ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2024

HOTĂRÂRE
06.02.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Deliberând asupra recursului declarat în cauză, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 12 octombrie 2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara, a solicitat înscrierea în cartea funciară nr. x-C1 a apartamentelor nr. x, 7 și 8, având ca proprietar pe reclamant, cu titlu de edificare.

Prin sentința civilă nr. 13756 din 4 decembrie 2020, Judecătoria Timișoara, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată din oficiu, respingând acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant, ca fiind introdusă împotriva unei entități fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 775 din 19 mai 2022, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 13756 din 4 decembrie 2020 a Judecătoriei Timișoara, secția civilă, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă la 23 iunie 2022.

Prin încheierea din 13 octombrie 2022, având în vedere lipsa nejustificată a părților și faptul că acestea nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a suspendat judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 775 din 19 mai 2022 a Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Timișoara, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 128 din 10 mai 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a constatat perimat recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 775 din 19 mai 2022 a Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Timișoara.

Împotriva deciziei civile nr. 128 din 10 mai 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, formulând următoarele critici:

Recurentul-reclamant a expus istoricul cauzei arătând că se află în imposibilitatea de a reglementa situația construcțiilor pe care le deține, cu toate că legea îi permite acest lucru.

De asemenea, a arătat că a solicitat și este dispus să suporte costurile celor două expertize judiciare (în specialitatea construcții și topografie) pentru a dovedi că aceste construcții deținute respectă legislația referitoare la disciplina în construcții, cât și pentru stabilirea exactă a suprafețelor care sunt înregistrate la Oficiul de Cadastru și Primăria Timișoara.

Recurentul-reclamant și-a expus nemulțumirea față de demersurile de executare silită demarate de către moștenitorii imobilului identificat de acesta ca fiind apartamentul numărul 2, respectiv soții B., care l-au evacuat în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Timișoara.

Totodată, a arătat că unul dintre apartamentele din care a fost evacuat (respectiv cel identificat de acesta ca fiind apartamentul numărul 1) nu a aparținut niciodată soților B., ci s-a aflat în proprietatea asociatului său, cu care a înființat o societate comercială în anul 1995, desfășurând activitate în domeniul alimentației publice și al restaurantelor.

A prezentat în mod amplu circumstanțele în care a hotărât să finanțeze construcția, întrucât spațiul era mic și nu corespundea cerințelor privind alimentația publică, făcând mențiune despre proprietarii imobilelor și anumite acte juridice încheiate în legătură cu acestea. De asemenea, a făcut referire la diferite cauze penale.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În conformitate cu textele legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță.

În litigiul pendinte, reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 128 din 10 mai 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de aceeași parte împotriva deciziei civile nr. 775 din 19 mai 2022 a Tribunalului Timiș, pricina rămânând în nelucrare ca urmare a suspendării cauzei prin încheierea din 13 octombrie 2022.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni."

Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare, potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, controlul legalității unei astfel de hotărâri în calea de atac a recursului este limitat la verificarea respectării condițiilor pentru constatarea perimării, iar motivele de recurs trebuie să se raporteze la considerentele acesteia și să combată soluția, prin expunerea greșelilor de judecată săvârșite de instanță în ceea ce privește aplicarea acestei sancțiuni.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a expus chestiuni de fapt cu privire la situația construcțiilor pe care le-a edificat, nestructurate din punct de vedere juridic, fără a prezenta critici de nelegalitate cu privire la soluția de perimare a cererii de recurs cu care a fost învestită curtea de apel.

Întrucât obiectul recursului îl constituie decizia dată de curtea de apel, cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente, fiind necesar ca motivele de recurs să se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la considerentele hotărârii atacate, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Or, recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică care să privească soluția de perimare și/sau raționamentul logico-juridic care a stat la baza pronunțării acesteia, memoriul de recurs conținând doar prezentarea unor aspecte de fapt, care nu pun în discuție legalitatea deciziei recurate, ci relevă insatisfacția părții față de imposibilitatea de a reglementa situația construcțiilor pe care le-a edificat.

O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 128 din 10 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 760/2023
ului Timișoara, Municipiul Timișoara reprezentat de Primarul municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Împotriva sentinței civile nr. 282/PI din 23 februarie 2021, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, a
ÎCCJ 2025-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2025
apel Prin decizia civilă nr. 195 din data de 19 iulie 2024 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de către pârâta apelantă UAT Municipiu Timișoara prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1178 din data de 16 o
ÎCCJ 2024-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 844/2024
Ședința publică din data de 21 martie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 04 iunie 2020,
ÎCCJ 2024-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2537/2024
Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 martie 2021 pe rolul Judecătoriei Timișoara, fiind declinată ulterior compe
ÎCCJ 2023-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1259/2023
în favoarea secției I civile a Tribunalului Timiș. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub nr. x/2020**. I.2. Sentința pronunțată de Tribunalului Timiș, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 530/PI d
Sursă