ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2024

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de arbitrare nr. x/13.10.2015 având ca obiect pretenții, CAS Dolj a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 5.514,25 RON, reprezentând contravaloarea diferenței de punctaj (dintre punctajul declarat de pârât și cel stabilit corect ca urmare a recalculării efectuate în baza dispozițiilor art. 6 din Decizia Curții de Conturi - Camera de Conturi Dolj nr. 44/29/05/2013), obținut de pârât pentru condițiile în care și-a desfășurat activitatea în anul 2012, sumă la care se vor adăuga și dobânzi și penalități de întârziere calculate până la plata efectiva a debitului, conform dispozițiilor legale în vigoare.

Prin hotărârea arbitrală antemenționată, Comisia a admis în parte cererea de arbitrare formulată și a obligat pârâtul A. la restituirea parțială a sumelor reprezentând punctajul obținut de pârât pentru condițiile în care și-a desfășurat activitatea în anul 2012, raportat la punctajul redus dar, în mod netemeinic, a respins capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtului la plata dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata și până la data achitării efective a debitului mai sus-menționat.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 23.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., anularea hotărârii arbitrale nr. 219/16.09.2021, solicitând rejudecarea cauzei în fond, conform dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 183F din data de 15 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva sentinței civile nr. 183F din data de 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj.

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar, pe fond, a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii în anulare.

În dezvoltarea motivelor de casare arată că instanța a reținut în mod eronat faptul că aspectele invocate în legătură cu capătul de cerere accesoriu (acordarea de dobânzi și penalități de întârziere) nu privesc chestiuni de nelegalitate care să subsumeze dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., ci vizează aspecte legate de temeinicia hotărârii arbitrale, în condițiile în care incident în cauză este art. 73

1

din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Arată că aspectele invocate se încadrează în dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h), dispozițiile art. 73

1

din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice fiind imperative.

Intimatul-pârât Cabinet Medical Individual Dr. A. nu a formulat întâmpinare.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 8 noiembrie 2022, în temeiul art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 18 ianuarie 2024, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul de față, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că se poate cere casarea unei hotărâri când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Analizând memoriul de recurs cu care reclamanta a înțeles să învestească instanța supremă se constată că aceasta nu a arătat care dintre cele trei categorii de vicii, anterior menționate, este incident în cauză.

În realitate, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. a fost invocat pur formal de către recurentă, argumentele fiind susceptibile a fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, aceasta fiind o normă imperativă căreia i se aplică dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: ... h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".

Analizând cererea în anulare cu care a fost învestită de către reclamantă, Curtea de Apel București a statuat că argumentul invocat de către reclamantă nu se încadrează în motivul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., privind ordinea publică, ci urmărește realizarea unui control de temeinicie și legalitate a hotărârii arbitrale. A mai reținut Curtea că, în ipoteza în care s-ar aprecia că, în cadrul acțiunii în anulare, se poate analiza modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, reclamanta nu a arătat, în concret, în ce mod au fost încălcate aceste dispoziții de către instanța arbitrală. Prin hotărârea atacată, Comisia Centrală de Arbitraj a reținut că nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, câtă vreme izvorul obligațiilor pârâtului nu îl constituie actul de control al Curții de Conturi, ci contractul de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară, care nu cuprinde vreo clauză referitoare la plata beneficiul nerealizat. Se observă că, în acțiunea în anulare, reclamanta nu a arătat niciun argument pentru care consideră că hotărârea arbitrală este nelegală, cu referire la considerentele reținute în sprijinul soluției de respingere a capătului accesoriu, pentru demonstrarea încălcării de către instanța arbitrală a unor dispoziții legale imperative, de natură a permite controlul judecătoresc.

Potrivit dispozițiilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, dispoziții intrate în vigoare la data de 21 octombrie 2013, ca urmare a modificărilor aduse actului normativ prin Legea nr. 270/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, "Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până s-au recuperat sumele."

Înalta Curte reține că ceea ce se invocă de către reclamantă este împrejurarea că hotărârea a cărei anulare se solicită încalcă "dispozițiile imperative" ale art. 73

1

din Legea nr. 500/2002.

Raportat la obiectul litigiului (privind punctajul obținut de cabinetul medical pentru condițiile în care și-a desfășurat activitatea în anul 2012), Comisia Centrală de Arbitraj a reținut faptul că punctajul se calculează, în conformitate cu prevederile Ordinului comun MSP/CNAS nr. 163/93/2008 (în forma în vigoare pentru perioada de referință) și reglementat din punctul de vedere al modului de calcul, la art. 8 pct. 1.5 lit. a) din contractul de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară nr. 1041/30.06.2011, încheiat între cele două părți.

Cum reclamanta nu a invocat în acțiunea în anulare niciun argument pentru care consideră că hotărârea arbitrală este nelegală, cu referire la considerentele reținute în sprijinul soluției de respingere a capătului accesoriu, pentru demonstrarea încălcării de către instanța arbitrală a unor dispoziții legale imperative, de natură a permite controlul judecătoresc, în mod corect instanța a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare.

De altfel, în mod corect a reținut aceeași instanță, în acord cu Comisia Centrală de Arbitraj, inaplicabilitatea dispozițiilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, întrucât temeiul legal al pretențiilor a fost reprezentat de contractul de furnizare de servicii medicale în asistență primară care nu cuprinde vreo clauză referitoare la plata beneficiului nerealizat.

Trebuie subliniat că, prin cererea de arbitrare reclamanta și-a fundamentat pretențiile pe contractul încheiat între părți, însă, prin acțiunea în anulare a încercat o schimbare a cauzei pretențiilor sale, indicând decizia Curții de Conturi - Camera de Conturi Dolj nr. 44/29.05.2013. Or, dispozițiile legale menționate fac referire la obligația de plată accesoriilor aferente prejudiciilor stabilite de organele de control competente, însă cererea dedusă soluționării în fața tribunalului arbitral s-a întemeiat pe convenția părților, iar nu pe actele întocmite de organele de control. O modificare ulterioară a cauzei deduse judecății nu poate fi primită pe calea acțiunii în anulare, deoarece din prevederile art. 608 C. proc. civ. rezultă cu claritate că acțiunea în anulare permite declanșarea unui control de legalitate a hotărârii arbitrale, în cazurile strict prevăzute de legiuitor, fără a fi posibilă modificarea cererii de arbitrare în calea specifică de atac.

Așadar, raportat la cauza juridică a pretențiilor care au format obiectul judecății în fața instanței arbitrale, prevederile art. 73

1

din Legea nr. 500/2002 nu sunt incidente, deoarece sumele pretinse nu au constituit prejudicii stabilite de organele de control competente.

Suplimentar, în raport de data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, respectiv 21 octombrie 2013, Înalta Curte constată că acest text de lege nu este aplicabil în cauza dedusă judecății față de data încheierii contractului de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară nr. 1041, respectiv 30.06.2011, contract semnat de ambele părți contractante fără obiecțiuni, la fel ca și actul adițional încheiat pentru anul 2012, sumele în raport de care se solicită obligarea la plata accesoriilor fiind achitate pentru anul 2012.

Prin urmare, dispozițiile art. 73

1

din Legea nr. 500/2002 nu erau în vigoare în perioada de referință, astfel că textul de lege nu este incident în cauza dedusă judecății, neimpunând la acel moment niciun fel de conduită niciuneia dintre părți.

Față de aceste considerente, constatând că motivele de casare invocate sunt nefondate și că sentința civilă recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj împotriva sentinței civile nr. 183F din 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2024.