ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1045/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.05.2018 pe rolul Curții de Apel București reclamantul A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței anularea Deciziei nr. 80/22.12.2017.

În argumentele expuse în susținerea acțiunii, reclamantul a arătat, in esență, că nu a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, nefiind îndeplinite condițiile cerute de dispoziția normativă anterior menționată pentru a fi atrasă răspunderea sa patrimonială. Potrivit reclamantului, acesta nu a fost parte la o înțelegere anticoncurențială, nu a luat prin intermediul asociaților sau a altor persoane interpuse decizii ce au avut drept scop încălcarea normelor concurențiale și nu a fost parte la practici concertate ce ar fi avut drept scop încălcarea dispozițiilor în temeiul cărora s-a decis sancționarea. Nici direct, dar nici indirect nu a participat la înțelegeri pentru a stabili un anumit preț de cumpărare sau de vânzare a serviciilor pe piață. Nu există dovezi din care să reiasă participarea sa la practicile descrise de intimată în decizia contestată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 4981 din 03 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamata A. S.R.L., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamantă a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii civile atacate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinței atacate vizează, în esență, următoarele aspecte:

-instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că nu a analizat condiția de aplicabilitate a normei de drept material-art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, referitoare la existența unui schimb de informații între societăți. Recurenta a arătat că, pentru a fi aplicabilă norma de drept material și să reprezinte temeiul unei sancțiuni, trebuie ca toate condițiile prevăzute de aceasta, inclusiv cea referitoare la existența unui schimb de informații, a unei înțelegeri între întreprinderile concurente să fie îndeplinite. A apreciat că instanța de fond nu a analizat această condiție esențială de aplicabilitate a normei de drept material.

- prima instanță extinde în mod nejustificat efectul juridic produs de formularea, la un moment dat, a unei cereri de adeziune la o Asociație de așa zisa înțelegere frauduloasă/anticoncurențială intervenită ulterior între această entitate și una sau mai multe societăți cu obiect de activitate identic sau similar cu recurenta;

- singurul element în funcție de care se poate constata o poziție activă a recurentei a fost aderarea la această Asociație, ulterior acestui moment neadoptând, necomunicând, neîmplicându-se în vreo activitate specifică, este nelegal să se aprecieze în sensul că am schimbat informații ce au conturat o înțelegere anticoncurențială;

-prima instanță a interpretat greșit norma de drept material atunci când a apreciat că textul de lege se opune existenței unor comunicări între societăți legate de prețul serviciilor prestate bazate pe costuri și contribuții legal stabilite prin acte normative;

- prima instanță a apreciat în mod greșit că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 se opune unui schimb de informații legate de preț între societăți concurente, chiar și în situația în care acest schimb de informații are la bază determinări stabilite prin lege;

- informațiile care au pornit doar de la asociație vizau respectarea unor cerințe legale în materia costului muncii, respectiv să nu fie încălcate dispozițiile Codului Muncii cu privire la plata pe timp de noapte, plata în timpul repausului săptămânal, fiind informații legate de dotarea minimă pe care fiecare societate trebuia să o aibă, iar în privința unor rubrici, era lăsat la aprecierea fiecărui membru al asociației modul în care le completează, făcând vorbire despre cheltuielile indirecte și despre profit.

