ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1765/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 26 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare asupra unei părți din imobilul situat în București, str. x, astfel cum a fost individualizat prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 decembrie 2010 de Biroul Notarilor Publici C. și cele 12 acte adiționale, rectificarea cărții funciare nr. x a municipiului București pentru imobilul cu nr. cadastral x, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei și înscrierii reclamantului ca nou titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 907 și următoarele din C. civ. și art. 1669 din același act normativ. Pârâta B. a formulat cerere reconvențională (precizată ulterior), prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând amenda aplicată de Poliția Locală Sector 3 - Disciplina în Construcții, a sumei de 10.000 RON, constând în lucrările efectuate în regie proprie la imobil, a sumei de 28.000 RON, reprezentând contravaloarea avizelor și documentelor necesare în vederea obținerii autorizației de construire nr. x din 3 mai 2017, a sumei de 1.400 RON, reprezentând cheltuieli de transport și pentru obținerea declarației din partea vecinilor, a sumei de 112.000 RON, reprezentând impozit retroactiv aplicat și a sumei de 800 RON, reprezentând contravaloarea expertizei A.N.E.V.A.R. Prin sentința nr. 4047 din 4 aprilie 2018, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. La termenul din data de 17 ianuarie 2020, D. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, care a fost admisă în principiu de Tribunalul București, secția a III-a civilă prin încheierea din data de 22 iunie 2020.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1848 din 6 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și cererea de intervenție formulată de intervenienta în interes propriu D., în contradictoriu cu pârâta B.. A constatat intervenită vânzarea-cumpărarea între reclamant și intervenientă, în calitate de cumpărători, și pârâtă, în calitate de vânzătoare, a imobilului situat în București, str. x, compus din parter în suprafață utilă de 85,17 mp - spațiu comercial, 3 depozite și 2 grupuri sanitare; subsol în suprafață utilă de 35,21 mp - spațiu tehnic, boxă, adăpost ALA și hol; curte interioară spate în suprafață de 10,61 mp și cota indiviză de teren de 30% din suprafața construită și liberă. A dispus rectificarea cărții funciare a imobilului, astfel identificat, în sensul menționării reclamantului și intervenientei ca fiind proprietari, și radierea dreptului de proprietate al pârâtei. A respins cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă B., ca neîntemeiată. A obligat-o pe pârâtă la plata, către reclamant, a cheltuielilor de judecată de 13.114,70 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 977A din 16 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de pârâta B. împotriva sentinței nr. 1848 din 6 decembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și cu intimata-intervenientă D., ca nefondat. A obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.861,11 RON reprezentând onorariu de avocat.

Recursul Împotriva deciziei nr. 977A din 16 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B.. Invocând incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susținut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva omisiunii de analiză a întregului probatoriu și de stabilire a tuturor împrejurărilor de fapt esențiale ale cauzei, precum și a neindicării motivelor pentru care au fost înlăturat probele pe care le-a solicitat. Sub un prim aspect, a arătat că instanța a atribuit reclamantului o încăpere care nu se regăsește în anexele antecontractului de vânzare-cumpărare și pe care recurenta nu s-a obligat să o înstrăineze. Deși a semnalat această împrejurare instanțelor de fond și apel, nu a fost avut în vedere la soluția pronunțată. Chiar dacă apelul este o cale de atac devolutivă, instanța s-a sesizat târziu cu privire la incidența dispozițiilor art. 483 raportate la art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., neluând în considerare faptul că, pentru imobil, exista o hotărâre de demolare. A arătat că experții au formulat concluzii diferite în ceea ce privește suprafețele și încăperile imobilului, motiv pentru care a depus obiecțiuni la rapoartele de expertiză, și că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a certificat că expertiza nu îi este opozabilă. Diferența de suprafață a imobilelor a survenit ca urmare a modificării autorizației de construire de către reclamant. Prin decizia nr. 1975 din 29 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București a dispus demolarea construcțiilor ilegale și aducerea construcției la forma indicată în autorizația de construire nr. x/2017. Recurenta a susținut că instanța a respins, fără nicio motivare, proba cu expertiza evaluatorie, precum și probele cu martori și cu interogatoriul reclamantului. Experții nu au individualizat suprafața de 30% din terenul liber, aflat sub construcție, reclamantul ocupând și curtea sa, care nu a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare. Instanța de apel nu a analizat întregul probatoriu administrat, nici aspectele relevante ale speței, astfel că a pronunțat o hotărâre nelegală. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare Prin întâmpinarea depusă la data de 7 noiembrie 2023, intimatul - reclamant A. a arătat că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.. De asemenea, a susținut că recursul este nefondat. La data de 15 noiembrie 2023, intimata - intervenientă D. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării motivelor în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare la data de 8 decembrie 2023.

Procedura de filtru Prin raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a apreciat că decizia nr. 977A din 16 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția IV civilă este susceptibilă de recurs iar criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților. La data de 15 martie 2024, recurenta B. a formulat punct de vedere la raport. Prin rezoluția din data de 9 aprilie 2024, completul de judecată a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 20 iunie 2024, conform dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ. La termenul menționat, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din același act normativ, a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului declarat în cauză, invocată de intimatul - reclamant A. și intimata - intervenientă D.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cererea, prin prisma excepției nulității căii de atac, invocate prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.."(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate față de soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În primul rând, în cauza pendinte, se constată că se invocă un motiv de casare, care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Astfel, aceasta menționează, la temeiul de drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. însă nu dezvoltă niciun argument care să justifice incidența acestui motiv de casare. Recurenta nu aduce critici referitoare la modul de motivare a hotărârii recurate, la argumentele avute în vedere de instanța de apel ci este nemulțumită de modalitatea în care au fost interpretate probatoriile administrate, respectiv concluziile expertizelor întocmite, și de faptul că unele de probatorii propuse au fost respinse, ca nefiind utile cauzei. De altfel, aceasta reia criticile formulate prin motivele de apel referitoare la raporturile dintre părți, lipsa unor anexe în cuprinsul antecontractului, neconcordanțele între concluziile expertizelor și nerespectarea autorizației de construire. Or, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate de către instanța de apel în conturarea soluției adoptate. Este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze conduita instanței de apel și modalitatea de motivare a hotărârii pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Or, criticile formulate vizează alte împrejurări. Prin urmare, deși a invocat acest motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta nu arată care ar fi argumentele pentru care, în opinia sa, decizia instanței de apel nu este conformă legii, sub acest aspect. În al doilea rând, procedând la analizarea argumentelor invocate, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora nici în celelalte motive de recurs, strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din actul normativ menționat, normă de ordine publică. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Recurenta prezintă, în detaliu, situația de fapt și probatoriile administrate în cauză, susținând că acestea, dacă erau analizate corespunzător, ar fi condus la o altă soluție. Însă, stabilirea situației de fapt, ca efect al evaluării dovezilor administrate, este atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi supusă reexaminării pe calea recursului, unde controlul se limitează strict la legalitatea soluției. Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia. Este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei recurate intervine nulitatea recursului. Prin urmare, argumentele expuse nu se încadrează nici în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, invocat de recurentă, însă nici în celelalte motive de casare reglementate de legiuitor. În consecință, reținând că recurenta nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ.