ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1250/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 din 25.11.2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea Adresei nr. x/26.05.2016 prin care s-a răspuns la plângerea prealabilă, anularea Adresei nr. x/27.04.2016 prin care CNAS a comunicat elementele pe baza cărora se calculează taxa clawback aferentă trimestrului I al anului 2016 și obligarea autorității - pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de litigiu.

Prin sentința civilă nr. 5114 din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.:

- hotărârea este nemotivată intrinsec, cuprinzând doar o motivare pur formală în ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la încălcarea principiilor transparenței și certitudinii impuneri fiscale, instanța rezumându-se la simpla citare a unor pasaje preluate dintr-o decizie a Curții Constituționale (motiv de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), fiind încălcate dispozițiile imperative ale art. 5 alin. (1), art. 22 alin. (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 para. 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

- constatarea de către instanța de fond a legalității includerii în lista medicamentelor în baza căreia se determină consumul individual de medicamente decontate aferent vânzărilor reclamantei, comunicată prin notificare, a unor medicamente expirate sau care nu au fost comercializate efectiv și care nu au fost, eliberate către populație și decontate de la bugetele publice corespunzătoare, contravine dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) O.U.G. nr. 77/2011 (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.);

- contrar concluziilor expertizei contabile administrate în cauză, prima instanță a preluat ca atare apărările intimatei-pârâte din întâmpinare, reținând faptul că taxa clawback se datorează pentru toate medicamentele indicate în lista cuprinzând medicamentele pentru care Societatea deține autorizație de punere pe piață, iar nu doar pentru medicamentele eliberate către populație și decontate/consumate efectiv;

- instanța de fond a încălcat prevederile art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 77/2011, care stabilesc că baza de calcul a contribuției trimestriale o constituie consumul de medicamente decontate de la bugetele publice corespunzătoare, decontare care presupune, în prealabil, comercializarea și consumul efectiv al medicamentelor, iar nu întreaga listă de medicamente pentru care reclamanta deține autorizație de punere pe piață;

- sarcina probei vânzărilor și decontărilor efective revine C.N.A.S., în calitate de autoritate publică emitentă a unui act administrativ individual, tocmai pentru că doar C.N.A.S. are această informație, atât din situația efectivă a decontărilor, cât și din raportările consumului decontat, furnizate de către canalele de eliberare;

- instanța nu a ținut cont de concluziile expertului contabil potrivit cărora unele dintre medicamentele contestate ca făcând parte din consumul de medicamente decontate aferent vânzărilor sale au fost puse pe piață cu "BBD (termen de expirare) mai mic decât data de 31.01.2014", astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016 produse expirate - produsele cu cod CIM W55429002, W55431002, că unele dintre medicamentele contestate nu s-au regăsit în stoc de la data de 12.03.2015, inclusiv, și până la data de 31.03.2016, astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016 (produsele cu cod CIM W59654001, W59655001, W59705002, W59706002, W 59704002), că unele dintre medicamentele contestate nu se regăsesc nici măcar în declarațiile de asigurare a produselor de piață, depuse în conformitate cu Anexa nr. 2 a Ordinului Președintelui CNAS nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al prețului de referință pentru medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise în tratamentul ambulatoriu, sau în evidențele contabile ale reclamantei și ale B. S.R.L. (produsele cu cod CIM W 57409002, W 60224001, W60228001, W60233002, W 60266001, W 61215006, W 61218007, W 61219002) și că, în ceea ce privește produsul cu cod CIM W 60234001, acesta se regăsește în evidența contabilă a B. S.R.L., însă punerea sa pe piață s-a făcut cu termenul de expirare mai mic de 30.09.1014, astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016, fiind expirat;