1.4. Apărările formulate

Intimatul -pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În apărare a arătat că recurenta a fost sancționată pentru o înțelegere anticoncurențială privind stabilirea prețului minim pe piața serviciilor de pază umană din România, înțelegere facilitată inclusiv prin schimbul de informații sensibile din punct de vedere concurențial asupra modului de formare a prețului respectiv, astfel că nu a fost sancționată pentru simpla calitate de a fi membru al unei asociații. În ceea ce privește ansamblul de probatoriu, arată că există o serie de emailuri, primul datând din iunie 2011, ulterior un altul din aceeași zi, aceasta fiind și data de început a faptei anticoncurențiale, mail transmis de la președintele APCS, unde recurenta era membră, și recepționat inclusiv, așa cum a confirmat și reprezentantul recurentei-reclamante, de către aceasta. Ulterior mai există un alt mail din 2013, însă relevant este faptul că nu numai că a fost recepționat, dar unul dintre mailuri a fost redirecționat de pe adresa oficială a recurentei-reclamante către administratorul societății.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 30 ianuarie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept încadrate, relativ la motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,Înalta Curte reține că instanța de fond a efectuat o corectă interpretare și aplicare a legii referitor la modul de soluționare a cererii reclamantei încât, criticile evocate se vădesc a fi nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanțe, fiind reiterate considerațiunile reclamantei vizând nelegalitatea sentinție atacate, în manieră evident similară cu aspectele înfățișate deja prin apărările formulate la fond.

Recursul nu presupune însă examinarea cauzei sub toate aspectele, ci, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv a concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Soluția pronunțată de instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu elementele de fapt ale speței, prin prisma cărora judecătorul a ajuns la concluzia că sub aspectul legalității sancțiunii aplicate, pârâtul a sancționat reclamantul cu amendă în cuantum de 139.252,32 RON, reprezentând 3,5% din cifra de afaceri făcând corect aplicarea dispozițiilor art. 55, art. 57 din Legea nr. 21/1996 și ale Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor aprobate prin Ordinul nr. 420/2010 (pct. 226 și urm. din decizie).

În privința încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) pe piața serviciilor de pază umană, Consiliul Concurenței a apreciat că gravitatea faptei este mare (înțelegere pe orizontală, care are ca obiect fixarea prețurilor), a constatat că durata faptei este medie (4 ani - iunie 2011 - iulie 2015), ceea ce a determinat aplicarea unui cuantum adițional de 3% pe an, din cuantumul determinat în funcție de gravitatea faptei.

În privința gravității faptei, Curtea a reținut că dispozițiile art. 7 lit. c) din Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor, potrivit cărora: "fapte de gravitate mare - în această categorie se încadrează, de regulă, restricționările pe orizontală de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. a) din lege, respectiv cartelurile în vederea fixării prețurilor, împărțirii piețelor sau a clienților, limitării producției ori a vânzărilor sau alte practici care împiedică buna funcționare a pieței". Ca atare, în cazul concret din speță, natura faptei reținute este suficientă pentru încadrarea acesteia în categoria faptelor de gravitate mare.

Subsumat motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă tinde a convinge instanța de control judiciar că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a cadrului de reglementare incident în cauză.

Relativ la motivul de casare avut în vedere de către recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reluând succint situația de fapt, este de necontestat că, prin decizia atacată, adoptată în urma deliberărilor privind investigația declanșată prin Ordinul nr. 237/06.05.2015 și extinsă prin Ordinul nr. 38/19.01.2016, Plenul Consiliului Concurenței a decis următoarele:

- constatarea încălcării art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare3 de către B., Federația Serviciilor de Securitate, C., Patronatul Serviciilor de Securitate, D. S.R.L., E. S.A., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.A., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.A., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., A. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Prospecțiuni Divizia Pază și Protecție S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.A., BB. S.R.L., CC. S.R.L., DD. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., GG. S.R.L. și HH. S.R.L., prin realizarea unei înțelegeri anticoncitren(iale având ca obiect stabilirea prețului minim pentru serviciile de paza umană din România;

- sancționarea A. S.R.L. cu amendă în cuantum de 139.252,32 RON, reprezentând 3,50 % din cifra de afaceri realizată în anul 2016.

O primă problemă de drept ce s-a impus a fi dezlegată de instanța de fond, reiterată de altfel și prin cererea de recurs, vizează faptul că recurenta reclamantă nu a participat la săvârșirea faptei anticoncurențiale, considerând că nu este îndeplinită condiția privind existența unui schimb de informații.

