ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 237 din 29.11.2019, pronunțată de Judecătoria Costești, printre alții, în temeiul 396 alin. (2) din C. proc. pen., art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din C. pen. 1969 cu aplicarea art. 25 și 42 din C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată (faptă din 01.05.2011).

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. 1969 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. 1969.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual în formă continuată, prev. și ped. de art. 289 din C. pen. 1969 cu aplicarea art. 25 și 42 din C. pen. 1969.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. și ped. de art. 290 din C. pen. 1969 cu aplicarea art. 42 din C. pen. 1969.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Comuna Lăpușata și au fost obligați, în solidar, inculpații A., B. și partea responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L. Dăești, la plata sumei de 302.715,55 RON, fără TVA, conform Supliment Raport de expertiză tehnică judiciară C. (ianuarie 2016), a dobânzii legale remuneratorii calculată de la data stabilirii prejudiciului și până la plata integrală și efectivă a acestuia, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.

În baza art. 274 alin. (1) și (3) și art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L. Dăești la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și a sumei de 1.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă Comuna Lăpușata.

În baza art. 274 alin. (1) și (3) și art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L. Dăești, la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și a sumei de 1.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă Comuna Lăpușata.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 249 alin. (1), (5) și 6 din C. proc. pen., văzând și Decizia ÎCCJ nr. 19/16.10.2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 953 din 04/12/2017, s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile, prezente și viitoare, aparținând inculpaților A., B. și părții responsabile civilmente S.C. Unitatea De Transport Auto S.R.L. Dăești, dispusă prin încheierea pronunțată în cauză la data de 12.06.2018, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurența valorii acestora.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, inculpații A., B. și partea responsabilă civilmente S.C. UNITATEA DE TRANSPORT AUTO S.R.L. Dăești.

Prin decizia penală nr. 18/A din data de 16.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești și de inculpații A. și B., împotriva sentinței penale nr. 237 din data de 29.11.2019, pronunțată de Judecătoria Costești, în dosarul nr. x/2016.

S-a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

S-au înlăturat soluțiile de achitare și de condamnare a inculpaților A. și B. la pedeapsa închisorii, cu toate consecințele.

S-a făcut aplicarea art. 5 din C. pen. și s-a constatat că legea penală mai favorabila inculpaților este Noul C. pen., respectiv:

Pentru inculpatul A.: instigare la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată, faptă prevăzută de art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. instigare la fals intelectual în formă continuată, faptă prev. de art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplic, art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă prev. de art. 322 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplic, art. 35 alin. (1) din Noul C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) și (8) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată, faptă prevăzută de art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. (fapta din 01.05.2011), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) și (8) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată, faptă prev. de art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplic, art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. (fapta din 24.10.2011), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a menținut soluția de încetare a procesului penal dispusă față de inculpatul A. prin sentința penală pentru infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatură privată, încadrată juridic conform Noului C. pen., precum și celelalte dispozitii ale sentintei care nu contravin prezentei.

S-a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei penale nr. 18/A din data de 16.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs în casație inculpatul A. și partea responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L. la data de 15.02.2023.

Inculpatul A. și partea responsabilă civilmente Unitatea de Transport Auto S.R.L., prin cererea formulată, au solicitat admiterea recursului în casație, în baza art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen., arătând că, în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie și calitatea persoanei, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal și inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală și pentru fapte pe care nu le-a săvârșit și să se dispună în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra interesului public asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată, instigare la fals intelectual în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2020, rap. la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) Noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) Noul C. pen., art. 47 din Noul C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) Noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) Noul C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968.

Cu privire la cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală", s-a solicitat să se constate faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște în propria sa jurisprudență posibilitatea examinării, în cadrul acestui caz de casare, inclusiv a tipicității subiective. Se reține astfel că, acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune (ÎCCJ, secția Penală, dec. 465/RC/2015; dec. 446/RC/2018; dec. 433/RC/2018).

Primul argument în sprijinul concluziei antamate anterior, a fost acela că rezultă din faptul că, potrivit exigențelor în materie de tehnică legislativă, o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la alta (sau chiar în cuprinsul aceleiași legii) numai cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească, în caz contrar, destinatarul normei este acela care va stabili înțelesul acelei noțiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă și, în consecință, discreționară (a se vedea în acest sens Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53a din 17 iulie 2014, paragraful 31).

