ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4460/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune: să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție; să oblige pârâții să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ, începând cu data de 01.08.2017 (data încadrării sale) pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017; să oblige pârâții la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației; să oblige pârâtul MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON si în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție; să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate șl aplicate în mod individual șl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat; să oblige pârâții la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariate de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective; să oblige pârâtul Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința civilă nr. 1068 din 19 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind: obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea O.M.J. nr. 542/C/2018; obligarea pârâților Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune să calculeze salariul pentru luna decembrie 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON reprezentând valoarea de referință sectorială și stabilirea unei valori de referință sectoriale de 445 RON; obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de O.M.J. nr. 542/C/2018; obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante, a dobânzilor aferente și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației, a respins excepția lipsei de obiect în ceea ce privește celelalte capete de cerere, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE, a obligat pârâta D.N.P. la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018 și cele încasate, pentru perioada 1.08.2017-30.06.2018, actualizate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale, în condițiile și termenele prevăzute în O.U.G. nr. 3/2019, a obligat pârâta D.N.P. la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit O.M.J. nr. 3396/C/30.08.2018 și cele încasate, actualizate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale și a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 829 din 6 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanța depășit limitele învestirii, obligând în mod nelegal pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, întrucât pentru a se pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să se fi analizat legalitatea acestui ordin, or, aceasta nu se putea face câtă vreme instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat, iar pe de altă parte, ordonatorul principal de credite a alocat fonduri în bugetul DNP și în luna octombrie 2018 au fost achitate drepturile salariale reclamantei, motiv pentru care acest capăt de cerere a rămas fără obiect

Referitor la plata diferenței dintre sumele stabilite prin OMJ nr. 542/C/2018 și sumele stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018, consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța a fost învestită cu rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, acesta fiind modificat în cursul judecății prin OMJ nr. 2883/C/2018, fiind acordate valori de referință sectoriale chiar mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, stabilindu-se că: în perioada 09.04.2015-30.11.2015, valoarea de referință sectorială este de 421,36 RON; în perioada 01.12.2015-31.12.2017, valoarea de referință sectorială este de 463,5 RON, iar începând cu data de 01.01.2018, valoarea de referință sectorială este de 463,5 RON.

Consideră că prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâți a drepturilor solicitate de către reclamantă și i s-a acordat acesteia o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Susține că, întrucât intimata-reclamantă nu a contestat OMJ nr. 2883/C/2018, care în art. 4

2

a stabilit și modalitatea de plată a drepturilor salariale rezultate din majorarea valorii de referință sectoriale, prima instanță a depășit limitele învestirii, întrucât reclamanta nu a formulat o cerere privind punerea în aplicare a dispozițiilor acestui ordin.

De asemenea, invocă dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 ce prevede eșalonarea plății drepturilor salariale restante, în raport cu care apreciază că soluția primei instanțe privind obligarea sa la plata diferențelor salariale este nelegală.

Apreciază că prima instanță a depășit limitele învestirii și pentru că nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante pentru acordarea sumelor actualizate cu rata inflației și a dobânzilor, în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, în condițiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019.

O altă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează obligarea sa la plata sumelor pretinse de către intimata-reclamantă având în vedere că prin O.U.G. nr. 3/2019 s-a prevăzut eșalonarea drepturilor salariale restante pentru personalul din sistemul justiției, instanța depășind limitele învestirii și sub acest aspect.

În ceea ce privește obligarea sa la plata drepturilor salariale actualizate cu rata inflației și dobânda legală, consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că OMJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată, astfel că instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile întemeiate pe C. civ., în condițiile în care pârâții au recunoscut pretențiile reclamantei și au emis ordinul anterior arătat. Astfel, consideră că nu se poate reține o faptă ilicită a pârâților constând în omisiunea de a emite dispoziția de salarizare.

Mai arată că începând cu data de 01.01.2018, dată de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație a pârâților de acordare a sporurilor în procent maxim.

Susține că este criticabilă soluția de obligare a sa la plata dobânzilor legale, întrucât acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea unei obligații de plată, or, acordarea sporurilor în procentul de mai sus reprezintă o chestiune de oportunitate, în lipsa unei obligații legale în acest sens.

Judecarea cererii de recurs a fost suspendat data de 20 ianuarie 2020 pentru neîndeplinirea de către recurentă a obligațiilor stabilite prin încheierea din data de 30 septembrie 2021.

La data de 9 mai 2022 recurenta - pârâtă a depus cerere de repunere pe rol a cauzei însoțită de un set de înscrisuri. Instituția pârâtă a precizat în cuprinsul cererii că acțiunea a rămas fără obiect întrucât a achitat diferențele drepturilor salariale reclamantei A..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Intimata-reclamantă deține calitatea de consilier de probațiune la Serviciul de Probațiune din cadrul Direcției Naționale de Probațiune și a investit instanța de contencios administrativ cu verificarea legalității OMJ nr. 542/C/2018 și a OMJ nr. 603/C/2018.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2883/C/2018 și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanță a respins capetele de cerere privind anularea Ordinelor nr. 542/C/2018 și 603/C/2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Înalta Curte reține că potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 106 din 12 februarie 2019:

"(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;

b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;

c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale."

Instanța de recurs constată că intimata-reclamantă a primit o parte din sumele calculate, astfel cum reiese din OMJ nr. 2883/C/2018, din susținerile recurentei-pârâte și înscrisurile depuse de către aceasta, restul sumelor urmând să le primească conform O.U.G. nr. 3/2019.

În consecință, Înalta Curte reține că, în prezent, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Față de rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată și emiterea ordinelor de salarizare astfel cum au fost solicitate de către intimată, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte critici din recurs.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantei, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 1068 din 19 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect și va menține restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește modul de soluționare a excepțiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 1068 din 19 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și rejudecând cauza:

Respinge în tot cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE, ca rămasă fără obiect.

Menține restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește modul de soluționare a excepțiilor.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 06 octombrie 2022.