Este de menționat că recurenta -reclamantă este concurent pe piața serviciilor de paza umana din România, fiind totodată și membra B. în perioada iunie 2011 - iulie 2015.

Prin Decizia Consiliului Concurenței, recurenta-reclamanta a fost sancționată pentru o înțelegere anticoncurențială având ca obiect stabilirea prețului minim pentru serviciile practicate pe piața serviciilor de paza umana, înțelegere rezultata inclusiv ca urmare a schimbului de informații în ceea ce privește modul de formare a prețului minim și a componentelor acestuia, intre întreprinderile care furnizează servicii de paza umana si realizata cu implicarea activa a asociațiilor ai căror membri sunt întreprinderile implicate.

Așadar, întreprinderea nu a fost sancționată pentru simpla calitate de membru al APCS, dreptul său constituțional de asociere nefiind contestat.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, recurenta nu a fost sancționată pentru simpla sa apartenența la asociație, ci pentru conduita proprie referitoare la limitarea liberei concurențe pe piața relevantă, argumentul principal pentru reținerea faptei ilicite în sarcina recurentei-reclamante fiind acela că a cunoscut și a aderat în mod tacit la acordul cu obiect anticoncurențial promovat de o asociație profesională din cadrul căreia reclamantul a făcut parte, fiind participant la schimbul de informații referitoare la preț.

În acest context, instanța de fond a arătat în mod corect că, deși recurenta a cunoscut acțiunile APCS, acesta nu a luat o poziție contrară acțiunilor anticoncurențiale nici expres, și nici prin atitudinea diferită pe piața relevantă."

Art. 101 alin. (1) din TFUE, care este similar art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, interzice înțelegerile, deciziile sau practicile concertate care: fixează prețurile de vânzare, - fixează prețuri minime sau prețuri target.

Ca atare, concurența prin preț este cea mai vizibilă și mai importantă formă de concurență. Aceasta are ca efect existența unor prețuri competitive și încurajează comerțul cu bunuri și servicii, făcând astfel posibilă cea mai eficientă distribuție a activităților firmelor în ceea ce privește productivitatea și capacitatea acestora de a se adapta la schimbări .

Schimbul de informații poate lua diferite forme: datele pot fi împărtășite direct între concurenți sau, indirect, prin intermediul unei asociații profesionale sau al unei terțe părți (furnizor sau client comun).

În privința reclamantei, astfel cum s-a arătat anterior, relevante sunt faptele indicate în cuprinsul Deciziei contestate, potrivit cărora aceasta a participat la corespondența prin care s-au purtat discuții în cadrul asociației cu privire la prețul minim, respectiv la schimbul de e-mailuri conținând date referitoare la prețul minim pe ora de pază umană, la întâlnirea din cadrul Adunării generale a PSS din data de 19 mai 2015, în cadrul căreia membrilor prezenți li s-a adus la cunoștință că "se lucrează la grila de calcul pentru stabilirea tarifului orar minim. În acest context factual, nu se poate reține vreun dubiu cu privire la intenția reclamantei de a accepta, în domeniul serviciilor de pază umană, un preț minim pe piață și nici vreo pretinsă delimitare a reclamantei de acest subiect.

Au fost avute în vedere și considerentele Curții de Justiție în cauza Huls (C-199/92), prin care a reținut la punctul 1895 că "o practică concertată se află sub incidența art. 101 alin. (1) TFUE chiar și în lipsa efectelor anticoncurențiale pe piață".

Curtea subliniază că stabilirea aplicabilității art. 101 TFUE sau dimpotrivă a inaplicabilității, produce efecte doar în ceea ce privește legislația incidentă în cadrul investigației, respectiv raportarea înțelegerii anticoncurențiale investigate doar la normele interne sau și la normele Uniunii Europene, iar nu și în ceea ce privește existența sau inexistența faptei investigate, având în vedere că atât în legislația națională cât și în Tratat condițiile prevăzute pentru stabilirea existenței unei practici anticoncurențială sunt similare.