Astfel, este nefiresc a considera ca sintagma "fapta prevăzută de legea penală" are un înțeles diferit, în C. proc. pen., decât în C. pen.

Concluzionând, înțelesul noțiunii de "fapta prevăzută de legea penală", în accepțiunea art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. include și tipicitatea subiectivă, astfel că, în lumina considerentelor de mai sus, în lipsa unei dispoziții exprese a legii, care în materie, să restrângă înțelesul noțiunii, o astfel de interpretare - prin care, tipicitatea subiectivă, ar fi exclusă -este nelegală.

În continuare, s-a menționat că instanța de apel, l-a găsit vinovat pe inculpatul A., pentru o fapta ce nu este prevăzută de legea penală (art. 438 alin, 1 C. proc. pen.), sens în care s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât actele materiale ale infracțiunii continuate în forma descrisă nu realizează tipicitatea infracțiunii de înșelăciune, nici sub aspect obiectiv, nici subiectiv.

Actele materiale ale infracțiunii de

:

instigare la fals intelectual, nu există, întrucât inculpatul A. nu a semnat, nu a completat și nici nu a fost de față la întâlnirile sau deplasările în teren ale comisiei.

Hotărârea instanței de fond este nulă absolut, întrucât este pronunțată de o instanța inferioară celei legal competente, fiind incidente dispozițiile imperative ale art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., în cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni prevăzute de dispozițiile Legii nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, iar sentința penală apelată a fost pronunțată de Judecătoria Costești, în condițiile în care normele imperative de drept procedural statuează competența materială în favoarea tribunalului, în speță Tribunalul Argeș.

S-a solicitat să se constate faptul că sancțiunea procedurală, stabilită de legiuitor, în cazul nerespectării dispozițiilor legale, referitoare la repartizarea și compunerea completelor de judecata, este nulitatea absolută potrivit art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. Totodată, s-a făcut referire și la deciziile CCR nr. 307/2017, nr. 417/2019.

Prin procesul-verbal nr. x/18.01.2016, întocmit în dosarul penal nr. x/2012, emis de D., grefier "desemnat cu repartizarea aleatorie a cauzelor pentru anul 2016", din cadrul Curții de Apel Iași, dosarul x/2012 "a fost repartizat completului Penal-Fond 0.5", compus din doamna Judecător E. care a pronunțat sentința penală nr. 32/2018. Sentința penală nr. 237/2019 pronunțată de către Judecătoria Costești, la data de 29.11.2010, a fost pronunțată de o instanța inferioară celei legal competente, în speță Tribunalul Vâlcea. Consecința juridică a acestui fapt fiind că, sentința penală anterior menționată este lovită de nulitate absolută, fiind incidente dispozițiile imperative ale art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. raportate la prevederile art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. Hotărârea instanței de fond nu este motivată, sentința penală nr. 237/2019 pronunțată de către Judecătoria Costești, la data de 29.11.2019 nu este rezultatul analizei proprii a judecătorului cauzei, a examinării nemijlocite a probelor administrate, motivarea fiind o copiere integrală, rând cu rând a rechizitoriului nr. x din 17 februarie 21016 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la care sunt inserate câteva paragrafe cu afirmații generice, deseori contradictorii cu probatoriul administrat în faza cercetării judecătorești.

S-a solicitat să se constate că atât acuzarea, cât și instanța de fond nu au stabilit prin nicio probă ca inculpatul A. a inițiat vreo activitate infracțională și nici nu se descrie modul în care se pretinde ca i-ar fi determinat pe membrii comisiei să semneze procesele-verbale, acestea fiind întocmite chiar de aceștia din urmă. Mai mult, instanța de fond și-a însușit concluziile expertizei întocmită în faza de urmărire penală, criticată de către inculpat și a respins proba solicitată de acesta de a se întocmi o nouă expertiză în faza de cercetare judecătorească, în condițiile în care instanța fondului nu a motivat logico-juridic, de ce a apreciat ca fiind neconcludent punctul de vedere al expertului

Referitor la valoarea probantă a raportului de expertiza judiciara întocmită de F. a reamintit că nu a răspuns unor obiective reale și care să tindă la aflarea adevărului prin pretinsele lămuriri de care instanța avea nevoie de la expertul care a întocmit lucrarea în fază de urmărire, arătând că nu există la dosarul cauzei schițe sau măsurători, planșe care să susțină concluziile referitoare la lipsa anumitor lucrări sau material slabe calitativ.

