ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 714/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Buucrești, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul National al Audiovizualului (CNA), solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea, în tot, a Deciziei CNA nr. 220 din data de 26.08.2021, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii de somație publică de intrare de îndată în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare cu privire la informațiile prezentate în cadrul emisiunii difuzate la data de 10.06.2021 și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură.

Prin sentința civilă nr. 817 din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, și s-a dispus anularea Deciziei nr. 220/26.08.2021 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului; s-a luat act de faptul că reclamantul a înțeles că solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 817 din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul National al Audiovizualului a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, cu privire la prezentarea anumitor evenimente factuale din SUA, în care este expusă o anumită variantă a acestora, prezentată de invitatul emisiunii ca fiind unică, recurentul a susținut că instanța fondului a considerat că prezentarea acestor infomații ca fiind fapte reale și nu ipoteze, de către invitatul emisiunii, ar fi în fapt, conform sentinței, opiniile acestuia, aspect care se încadrează în libertatea de exprimare, conform art. 10 din CEDO.

Astfel, afirmațiile în discuție depășesc libertatea de exprimare garantată de CEDO, pe care instanța o invocă în motivarea sentinței, susținând în acest sens că dreptul la liberă exprimare se bucură de o protecție absolută și că acesta ar fi fost limitat de către CNA.

Sub acest aspect, Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră la art. 10 libertatea de exprimare, însă, această normă nu conferă libertății de exprimare un caracter absolut necondiționat, ci exercitarea acestei libertăți comportă anumite limitări. Potrivit paragrafului al doilea al art. 10, exercitarea acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități în vederea proteguirii mai multor valori, inclusiv morala.

Exercitarea libertății de exprimare se află în corelație directă cu alte drepturi fundamentale, printre care un rol special îl ocupă dreptul persoanei la viața privată, drept căruia i se circumscrie și imaginea persoanei.

Față de modul în care s-a desfășurat emisiunea, în opinia sa, nu existau motive particulare care să înlăture această obligație, informațiile aduse la cunoștința publicului au îmbrăcat forma unor declarații factuale, nu a unor opinii, aceste declarații nu au fost verificate în prealabil, iar moderatorii nu au dat eficiență prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.

Mai mult, la art. 36 din Rezoluția 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, se precizează că presa este obligată să se supună unor principii etice, ferme, prin care se garantează libertatea de exprimare și dreptul fundamental al cetățeanului de a primi informații corecte si opinii sincere.

A redat pe scurt, prevederi ale Rezoluției pe care le consideră relevante în prezenta cauză referirtoare la "știri și opinii", susținând că, suplimentar la drepturile și obligațiile juridice stabilite de către normele juridice respective, presa mai are o responsabilitate etică față de cetățeni și societate, care trebuie accentuată la momentul actual, când informarea și comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetățenilor și dezvoltarea societății și a vieții democratice.

Profesia de jurnalist include drepturi și obligații, libertăți și responsabilități, iar principiul de bază al eticii jurnalismului este diferențierea dintre noutăți și opinii, astfel încât acestea să nu fie confundate. Noutatea este o informație referitor la fapte și date, în timp ce opiniile includ gânduri, idei sau păreri ale agențiitor de presa, editorilor și jurnaliștilor.

Difuzarea știrilor trebuie să fie bazată pe adevăr, asigurată prin mijloace adecvate de verificare și demonstrare și pe imparțialitate în prezentare, descriere și narare. Bârfele nu trebuie confundate cu noutățile. Titlul si sumarul știrilor trebuie să reflecte esența evenimentelor si datelor prezentate cât mai precis.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pe motiv că, în opinia sa, nu au fost invocate motive de nelegalitate a hotărârii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 8 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, prin Decizia nr. 220/26.08.2021 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului s-a dispus sancționarea reclamantei cu somația publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

În baza dispozițiilor art. 93

1

alin. (1) și (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, prin Decizia nr. 220/26.08.2021 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului s-a stabilit în sarcina radiodifuzorului obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puțin 3 ori, în intervalul orar 06:00-14:00, din care o dată în principala emisiune de știri, pe postul B., următorul text: "Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat postul de radio B. cu somație publică, întrucât modalitatea în care moderatorul emisiunii "Ce-i în Gușă și-n căpușă " difuzată în data de 10 iunie 2021, a perceput și a prezentat perspectiva sa personală cu privire la alegerile din Statele Unite ale Americii, la respectarea libertății de exprimare în America în " ultimii ani și mai ales 2020", nu a respectat o distincție clară între fapte și opinii și nu a fost prezentată în mod imparțial și cu bună-credință, fiind încălcate prevederile art. 64 din Codul audiovizualului".

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, solicitând anularea, în tot, a Deciziei CNA cu nr. 220 din data de 26.08.2021 prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii de somație publică de intrare de îndată în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare cu privire la informațiile prezentate în cadrul emisiunii difuzate la data de 10.06.2021.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâtul Consiliul National al Audiovizualului formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia 220/2011 privind

Codul de reglementare a conținutului audiovizual, în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

Conform art. 91 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr 504/2002 constituie contravenție nerespectarea dispozițiilor cuprinse în Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, iar Consiliul Național al Audiovizualului va emite o somație constând în condiții și termene precise de intrare în legalitate.

Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede următoarele:

"(1) Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

(2) Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită."

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare, raportat la situația de fapt necontestată în speță, a principiilor consfințite de art. 10 CEDO, pe care le reiterează.

Astfel, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită.

Acest lucru este valabil, în special, în privința dezbaterilor politice libere și a libertății de exprimare politică, Curtea acordându-le "o importanță deosebită". În acest context, Curtea a subliniat că, în temeiul art. 10 § 2 din Convenție, restrângerile aplicate exprimării politice sunt limitate. Aceasta a explicat că a permite aplicarea unor restrângeri ample discursului politic în cazuri individuale ar afecta, fără îndoială, respectarea libertății de exprimare în general în statul în cauză.

În aceste circumstanțe și luând în considerație buna credință a reclamantei în comunicarea chestiunilor de interes public privitoare la un subiect de interes public privind impactul și consecințele primului turneu european din mandatul președintelui american C., Înalta Curte consideră că ingerința în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare nu a fost «necesară într-o societate democratică» în sensul jurisprudenței CEDO, menținerea eventuală a sancțiunii amenzii aplicate prin Decizia nr. 220/2021 fiind disproporționată prin raportare la scopul concret urmărit de legiuitor prin instituirea obligațiilor legale prin art. 3 alin. (2) din Lege, respectiv art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Codul audiovizulului, fiind de natură a conduce la o încălcare a art. 10 din Convenție.

În fiecare cauză, atunci când stabilește dacă au fost respectate drepturile prevăzute la art. 10, CEDO ia în considerare cauza în ansamblu, inclusiv însăși natura discursului în cauză și contextul general în care a fost formulat și/sau difuzat.

Chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite prin chiar conținutul art. 10, paragraful 2 al articolului dispunând că exercitarea acestei libertăți presupune "obligații și responsabilități", totuși, sarcina ei este să comunice informații și idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public" (Observer and Guardian v. the United Kingdom, hotărâre din 26 noiembrie 1991, pp. 29-30).

În acest sens, și măsurile luate sau sancțiunile impuse de autoritățile naționale nu trebuie să fie de natură a descuraja participarea presei la dezbateri asupra chestiunilor de interes public legitim (Lingens v. Austria, hotărâre din 8 iulie 1986, Bladet Tromso and Stensaas v. Norway [GC], nr. 21980/93, par. 64, ECHR 1999-III, Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, hotărâre din 25 iunie 1992, par. 68).

Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai "informației" sau "ideilor", care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferență, dar și celor care ofensează, șochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunității. În plus, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (De Haes and Gijsels v. Belgium, hotărâre din 24 februarie 1997, par. 47).

Cu privire specială la televiziuni, e important de amintit faptul că mass-media audiovizuală, au un rol deosebit de important în acest sens. Datorită puterii lor de a transmite mesaje prin sunet și imagini, astfel de suporturi au un efect mai imediat și mai puternic decât presa scrisă (Jersild c. Danemarca, 23 septembrie 1994, par. 31, seria x nr. x; Pedersen și Baadsgaard v. Danemarca [G.C. ], nr. 49017/99, par. 79).