Practic, ceea ce diferă în cele două situații este piața afectată prin înțelegere investigată, respectiv piața națională sau piața comună.

În privința calculatorului de preț, s-a reținut că scopul urmărit de întreprinderile implicate a fost acela de a determina modul de calcul al prețurilor și indicarea prețului minim "corect" pentru serviciile de pază umană.

În raport de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-67/13 Cartes Bancaires), s-a reținut că înțelegerea supusă investigației prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a se reține că este anticoncurențială prin obiect. În condițiile în care prețurile pentru furnizarea serviciilor de pază umană nu sunt reglementate, schimbul de informații cu privire la modalitatea de constituire a prețului minim "corect" între întreprinderile care acționează pe această piață, prin intermediul asociațiilor profesionale și al Federației, reprezintă în fapt o modalitate de exprimare a voinței comune a acestora cu privire la modul de acțiune pe piață. În plus, întreprinderile implicate și asociațiile profesionale, alături de FSS, nu aveau atribuții de reglementare în ceea ce privește piața serviciilor de pază umană.

Cât privește susținerile reclamantei în sensul că discuțiile din cadrul PSS și FSS nu se refereau la un tarif minim de referință, ci la costul salarial minim brut legal obligatoriu stabilit de guvern, taxele aferente și dotările obligatorii, pentru respectarea dispozițiilor Codul fiscal, a Legii contabilității, a Codului muncii și ale Legii nr. 33/2003, nu sunt de natură a exclude caracterul anticoncurențial al înțelegerii, având în vedere că dincolo de elementele de cost discutate, scopul urmărit a fost acela de stabilire a unui preț minim.

Or, în cauză, discuțiile purtate între întreprinderile concurente din cadrul PSS și FSS tocmai această intenție o demonstrează.

Cu această ocazie, Curtea subliniază că obiectul anticoncurențial al unei înțelegeri nu este înlăturat dacă înțelegerea nu a fost pusă în aplicare și prin urmare nu s-a produs un efect de restricționare a concurenței, având în vedere că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 înțelegerea poate avea caracter anticoncurențial prin obiect și/sau prin efectele produse.

Susținerile reclamantei în sensul că în principal destinatarii devizului erau beneficiarii serviciilor de pază umană, cărora li se oferea posibilitatea de a aprecia dacă tarifele ce li se ofertau includeau în mod corespunzător costurile aferente prestării serviciilor, nu prezintă relevanță, având în vedere că dincolo de acest obiectiv, publicarea acestui calculator de preț producea efecte și în ceea ce privește comportamentul întreprinderilor care acționau pe piața respectivă, respectiv întreprinderile cunoșteau, cu un grad de certitudine ridicat, politica de prețuri practicată de concurenți și, de asemenea, erau încurajate să aplice tarife minime, fără a efectua o corelare cu propriile costuri pe care le presupunea prestarea serviciilor de pază.

Or, în aceste condiții, faptul că înțelegerea urmărea și anumite obiective legitime nu exclude aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Argumentele reclamantei privind standardul de probă, nu pot primite în măsura în care prin acestea de susține că probele individuale invocate de autoritatea de concurență nu sunt suficiente pentru a dovedi comportamentul ce îi este imputat, valoarea probatorie a documentelor avute în vedere de pârât pentru a o sancționa pe reclamantă fiind apreciate în ansamblu, iar nu în mod individual. Astfel, Curtea reține că analiza tuturor documentelor și informațiilor în ansamblu a condus la fundamentarea fermă a concluziei că și în cazul reclamantei s-a produs o încălcare a Legii nr. 21/1006.

În cauza de față, Consiliul Concurenței a respectat standardul probatoriu specific, aducând dovezi suficiente și consistente, din care rezultă că au fost încălcate regulile de concurență, fără a nesocoti principiul prezumției de nevinovăție. Dovezile reținute în cuprinsul deciziei contestate reprezintă un complex de probe care conturează o situație de fapt ce atestă adoptarea de către reclamantă a unui comportament anticoncurențial.

