ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 31 martie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2021, petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de ședință din data de 14.06.2021, privind cererea de scutire a petentului de la plata taxei judiciare de timbru de 100 RON, impusă de completul de judecată legal învestit pentru soluționarea contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2021
Soluția instanței de fond
Prin încheierea din 7 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de reexaminare a încheierii de ședință din data de 14.06.2021, privind cererea de scutire a petentului A., de la plata taxei judiciare de timbru de 100 RON, stabilită în dosarul nr. x/2021.
Cererea de recurs
Împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs A., solicitând admiterea acestuia.
Apărările intimatei
Intimata Primăria Comunei Pietrari nu a formulat întâmpinare.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a cererii de recurs, potrivit art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 197 din C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Prin adresa comunicată recurentului la data de 23.09.2021, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva încheierii din 7 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021.1 s-a admis excepția tardivității și a fost respinsă ca tardivă cererea de reexaminare formulată de petent împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2021, încheierea fiind comunicată părții la 20 decembrie 2021.
Totodată, pentru termenul de judecată din 31 martie 2022, petentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, conform procesului-verbal aflat la dosar.
Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 31 martie 2022, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.
Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de A. împotriva încheierii din 7 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de A. împotriva încheierii din 7 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 31 martie 2022.