- s-a invocat nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul înlăturării motivului de nelegalitate a Notificării, constând în faptul că elementul CTt comunicat prin Notificare are o valoare greșită, pricinuită de calculului greșit al consumurilor individuale, calcul generat, la rândul său, de includerea unor medicamente expirate sau care nu au fost comercializate efectiv și, drept urmare, nedecontate în lista cuprinzând consumul de medicamente decontate aferent vânzărilor reclamantei, potrivit art. 3 alin. (2) O.U.G. nr. 77/2011;

- includerea eronată a medicamentelor expirate și care nu au fost comercializate de în România a fost confirmată și de expertul judiciar în specialitatea contabilitate desemnat în cauză, care, în urma analizării documentelor contabile ale B. S.R.L. și A. S.R.L., precum și a dispozițiilor legale relevante pentru dezlegarea problemei de drept în discuție, a răspuns obiectivului nr. 1 stabilit de instanța de judecată;

- s-a invocat nelegalitatea hotărârii recurate sub aspectul stabilirii greșite a bazei de calcul corespunzătoare contribuției trimestriale, generate de includerea adaosului comercial al distribuitorilor și farmaciilor în valorile consumurilor individuale ale DAPP și, implicit, a CTt, fapt ce contravine dispozițiilor art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 77/2011 și ale art. 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și principiilor egalității și nediscriminării (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.);

- prima instanță a reținut în mod greșit incidența în prezentul dosar a dezlegărilor date de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 484/2014 și Decizia nr. 668/2014, având în vedere că deciziile de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate nu produc efecte erga omnes, ci doar inter partes, ele neavând un caracter general obligatoriu;

- preluarea ca motivare a considerentelor regăsite în deciziile Curții Constituționale, echivalează cu o nejudecare a cauzei și o lipsă de motivare a hotărârii recurate, contrar prevederilor art. 5 și art. 425 din C. proc. civ.

- greșit a înlăturat prima instanță motivul de nelegalitate constând în faptul că baza de calcul a taxei clawback include și adaosul comercial al distribuitorilor și farmaciilor, cu încălcarea art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, din perspectiva greșitei determinări a consumului recurentei - reclamante, altfel decât prin raportare exclusiv la vânzările A.;

- totodată, impunerea unei taxe parafiscale doar deținătorilor de autorizație de punere pe piață a unui medicament, nu și celorlalți participanți la respectiva activitate economică (distribuitorilor angro și farmaciilor) care implică folosirea fondurilor publice, este incompatibilă cu prevederile art. 107 TFUE privind ajutoarele de stat. Din această perspectivă, există în mod vădit o inegalitate de tratament din partea statului, fără nicio justificare obiectivă, deoarece taxa este plătită exclusiv de către deținătorii de A.P.P., deși aceasta este calculată și în funcție de adaosurile aplicate de către ceilalți participanți - distribuitori angrosiști, farmacii;

- s-a solicitat instanței de control judiciar să constate inaplicabilitatea deciziei Curții Constituționale citate de Curtea de Apel București în motivarea sa, precum și greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, în ceea ce privește includerea adaosurilor comerciale ale distribuitorilor și farmaciilor în baza de calcul a contribuției datorate de D.A.P.P. și să dispună casarea sentinței civile recurate pentru acest motiv;

- instanța de fond a constatat în mod nelegal compatibilitatea hotărârii recurate cu principiile transparenței administrației publice și certitudinii fiscale, simpla transmitere a valorii aferente consumului de medicamente nerespectând rigorile transparenței care trebuie să caracterizeze orice act administrativ (fiscal);

- în cazul de față, în mod contrar principiul menționat, practica autorității este aceea de a justifica calculul taxei pe baza unor rapoarte finale sau intermediare extrase din propriul său sistem informatic, iar nu pe baza datelor primare ce au fost încărcate în respectivul sistem informatic și pe baza cărora s-au procesat informatic rapoartele;

- simpla comunicare a procentului "p" și a valorii aferente consumului centralizat de medicamente suportat din fondurile publice nu este suficientă, fiind necesară și o transmitere de date suplimentare, care să permită verificarea corectitudinii calculelor efectuate în scopul determinării cuantumului contribuției datorate.

