ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5567/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2018, sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune:

-obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ;

-obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: începând cu data de 15.08.2017 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 445 RON până la 31.12.2017;

- obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației;

- obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate șl aplicate în mod individual șl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

La data de 05.10.2018 reclamanta A. a formulat cerere de modificare a cererii introductive în sensul că:

- A înțeles să modifice primul petit din cererea introductivă după cum urmează: "Obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite la emiterea OMJ-ului individual prin care să îi recunoască reclamantei și stabilească un salariu corect ce conține VRS 463,5 RON(conform OMJ nr. 2883/C/2018;

- Să se ia act că petitul al doilea din cererea introductivă, a rămas fără obiect, respectiv acelea de a obliga pârâții să reconsidere perioada de acordare a diferențelor salariale prevăzute de OMJ 542/C/2018,

- A înțeles să mențină petitul al treilea din cererea introductivă.

- A precizat că înțelege să modifice petitul al patrulea în sensul de a aplica procentele menționate în cererea introductivă, luând în calcul noua valoare de referință sectorială recunoscută pentru personalul de probațiunea prin OMJ nr. 2883/C/2018 respectiv de 463,5 RON.

- A înțeles să modifice petitul al cincilea în sensul de "A obliga pârâta DNP la plata restanțelor salariale în conformitate cu noile ordine emise, respectiv 2883/C/2018 și 3996/C/2018, a dobânzilor legale și a sumei echivalentei actualizării sumei restante cu rata inflației.

- A înțeles să modifice petitul al șaselea în sensul de "Obligare a Ministerului Justiției în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noilor ordine ce au fost emise, respectiv OMJ nr. 2883/C/2018 și OMJ nr. 3996/C/2018 precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației.

- A precizat că înțelege să adauge petitul al șaptelea, acela de Obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea sumelor cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/24.08.2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar.

- A precizat că urmare a emiterii Ordinului 3396/C/30.08.2018, Ministerul Justiției a alocat o parte din banii necesari plății drepturilor salariale conform acestui act administrativ, iar Direcția Națională de Probațiune a efectuat plata unor restanțe (până în data de 03.10.2018 a plătit restanțele pentru lunile ianuarie- iunie, a plătit salariul pe luna august conform acestui ordin, însă nu a plătit restanțele pe luna iulie, nu a plătit drepturile salariale restante actualizate cu rata inflației și nu a plătit dobânzile legale pentru sumele restante).

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1210/2019 pronunțată la 28 martie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a calificat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei cu privire la capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratului Ministerului Justitiei sa aloce paratei Directia Nationala de Probatiune sumele necesare platii drepturilor salariale restante, ca fiind o aparare pe fondul cauzei, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 1210/2019 pronunțată la 28 martie 2019 de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

Invocând in drept motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și, trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente:

a) soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune de plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanța să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018.

Prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâți a drepturilor solicitate de către reclamantă și mai mult, s-a acordat o valoare de referință și mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată

Având în vedere că intimata-reclamantă nu a contestat OMJ nr. 2883/C/2018, care în art. 4

1

a stabilit și modalitatea de plată a drepturilor salariale care rezultă din majorarea VRS potrivit acestui act administrativ, solicită a se constata că instanta de fond a depăsit limitele învestirii, întrucât nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul punerii în aplicare a dispozitiilor OMJ nr. 2883/C/2018.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că soluția primei instanțe, de obligare a sa la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferențe salariale cuvenite ca urmare a emiterii Ordinului MJ nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă perioadei este nelegală, fiind pronuntată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile. respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea primei instanțe prin care s-a dispus plata drepturilor salariale și a celor accesorii, în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, a fost dată încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cele enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., situație ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește solutia instanței de obligare la plata diferențelor de drepturi potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, susține recurenta că în luna septembrie 2018 a fost deja efectuată pentru intimata-reclamantă, plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit CMJ nr. 3396/C/2018 și cele încasate.

În consecintă, consideră că era necesar ca, în temeiul art. 194 lit. c) C. proc. civ. instanța de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ.).

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-intimată a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 603/C/2018 și emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariut de bază. În cursul judecății, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamantă.

Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâții D.N.P. și M.J., instanța nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate.

