ÎCCJ, decizie (scj.ro #220708)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #220708) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 104 Dosar nr. 2013/1/2024 Ședința din 9 decembrie 2024
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite sesizările conexate, formulate de Tribunalul Constanța – Secția I civilă în dosarul nr. 2759/118/2024 și de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 1833/85/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: La acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se țină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Admite sesizarea conexată, formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 4744/107/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilește că: La acordarea sporului pentru persoanele cu handicap nu sunt aplicabile dispozițiile art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență nr. 168/2022.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Arad – Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 383/108/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017 , anexa nr. VIII, capitolul I, litera B, art. 1 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 296/2023, capitolul III, secțiunea 1, articolul XXVI, punctul 10, poate fi acordat funcționarilor publici angajați în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în condițiile în care prin aceasta s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017?” Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2024.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.