ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3383/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2017, sub nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Ploiești:

- suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare de la capătul 5;

- anularea procesului-verbal nr. x/17.02.2017 de constatare a neregulilor și de stabilire a unor creanțe bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergența privind proiectul "Modernizarea activității de producție a S.C. A. SRL", cod SMIS 44438;

- anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x, respectiv titlul executoriu nr. x/05.09.2017 și somația nr. x/05.09.2017, emise pentru suma totală de 1.030.083,00 RON;

- anularea executării silite care face obiectul dosarului de executare silită nr. x;

- suspendarea executării silite care face obiectul dosarului de executare silită nr. x până la soluționarea contestației la executare.

Prin sentința nr. 133 pronunțată la 19 iunie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 133 pronunțată la 19 iunie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

După expunerea pe larg a speței, a legislației incidente și a criticilor pe fondul cauzei, reclamanta a menționat următoarele aspecte asupra excepției inadmisibilității cererii reținută de către instanța de fond:

- instanța de fond, în mod greșit, a respins cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare și administrare probe pe excepții, pronunțând o hotărâre nelegală, caz prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- instanța de fond, în mod gresit, apreciat că lipsa contestației administrative nu dă dreptul recurentei-reclamante de a contesta un act administrativ nelegal, pronunțând o hotărâre nelegală, caz prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată că în mod legal instanța de fond a considerat că era obligatorie contestarea pe cale administrativă a actului administrativ-fiscal, respectiv procesul-verbal nr. x/17.02.2017, și doar apoi se putea formula contestația judiciară, întrucât la data de 02.08.2018 au intrat în vigoare mai multe modificări ale Legii nr. 554/2004, printre care și art. 7 alin. (5), conform căreia s-a eliminat necesitatea formulării plângerii prealabile pentru actele administrative care au intrat in circuitul civil si au produs efecte juridice.

Susține că, prin formularea contestației la executare și-a exercitat dreptul de a ataca pe cale judiciară un act administrativ nelegal instanța de judecată care era și este obligată să stabilească legalitatea sau nelegalitatea actului administrativ contestat. Interpretarea în sens contrar a normelor legale aplicabile ar însemna vătămarea sa gravă și ireparabilă prin imposibilitatea de exercitare a dreptului constituțional de acces la justiție pentru ca instanta de judecată sâ analizeze. legalitatea unui act administrativ.

Opinează că, chiar dacă nu s-a urmat procedura specială prealabilă administrativă prin formularea plângerii împotriva actului la autoritatea emitentă a actului administrativ, pentru respectarea dreptului de acces liber la justiție și pentru respectarea dreptului la apărare trebuie să i se permită ca o instanță de judecată să analizeze nelegalitatea unui act administrativ.

Reamintește că prezenta cauză a fost disjunsă dintr-o contestație la executare în care a invocat nelegalitatea unui act administrativ-fiscal care fusese pus în executare silită, respectiv Procesul-verbal nr. x/17.02.2017.

Instanța de executare a făcut aplicarea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și sesizat din oficiu instanța de contencios-administrativ pentru a se pronunța pe nelegalitatea actului, astfel că instanța de fond era obligată să se pronunțe pe nelegalitatea actului administrativ în cauză independent și fără legătură cu parcurgerea unei proceduri prealabile .administrative.

În opinia sa, atunci când de contencios este sesizată de o altă instantă de judecată cu privire la nelegalitatea unui act administrativ individual, nu este obligatorie și nici necesară parcurgerea vreunei proceduri administrative prealabile.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a depus întâmpinare, în cuprinsul căreria a solicitat în principal a se constata că motivele de recurs invocate nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate, de criticile aduse și de apărările expuse în întâmpinării, Înalta Curte apreciază că excepția nulității recursul și recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, recurenta-reclamantă, prin cererea de recurs, a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei reține următoarele:

Obiectul cererii îl constituie anularea procesului-verbal nr. x/17.02.2017 de constatare a neregulilor și de stabilire a unor creanțe bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergența privind proiectul "Modernizarea activității de producție a S.C. A. SRL", cod SMIS 44438, emis de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală de Programe Europene Competitive.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată solicitând anularea Procesului-verbal nr. x/17.02.2017 și suspendarea actelor de executare emise.

Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii arătând în esență că, ceea ce se atacă în fața instanței de contencios administrativ este decizia de soluționare a contestației administrative, iar nu procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare. Ori în cauză, reclamantul a atacat direct procesul-verbal nr. x/17.02.2017.

Instanța de fond, prin sentința recurată, a admis această excepție și a constatat că O.U.G. nr. 66/2011 prevede în mod expres că ceea ce se atacă la instanța de contencios administrativ sunt deciziile emise în soluționarea contestației. Or, din această perspectivă, solicitarea de anulare a procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare este inadmisibilă, controlul de legalitate în contenciosul administrativ fiind exercitat de instanță asupra deciziei emise de autoritatea emitentă în soluționarea contestației, iar nu asupra actelor administrative împotriva cărora s-a formulat contestația prevăzută de art. 46 alin. (1) și art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

În cuprinsul recursului recurenta a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a respins cererea sa de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare și administrare probe pe excepții, pronunțând o hotărâre nelegală, caz prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile din cuprinsul recursului vizând faptul că nu i s-a admis cererea de amânare a cauzei în cel de-al doilea ciclu procesual, fiindu-i încălcat dreptul la apărare nu sunt fondate, întrucât cauza se poate amâna o singură dată pentru lipsă de apărare, or, așa cum recurenta a precizat acest termen fusese deja acordat.

În prealabil, trebuie menționat că în ceea ce privește susținerea că procedura prealabilă nu mai trebuia îndeplinită, instanța de recurs constată că legea aplicabilă actului administrativ atacat este potrivit principiului tempus regit actum (legea în vigoare la momentul emiterii actului) prin urmare nu poate avea incidență în cauză modificarea legislativă din august 2018.

Prin motivele de recurs recurenta-reclamantă critică soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă pe considerentul că, instanța de fond nu a analizat și nu a avut în vedere dreptul de acces liber la instanță al celui vătămat în drepturile sale printr-un act administrativ, iar dreptul la acțiune nu poate fi înlăturat prin necontestarea acestuia la organul administrativ emitent.

Înalta Curte apreciază că, în mod judicios instanța de fond a constatat că reclamanta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de dispozițiile art. 46 alin. (1) și art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Conform prevederilor legale de mai sus, împotriva titlului de creanță, se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță, iar potrivit art. 51 alin. (2) deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate coroborate cu prevederile art. 1, 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, se atacă în contencios administrative decizia pronunțată în soluționarea contestației administrative, iar nu, în mod direct, actul administrativ fiscal.

Procedura prealabilă învestirii instanței de judecată nu încalcă accesul liber la justiție, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanță, care are posibilitatea să-și revoce actul, fapt ce permite persoanei vătămate să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

Impunerea unei proceduri prealabile cum este cea de față nu reprezintă o încălcare a drepturilor reclamantei. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, a statuat că, parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.

În acord cu principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, se reține, de altfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea unor acțiuni în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție și la un proces echitabil, în însăși substanța sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest sens.

Faptul că legiuitorul a stabilit că la instanța de contencios administrativ fiscal poate fi atacată numai decizia prin care a fost soluționată contestația, nu reprezintă o încălcare a dreptului reclamantei la apărare și la un proces echitabil, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

Așadar, faptul că dispozițiile art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 prevăd că, contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii, nu presupune că poate fi atacat direct în instanța de contencios procesul-verbal de constatare a neregulilor în derularea proiectului cod SIMS 44438, ci doar că, după soluționarea contestației în calea administrativă de atac, cel care se consideră lezat în drepturile sale și după soluționarea contestației, are dreptul la acțiune și în fața instanței de contencios.

Instanța de recurs precizează că motivele de recurs în ceea ce privește faptul că nu s-ar fi făcut dovada comunicării către societate a procesului-verbal atacat nu constituie un argument în sprijinul soluționării favorabile a recursului, întrucât recurenta a recunoscut implicit calitatea sa de a formula contestația în momentul în care a depus cererea de chemare în judecată prin care a solicitat anularea acestui proces-verbal și nu a făcut dovada formulării contestației administrative.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 133 din 12 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 133 din 12 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2022.