Curtea europeană a drepturilor omului a considerat că, în domeniul audiovizualului, principiile de mai sus impun statului obligația de a se asigura, în primul rând, că publicul are acces prin televiziune și radio la informații imparțiale și precise și la o serie de opinii și comentarii, reflectând, printre altele, diversitatea perspectivelor politice din țară și, în al doilea rând, faptul că jurnaliștii și alți profesioniști care lucrează în mass-media audiovizuală nu sunt împiedicați să furnizeze aceste informații și comentarii. Alegerea mijloacelor prin care se pot realiza aceste obiective trebuie să varieze în funcție de condițiile locale și, prin urmare, se încadrează în marja de apreciere a statului. (Manole ș.a c Rep. Moldova, par 100)

În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că rationamentul logico-juridic care a stat la baza sentinței recurate exprimă o corectă aplicare a acestor principii cu luarea în considerare a specificului cauzei.

Astfel, în mod corect s-a reținut că din conținutul Deciziei nr. 220/26.08.2021 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului rezultă că aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, întrucât în contextul factual al litigiului dedus judecății emisiunea denumită "Ce-i în Gușă și-n căpușă" din data de 10.06.2021 desfășurată la postul de radio B., moderată de domnul D., a avut ca invitați două persoane publice: domnul E. și domnul F., iar obiectul discuțiilor a fost reprezentat un subiect de interes public, privind impactul și consecințele primului turneu european din mandatul președintelui american C..

În aceste condiții, obiectul dezbaterilor desfășurate în emisiunea denumită "Ce-i în Gușă și-n căpușă" din data de 10.06.2021 desfășurată la postul de radio B. a vizat chestiuni de interes public, referitoare la impactul și consecințele alegerilor desfășurate în Statele Unite ale Americii asupra societății românești și internaționale, în ansamblul acesteia, condiții în care cerința de a dovedi adevărul unei judecăți de valoare este imposibil de îndeplinit și încalcă însăși libertatea de opinie, care este o parte fundamentală a dreptului garantat de articolul 10 (a se vedea Jerusalem v. Austria, nr. 26958/95, § 42, ECHR 2001-II).

Totuși, chiar atunci când o declarație constituie o judecată de valoare, proporționalitatea unei ingerințe poate depinde de faptul dacă există un substrat factologic suficient pentru declarația contestată, deoarece chiar și o judecată de valoare fără nici un substrat factologic care s-o susțină poate fi excesivă (a se vedea De Haes and Gijsels v. Belgium, citată mai sus, § 47, Oberschlick v. Austria (nr. 2), hotărâre din 1 iulie 1997, Reports 1997-IV, p. 1276, § 33).

Or, obiectul dezbaterilor s-a limitat la chestiuni de interes public, privind impactul și consecințele primului turneu european din mandatul președintelui american C., fiind respectat dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de dispozițiile art. 30 din Constituția României, potrivit căruia libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".

Astfel, nicio persoană, fizică sau juridică, nu poate leza libertatea de exprimare a opiniilor realizatorului emisiunii sau invitaților acestuia, câtă vreme sunt respectate dreptul la demnitate, dreptul la onoare, dreptul la viață privată ale persoanei fizice și dreptul la imagine, așa cum acestea sunt reglementate la dispozițiile art. 70 și și următoarele din C. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte recunoaște pe deplin rolul Consiliului Național al Audiovizualului în domeniul audiovizualului, consacrat de art. 10 și 17 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 pentru respectarea exprimării pluraliste de idei și de opinii în cadrul conținutului serviciilor de programe, asigurarea informării corecte a opiniei publice și asigurarea echidistanței și pluralismul opiniilor, însă apreciază că măsurile adoptate în îndeplinirea acestui rol trebuie să fie proporționale, necesare într-o societate democratică și să nu echivaleze cu o ingerință disproporționată în libertatea de exprimare a presei.

