătății și al preșdintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 urmează să fie elaborat protocolul terapeutic de către comisia de specialitate.

În ceea ce privește medicamentul Kalydeco (Ivacaftorum), acesta este inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, tratamentul fiind stabilit în conformitate cu protocolul terapeutic aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și al preșdintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, pentru tratamentul altor cazuri de fibroză chistică decât cea de care suferă reclamanta.

În concluzie, arată recurenta, instanța de jduecată nu se poate substitui autorității legislative și deținătorului autorizației de punere pe piață a combinației de medicamente în discuție și nu poate obliga CNAS la acordarea acestui tratament în afara cadrului legal, nefiind îndepliniăt cerința aparenței de drept în favoarea reclamantei.

Apreciază recurenta-pârâtă că nici cerința neprejudecătrii fondului nu este îndeplinită în cauză, întrucât obligarea CNAS la asigurarea în mod provizoriu a tratamentului solicitat de reclamantă, ca măsură premergătoare operațiunii de decontare, presupune un probatoriu complex, care nu poate fi administrat decât în cadrul acțiunii de fond. Prin admiterea cererii de ordonanță președințială, instanța de fond a recunoscut dreptul reclamantei la decontarea unui medicament/combinații de medicamente neprevăzută în cuprinsul H.G. nr. 720/2008.

Recurenta-pârâtă invocă și dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 34 din Constituția României, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 1578 din 7 decembrie 2011, susținând că dispozițiile Legii nr. 95/2006 sunt întru totul respectate și aplicate, fără nicio discriminare între asigurați, deoarece rațiunea juridică a actului normativ este de a ocroti sănătatea tuturor cetățenilor, în mod egal și nu de a acorda tratament preferențial unui cetățean în defavoarea altui cetățean. Totodată, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligația de a utiliza creditele bugetare în limita destinațiilor special aprobate, iar bugetul FNUASS are o destinație specială, precisă și limitată, orice grevare suplimentară având consecințe negative în privința gestionării veniturilor ce îl compun.

Prin notele de ședință depuse anterior termenului de judecată, recurenta-pârâtă CNAS a susținut că cererea de ordonanță președințială este lipsită de interes, ca urmare a includerii medicamentelor în discuție în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, fiind acordate gratuit de la data de 01.02.2022, respectiv de la 01.04.2022.

Intimata-reclamantă A. a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate, ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși ambii pârâți și-au întemeiat recursurile pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile formulate se subsumează și cazului de casare prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol, urmând a fi analizate și din această perspectivă.

Totodată, Înalta Curte constată că pârâta CNAS a invocat, drept motiv de recurs, încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 153 C. proc. civ., susținând că nu a fost legal citată pentru termenul din 16.12.2021. Or, motivele invocate în susținerea acestei critici sunt străine pricinii, recurenta-pârâtă făcând trimitere la o altă parte reclamantă (D., în loc de A.) și la o altă hotărâre (sentința nr. 331/16.12.2021) decât cea emisă și atacată în prezenta cauză (sentința nr. 335/17.12.2021).

Pe de altă parte, criticile referitoare la nelegala citare nu sunt fondate, în raport de împrejurarea că, la dosarul instanței de fond se regăsește dovada de comunicare, pe adresa de e-mail x@x.ro, a citației adresate pârâtei CNAS, precum și confirmarea de primire a mesajului de către departamentul juridic al acestei autorități.

În consecință, acest motiv de recurs va fi respins, ca nefondat, în principal întrucât cuprinde critici străine cauzei, iar în subsidiar, întrucât nu se confirmă nelegala citare a pârâtei CNAS la termenul de judecată din 16.12.2021.

În ceea ce privește celelalte critici formulate de pârâți, prin care au invocat greșita soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și neîndeplinirea condițiilor de admitere a ordonanței președințiale, având în vedere similitudinea acestora, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

II.1. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte observă, prealabil analizării criticilor formulate, că pârâta CNAS a susținut greșita soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive de către instanța de fond, în condițiile în care o astfel de excepție nu a fost invocată (CNAS nu a depus întâmpinare în fond) și nici nu a făcut obiectul analizei primei instanțe. Cu toate acestea, având în vedere caracterul de excepție de fond, absolută și peremptorie al acestei apărări, Înalta Curte constată că poate face obiectul analizei direct în recurs.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod legal că, în procedura de introducere/extindere a indicațiilor terapeutice în lista aprobată prin H.G. nr. 722/2008 a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre

Ambii pârâți au calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile art. 242 alin. (1) și art. 251 din Legea nr. 95/2006, întrucât Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile pe argumentul că nu are competența gestionării FNUASS și nici a acordării efective a medicamentelor în regim de compensare 100%.

După cum s-a arătat anterior, potrivit art. 251 din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS, astfel încât, având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin asigurarea tratamentului medicamentos în regim de compensare 100%, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Nici susținerile referitoare la lipsa atribuției gestionării FNUASS nu au relevanță în stabilirea calității procesuale a Ministerului Sănătății, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează tratamentul medicamentos, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar va respinge, ca neîntemeiate, susținerile CNAS din cuprinsul cererii de recurs, reținând, pe lângă argumentul legislativ al competenței partajate în privința elaborării listei medicamentelor compensate, că potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire solicitarea formulată de reclamantă în cuprinsul cererii de ordonanță președințială, de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

În esență, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamanta solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului medicamentos în discuție pentru indicația terapeutică de care suferă. Or, aspectele invocate de pârâta CNAS, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament pentru o altă afecțiune decât cele pentru care a fost autorizat și inclus în listă vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.2. Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, și Legii nr. 95/2006.