Pentru aceste motive s-a solicitat casarea hotărârii recurate cu reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii în contenciosul administrativ, cu consecința anulării notificării nr. x/27.04.2016 și a adresei nr. x/26.05.2016;

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din data de 11.10.2022 s-a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (4)-(7) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli din domeniul sănătății, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 24, art. 31 alin. (1), (56) alin. (2) și 148 alin. (2) din Constituția României.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat în limitele și pentru următoarele considerente:

5.1. Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 28.04.2016, cu adresa nr. x/27.04.2016 pârâta a notificat reclamanta, deținătoare a autorizației de punere pe piață a medicamentelor, cu privire la valoarea procentului "p" pentru trimestrul I 2016, și anume 15,62%, unde elementele CTt și Bat prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011 și O.G. nr. 17/2012 nu includ taxa pe valoarea adăugată, Bat este de 1.515 milioane RON, iar CTt este de 1.795.553.176,87 RON.

Din CTt s-a exclus valoarea consumului pentru medicamentele prevăzute la art. 12 din O.U.G. nr. 77/2011, pentru care s-au încheiat contracte cost-volum/cost-volum-rezultat, în condițiile legii.

Valoarea aferentă consumului de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății pentru trimestrul I 2016 pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuția trimestrială este prevăzută în Anexă și conține TVA, urmând să fie dedusă de fiecare persoană obligată la plata contribuției trimestriale.

Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei notificări a fost respinsă de pârâtă prin adresa nr. x/26.05.2016, împotriva ambelor acte reclamanta formulând prezenta acțiune.

Prima instanță a apreciat că notificarea și răspunsul la contestație sunt legale, raportat la cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia 484/22.09.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 833/14.11.2014, potrivit căreia "formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de autorizații de punere pe piață" iar "deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de O.U.G. nr. 77/2011" având în vedere că aceștia au referința prețurilor maximale ale medicamentelor, precum și a influenței maxime a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, considerente care sunt reluate și în decizia nr. 665/12.11.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 76/29.01.2015, în decizia nr. 668/12.11.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 93/04.02.2015 și în decizia nr. 92/1.03.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 576/9.07.2018.

5.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă

În ceea ce privește motivul de nulitate a actelor atacate, respectiv faptul că pârâta a determinat în mod greșit baza de calcul a contribuției prin includerea în valoarea consumului individual și a consumului total trimestrial a valorii adaosului comercial al farmaciilor și distribuitorilor, Înalta Curte constată că acestea este nefondat.

Înalta Curte constată că procentul "p" se aplică asupra valorii consumului de medicamente suportate din FNUASS sau din bugetul M.S., consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și că valoarea consumului aferent "vânzărilor fiecărui plătitor" înseamnă valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor (deținător de APP) le face, de regulă, distribuitorilor angrosișt și că interpretarea data de pârât, respectiv aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale percepute pe lanțul de distribuție și care reprezintă venituri ale altor entități.

Este de remarcat că nu se reține o aplicare greșită a prevederile art. 3 alin. (1) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, întrucât noțiunile de consum de medicamente, valoarea consumului de medicamente și, respectiv, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție din cuprinsul dispozițiilor citate, au aceeași semnificație și reprezintă valoarea de compensare a medicamentelor, conform datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Actul normativ operează cu o unitate de măsură identică atât în cazul stabilirii procentului "p", cât și în cazul stabilirii bazei de impozitare, anume cu valoarea consumului trimestrial de medicamente (total și, respectiv, individual).

În ceea ce privește includerea adaosurilor în valoarea consumului de medicamente, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, au obligația plății acestei taxe deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora.

Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Prin raportare la art. 1 și art. 5 alin. (4) și (7) din același act normativ, noțiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" se definește ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deținător de APP și vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă care include, adaosuri comerciale și TVA.