Mai susține recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 și pe cale de consecință, în mod greșit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcția Naționale de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

În acest sens, subliniază că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C12018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esential al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

Față de cele de mai sus, solicită a se constata că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind condițiile răspunderii civile și pe cale de consecință nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici plata dobânzilor legate, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului, iar, în subsidiar, excepția nulității acestuia raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea sa, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 03.09.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, cu citarea părților, în ședință publică, la acest moment procesual instanța reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul prezentei judecăți.

Aspecte procesuale. La data de 12 noiembrie 2021, recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a depus la dosar o notă în cadrul căreia a solicitat a se constata rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind plata diferențelor de drepturi în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În prealabil, în ceea ce privește excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate de intimată în cadrul întâmpinării depusă la dosar, amintește Inalta Curte că au fost soluționate în ședința publică de la acest termen de judecată, în sensul respingerii acestora, considerentele avute în vedere de instanță în pronunțarea soluției regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, reține Înalta Curte că intimata-reclamantă B., în calitate de consilier de probațiune la Serviciul de Probațiune București, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și OMJ nr. 603/C/2018 și calcularea drepturilor salariale cu aplicarea valorii de referință sectoriale, în raport cu Decizia CCR nr. 794/2016 cu aplicarea majorărilor prevăzute de actele normative incidente, pentru perioadele solicitate, respectiv obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului creat, actualizat cu rata inflației, plus dobânzile legale.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 prin care a fost majorată valoarea de referință sectorială (VRS) la 463,5 RON conform art. 1 alin. (2) din acest ordin, pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanță a respins capetele de cerere privind privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Deopotrivă, văzând că noile ordine, respectiv OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 au venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, a reținut că prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, sens în care a dispus obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală, fiind pronunțată în urma administrării unui probatoriu complet, cu intepretarea și aplicarea corectă a normelor de drept procesual și material aplicabile.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurenta Direcția Națională de Probațiune, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta Direcția Națională de Probațiune invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata drepturilor salariale și a celor accesorii, în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, fără să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei.

Ori, contrar susținerii recurentei, aceasta solicitare se găsește în petitul 5 din cadrul Cererii modificatoare a acțiunii, reclamanta solicitând tocmai "a obliga Direcția Națională de Probațiune la plata restanțelor salariale în conformitate cu noile ordine emise, respectiv 2883/C/2018 și 3996/C/2018, a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației".

Analizând acest capăt de cerere, instanța de fond a constatat că, ulterior introducerii acțiunii, a fost emis la data de 30.08.2018 Ordinul 3396/C, prin care Ministerul Justiției a stabilit drepturile salariale ale personalului de probațiune și implicit și ale reclamantei începând cu data de 01.01.2018, precum și faptul că pârâta Direcția Națională de Probațiune nu a invocat și nu a făcut dovada achitării diferențelor dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018.

Prin urmare, prima instanță, în mod corect, în limitele învestirii, a admis acest capăt de cerere, obligând pârâta la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

În aceste condiții, prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, fără a depăși limitele învestirii, neexistând temeiuri pentru a-i reproșa acesteia că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta B. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune rectificarea ordinelor de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea, pârâta Direcția Națională de Probațiune fiind obligată la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații, până la data plății efective, această autoritate formulând critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 1531 alin. (1) și ale art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la lipsa unui refuz nejustificat și la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, reține instanța de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin: "începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Așadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON [potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] și aplicarea majorării de 10% [potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 decembrie 2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că pârâtului Ministerul Justiției îi revenea obligația de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială.

Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 (prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018) și s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30 % stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuție au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, împărtășind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitoare la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale neputând fi reținute.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, recurenta-pârâtă nefăcând dovada îndeplinirii obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin sentința recurată. Din aceeași perspectivă, se reține că nu există justificare legală pentru eșalonarea sumelor datorate, oricum eșalonarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia.

Astfel, în mod corect a fost obligată recurenta - pârâtă Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, în mod judicios instanța de fond a avut în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în cadrul căreia s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Referitor la celelalte critici formulate de recurenta Direcția Națională de Probațiune cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea țin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reținute alegațiile recurentei.

În fine, cât privește susținerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferențele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reține că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că toate criticile sunt nefondate și nu pot fi primite, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei Direcția Națională de Probațiune sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., nefiind incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 1210/2019 din 28 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.