În esență, pârâții au criticat sentința recurată, susținând că nu sunt îndeplinite două dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, s-a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu combinația de medicamente Ivacaftorum+Tezacaftorum+Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) și Kalydeco (Ivacaftorum), pentru afecțiunea de care suferă. Este de menționat că aceste medicamente sunt incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă nu pentru indicația terapeutică corespunzătoare afecțiunii de care suferă reclamanta, astfel încât aceasta nu poate beneficia de compensarea tratamentului.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebite de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, Înalta Curte constată că reclamanta a probat aparența de drept, dovedind că starea sa medicală impune, conform indicațiilor medicului oncolog dispuse prin recomandarea medicală din 17.11.2021, tratamentul cu aceste medicamente/combinații de medicamente, însă costul lor este unul prohibitiv. Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de reclamantă, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la inexistența unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real că includerea în lista medicamentelor compensate a celor prescrise, pentru indicația terapeutică în cauză, se autorizează în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia. Așadar, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață (incluzând dreptul la ocrotirea sănătății), drept garantat de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, art. 22 din Constituția României stabilește că:, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.", iar art. 34 dispune că:

"(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că:

"Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege."

Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Înalta Curte va avea în vedere și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, care prevede în art. 12 că:

"Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge.", precum și Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă, care a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

În acest context, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist, s-ar leza dreptul intimatei-reclamante la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

În analiza aparenței de drept, Înalta Curte va avea în vedere și împrejurarea că, deși medicamentele ce fac obiectul măsurii vremelnice solicitate de reclamantă nu sunt înscrise în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică de care aceasta suferă, totuși, astfel cum au arătat și recurenții-pârâți, ANMDM a declanșat procedura de evaluare și a emis deciziile de includere necondiționată în listă, la data de 26.02.2021, respectiv 21.09.2021. La data promovării ordonanței președințiale, precum și la data pronunțării sentinței de fond, autoritățile pârâte se aflau în curs de obținere a avizelor necesare pentru emiterea hotărârii de guvern de aprobare a modificării H.G. nr. 720/2008, însă termenul de 90 de zile prevăzut de OMS nr. 861/2014 nu a fost respectat, la data formulării recursurilor nefiind finalizată procedura de avizare interinstituțională. Așadar, cu atât mai mult se confirmă existența aparenței de drept în favoarea reclamantei, câtă vreme tratamentul solicitat nu poate fi acordat în regim de decontare gratuită ca urmare a unor întârzieri nejustificate de natură birocratică, deși a fost inclus necondiționat în lista medicamentelor compensate.

Pe de altă parte, în fața instanței de recurs, recurenta-pârâtă CNAS a susținut lipsa de interes a cererii de ordonanță președințială, arătând că procedura de includere în listă a fost finalizată, fiind emisă hotărârea de guvern de completare a listei aprobate prin H.G. nr. 720/2008 și că tratamentul cu medicamentul Kalydeco (Ivacaftorum) se decontează de la data de 01.02.2021, iar combinația de medicamente Ivacaftorum+Tezacaftorum+Elexacaftorum (denumire comercială Kaftrio) este integral decontată începând cu data de 01.04.2022. Chiar și așa fiind, nu se poate susține că ordonanța președințială este lipsită de interes, câtă vreme nu s-a făcut dovada că a fost elaborat protocolul terapeutic aferent, fără de care reclamanta nu poate beneficia de prescrierea medicamentelor în regim de gratuitate, cerință obligatorie pentru decontarea costului tratamentului din FNUASS, alături de cerința includerii în listă, astfel cum arată și recurentul-pârât Ministerul Sănătății în recursul propriu.

Față de toate aceste aspecte, instanța de control judiciară consideră că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de ordonanță președințială, câtă vreme medicamentele solicitate sunt prevăzute în lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, însă nu și pentru indicația de care suferă reclamanta, iar acest tratament i-a fost prescris reclamantei de medicul specialist oncolog (eficiența unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată), întrucât neacordarea provizorie a tratamentului, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

Recurenții-pârâți au susținut a nu fi îndeplinită nici cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, recurenții reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantei asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții și au fost analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.

A mai susținut recurenta-pârâtă CNAS că analiza necesară în vederea soluționării prezentei cauze presupune un probatoriu complex, care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond. Cu privire la această susținere, Înalta Curte reține că, în cadrul prezentului litigiu, instanța de contencios administrativ nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți (dreptul reclamantei la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj. Măsura solicitată de reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Contrar susținerii recurentei-pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănptate, în cauză nu poate fi vorba despre un tratament preferențial acordat unui cetățean, cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii, fără discriminări și fără privilegii, respectiv drepturi egale pentru toți asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate, ci despre îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO citată în considerentele sentinței recurate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți CNAS și Ministerul Sănătății, referitoare la neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 335 din 17 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.