Mai mult, încadrarea juridică a faptelor a fost făcută defectuos reținându-se infracțiunea de abuz în serviciu, instanța adăugând la lege prin interpretarea dată dispozițiilor art. 145 C. pen.. Nu s-a motivat fiecare act material, astfel că hotărârea este nemotivata, făcând o încadrare greșita a faptei, nu s-a precizat în ce a constat instigarea, nu au fost indicate probele în temeiul cărora instanța a pronunțat soluția dată în raport de această infracțiune. Lipsește elementul material de instigare, instanța se raportează ca și parchetul la raportul Curții de Conturi ce nu a fost contestat de către primar.

De asemenea, nu s-a făcut o analiza clară a obligațiilor pe care prestatorul de servicii (inculpatul) le avea potrivit contractului de prestări servicii și anexelor, iar instanța de fond nu a observat faptul că nu s-a prevăzut în caietul de sarcini obligația să fie făcuta de o firmă specializată.

Infracțiunea de instigarea la infracțiunea de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, în forma continuată reținută în sarcina inculpatului A. nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune, așa cum sunt ele statuate de Decizia CCR nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016. A solicitat să se constate faptul că judecătorul fondului a ignorat faptul de necontestat conform căruia inculpatul A. nu are calitatea procesuală de subiect activ al infracțiunii anterior menționate, și prin urmare nu putea fi acuzat de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu în situația în care nu a avut calitatea de funcționar public în dosar.

În esență, pentru a se putea reține infracțiunea de abuz în serviciu în formă de participație a instigării, sub aspectul laturii subiective era absolut necesar ca parchetul să demonstreze că inculpatul A. a acționat cu intenție, însă aceasta împrejurare nu este susținută de materialul probator administrat. Astfel, nici în faza de cercetare judecătorească în cauză nu au fost administrate probe care să susțină teza acuzării referitoare la faptele reținute prin rechizitoriu. Nu s-a dovedit în niciun mod că intenția inculpatului A. de a obține ilicit pentru sine sau pentru altul contravaloarea lucrărilor neexecutate sau ca ar fi executat lucrări de proastă calitate și nici faptul că vreunul din actele enumerate ar fi false. Acuzarea a plecat în mod cu totul greșit de la premisa că inculpatul A., nu a executat lucrările, în condițiile în care însăși muncitorii care au executat aceste lucrări le-au confirmat. Nu s-a indicat în niciun mod nici data când inculpatul ar fi început actul de instigare, nici data când s-a finalizat ultimul act de instigare. Instanța

deși a reținut mai multe acte materiale, nu le descrie, iar apoi se oprește la o singură faptă respectiv cea din 5 mai. De altfel, nu avea ce anume să rețină, câtă vreme toate lucrările au fost executate potrivit contractului de prestări servicii și anexelor la contract.

În concluzie, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei atacate și, în baza art. 3 și art. 29 din Legea nr. 78/2000 și Decizia nr. 417/2019, art. 35 și art. 36 din C. proc. pen., trimiterea cauzei la Tribunalul Vâlcea ca fiind instanța competentă material să judece prezenta cauză.

În rejudecare, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracțiunile de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, fals intelectual în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În subsidiar, a solicitat, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit faptele reținute prin rechizitoriu, respectiv cu referire la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, prin raportare la relațiile contractuale, contract prestări servicii nr. x din 28 septembrie pe care inculpatul l-a avut cu Primăria Comunei Lăpușata, pe de o parte, iar pe de o altă parte, nu poate fi tras la răspundere pentru încălcarea Legii nr. 10/1995.

A mai solicitat respingerea acțiunii în ceea ce privește latura civilă, ca nedovedită din punct de vedere al calității de proprietar, pe de o parte, precum și al cuantumului pretențiilor.

Concluzionând, s-a solicitat să se constate faptul că pentru niciuna dintre faptele imputate nu

sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă, consecința fiind achitarea potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de cazul de casare stipulat de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., întrucât instanțele de fond și de apel au continuat să evalueze probele din cauză după incidența prescripției răspunderii penale, chiar dacă rezultatul ar fi fost încetarea procesului penal în măsura în care s-ar constata ulterior că A. a comis totuși o infracțiune, ori o soluție de achitare în caz contrar, aspect de natură să încalce prezumția de nevinovăție a inculpatului.

