ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3260/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3260/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 7 iunie 2022
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin adresa, comunicată petentului A. la 27 aprilie 2022, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarului i s-a pus în vedere acestuia să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii sale în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lict. b) din O.U.G. nr. 80/2013.
Împotriva acestei obligații, petentul nu a formulat cerere de reexaminare, ori cerere de acordare a facilităților de plată privitoare la taxa judicară de timbru. Astfel, soluționând cu prioritate excepția nulității recursului, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că această excepție este de procedură, absolută și peremptorie, Înalta Curte o consideră ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor 25 alin. (1) lict. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, petentul B. avea obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 20 RON cu privire la recursul formulată împotriva încheierii de suspendare a soluționării cauzei din 18 ianuarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
În conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege", iar în cauză nu se constată existența vreunei excepții de la regula stabilită de acest text de lege.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru, este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ. privitoare la netimbrarea cererii, sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.
Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat de reclamantul A. formulat împotriva încheierii din 18 ianuarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2022.