Decizia contestată este amplu motivată și fundamentată pe mijloace de probă ce au fost analizate coroborat, iar nu pe simple speculații, prezumții și deducții, cum în mod nefondat a susținut reclamanta.

Valoarea probatorie a acelor e-mail-uri nu poate fi pusă în discuție, având în vedere că acestea au fost ridicate în cadrul unei inspecții inopinate. Or, potrivit normelor general aplicabile în materia probelor, credibilitatea și, prin urmare, valoarea probatorie a unui înscris depind de originea sa, de împrejurările întocmirii lui, de destinatarul său și de caracterul rezonabil și fiabil al conținutului acestuia, niciunul dintre aceste aspecte nefiind contestat de recurentă.

În concluzie, astfel cum a reținut si instanța de fond prin Sentința recurata, prezumția de nevinovăție si standardul probatoriu impuse de jurisprudența CJUE au fost respectate de autoritatea de concurență, iar pe baza corespondenței ce formează probatoriul care a stat la baza emiterii deciziei, a conexiunii logice a acestora și a principiilor de origine jurisprudențială incidente acestor elemente de probă, Consiliul Concurenței a reținut în mod corect că participând la schimbul de informații privind preturile "legitime" din sector și rămânând active pe piață, întreprinderile implicate au ținut cont de informațiile schimbate cu concurenții lor sau de informațiile care le-au fost aduse la cunoștință și de care nu s-au distanțat în mod public la stabilirea propriului comportament pe piață.

Referitor la criticile privind individualizarea sancțiunii, în ceea ce privește sancțiunea, Consiliul Concurenței a făcut aplicarea dispozițiilor art. 55, art. 57 din Legea nr. 21/1996 și ale Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor aprobate prin Ordinul nr. 420/2010.

Prin motivele de recurs se afirmă că nivelul de bază al sancțiunii aplicate ar fi fost determinat în mod greșit, susținând că data de început a faptei anticoncurențiale ar fi fost stabilită în mod greșit față de recurentă având în vedere că "în majoritatea cazurilor" data de început a faptei care a făcut obiectul investigației a fost 19.05.2015, anume data Adunării Generale PSS în urma căreia a fost încheiat și un proces-verbal.

Aceste susțineri nu pot fi primite vedere că individualizarea sancțiunii aplicate recurentei s-a făcut în funcție de gravitatea și durata faptei, criterii prevăzute la art. 57 din Legea concurenței, avându-se în vedere și anumite circumstanțe atentuante reglementate în Instrucțiunile privind individualizarea sanc{iunilor prevăzute la art. 55 din Legea concurenței (Instrucțiunile C. civ.).

Astfel, în privința încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 pe piața serviciilor de pază umană, Consiliul Concurenței a apreciat că gravitatea faptei este mare (înțelegere pe orizontală, care are ca obiect fixarea prețurilor), a constatat că durata faptei este medie (pentru 4 ani - iunie 2011- iulie2015), ceea ce a determinat aplicarea unui cuantum adițional de 3% pe an, din cuantumul determinat în funcție de gravitatea faptei.

Relativ la data de începere a practicii anticoncurențiale, în ceea ce o privește pe recurentă, în calitate de membru al asociațiilor din cadrul FSS, aceasta este, fără putință de tăgadă, după cum a reținut și prima instanță, iunie 2011.

Relevante, în ceea ce privește existența practica anticoncurențială, așa cum acesta a fost definit de jurisprudența comunitară - existența concursului de voință între cel puțin două părți, forma în care se manifestă fiind nesemnificativă, atât timp cât aceasta reprezintă expresia fidelă a intenției părților (în cauza Bayer, AG/Comisia T-41/1996) - rezultând că reclamanta a participat la o înțelegere anticoncurențială sub forma facilitării realizării unui acord între întreprinderi concurente care își desfășurau activitatea pe piața serviciilor de pază umană, prin care s-a urmărit fixarea prețului minim pentru tariful orar pentru pază umană. Această înțelegere, în opinia justă a primei instanțe, a avut un obiect restrictiv din punctul de vedere al concurenței, manifestat atât sub forma posibilității acordate întreprinderilor care desfășoară activitatea pe piața respectivă să prevadă, cu un grad mare de certitudine, politica de prețuri aplicată de concurenți, cât și sub forma determinării întreprinderilor de pe piață de a utiliza un tarif care să nu reflecte neapărat costurile reale proprii fiecăreia.