Prin încheierea din 23 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și de partea responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 18/A din 16 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016 și a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

S-a reținut că, referitor la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., respectiv hotărârile sunt supuse casării când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, s-au formulat critici ce vizează încălcarea normelor privind competența materială și personală a instanțelor de judecată, când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, întrucât încălcarea acestor dispoziții atrage incidența sancțiunii nulității absolute. Așadar, critica formulată referitoare la faptul că în mod greșit, a fost judecată cauza în fond de Judecătoria Pitești, întrucât competența materială revenea instanței superioare (Tribunalului Vâlcea), precum și invocarea Deciziilor CCR nr. 417/2019 și nr. 307/2017 se circumscrie, formal, cazului de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat, se reține că hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. astfel cum a fost consacrată în jurisprudență, s-a constatat că, formal, criticile invocate de se circumscriu în conținutul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, din modul în care au fost formulate criticile împotriva deciziei penale recurate rezultă că se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul A. fost condamnat din perspectiva realizării unei corespondențe depline între faptele săvârșite și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea acestuia nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, ori a intervenit dezincriminarea acestora, recursul în casație fiind admisibil în principiu numai sub acest aspect.

Criticile ce vizează trimiterea cauzei la instanța de fond, achitarea în temeiul art. 16 lit. a) și lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu există și nu există probe, precum și neîntrunirea laturii subiective exced sferei cazului de recurs în casație invocat, care vizează exclusiv ipoteza lipsei incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară) și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În ceea ce privește invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit cărora în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, în raport de motivele invocate în sensul că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, nefiind incidentă instituția prescripției penale, s-a constatat că acestea se subsumează formal cazului invocat.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de inculpatul A. și de partea responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L. este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Sub un prim aspect, recurenții au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente".

Invocând incidența acestui motiv de casare, inculpatul A. a arătat, în esență, că, în mod greșit, a fost judecată cauza în fond de Judecătoria Costești, întrucât competența materială revenea instanței superioare (Tribunalului Vâlcea), dat fiind că infracțiunile imputate inculpatului sunt asimilate faptelor de corupție, ceea ce atrage competența tribunalului.

Înalta Curte constată, pe de-o parte, că aceste critici au făcut obiectul cenzurii instanței de apel, fiind amplu analizate prin hotărârea recurată, iar pe de altă parte, astfel cum au fost formulate, acestea sunt nefondate.

Astfel, se reține că, prin decizia recurată, instanța de apel a constatat că nu este incident cazul de nulitate absolută ce intervine ca urmare a incalcarii dispozitiilor referitoare la competența primei instante, având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care prevăd că "tribunalul judecă în primă instanță infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția Națională Anticoruptie, dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare".

Recurentul inculpat A. a fost trimis în judecată pentru infracțiuni prevăzute de dispozițiile art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din Noul C. pen.

Potrivit art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002 "procurorii specializați din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 13 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 43/2002".

Infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu au fost săvârșite în niciuna din condițiile prev. de art. 13 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 43/2002 și nici nu este vorba despre infracțiunile prev. la alin. (2) și (3) din același articol, având în vedere că inculpatul A. nu deține calitatea prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, infracțiunile săvârșite nu au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în RON a 200.000 euro și nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din ordonanță.

Mai mult, s-a reținut că, potrivit deciziei nr. 26 din 15.11.2021, a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție:

"infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportat la art. 297 din C. pen., care a cauzat o pagubă materială mai mică sau egală cu echivalentul în RON a 200.000 euro, comisă de o persoană a cărei calitate nu determină incidența dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, este de competența parchetului nespecializat, iar nu a Direcției Naționale Anticorupție. Dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, referitoare la valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, nu sunt incidente în cazul infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen..".