Un radiodifuzor are obligația de a face orice demers de natură a conduce la îndeplinirea unei obligații legale din domeniul în care își desfășoară activitatea, respectiv din domeniul audiovizual și de a avea o conduită de respectare și de prevenire a încălcării dispozițiilor legale, astfel încât principiile și normele ce guvernează comunicarea audiovizuală să nu fie încălcate.

Cu toate acestea, această obligație nu poate fi interpretată în sensul de a impune radiodifuzorului o sarcină disproporționată, care, fiind excesiv de dificil de adus la îndeplinire să echivaleze cu o ingerință care nu este necesară într-o societate democratică, de natură a descuraja participarea presei la dezbateri asupra chestiunilor de interes public, cum este cazul impactului și consecințelor primului turneu european din mandatul președintelui american C. care au format obiectul emisiunii în cauza de față.

Astfel, având în vedere că Decizia Consiliul Național al Audiovizualului nr. 220/26.08.2022 pune în discuție încălcarea libertății de exprimare a jurnaliștilor prevăzută de art. 10 din CEDO, în mod corect a reținut prima instanță că pârâtul CNA beneficiază de o marjă de apreciere mai puțin largă, pentru a constata dacă a existat o "necesitate socială impetuoasă" pentru ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, prin aplicarea sancțiunii contestate în litigiul dedus judecății, constând în sancționarea reclamantei cu somația publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte nu poate reține că instanța de fond ar fi interpretat greșit faptul că moderatorii au respectat prevederile art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului și art. 36 din Rezoluția nr. 1003/1993 referitoare la obligațiile presei de a se supune unor principii ferme care să garanteze libertatea de exprimare și dreptul fundamental al cetățeanului de a primi informații corecte și opinii sincere, astfel cum susține recurentul.

Din contră, se apreciază că aceasta a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale, în lumina jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia libertății de exprimare, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) respectiv art. 20 alin. (1) din Constituție, având în vedere și faptul că recurentului-pârât îi revine obligația de a-și îndeplini competențele legale în acest domeniu în deplină concordanță cu standardele Consiliului Europei în materia libertății de exprimare (Recomandarea Rec(2000)23 a Comitetului de Miniștri "Independența și funcțiile autorităților de reglementare pentru sectorul audiovizual", precum și specificul subiectului privind impactul și consecințelor primului turneu european din mandatul președintelui american C., fiind evident că declarațiile participanților la emisiunea denumită "Ce-i în Gușă și-n căpușă" din data de 10.06.2021 desfășurată la postul de radio B. au fost făcute cu bună-credință și au avut o bază factuală suficient de puternică, având în vedere rolul determinant jucat de Statele Unite ale Americii pe scena politică a lumii și calitate acestui stat de lider global, a cărui politică internațională este de natură să influențeze politica și economia internațională a lumii, neputându-se reține în cauză o încălcare a obligației de informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor. (Observer and Guardian v. the United Kingdom, 26 noiembrie 1991, par. 60).

De asemenea, din conținutul Deciziei Consiliul Național al Audiovizualului nr 220/26.08.2022, rezultă că participanții la emisiunea denumită "Ce-i în Gușă și-n căpușă" din data de 10.06.2021 desfășurată la postul de radio B. au analizat și au diseminat afirmații ale autorului cărții "Diplomația lui G.", precum "America are nevoie de politică externă", acțiuni care nu pot fi considerate în niciun caz o abatere de la principiile informării corecte, astfel cum în mod greșit a reținut pârâtul prin decizia contestată, or o depășire a libertății de exprimare garantată de CEDO, cum a susținut prin memoriul de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, care a formulat critici în recurs privind modul de soluționare a fondului litigiului de către prima instanță, ceea ce a necesitat din partea intimatei-reclamante avansarea unor cheltuieli pentru asistență juridică calificată, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de jduecată formulată de intimata-reclamantă, urmând a o încuviința, conform dovezii depusă de acesta în dosarul de recurs, respectiv factura fiscal și dovada tranzacției bancare privind onorariul de avocat în cuantum de 1500 RON .

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă și va respinge recursul ca nefondat; va obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L..

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 817 din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.