ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4922/2022

HOTĂRÂRE
26.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4922/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2021/a2, reclamantul A. a solicitat reexaminarea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 38/CA/2022 din data de 03 martie 2022, pronunțată în dosarul Curții de Apel Oradea nr. 508/35/2021.1.2.

Prin încheierea nr. 83/CA din 4 mai 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu și a anulat ca netimbrată cererea de reexaminare a încheierii nr. 38/CA/2022 din data de 03 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2021, formulată de reclamantul A., cu domiciliul în jud. Cluj.

Împotriva încheierii nr. 83/CA din 4 mai 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamantul A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021/a2.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, care vizează însăși existența căii de atac în reglementarea procesual-civilă, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În cauză, prin cererea formulată la data de 6 iunie 2022, recurentul-reclamant A. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilite în dosarul nr. x/2021, în cuantum de 20 de RON și prin încheierea din 15.09.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021.2, cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă, ca tardivă.

Ulterior, prin cererea formulată la data de 20 octombrie 2022 în înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021/a2.3, recurentul-reclamant A. a reiterat solicitarea privind reexaminarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, stabilită în sarcina sa de instanța investită cu soluționarea recursului.

În conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

În speță, calea de atac a recursului a fost declarată împotriva unei încheieri pronunțate în soluționarea unei cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

Astfel, prin încheierea nr. 38/CA/2022 din data de 03 martie 2022, pronunțată în dosarul Curții de Apel Oradea nr. 508/35/2021, instanța a anulat cererea sa de chemare în judecată întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit.

Prin încheierea nr. 83/CA din 4 mai 2022, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu și a anulat ca netimbrată cererea de reexaminare a încheierii nr. 38/CA/2022 din data de 03 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2021.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pentru considerentele prezentate, constatând că încheierea atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul promovat de reclamantul A., ca inadmisibil.

Admite excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 83 din 4 mai 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 332/2024
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, su
ÎCCJ 2023-01-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2023
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 7
ÎCCJ 2022-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4252/2022
Ședința publică din data de 28 septembrie 2022 I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual 1.1. La data de 2 decembrie 2021, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2
ÎCCJ 2022-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4251/2022
Ședința publică din data de 28 septembrie 2022 I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual 1.1. La data de 2 decembrie 2021, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2
ÎCCJ 2022-11-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5638/2022
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 20.
Sursă