Prin urmare, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că organul de urmărire penală competent în prezenta cauză nu este D.N.A., ci parchetul nespecializat, iar competența de soluționare pe fond a cauzei aparține Judecatoriei conform art. 35 C. proc. pen., context în care apreciază ca nefondate criticile recurentului inculpat sub acest aspect.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se reține că inculpatul a invocat faptul că a condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și pentru fapte pe care nu le-a săvârșit și să se dispună în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra interesului public asimilat infracțiunilor de corupție în formă continuată, instigare la fals intelectual în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Față de aceste critici, recurentul inculpat a apreciat că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la faptele anterior menționate, context în care a invocat incidența în cauză a cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în sensul că soluția corectă era cea de achitare și nu de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Înalta Curte reține că, potrivit unei jurisprudențe constante a instanței supreme, sintagma "nu este prevăzută de legea penală" se referă la situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare neprevăzute de lege, respectiv, ipoteze ce nu au făcut vreodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor aspecte se realizează exclusiv prin raportare la starea de fapt reținută, cu titlu definitiv, în decizia instanței de apel, Înalta Curte nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că:

- în scopul de a obține foloase materiale injuste pe seama beneficiarului Primăria Comunei Lăpușata din județul Vâlcea, inculpatul A., în calitate de reprezentant al constructorului S.C. UTA S.R.L., a întocmit în fals situațiile de lucrări care au stat la baza emiterii facturilor acceptate la plată de beneficiarul Comuna Lăpușata, prin consemnarea unor lucrări care fie nu se regăsesc puse în operă, fie se regăsesc puse în operă în cantități inferioare celor menționate în situațiile de lucrări.

- pentru a-și atinge scopul de a obține foloase materiale necuvenite, inculpatul A. i-a instigat pe primarul G. și pe ceilalți membri ai comisiei de recepție, precum și pe dirigintele de șantier B., să semneze în fals procesul-verbal de recepție calitativă nr. x din 28.10.2009 privind lucrări de zidărie cărămidă termobloc, procesul-verbal de recepție calitativă nr. x din 25.11.2009 privind structură șarpantă acoperiș și podină peste grinzi, procesul-verbal de recepție calitativă nr. x din 14.05.2010 privind execuție astereală, montare folie termoizolantă și învelitoare din tablă H., precum și procesul-verbal de recepție la terminare a lucrărilor nr. x din 18.08.2010 pentru recepția parțială a lucrărilor având ca obiect demolare șarpantă veche, structură de rezistență (stâlpi și centuri), zidărie cărămidă perimetrală, șarpantă acoperiș nouă, învelitoare cu tablă tip H. și închideri perimetrale, respectiv procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 01.05.2011 pentru recepția lucrărilor de arhitectură mansardă și parter, înscrisuri oficiale în care s-au consemnat aspecte mincinoase referitoare la împrejurarea că lucrările au fost executate conform proiectului, a dispozițiilor de șantier și a situațiilor de lucrări și la împrejurarea că aceste lucrări corespund calitativ, precum și procesul-verbal nr. x din 24.10.2011, care atestă acțiunea de predare-primire a obiectivului de la constructor către beneficiar, în stadiul de construcție existent la data respectivă, fără consemnarea vreunei obiecții cu privire la vicii decurgând din executarea necorespunzătoare.

Susținerile recurentului inculpat privind analiza sumară ori incorectă a probelor administrate, împrejurările de fapt ce ar rezulta din examinarea comparativă a probatoriului testimonial administrat pe parcursul procesului ori eșecul acuzării de a demonstra prin probe clare și concludente realizarea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu vizează chestiuni esențialmente de fapt, a căror cenzurare implică reexaminarea probatoriului, excedând limitelor și obiectului recursului în casație.

De altfel, Înalta Curte reține că motivele invocate de recurentul inculpat au fost susținute cu titlu de apărări de fond și în fața instanțelor de fond și de apel, care le-au analizat în raport cu probele administrate în cauză și le-au apreciat ca netemeinice.

Astfel, s-a reținut că, în stabilirea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în forma instigării de către inculpatul A. s-a avut în vedere nu doar încălcarea anumitor obligații prevăzute în legislație secundară, ci și încălcarea prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, respectiv art. 13, art. 23 și a Hotărârii de Guvern nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații.