Așadar, din textele legale citate mai sus, este evident că legiuitorul a stabilit că taxa se raportează la valoarea consumului de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS, iar a accepta poziția procesuală a reclamantei ar însemna ca instanța de judecată să se substituie legiuitorului și să statueze altfel decât a fost edictată voința acestuia.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, în mod constant Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, nefiind adusă niciun fel de atingere prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că această contribuție trimestrială a fost introdusă ca un mijloc de suplimentare a veniturilor la bugetul FNUASS, pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente și vizează interesul general public.

Susținerile privind greșita includere a adaosurilor comerciale ale distribuitorilor angro și farmaciilor în valoarea consumului centralizat de medicamente, nu pot fi primite, întrucât sunt în contradicție cu cele afirmate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 263/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și art. 3 indice 1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocată.

În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că "această critică tinde spre modificarea și completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuției claw-back să cadă și în sarcina altor agenți economici din lanțul de distribuție a medicamentelor. Or, potrivit dispozițiilor Curții, taxa de claw-back este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Referitor la criticile privind neîndeplinirea rigorilor impuse de principiul transparenței administrației publice și principiul certitudinii impunerii fiscale, în sensul în care nu se permite verificarea corectitudinii valorilor comunicate, Curtea Constituțională a fost sesizată repetat cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, și, în special, ale art. 1, art. 3, art. 5 și art. 6 din ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de O.G. nr. 17/2012, cu motivarea că ar contraveni prevederilor constituționale ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informație, deoarece sistemul creat de O.U.G. nr. 77/2011 nu conferă contribuabilului posibilitatea de a solicita și de a obține informațiile direct de la farmacii și spitale, în ceea ce privește consumul total de medicamente pe baza căruia se stabilește valoarea taxei datorate.

Curtea Constituțională a statuat, atât prin Decizia nr. 144/2015, cât și prin Decizia nr. 789/2015, că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuției trimestriale nu este de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate, ci reprezintă o consecință a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare și celeritate în comunicarea informațiilor.

Se reține că însăși Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 263/2013, că potrivit jurisprudenței sale constante, forța obligatorie ce însoțește dispozitivul se aplică și considerentelor deciziilor Curții Constituționale, instanțele judecătorești urmând să aplice prevederile legale potrivit deciziilor Curții Constituționale.

Raportat la argumentul recurentei - reclamante că deciziile de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate nu produc efecte erga omnes, ci doar inter partes, ele neavând un caracter general obligatoriu, Înalta Curte constată că este nerelevant; acest aspect poate fi reținut exclusiv din perspectiva împrejurării că se poate cere o nouă sesizare a Curții Constituționale, cu privire la un text de lege ce a făcut obiectul unei decizii de respingere a excepției de către instanța constituțională, dar nu se poate reține de plano o inopozabilitate a considerentelor deciziilor de respingere emise de CCR; astfel, instanța de judecată poate aprecia necesitatea efectuării unei noi sesizări raportat la noi argumente, dar aceasta nu echivalează cu inopozabilitatea considerentelor deciziilor anterioare ale CCR de respingere a sesizărilor ca nefondate.

Verificând însă hotărârea atacată prin prisma cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că în motivarea hotărârii judecătorești, o instanță are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, deși nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre nemotivată în ceea ce privește motivul de nelegalitate a actelor atacate cu referire la erorile strecurate în calculul consumului de medicamente suportat din bugetele publice corespunzător vânzărilor reclamantei dar și ale altor DAPP, reflectate în consumul total trimestrial de medicamente (CTt) și, implicit, în cuantumul contribuției trimestriale datorate

A invocat recurenta - reclamantă că medicamentele contestate ca făcând parte din consumul de medicamente decontate aferent vânzărilor sale au fost puse pe piață cu "BBD (termen de expirare) mai mic decât data de 31.01.2014", astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016 produse expirate (produsele cu cod CIM W55429002, W55431002), că unele dintre medicamentele contestate nu s-au regăsit în stoc de la data de 12.03.2015 și până la data de 31.03.2016 (produsele cu cod CIM W59654001, W59655001, W59705002, W59706002, W 59704002), că unele dintre medicamentele contestate nu se regăsesc nici măcar în declarațiile de asigurare a produselor de piață, depuse în conformitate cu Anexa nr. 2 a Ordinului Președintelui CNAS nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al prețului de referință pentru medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise în tratamentul ambulatoriu, sau în evidențele contabile ale reclamantei și ale B. S.R.L. (produsele cu cod CIM W 57409002, W 60224001, W60228001, W60233002, W 60266001, W 61215006, W 61218007, W 61219002) și că, în ceea ce privește produsul cu cod CIM W 60234001, acesta se regăsește în evidența contabilă a B. S.R.L., însă punerea sa pe piață s-a făcut cu termenul de expirare mai mic de 30.09.1014, astfel că nu s-ar fi putut deconta în trimestrul I 2016, fiind expirat.

Cu privire la aceste motive instanța de fond s-a limitat a arăta că medicamentele a căror comercializare a fost contestată se regăsesc pe listele depuse de reclamantă, în temeiul prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011 și că responsabilitatea corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează taxa clawback aparține deținătorului autorizației de punere pe piață (APP), acesta având interesul depunerii unei declarații corespunzătoare realității.

Reține Înalta Curte că actul normativ care reglementează contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății (contribuția clawback) este O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările ulterioare. Prin art. 3 și art. 5 din ordonanță sunt specificate: modalitatea de calcul a contribuției, datele care se comunică contribuabililor de către C.N.A.S în vederea stabilirii, calculului și declarării contribuției și modalitatea de comunicare a acestor date.

Potrivit acestor prevederi, C.N.A.S transmite în format electronic persoanelor obligate la plata contribuției consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, pe baza acestor informații efectuându-se de către persoana obligată la plată stabilirea, calculul și declararea contribuției.

Dat fiind mecanismul de calcul al contribuției, Înalta Curte reține că datele de vânzări ale reclamantei și datele de consum pentru trimestrul de referință nu pot fi comparate întrucât, dacă primele vizează livrările de medicamente în lanțul de distribuție, datele de consum raportate privesc medicamentele eliberate efectiv pacienților de către furnizorii de servicii medicale în lunile de referință, suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, existând un decalaj în timp între vânzări și consum.

In raport de criticile concrete din cererea de chemare in judecată se impunea a se analiza nu doar cuprinderea acestora în lista declarată, ci și împrejurarea dacă cu privire la codurile CIM reclamate s-a indicat de către intimata - pârâtă, consumul, casa de asigurări de sănătate care a înregistrat consumul, în perioada de referință, prin canalele menționate la art. 5 alin. (4) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum au fost acestea justificate prin notele de ședință depuse la instanța de fond, la care s-a atașat Ordinul președintelui CNAS nr. 227/26.04.2016 împreună cu anexele privind extrasul din consumul centralizat de medicamente, detaliat pe canalele de eliberare și case de asigurări de sănătate.

În aceste condiții, se constată că modalitatea în care s-a analizat materialul probator administrat în cauză echivalează cu necercetarea fondului, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată.

Motivarea primei instanțe nu respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. raportat la acest motiv de nelegalitate invocat, nefiind în concret verificate susținerile recurentei - reclamante și apărările intimatei - pârâte asupra medicamentelor indicate în contestația administrativă și incluse în consum, verificare ce impune și stabilirea în concret a stării de fapt și administrarea de probe pertinente pe aceste aspecte pentru justa soluționare a petitului.

Prin urmare, din perspectiva acestui motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., ce are prioritate față de cel reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și se impune admiterea acestuia și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând a fi reținute aspectele dezlegate prin prezenta hotărâre.

Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) teza a II-a și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5114 din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.