În aceste condiții, deși recurenta susține că în cuprinsul deciziei atacate nu se reține nicio comunicare între societate și alte entități investigate, Înalta Curte apreciază că acest argument este neîntemeiat, în condițiile în care conduita acesteia a fost una pasivă, rezumată în comiterea practicii anticoncurențiale printr-o faptă omisivă. Mai exact, prin nedenunțarea practicii anticoncurențiale propuse la nivelul FSS și preluarea calculatorului tarifar prestabilit, conduce la concluzia însușirii prețului minim.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond, analizând întregul material probator a statuat că a fost probată înțelegerea anticoncurențială constatată în cauză și că participarea la formarea acordului în vederea stabilirii unui preț minim pentru tariful orar pentru paza umană, cade în mod automat sub incidența interdicției prevăzute de textul legal precitat, fiind dăunătoare pentru funcționarea normală a concurenței la nivelul național, prin însăși natura ei.

Și, în fine, în ceea ce privește modul de individualizare al sancțiunii, apreciat nelegal de către recurentă, în raport de dispozițiile Ordinului nr. 694/2016, Înalta Curte reține că nici aceste argumente nu sunt întemeiate, pentru considerentele următoare.

Potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 (forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate), "Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării următoarele fapte, săvârșite cu intenție sau din neglijență de întreprinderi sau asociații de întreprinderi: a) încălcarea prevederilor art. 5 și 6 din prezenta lege, precum și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (…)".

De asemenea, potrivit art. 57 alin. (1) din același act normativ "Individualizarea sancțiunilor prevăzute la art. 53 - 56 se face ținând seama de gravitatea și durata faptei, cu respectarea principiului eficacității, proporționalității și al efectului disuasiv al sancțiunii aplicate."; iar potrivit Cap. II Nivelul de bază, lit. A). Determinarea nivelului de bază, pct. 1. din Ordinul nr. 420/2010 pentru punerea în aplicare a Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, "Nivelul de bază se determină în funcție de gravitatea și durata faptei.".

Or, în această privință, individualizarea sancțiunii de către pârât a fost riguros făcută, prin prisma gravității faptei - apreciată ca fiind una mare - cu luarea însă în considerare a trei circumstanțe atenuante și a uneia agravante.

De altfel, singura critică adusă de recurentă modului de individualizare a sancțiunii viza cuantumul acesteia din perspectiva duratei faptei contravenționale, însă sub acest aspect, hotărârea atacată este la adăpost de critici, în condițiile în care data de început a încălcării a fost stabilită ca fiind luna iunie2011 și a continuat inclusiv la data emiterii deciziei atacate, respectiv decembrie 2017.

În aceste condiții, majorarea cuantumului sancțiunii cu 10% din nivelul de bază al amenzi este justificată ca urmare a aplicării circumstanței agravante prevăzute de Cap. III Adaptarea nivelului de bază, lit. B). Circumstanțe agravante, alin. (2) potrivit căruia: "Nivelul de bază va fi majorat cu un procent cuprins între 10% și 25% pentru fiecare astfel de încălcare reținută de Consiliul Concurenței: b) continuarea încălcării după declanșarea procedurii de către Consiliul Concurenței"; astfel că, sub acest aspect, trebuie remarcat că s-a aplicat de către pârât minimul de 10% din nivelul de bază, astfel că o reducere sub acest procent ar afecta însăși legalitatea sancțiunii.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivul de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4981 din 03 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.