În scopul obținerii de foloase materiale injuste pe seama beneficiarului Primăria Comunei Lăpușata din județul Vâlcea, inculpatul A., în calitate de reprezentant al constructorului S.C. UTA S.R.L., a întocmit în fals situații de lucrări care au stat la baza facturilor fiscale acceptate la plată de reprezentații beneficiarul Comuna Lăpușata, prin consemnarea unor lucrări care fie nu se regăsesc puse în operă, fie se regăsesc puse în operă în cantități inferioare celor menționate în situațiile de lucrări.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt reținută cu caracter definitiv, fapta inculpatului A. de a determina, cu intenție, pe funcționarii publici din cadrul Primăriei Com. Lăpușata, jud. Vâlcea, care nu aveau cunoștințe de specialitate în domeniul construcțiilor, de a atesta, în procesele-verbale de recepție emise în perioada 2009-2011, date necorespunzătoare adevărului, prin semnarea acestora, cu scopul de a dobândi pentru sine un folos patrimonial injust în dauna persoanei vătămate Comuna Lăpușata, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la abuz în serviciu asimilată faptelor de corupție, săvârșită în condițiile participației improprii și fals intelectual.

Ca atare, constatând întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție și fals intelectual, Înalta Curte nu poate dispune o soluție de achitare așa cum a solicitat recurentul inculpat.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", critica recurentului inculpat a vizat infracțiunile de instigare la abuz în serviciu asimilat infractiunilor de coruptie si fals intelectual, pentru care s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal.

Dată fiind natura juridică a recursului în casație, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen., acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalității deciziei date în apel sub aspectul intervenirii unei cauze de încetare a procesului nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunțării hotărârii recurate, pentru modificările legislative intervenite ulterior pronunțării hotărârii definitive, C. proc. pen. reglementând alte remedii procesuale, cum ar fi contestația la executare.

Cu alte cuvinte, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât și normativ. În cazul particular al prescripției răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel și având în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen, conform cadrului normativ și interpretativ existent la data pronunțării deciziei.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale, subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Instanța de apel a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speță este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în respectiva perioadă, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, iar instituția prescripției speciale nu poate opera.

Astfel, s-a reținut că pedeapsa prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. este închisoarea de la 2 ani la 7 ani, limite care se majorează cu o treime conform art. 13

2

din legea nr. 78/2000, rezultând pedeapsa cu închisoarea de la 2 ani si 8 luni la 9 ani si 4 luni, iar conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general al prescripției răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii este de 8 ani.

Pedeapsa prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. este închisoarea de la 1 an la 5 ani, iar conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul general al prescripției răspunderii penale pentru comiterea infracțiunii este de 5 ani.

Având în vedere că potrivit art. 154 alin. (2) C. pen. termenul de prescripție a răspunderii penale curge în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni/inacțiuni, în raport cu data la care s-au desfășurat activitățile infracționale imputate inculpatului (01.05.2011 - dată la care s-a încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x, respectiv 24.10.2011 - dată la care s-a încheiat procesul-verbal nr. x de predare primire obiectiv de la constructor la beneficiar), Curtea a reținut că atât termenul de 5 ani, cât si cel de 8 ani s-au împlinit cu mult înaintea soluționării cauzei. Chiar și luând în considerare împrejurarea suspendării procesului penal pe perioada de 60 de zile a stării de urgență (16 martie 2020 - 14 mai 2020), în care s-a suspendat și cursul termenelor de prescripție potrivit dispozițiilor Decretelor Președintelui Romaniei nr. 195/2020 si nr. 240/2020, precum si împrejurarea suspendării procesului penal până la pronunțarea deciziei nr. 67/25.10.2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, când s-a suspendat cursul termenelor de prescripție potrivit art. 156 C. pen., termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție si cel de fals intelectual s-au împlinit până la momentul soluționării cauzei.

Ca urmare, constatând că, în speță, s-a făcut o corectă aplicare a legii de către instanța de apel din perspectiva cazului de casare invocat, soluția de încetare a procesului penal fiind legală în condițiile în care termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit în raport de baza factuală și încadrarea juridică a faptei stabilite cu caracter definitiv, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile recurenților privind soluția de încetare a procesului penal.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. și de partea responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 18/A din 16 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul-inculpatul A. și pentru recurenta-parte responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L., în sumă de câte 170 RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. și de partea responsabilă civilmente S.C. UNITATEA DE TRANSPORT AUTO S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 18/A din 16 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul-inculpatul A. și pentru recurenta-parte responsabilă civilmente S.C. Unitatea de Transport Auto S.R.L., în sumă de câte 170 RON, rămân în sarcina statului și se plătesc din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 februarie 2024.